Controverse româno-sovietice privind importanţa loviturii de stat din România de la 23 august 1944

de Petre Opris     Contributors.ro
Sâmbătă, 22 august 2020, 10:23 Actualitate | Opinii


Petre Opris
Foto: Arhiva personala

Un document inedit, aflat la Arhivele Militare Naţionale Române, oferă o surpriză istoricilor care doresc să descopere noi amănunte despre modul de înţelegere a loviturii de stat din România de la 23 august 1944 şi a urmărilor sale de către părţile beligerante. După aproape 20 de ani de la acel eveniment politico-militar foarte important în desfăşurarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, generalul de armată Leontin Sălăjan a menţionat, în şedinţa plenară a activului de partid din armată (Bucureşti, 6 mai 1964), astfel:

„Dar în alte activităţi în care ... că nu prima oară am făcut observaţiunea aceasta – de atâta ori am făcut-o, că nu se poate fără ştirea – când era cu introducerea rachetelor (în arsenalul armatei române, la sfârşitul anilor ’50 – nota P. Opriş) – dar nu pot să introduc rachete în România fără aprobarea conducerii, cum îţi închipui că am să semnez acolo numai aşa, ca să scriu Sălăjan, păi partidul meu nici nu ştie. Ce rachete domnule, acum auzim prima oară că vrea să ne ofere rachete. Se poate în felul acesta trata? Şi atunci le-am zis – «tovarăşi, lucrurile acestea trebuie pregătite, trimise din vreme, studiate de organele care sunt competente în ţară şi pe urmă am dezlegare şi n-avem nevoie de discuţiile astea». Lucrurile astea le-am mai spus-o nu numai o dată, dar se vede că au meteahnă veche, acum ies la iveală cam cum ne priveau ei pe noi, vă iese din broşurile acestea. Voi, să vă pară bine că mai trăiţi pe lume, aşa era în concepţia lor. Ce, românii mai au pretenţii şi ei să ridice glasul [?] Căci ei considerau – noi v-am eliberat Bucureştiul, noi v-am eliberat pe toţi, voi n-aţi făcut aproape nimic. Păi sigur, dacă ai concepţia asta despre o ţară – că ai venit tu şi ai eliberat-o, dar chiar o ţară capitalistă – eu i-am spus odată direct lui [Rodion] Malinovski. El făcea o aluzie că «eu care am eliberat, pot să vin să stau cât vreau în România». L-am invitat din politeţe şi nu numai din politeţe, «şi ce, numai pentru câteva zile [?]» – a zis. «Păi d-aia am eliberat eu România?». Stai omule că n-ai eliberat-o pentru dumneata! Dar în capul lor aşa este. Noi am eliberat România, noi avem dreptul aici să facem ce vrem, să ne amestecăm în treburile din România aşa cum vrem noi. Se vede că asta era concepţia, de asta i-a şi dus la stările acestea care acuma explodează (subl.n.)”.


Declaraţia ministrului român al Forţelor Armate ar putea să fie considerată normală, la prima vedere, însă Rodion Malinovski era în acel moment ministru al Apărării al U.R.S.S. El a preluat funcţia respectivă la 26 octombrie 1957 de la un alt mareşal celebru, Gheorghi K. Jukov, şi a avut un rol important în ocuparea completă a României de către Armata Roşie în anul 1944. În calitate de comandant al Frontului 2 Ucrainean, Rodion Malinovski a colaborat cu generalul de armată Fiodor I. Tolbuhin, comandantul Frontului 3 Ucrainean, în operaţiunea militară Iaşi-Chişinău. Declanşată în dimineaţa zilei de 20 august 1944, aceasta s-a soldat cu o prăbuşire a rezistenţei româno-germane din Bucovina, nordul Moldovei şi nordul şi estul Basarabiei şi cu precipitarea acţiunii politice de înlăturare a mareşalului Ion Antonescu de la conducerea României.

