Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
ISTORIE

Ideologie comunistă, aur, cereale, lapte şi problemele lui Vasile Luca, secretar al P.C.R. şi ministru de Finanţe

de Petre Opris     HotNews.ro
Duminică, 26 iulie 2020, 8:09 Actualitate | Opinii


Petre Opris
Foto: Arhiva personala

Perioada deosebit de dificilă prin care trece societatea românească din cauza pandemiei, începând din luna martie 2020, este marcată, printre altele, de o avalanşă de ştiri false – care adâncesc neîncrederea cetăţenilor în deciziile anunţate de către autorităţile politice de la Bucureşti. Pe acest fond, teoriile conspiraţioniste i-au amploare şi sunt propagate fie cu bună ştiinţă, fie din ignoranţă faţă de consecinţele pe care le pot avea asemenea acţiuni. Autorii acestor teorii nu sunt întotdeauna cunoscuţi de publicul larg, iar în cazul în care îşi declină identitatea apar acţiuni de solidaritate cu aceştia din partea cetăţenilor care s-au plictisit să respecte regulile de convieţuire elementare, valabile într-o societate civilizată şi care contestă, din motive mai curând subiective, restricţiile anunţate de autorităţile de la Bucureşti pentru evitarea răspândirii pandemiei. Dialogul cu cetăţenii care dovedesc analfabetism funcţional şi care ignoră realitatea din jurul lor este o pierdere de timp pentru oamenii raţionali.

Problemele create de asemenea cetăţeni nu au apărut în mod brusc în România după încheierea Războiului Rece. Acestea au rădăcini adânci în societatea românească şi în materialul de faţă ne vom referi la câteva exemple politice în acest sens.

La 10 ianuarie 1948 au fost publicate în ziarul „Scânteia” (la „Poşta redacţiei”) două întrebări ale cetăţeanului Andrei M. Haas: „Ce facultăţi pregătesc diplomaţi? Ce studii şi ce certificate se cer?”. Acesta a dorit să primească nişte răspunsuri deoarece „cu instalarea tov. noastre dragi, Ana Pauker, la Ministerul de Externe, diplomaţia noastră va fi o diplomaţie progresistă care va servi interesele popoarelor iubitoare de pace [...] în cadrele acestei diplomaţii doresc să aparţin şi eu cândva (subl.n.)”.

Răspunsul consemnat în organul de presă al Partidului Comunist Român a fost simplu şi răspicat: „Astăzi, cel mai valabil certificat este ... încrederea maselor. Deci străduieşte-te să fii în primele rânduri ale luptei pentru promovarea intereselor acestui popor. Lupta pentru o viaţă liberă de orice exploatare este – în acest sens – cea mai bună facultate (subl.n.)”. Competenţele celui care dorea să ocupe o funcţie în aparatul românesc de stat nu contau pentru liderii Partidului Comunist Român atâta vreme cât acesta era util şi dovedea devotament faţă de conducerea partidului care îl promova profesional (şi îl retrograda, dacă incompetenţa sa provoca probleme şi nu mai era util pentru conducătorii P.C.R.).

La începutul anului 1948, comitetul de direcţie al acelui ziar era format din liderii comunişti Lucreţiu Pătrăşcanu, Miron Constantinescu, Gheorghe Vasilichi, Iosif Chişinevschi, Leonte Răutu, Alexandru Buican şi Nicolae Popescu Doreanu.

Pentru a se înţelege mai uşor faptul că jurnaliştii de la „Scânteia” – conduşi de directorul Miron Constantinescu şi de redactorul Sorin Toma – nu glumeau cu temele ideologice preluate de la autorităţile sovietice şi expuse în România, în ziarul „Scânteia” din 12 ianuarie 1948 s-a publicat un răspuns pentru cetăţeanul Nicolae C. Constantinescu: „Articolul dvs. este tratarea telegrafică şi superficială a unei teme de amploarea şi importanţa celei pe care o are «Lupta proletariatului». Fără a vă referi sau măcar a da semne că vă referiţi la scrierile lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, nu puteţi scrie despre această temă. Încercaţi a fi mai modest (subl.n.)”. Cu alte cuvinte, în acel moment era obligatoriu să se studieze operele celor patru personalităţi amintite, precum şi menţionarea lor în studiile şi articolele care se publicau în România despre aşa-zisa luptă a proletariatului împotriva claselor exploatatoare.

