Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Un rechizitoriu al școlii românești

de Tudor Calin Zarojanu     Contributors.ro
Luni, 3 august 2020, 14:58 Actualitate | Opinii


Tudor Calin Zarojanu
Foto: Arhiva personala

Premisele educației românești sunt – ar trebui să fie – doar două, mari și late:

  1. Țările occidentale europene au avut universități cu până la 8 secole înaintea noastră.

  2. Nimeni nu trebuie să reinventeze roata.

Așadar, e simplu: în orice problemă cât de cât controversată privind învățământul și educația din România, la orice nivel, e normal să ne uităm cum fac Marea Britanie (cu Universitatea Oxford înființată în 1096), Spania (Universitatea din Valladolid, 1241), Italia (Universitatea din Bologna, 1088), Franța (Universitatea din Paris, 1160). Eventual putem trage cu ochiul și la Maroc (Universitatea al-Qarawiyyin, 859).

Chiar dacă nu au o asemenea vechime, merită studiate și sistemele educaționale din alte țări, precum Finlanda, SUA, Coreea de Sud etc.

Firește, sistemele din aceste țări diferă între ele, așa încât ar fi util un studiu comparativ. Sunt convins însă că le aseamănă mult mai multe elemente decât cele care le separă și cred că rezultatele unui asemenea studiu ar avea printre concluzii: „În orice caz, nu ca în România!”

S-au făcut asemenea studii? Au ajuns în dezbatere publică? S-a ținut cont de ele? Dacă nu, de ce?

Sistemul educațional românesc este într-o situație pentru care termenul cel mai corect, chiar dacă neacademic, este „varză”, cu implicații severe pe termen lung, în majoritatea componentelor sale:

- concept general

- clădiri de învățământ și dotare

- programe școlare

- manuale

- metode didactice

- evaluarea cunoștințelor

- disciplină

- utilitate

- educație generală, dincolo de buchea cărții

- interesul și implicarea elevilor

- interesele și implicarea părinților

- interesele și implicarea comunității, a instituțiilor culturale, a societăți civile, a elitelor intelectuale, a presei.

Câteva cuvinte despre fiecare:

  1. Concept general. Nu am auzit încă, de la un nivel de decizie semnificativ, un răspuns la perfect legitima și deloc retorica întrebare „De ce trimitem copiii la școală?” Nu este câtuși de puțin evident. Așa cum arată lucrurile de 30 de ani încoace, conceptul nedeclarat al învățământului românesc este „Ca să obțină cât mai multe diplome care s-ar putea să le folosească ulterior”.

  2. Clădiri de învățământ și dotare. România începe fiecare an școlar cu peste 4.000 (patru mii) de clădiri școlare fără avize și autorizații de funcționare. De asemenea, în mileniul 3, în Europa, avem clădiri școlare cu igrasie, cu tavane care cad, construite din chirpici, fără apă etc. După cum există clădiri inițial în bună stare, abandonate însă din lipsă de elevi. În schimb, din când în când, se pare că ne amuză ideea de a vorbi despre dotarea fiecărui elev cu o tabletă.

  3. Programe școlare. Toată lumea spune, dând din cap cu înțelepciune, că programele școlare sunt prea încărcate și trebuie reduse. Dar câți profesori de Geografie, să zicem, știu să răspundă la întrebarea „Ce se face la Geografie, în clasa a VI-a, în Portugalia, Suedia și Canada?” În absența unor asemenea răspunsuri, orice discuție despre programele școlare e fără obiect.

S-a creat legenda că programele nu pot fi reduse pentru că asta ar însemna micșorarea numărului de ore, implicit a veniturilor profesorilor. Din același motiv, nu s-ar putea renunța cu totul la unele materii. Nimic mai fals. În primul rând, același număr de ore ar fi extrem de util pentru ca elevii să înțeleagă cu adevărat și să învețe să folosească în mod real un număr redus de elemente ale programei școlare. În loc să-i mitraliezi cu 30 de propoziții/definiții matematice, de exemplu, faci doar 15-20, dar bine.
În al doilea rând, nu există materii școlare inutile, ci doar moduri greșite de a le aduce în fața elevilor.

  1. Manuale. Câți dintre cei care comentează pro sau contra educației românești, pro sau contra învățământului online, pro sau contra programelor sau manualelor a parcurs, cap-coadă, un manual de orice materie, la orice nivel de studiu? S-au făcut analize serioase și independente ale manualelor? Au ajuns în dezbatere publică? S-a ținut cont de ele? Dacă nu, de ce? Sau măcar a colectat și a sintetizat cineva observațiile venite de la elevi, părinți și profesori? Luați un manual, la întâmplare, citiți-l cu atenție, când aveți timp (merită! mai ales dacă sunteți părinți) și spuneți cinstit ce ați înțeles, ce credeți că înțelege din el un copil de 7, 9 sau 13 ani și mai ales cu ce rămâne din el.

O!, da, manualele sunt scrise și aprobate de specialiști. Ei știu mai bine. Știu totul – în afară de răspunsul la întrebarea „La ce și cât folosește?”

