Ferdinand I (24 august 1865-20 iulie 1927) a fost al doilea Rege al României, din 10 octombrie 1914 până la sfârșitul său pământesc. Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen a fost al doilea fiu al Prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica Regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei.
Tânăra pereche princiară a avut șase copii: Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana și Mircea, acesta din urmă decedând în copilărie. Regele Ferdinand I a urcat pe tronul Regatului României la 10 octombrie 1914, în urma morții unchiului său, Regele Carol I. Regele Ferdinand a condus România în timpul Primului Război Mondial în cele mai grele condiții, fiind supranumit mai târziu „Ferdinand cel Loial“ pentru că, deşi născut și crescut în cel mai pur spirit german, a pus interesul României mai presus de legăturile de sânge, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale. Acest fapt a determinat excluderea din Casa Regală de Hohenzollern de către Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, cu care se înrudea. Răspunzând lui Petre P. Carp, filo-german convins, arăta că era şi în interesul dinastiei să sprijine intrarea României în război alături de Puterile Centrale, Regele Ferdinand a arătat că interesele ţării şi ale dinastiei erau identice: „Dinastia va urma soarta ţării, învingătoare sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să ştiţi, domnule Carp, că dinastia mea este română. Rău aţi făcut când aţi numit-o străină, germană. Nu, e românească!”.
Afectat profund de criza dinastică provocată de renunțarea Principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României în 1925, Regele Ferdinand l-a exclus pe fiul său din Casa Regală a României, numindu-l drept succesor la tron pe nepotul său Mihai. Ferdinand I s-a stins din viață la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer accentuat de dezamăgirea provocată de fiul său.Omul Ferdinand a fost extrem de sensibil şi delicat, profund religios și animat de un înalt simţ moral al datoriei.
Cel mai frumos portret al său ni l-a lăsat omul politic și diplomatul I.Gh. Duca în eseul său „Portrete și amintiri”, în care prezintă cele mai importante figuri politice pe care le-a cunoscut, surprinzându-le principalele trăsături de caracter pornind de la analiza mâinilor acestora! „În lunga mea carieră politică mi-a fost dat să cunosc de aproape pe mulți din oamenii care au jucat un rol însemnat sau care au exercitat o hotărâtoare influență asupra destinelor României contemporane.Le-am putut aprecia inteligența, admira talentul și pătrunde caracterul; le-am putut constata infinita varietate a temperamentelor și a metodelor. Am stat sub vraja farmecului și a spiritului lor; nu mi-au rămas necunoscute nici virtuțile, nici slăbiciunile lor. Dar, totdeodată, am avut prilejul să le cunosc și... mâinile. Ce mâini curioase și revelatoare, ce mâini simbolice am văzut! Pe dinaintea ochilor mei reapare mereu imaginea lor, sinteza izbitoare și vie a atâtor personalități proeminente... Regele Ferdinand avea o viziune limpede asupra realităţii, cunoştea oamenii, vorbea limba latină şi limba elină la perfecţie, vorbea de asemenea cu uşurinţă, pe lângă germană şi română, limba engleză, franceză şi chiar rusească. Îl interesau deopotrivă muzica modernă şi cea clasică. Se ocupa cu priceperea unui specialist de botanică. Era greu să-l surprinzi cu vreo chestie privitoare la armată…Din mâna Regelui Ferdinand se degaja şi o notă specifică de intelectualitate, nu numai de searbădă şi plastică eleganţă. Era întotdeauna pentru mine, când lucram cu El, o adevărată plăcere estetică să urmăresc mişcările acestei mâini când răsfoia o carte sau când venea în contact cu vreun obiect de artă. Dintr-o dată ea îţi trăda toată rafinata şi variata cultură ce se ascundea sub indoita învăluire a modestiei fireşti şi a invincibilei timidităţi a primului Rege al României întregite.Dintr-o dată, fără voie, îţi apărea desluşită fineţea intelectuală şi adâncile cunoştinţe ale omului, atâta vreme nesocotit de o societate prea obişnuită să judece cu superficialitate şi prea lesne ispitită să proclame reputaţii nedrepte.”
1
1