După anunţul radiodifuzat al regelui Mihai I din noaptea zilei de 23 august 1944 privind încetarea ostilităţilor împotriva Naţiunilor Unite şi încheierea unui armistiţiu militar, generalul Rodion Malinovski a aprobat trimiterea rapidă la Bucureşti a unui eşalon al Diviziei 1 Voluntari „Tudor Vladimirescu” – mare unitate înfiinţată la 2 octombrie 1943 pe teritoriul U.R.S.S. din prizonieri de război români şi care era menţinută în rezerva Frontului 2 Ucrainean începând din luna mai 1944. Deşi erau consideraţi trădători în România, militarii respectivi au ajuns la 31 august 1944 la Bucureşti, unde trupele germane încetaseră rezistenţa militară. În capitala României existau atunci foarte mulţi prizonieri nemţi (diplomaţi, generali, ofiţeri superiori etc.) şi, extrem de important pentru autorităţile sovietice, câţiva foşti demnitari români – în frunte cu mareşalul Ion Antonescu şi fostul ministru al Afacerilor Externe, Mihai Antonescu.

În prezent se cunoaşte faptul că primele subunităţi de cercetare ale Armatei Roşii au ajuns în capitala României la 30 august 1944, iar primul mare comandament (probabil al Armatei 53) a sosit în ziua următoare şi a fost întâmpinat la intrarea în oraş de către o delegaţie stabilită de membrii Consiliului de Miniştri, alcătuită din Constantin Titel-Petrescu (liderul Partidului Social-Democrat), generalul Iosif Teodorescu (comandantul Comandamentului Militar al Capitalei) şi generalul Victor Dombrowski (primarul general al oraşului).

Separat, grupul minuscul de comunişti români aflat la Bucureşti a ieşit la rândul său în întâmpinarea unităţilor Armatei Roşii la 31 august 1944. Atunci au defilat prin centrul oraşului, îmbarcaţi pe autocamioane americane şi pe alte mijloace de transport, militarii din eşalonul Diviziei 1 Voluntari „Tudor Vladimirescu” trimis de generalul Rodion Malinovski (înaintat la gradul de mareşal la 10 septembrie 1944, la Moscova, pentru victoria militară obţinută în România), precum şi Regimentul 703 Puşcaşi din Divizia 375 Infanterie, condusă de generalul-maior Vasili Karpuhin.

Printre comandanţii sovietici care au ajuns la Bucureşti în acea zi s-au aflat generalii-locotenenţi Ivan Susaikov (membru în Consiliul militar al Frontului 2 Ucrainean) şi Tevcenkov (şeful Direcţiei politice a acelui Front). Aceştia au avut ca misiune specială, ordonată de generalul Rodion Malinovski (probabil, primită direct de la Iosif Stalin), preluarea imediată şi trimiterea în U.R.S.S., sub pază, a mareşalului Ion Antonescu şi a lui Mihai Antonescu. Începând din noaptea de 23 spre 24 august 1944, cei doi foşti înalţi demnitari erau ţinuţi într-o casă conspirativă din cartierul bucureştean Vatra Luminoasă de către Emil Bodnăraş, împreună cu zece comunişti români înarmaţi cu revolvere, fără ca sovieticii să cunoască aceste amănunte.

Misiunea respectivă a fost îndeplinită cu succes la 31 august 1944, când grupul minuscul de comunişti români asista cu bucurie la trecerea primelor coloane militare sovietice prin centrul Bucureştiului. Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, generalul Constantin Z. Vasiliu (fost inspector general al Jandarmeriei şi subsecretar de Stat la Ministerul de Interne, pentru Poliţie şi Siguranţă), generalul Constantin Pantazi (fost ministru al Apărării Naţionale) şi colonelul Mircea Elefterescu (fost prefect al Poliţiei Capitalei) au fost preluaţi de la Emil Bodnăraş de către grupul special comandat de generalul Tevcenkov şi au ajuns la Dobroeşti (lângă Bucureşti), unde se afla comandamentul Armatei 53 Sovietice. A doua zi, grupul de arestaţi români a fost expediat la comandamentul Frontului 2 Ucrainean, iar de acolo la Bălţi, unde a fost îmbarcat într-un tren care a avut ca destinaţie finală oraşul Moscova.