  1. Metode didactice. Învățământului românesc îi lipsește, mai mult decât orice, interactivitatea. Cu puține excepții, profesorul predă – mai exact dictează, elevii își notează și ulterior sunt ascultați. La materiile ştiinţelor exacte (Matematică, Fizică, Chimie) primesc spre rezolvare exerciții și probleme, fie la clasă, fie pentru acasă. Temele pentru acasă sunt rareori verificate și mult mai rar comentate. La unele materii, considerate secundare, notele se dau deseori „din burtă”. Chiar la materiile cel mai mult luate în serios – din unicul motiv că vor fi probe la Evaluări și examene – precum Matematica, este rară ideea „Hai să vedem împreună cum se poate rezolva asta!”, la fel ca și explicațiile privind utilitatea respectivelor noțiuni și exerciții. Elevii învață – eventual – cum se formulează, cum se demonstrează și cum se aplică Teorema lui Pitagora, dar nu și la ce folosește. După cum – lucru esențial – nu li se spune de ce trebuie să știe lucruri pe care, după toate probabilitățile, nu le vor folosi în mod direct în viața lor de adulți, când vor avea o profesie oarecare. Un bun exemplu ar fi Istoria: evident că nu-ți va folosi în mod direct să știi anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare (decât cel mult ca să faci impresie într-o conversație), dar utilitatea ar arăta cu totul altfel dacă ar înțelege măcar un pic filozofia istoriei, ceea ce personajul Ilenei Vulpescu din „Arta conversației” definește drept „Ca să înțeleg cum merge lumea”. Înțeleg copiii de azi, de la școală, cum merge lumea? Înțeleg, de pildă, ce a fost comunismul și cum ar putea ei contribui ca așa ceva să nu se repete niciodată?

Dar nimic nu vorbește mai bine despre sistemul de predare și, la urma urmei, despre eficiența sistemului școlar românesc actual decât industria meditațiilor. A făcut cineva vreodată vreun studiu comparativ între România și alte state privind acest fenomen prin care s-a ajuns la meditații la Matematică la clasa a doua? Ce, nu știați? Câte ore de meditații – estimativ – se fac la noi și alții, la ce materii și la ce niveluri de învățământ, care e media de ore pentru un elev, ce procent dintre copii apelează la ele, câți profesori sunt implicați etc.? Un oficial al MEN a scăpat de curând porumbelul, afirmând că „Un copil care învață la școală, nu neapărat cu meditații, ar fi putut să ia 5-6” la Matematică, la Evaluarea de clasa a opta. Așadar, acesta este, oficial, reperul nostru, iar industria mediațiilor face parte din sistemul de învățământ.

  1. Evaluarea cunoștințelor. Profesorul Solomon Marcus spunea: „Dacă, la un examen, petrec 20 de minute cu un student, îmi trebuie un minut ca să știu ce notă merită și 19 ca să-l conving că aceea e nota pe care o merită”. Un bun profesor nu are nevoie „să te treacă prin toată materia” ca să știe cât știi. Un bun profesor, într-un sistem de învățământ funcțional, evaluează corect un elev în primul rând prin participarea acestuia la ore, de-a lungul întregului semestru sau an școlar. Testele scrise și tezele sunt necesare din motive formale și au un grad limitat de relevanță.

Lucrurile acestea, însă, sunt de-a dreptul SF într-un sistem în care miza supremă a școlilor sunt mediile. Cum să lași corigenți într-o școală care se bate pentru un loc cât mai bun în clasamentul pe sector, oraș, județ, țară? Închizi ochii și-l treci pe elev, cu o notă cât mai bună, să nu strici media școlii.

Pe de altă parte, este SF să stai de vorbă, atent și diferențiat, cu fiecare elev când ai în clasă 35 sau 40.

  1. Disciplină. Legea, în această privință, o fac părinții. Am asistat la indignări ale unor părinți, nemulțumiți că în ore e haos și profesorii nu reușesc să-i stăpânească pe elevi! Adică să-i educe. Educația de acasă nu intră în discuție. L-am trimis la școală, să-l disciplineze! Mai mult, știu cazuri în care profesorul – cu un curaj nebun, aș zice – a sancționat un act de indisciplină sau a dat o meritată notă mică, trezindu-se apoi cu amenințări de chemare în judecată din partea părinților și presiuni enorme din toate părțile să revină asupra deciziei altfel absolut corecte. Și au cedat, desigur...

Pe locul doi sunt elevii, care fac practic orice vor, știind că nu vor păți nimic. Dacă – neavând copii la școală – credeți că mă refer la chiulit, copiat, gălăgie în timpul orelor, trimis de bilețele, aruncatul unor cocoloașe de hârtie sau alte asemenea, așa cum au făcut toate generațiile, vă înșelați. Mă refer la terorizarea unor colegi, la scuipat pe hainele din cuier, la scos catedra din clasă, la distrugeri de mobilier. Gen.

Profesorii apar timid în acest clasament. Puțini sunt atât de curajoși încât să încerce să întreprindă ceva serios legat de disciplină și, dacă o fac, nu doar că nu primesc sprijin din partea școlii, dar li se fac aluzii ori li se spune direct să se lase păgubași.

Sigur, am văzut filme americane – și nu numai – în care un student sau un licean este iertat de prostii pentru că tatăl lui e sponsorul școlii – dar, ca o glumă amară, acolo măcar sunt în joc donații importante, se construiește o aripă nouă a școlii ca să fie salvat un recalcitrant.



  1. Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1175 vizualizari


Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by