Aceeaşi atitudine o aveau soţiile şi partenerele – tovarăşe de viaţă, în limbajul epocii, ale unor conducători politici comunişti, implicate, la începutul lunii ianuarie 1948, în operaţiunea de constituire a Organizaţiei Unice a Femeilor, prin unificarea unor structuri sau secţiuni politice şi civice existente deja în România: Uniunea Femeilor Antifasciste, Uniunea Femeilor Muncitoare, Comitetul Naţional pentru Ocrotirea Copilului, Apărarea Patriotică, Societatea de Cruce Roşie, Comitetul Democrat Evreiesc, Uniunea Populară Maghiară, Frontul Plugarilor, Confederaţia Generală a Muncii, Partidul Naţional Popular, Asociaţiile Soţiilor de Ofiţeri etc. Unificarea respectivă avea ca scop final trecerea organizaţiilor menţionate sub controlul permanent al Partidului Comunist Român.

În rândul militantelor care s-au implicat în crearea Organizaţiei Unice a Femeilor din România s-au aflat Ana Pauker, Maria Rosetti (soţia filologului Alexandru Rosetti), Liuba Chişinevschi (soţia lui Iosif Chişinevschi), Coralia Călin, Eugenia Rădăceanu (soţia lui Lothar Rădăceanu), Florica Bagdasar, Micaela Catargi, Ofelia Manole (soţia lui Manole H. Manole), Michaela Manase, Malvina Predoiu, Ecaterina Sadoveanu (soţia lui Mihail Sadoveanu, membru în Prezidiul Republicii Populare Române şi preşedinte al Adunării Deputaţilor), Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan), Ecaterina Borilă (soţia lui Petre Borilă), Elisabeta Luca (soţia lui Vasile Luca, ministrul de Finanţe), Zina Brâncu, Ghizela Vass (soţia lui Ladislau Vass), Natalia Scurtu (soţia lui Iuri Korotkov), Mia Marian, Ş. Bernacki, Eva Rab (soţia lui Ioan Rab), Maria Sârbu (soră a Victoriei Sârbu, care a fost soţia lui Ştefan Foriş), actriţa Maria Filotti, Clara Baron, Ida Felix, Niculina Stere (soţia lui Gheorghe C. Stere, membru în Prezidiul Republicii Populare Române), Maria Stan (probabil, soţia lui Minea Stan), Florica Mezincescu (soţia lui Eduard Mezincescu), Elena Murărescu, Dida Mihalcea, Cristina Şerban, Anişoara Peltz, Cristina Almenişanu, Filofteia Niculescu, Paraschiva Marin, Coca Lespezeanu, Vasilica Rădulescu, Iulia Bengescu şi Mina Iliescu.

Acţiunile grupului respectiv au fost popularizate de Alexandra Sidorovici în articole pe care le-a publicat în ziarul „Scânteia”. Soţia lui Silviu Brucan considera că abdicarea la 30 decembrie 1947 a regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare erau „încă un pas înainte spre eliberarea totală a femeii, încă un pas spre socialism (subl.n.)”.

Obiceiurile ţărăneşti ale unor femei comuniste au ieşit în evidenţă după abdicarea Regelui Mihai I. Astfel, în prima decadă a lunii ianuarie 1948 s-au organizat adunări pentru sărbătorirea înlăturării monarhului român de la conducerea ţării şi, de exemplu, după încheierea unei întâlniri desfăşurate în sala „Marna” din Bucureşti (prezidată de către Alexandra Sidorovici), „la plecare, femeile au încins hore (subl.n.)”. Apoi, „în faţa sălii Volga, femeile din sectorul I Galben au încins hore mari şi au cântat imnuri muncitoreşti (subl.n.)”.

Izvoarele istorice din perioada respectivă nu menţionează dacă la dansurile rituale comunisto-ţărăneşti din faţa sălilor de spectacole „Aida”, „Tomis”, „Marna” şi „Volga” au participat şi patroanele spirituale ale grupului de tovarăşe de viaţă din România: Sofia Kavtaradze (soţia ambasadorului U.R.S.S. de la Bucureşti) şi doamnele Sutov (soţia lui Nikolai Pavlovici Sutov, prim-secretar al Ambasadei U.R.S.S.), Nikitina şi Elcibekov (soţiile unor diplomaţi sovietici aflaţi la post în România).

Cu toate acestea, puritanismul comunist îşi făcea simţită prezenţa atât în cazul bărbaţilor (care pretindeau că sunt atei şi, totodată, îşi arogau o aură mistică, promiţând poporului lor împărţirea a cinci pâini şi doi peşti cu ajutorul ideologiei lui Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin şi Iosif Stalin), cât şi la partenerele lor de viaţă. De exemplu, într-un răspuns oferit de redacţia ziarului „Scânteia” cetăţeanului Gheorghe Zaharescu, la 12 ianuarie 1948, s-a consemnat astfel: „Îţi recomandăm apoi să elimini din concepţia d-tale ideile care te fac să scrii: «trupurile s-au înţeles între ele printr-un fluid straniu, printr-o forţă telepatică». Poetismul acesta mistic este necorespunzător artei care se vrea realistă, el este specific artei decadente burgheze (subl.)”.