Până în prezent, nu am reuşit să identificăm documente româneşti care să conţină informaţii despre călătoria de la Bălţi până la Moscova, timp de trei zile, a grupului de arestaţi români. Memoriile lui Constantin Pantazi sunt utile ca sursă de informaţie, însă caracterul lor subiectiv nu trebuie pierdut din vedere. Totodată, se poate formula ipoteza conform căreia Iosif Stalin nu a ordonat să fie trase 24 de salve de artilerie cu 324 de tunuri în momentul sosirii mareşalului Ion Antonescu la Moscova – aşa cum s-a întâmplat la 22 septembrie 1944 (ora 23.30), când au fost salutate trupele sovietice de pe Frontul Leningrad şi Corpul de Armată estonian, comandat de generalul-locotenent Pern, care au cucerit în acea zi oraşul Tallinn (capitala Estoniei). Presupunem că era greu să adormi la Moscova înainte de miezul nopţii în lipsa unor salve de tun care să ofere şi semnalul „Stingerea” pentru cetăţenii care locuiau în capitala Uniunii Sovietice în acea perioadă.

Toate aceste amănunte nu au fost prezentate în primul număr al ziarului „Graiul Nou” şi nici ulterior din motive uşor de intuit: sovieticii au dorit să evite o solidarizare publică a cetăţenilor români, mai ales a adepţilor mareşalului Ion Antonescu, cu grupul în fruntea căruia se afla „Conducătorul României” şi actele de răzbunare posibile faţă de românii care i-au predat Armatei Roşii pe înalţii demnitari români menţionaţi. De aceea, în ziarul Direcţiei politice a Frontului 2 Ucrainean, apărut în limba română la 25 septembrie 1944, a fost tipărit doar un comunicat de presă cu titlul: „Arestarea grupului mareşalului Antonescu şi a reprezentanţilor comandamentului german în România”.

Comunicatul respectiv a fost preluat şi redat în întregime în ziarul „Scânteia” din aceeaşi zi, astfel: „Având în vedere că grupa mareşalului Antonescu şi reprezentanţii Germaniei în România pot fi socotiţi candidaţi potriviţi pentru a fi introduşi pe lista criminalilor de război, comandamentul trupelor sovietice din România a pus sub pază pe: mareşalul Antonescu I.I., Antonescu M.A., fost ministru de externe, generalul Pantazi, fost ministru de război, generalul Vasiliu C.Z., fost inspector general al jandarmeriei, Elefterescu M.C., fost prefect al poliţiei din Bucureşti, Klodius K., trimisul Germaniei pentru afaceri economice, generalul Hansen, şeful misiunii militare germane din România, amiralul Tillesen, şeful de legătură al marinei de război germane în România, general locotenent Gerstenberg, comandantul forţelor aeriene germane din România şi generalul maior Stagell R., care a fost comandantul oraşului Varşovia în anul 1944”.

Tot în ziua de 25 septembrie 1944 au sosit la Bucureşti, cu avionul, membrii delegaţiei sovietice din Comisia Aliată de Control – înfiinţată cu scopul de a urmări aplicarea integrală a condiţiilor de armistiţiu de către partea română. Aceştia au fost primiţi pe aerodrom (probabil, la Băneasa) de către generalul adjutant Dumitru Dămăceanu (subsecretar de stat la Ministerul de Interne), generalul-maior I. Burenin (comandantul militar al Trupelor Sovietice din Bucureşti), generalul de Corp de Armată Iosif Teodorescu (comandant militar al Capitalei), generalul de Divizie Victor Dombrowski (primarul general al Bucureştiului) şi dr. Ştefan Graur (referent în Ministerul de Externe). Membrii delegaţiei sovietice au fost cazaţi la hotelurile „Ambasador” şi „Athénée Palace” din Bucureşti, fără ca autorităţilor române să menţioneze despre oaspeţii anteriori, germani, care au locuit în aceleaşi camere de hotel până la 23 august 1944.

