Iraționalul atacă lumea prin tradiție rațională a vestului. E o orbire iscată de vedeniile unei noi religii atee, propovăduite de fruntașii actualei revoluții culturale neomarxiste, scrie Petre M. Iancu, într-un editorial publicat pe DW România.

statuie Cristofor ColumbFoto: Captura video

Atenția unui public suprasaturat de știri se epuizează rapid. Chiar fulgerător, căci internautul e în căutare permanentă de frisoane. Or, și-ar putea procura lesne palpitații, urmărind crimele comise de regimurile autoritare sau totalitare. Ori protestând contra martirizării creștinilor africani.

În hăul iraționalului

Cum se explică, într-o societate care-și clamează neobosit moralitatea, disproporția dintre indiferența șocantă, imorală, față de un genocid, precum cel comis asupra uigurilor, și atenția maximă atribuită unor subiecte banale sau rezolvate, în bună măsură, de pildă prin arestarea și punerea sub acuzație a polițiștilor în custodia cărora a murit George Floyd?

Cum se explică insistenta sanctificare în massmedia a unor figuri ca Greta Thunberg, ecologista radicală, care a îmbrățișat mai nou și doctrina "woke" și e stăruitor comparată cu Isus? Și ce hram poartă obsesia condamnării permanente și pentru te miri ce, în presa apuseană, a micului stat evreu, în timp ce dușmanii teroriști care-și clamează dorința de a-l distruge, exterminându-i populația, se bucură de îngăduință, de critici blajine și de absurde justificări?

Se cască aici vădit un abis al iraționalității. Deloc tipic pentru o lume iudeo-creștină întemeiată de religii azi clasice și marcată de iluminism și de revoluțiile științifică și informațională, acest hău irațional n-ar trebui să aibă drept de cetate și, mai ales, de privilegii, în vestul secularizat și democratic. Și totuși, e sursa tipicelor lui excrescențe maligne.

Democrația, cancerul care corupe și religia

Aceste protuberanțe cancerigene, care, neamputate la timp, produc metastaze, sunt, în corpul politic al democrațiilor, mișcările totalitare. Netratate la timp, salvaționismele, care demontează prezentul demonizat în numele unui viitor mesianic, clădesc un viitor ce riscă să provoace, precum nazismul și comunismul, hecatombe de victime.

Nu altfel se arată a fi tumoarea aparent inexplicabilă a îngăduinței sau a indiferenței, manifestate față de tiranii ucigașe. Indiferent dacă profită de aceste manifestări de sminteală dictatura chineză ori totalitarismul de sorginte islamistă, îngăduința și nepăsarea față de crimele tiraniilor moderne, cărora li se substituie rele reale sau imaginare din trecut, le cauționează teroarea, suprimarea libertății și mutilarea demnității omului.

Acest iraționalism face casă bună și cu evacuarea credinței din cetatea în care D-zeu e declarat "mort", dimpreună cu imperativul moral al Decalogului Său, și cu nevoia acută de Dumnezeu, cu nevoia de transcendență a omului, magistral descrisă de psihiatrul Viktor Frankl. Care vorbea de "patologia" a ceea ce se numește "Zeitgeist", "spiritul timpului". Și de "paraclinice" nevroze colective.

Citește restul editorialului pe DW România.