Situaţia paradoxală nu se opreşte aici dacă ne aducem aminte de momentul în care Iosif Stalin şi Adolf Hitler au ajuns la o înţelegere la 23 august 1939, în scopul împărţirii Poloniei între Imperiul Roşu şi Reich, precum şi a teritoriilor unor state independente din Europa de Est până la 22 iunie 1941 – când armata germană a atacat Uniunea Sovietică pentru a îndeplini viziunea lui Adolf Hitler privind extinderea teritorială a Reich-ului spre Est, în defavoarea prietenului său politic de până atunci, Iosif Stalin. Ulterior, militarii germani care au mărşăluit pe străzile capitalei U.R.S.S., ca locuitori temporari între reţelele de sârmă ghimpată păzite de omologii lor sovietici, puteau să-i mulţumească lui Alexandru al II-lea pentru faptul că ţarul Rusiei a vândut Alaska în anul 1867 Statelor Unite ale Americii. O călătorie doar până în Siberia părea mai uşoară pentru aceştia.

În altă ordine de idei, deoarece toţi membrii Diviziei 1 Voluntari „Tudor Vladimirescu” erau consideraţi trădători în România, mareşalul Rodion Malinovski a fost nevoit să solicite în decembrie 1944 intervenţia regelui Mihai I, în scopul acordării de către autorităţile de la Bucureşti, pentru membrii acelei mari unităţi, a tuturor ajutoarelor prevăzute pentru ostaşii armatei române care au devenit invalizi şi accidentaţi de război, precum şi pentru văduvele şi orfanii de război. Drept urmare, guvernul condus de generalul Nicolae Rădescu a aprobat la 5 ianuarie 1945 patru soluţii temporare: „răniţii vindecaţi vor fi înapoiaţi la divizie; celor debilitaţi fiziceşte li se va acorda concediul de odihnă, de la 30-60 zile; cei inapţi vor fi clasaţi ca invalizi şi trimişi la vatră. Pentru aceştia se va stabili pensia de I.O.V.R., rămânând a li se da toate drepturile ce se acordă tuturor invalizilor români”. Acele soluţii temporare au devenit permanente după includerea în armata română, în luna august 1945, a celor două divizii create de autorităţile de la Moscova din prizonieri de război români pe teritoriul U.R.S.S.

Câteva opinii ale lui Rodion Malinovski despre evenimentele care au avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial le cunoaştem dintr-un alt document românesc inedit, pe care l-am semnalat în urmă cu două luni (http://www.contributors.ro/sinteze/soarta-unui-ambasador-sovietic-la-bucuresti-generalul-de-armata-aleksei-alekseevici-episev-1908-1985/): „Pe timpul mesei, mareşalul Malinovski, discutând cu şeful delegaţiei noastre, a lăudat completul de ţinte pentru tragerile de luptă cu compania, prezentat în ziua a doua a convocării, cerându-i în acelaşi timp părerea. I s-a răspuns că, în forţele noastre armate, noi avem astfel de dispozitive în dotare de mai mulţi ani şi chiar la un eşalon mai ridicat (batalion); că unele agregate sunt mai bune la ei, iar multe din acestea sunt mai bune la noi, lucru ce l-a supărat.

Luând cuvântul, mareşalul Uniunii Sovietice R. Malinovski a mulţumit celor care şi-au manifestat recunoştinţa pentru ajutorul acordat de armata sovietică. A scos în evidenţă că, în anii celui de-al doilea război mondial, împotriva statului sovietic s-au năpustit toate popoarele Europei şi că, în acele momente, singurul prieten sincer, apropiat a fost Republica Populară Mongolă. Uniunea Sovietică a avut în război 22 milioane de morţi şi dispăruţi, ceea ce întrece chiar populaţia unora din ţările de democraţie populară. Nu a arătat nimic despre ceilalţi aliaţi, ca SUA, Anglia, Franţa, Iugoslavia.

De asemenea, nu a arătat nimic despre contribuţia popoarelor polonez, român, ceh, bulgar la nimicirea fascismului. A arătat că dacă nu ar fi existat Uniunea Sovietică şi armata sa, ţările, popoarele şi armatele noastre n-ar fi existat, nici ele şi nici cei prezenţi nu ar fi fost ceea ce sunt astăzi. A citat că generalul Weiss, adjunctul ministrului Apărării al Republicii Democrate Germane, nu ar fi astăzi general. Imediat după cuvântarea ţinută, pentru a evita vreo discuţie, fără a mai lua loc, a încheiat masa, luându-şi rămas bun de la participanţi”.

Acestea au fost opiniile şi comportamentul lui Rodion Malinovski la încheierea convocării de bilanţ şi sarcini a Comandamentului Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Moscova, 11-12 noiembrie 1964). Sublinierile din raportul respectiv, întocmit de generalul Leontin Sălăjan după întoarcerea membrilor delegaţiei militare române din U.R.S.S., au fost făcute de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi le-am marcat cu litere italice.

Liderul Partidului Muncitoresc Român a consemnat pe documentul primit de la ministrul Forţelor Armate mai multe comentarii dure despre opiniile exprimate de mareşalul Rodion Malinovski la 12 noiembrie 1964, astfel:

- Semnificativ! Tot din îngâmf[are]. (adnotare în dreptul frazei „Uniunea Sovietică a avut în război 22 milioane de morţi şi dispăruţi, ceea ce întrece chiar populaţia unora din ţările de democraţie populară” – nota P. Opriş);

- Aceştia „mici n-au existat” ... (adnotare în dreptul frazei „Nu a arătat nimic despre ceilalţi aliaţi, ca SUA, Anglia, Franţa, Iugoslavia” – nota P. Opriş);

- at[enţie!] Asta să bage bine în cap cei care manifestă atit[udine]. slugarnică. (adnotare în dreptul frazei „De asemenea, nu a arătat nimic despre contribuţia popoarelor polonez, român, ceh, bulgar la nimicirea fascismului” – nota P. Opriş);

- Va trebui să folosim cândva un moment prielnic pt. a pune lucr[urile]. la punct. Fără să negăm sau să micşorăm aportul substanţial adus de U[niunea]. S[ovietică]. şi A[rmata]. Sov[ietică]. la victoria fascism (sic!) – victoria în cel de-al II-lea război mond[ial]., tov. Malinovski a pus chest[iunea]. stăpânit de [o] anumită dispoziţie şi stare de spirit – ignorând toţi – dar absolut toţi ceilalţi factori care au jucat nu mai puţin un rol de cea mai mare importanţă în sprijinul U[niunii]. S[ovietice]. şi Armatei Sov[ietice]. A-i nega înseamnă a idealiza, a deforma lucr[uri]. etc ... (adnotare în dreptul frazei „A arătat că dacă nu ar fi existat Uniunea Sovietică şi armata sa, ţările, popoarele şi armatele noastre n-ar fi existat, nici ele şi nici cei prezenţi nu ar fi fost ceea ce sunt astăzi”– nota P. Opriş);

- În asta treb[uie]. văzută atit[udinea]. de ignorare, de minimaliz[are] a partenerilor – spiritul de mare putere (asta este).

Foarte interesant de remarcat este şi faptul că analizarea raportului primit de la generalul Leontin Sălăjan a fost făcută de liderul comunist român sub influenţa evenimentelor politice grave care s-au desfăşurat la Moscova în octombrie 1964 – soldate cu înlăturarea lui Nikita Hruşciov de la conducerea ţării şi pensionarea forţată a acestuia.


Gheorghe Gheorghiu-Dej era în acel moment într-o situaţie politică nouă în relaţiile cu Uniunea Sovietică şi de mai mulţi ani dorea să fie finalizat un proiect istoric hagiografic, necesar în propaganda de partid. De exemplu, la reuniunea din 18 mai 1959, membrii Biroului Politic au aprobat ca „tovarăşii Gh. Apostol, E. Bodnăraş, P. Borilă şi L. Răutu să vadă materialul «Despre insurecţia armată de la 23 August 1944» care se întocmeşte pentru a fi difuzat ca material documentar, să ajute în orientarea colectivului care lucrează la elaborarea acestei lucrări, urmând ca atunci când lucrarea este gata, să fie trimisă membrilor Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (subl.n.)”.

La aceeaşi reuniune s-au aprobat „propunerile privind importarea din vest a unor instalaţii complexe de mare însemnătate economică [...]; amplasarea în oraşul Craiova a unui complex industrial compus din: Combinatul de chimizare a gazului metan; fabrica de celuloză din lemn de fag; fabrica de celofibră şi o mare centrală electrică (la Işalniţa – nota P. Opriş), care va deservi acest complex [...]; amplasarea instalaţiilor de reformare catalitică şi a centralei electrice de termoficare a grupului industrial Ploieşti, în localitatea Brazi [...]; amplasarea centralei termoelectrice Luduş pe amplasamentul de la Cuci, pe malul stâng al Mureşului”.

Şase luni mai târziu, participanţii la şedinţa din 9 octombrie 1959 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. – Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan şi Nicolae Ceauşescu – au fost deranjaţi de opinia liderilor de la Moscova privind „Actul de la 23 August 1944”. La fel ca în anul 1953, autorităţile sovietice nu ţineau cont de afirmaţiile repetate ale autorităţilor de la Bucureşti referitoare la rolul asumat post-factum de către liderii comuniştilor români în privinţa organizării şi desfăşurării loviturii de stat de la 23 august 1944.

Situaţia respectivă s-a perpetuat şi nu poate să ne mire conţinutul discuţiei care a avut loc la Moscova, în anul 1963, dintre colonelul Ioan Trofin şi A.D. Marcenko (de la Institutul de slavistică al Academiei de ştiinţe a U.R.S.S.), despre o lucrare realizată de locotenent-colonelul dr. Mihail I. Semiriaga.


Este posibil ca ataşatul militar al României în U.R.S.S., colonelul Ioan Trofin (fratele liderului comunist Virgil Trofin), să nu fi cunoscut preocupările istoricului militar Mihail I. Semiriaga despre lovitura de stat din România de la 23 august 1944, însă nu acelaşi lucru se poate afirma despre sovietici şi despre anumiţi membri ai nomenclaturii P.M.R. De exemplu, într-o şedinţă la care au participat Valter Roman, Leonte Răutu, Emil Bodnăraş, generalul Gheorghe Zaharia şi Ada Gregorian, a avut loc următoarea discuţie:

Tov. W. Roman: În materialul lui Simiriaga (corect: Semiriaga – nota P. Opriş) la un moment dat este o încercare de a sistematiza insurecţia [de la 23 august 1944] pe etape. După părerea noastră, este o încercare nereuşită. Acum, ca idee, să încercăm noi să facem o asemenea sistematizare sau nu este cazul [?] Simiriaga face acest lucru.

Tov. L. Răutu: Poate că este mai bine să nu se facă asta.

Tov. E. Bodnăraş: Părerea mea este, poate noi să ne preocupăm să restabilim faptele bine, să îmbogăţim toate materialele [pe] care le avem, pe bază de fapte bine verificate. De aceea, eu vă rog să consultaţi orice om care va apare pe parcurs, pentru că fiecare poate să aducă o contribuţie la materialul acesta. Cât mai multe fapte şi aceasta este cea mai bună etapizare.

Tov. Leonte Răutu: Cât mai puţine construcţii artificiale. Insurecţia are atâtea elemente de neprevăzut încât nici nu se poate vorbi de această diviziune.

Tov. W. Roman: Un lucru este clar, şi în material[ul lui Mihail I. Semiriaga] este tratat greşit acest lucru, arestarea lui [Ion] Antonescu nu se consideră ca făcând parte din planul insurecţiei.

Tov. E. Bodnăraş: Foarte greşit (sic!). Du-te la materialul de bază şi găseşti acolo şi Antonescu, un obiectiv fundamental. Ştii ce înseamnă să rămâi fără cap. Antonescu a fost obiectivul numărul 1 (subl.n.)”.

În concluzie, opinia exprimată în anul 1963 de A.D. Marcenko, despre faptul că „Simiriaga nu este încă cunoscut [la Moscova]”, poate fi considerată o minciună comunicată colonelului Ioan Trofin, însă nu se poate identifica scopul urmărit de membrul Institutului de slavistică al Academiei de ştiinţe a U.R.S.S. Valter Roman, Leonte Răutu şi Emil Bodnăraş nu aveau nici un motiv să discute despre o lucrare a lt.col.dr. Mihail I. Semiriaga, un „ilustru necunoscut” pentru nomenclaturiştii din România, dacă volumul său nu ar fi fost în primul rând aprobat pentru publicare de către autorităţile sovietice.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8978 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    pana la (Sâmbătă, 22 august 2020, 11:01)

    Dimijoarei_Obt [utilizator]

    89 mai e mult !
  • +2 (2 voturi)    
    Aiureli !: (Sâmbătă, 22 august 2020, 11:50)

    Rahan5 [utilizator]

    ,,.......militarii germani care au mărşăluit pe străzile capitalei U.R.S.S., ca locuitori temporari între reţelele de sârmă ghimpată păzite de omologii lor sovietici, puteau să-i mulţumească lui Alexandru al II-lea pentru faptul că ţarul Rusiei a vândut Alaska în anul 1867 Statelor Unite ale Americii. O călătorie doar până în Siberia părea mai uşoară pentru aceştia."

    Armata SUA la sfarsitul Razboiului Civil 1961 -1965 era, pe departe, cea mai puternica Armata din Lume !.
    In ciuda sutelor de mii de morti din 4 ani de lupte Efectivele nou Mobilizate in 1965 erau de-a dreptul gigantice !.
    Dar foarte importanta era Experienta de Lupta dobandita a ofiterilor suprvietuitori !.
    Doar sa ne inchipuim o Gigantica Armata a SUA condusa de generalul Grant si Sef de Stat Major : generalul Lee - debarcand in Alaska si venind din California !. Probabil nu s-ar fi oprit pana in Koreea ! ! !
    In plus Flota de Razboi a SUA , ca marime, era a -II-a din Lume si putea sa se mute toata in Pacific !.
    In fata Flotei SUA Flota Rusa care putea venii in Pacific in sec. 19 era de-a dreptul anemica !.

    Dupa 1865 Fortele SUA puteau debarca cu usurinta Mari Armate in Asia, din Koreea si pana la Stramtoarea Bering !. ( nici nu mai vorbim de Alaska !)
    Rusia Tarista a vandut Alaska de ,,frica" (pentru ca oricum ar fi pierdut Alaska) si nu din ,,prostie" (cum tot felul de tantalai ,,istorici" afirma !).
    Un Razboi cu Japonia ,,batea la usa" pentru Rusia - inca un motiv pentru care Rusia ca ar fi pierdut oricum Alaska !.
    De fapt Japonia a facut o mare greseala in Razboiul din 1905 ca nu a incorporat Vladivostok-ul si toata Kamchatka si pana la stramtoarea Bering !. Era doar o ,,formalitate" militara !. S-au multumit ca prostii cu numai jumate din Insula Sahalin !
    Daca Japonia facea asta la 1905 nimeni nu mai vorbea aiurea in anul 2020 de ,,pierderea Alaskai de catre Rusia in fata SUA din sec. 19 !


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by