La prima vedere, acel puritanism ar putea să fie considerat misogin deoarece nici unul dintre cei patru lideri menţionaţi nu a fost femeie. Iar dacă suntem de acord cu afirmaţia (corectă, în opinia noastră) privind paternitatea lui Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin şi Iosif Stalin în cazul comunismului şi aplicăm principiul corectitudinii politice invocat în zilele noastre de către alţi puritani, vom ajunge să ne întrebăm cine-i tatăl şi cine a fost mama comunismului – aşa cum se poate proceda în cazul lui Decebal şi Traian, consideraţi a fi părinţii poporului român.

Deşi din antichitate s-a moştenit principiul „Mater semper certa est, pater semper incertus est” (romanii fiind, se pare, printre primii feminişti de pe Pământ), o întrebare privind cele două clişee propagandistice, răspândite mai ales în perioada Războiului Rece, rămâne fără răspuns: cine a fost mama în relaţiile dintre personajele istorice amintite?

Lăsând gluma la o parte, se poate constata faptul că puritanismul ideologic promovat de conducerea ziarului „Scânteia” a fost impus de către liderii Partidului Comunist Român. De exemplu, la deschiderea Congresului Uniunii Sindicatelor din Arta Grafică (Bucureşti, 18-19 octombrie 1947), Iosif Chişinevschi a declarat că „imperialiştii americani au organizat un dumping cu cărţi, ziare, filme îmbibate cu tendinţe reacţionare şi decadente ale artei burgheze puse în slujba trusturilor. Scopul acestui dumping este otrăvirea spirituală a maselor populare de la oraşe şi sate”.

În ziua următoare, Iosif Chişinevschi a ajuns la Congresul Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti (Bucureşti, 18-19 octombrie 1947). În cuvântarea rostită cu acel prilej, ideologul P.C.R. a precizat, printre altele, astfel: „Noi trebuie să ne oprim asupra unui alt aspect al politicei dusă de imperialismul american şi englez şi anume: exportul de ideologie (subliniere în original – nota P. Opriş). Este cunoscut că imperialismul american şi cel englez, dar mai ales cel american, a organizat un export de pamflete, de filme, piese de teatru decadente, obscurantiste.

De acolo nu se difuzează adevărul, ci minciuna, întunericul, pentru că la adăpostul întunericului imperialiştii din America şi din alte ţări speră că vor putea mai uşor să jefuiască şi să-şi instaureze dominaţia. Se lucrează în studiourile Statelor Unite şi se exportă în lume filme americane fără nici o valoare artistică, filme care falsifică realităţile vieţii, în timp ce capodopere ale artei, filme cu conţinut ideologic bogat, care exprimă adevărul în luptă împotriva exploatării omului – vorbesc de filmele lui Charlie Chaplin – sunt interzise, iar marii artişti sunt urmăriţi pentru aşa zisa activitate antidemocratică. Imperialiştii americani au şi altă experienţă: la ei în ţară gangsterii pot fura şi la lumina zilei, poate tocmai fiindcă acolo lumina este de un fel deosebit, este lumina turbure a confuziei (în original – nota P. Opriş). Pentru a-şi duce la îndeplinire politica lor de jaf, ei fac din această ideologie a confuziei marfă de export (subliniere cu litere boldate, în original – nota P. Opriş).

La exportul de ideologie reacţionară şi imperialistă sunt folosiţi unii scriitori şi ziarişti vânduţi trusturilor. Informaţiile pe care le transmit posturile de radio din America sau din Anglia sunt mai curând dezinformări. [...] Nu numai prin filme şi radio „Vocea Americii” ei caută să inducă în eroare oameni din această ţară; dar se întâmplă că şi anumite buletine, anumite agenţii servesc conştient sau inconştient, sau din lipsă de vigilenţă, imperialismul american.

Trebuie să constatăm că o agenţie românească [de presă], agenţia „Rador”, difuzează deseori idei greşite, idei dăunătoare în ţara noastră. Deseori „Rador” difuzează ştiri false, mincinoase, îndreptate împotriva popoarelor nouii (în original – nota P. Opriş) democraţii, împotriva eroicului popor grec. Noi sperăm că în urma congresului nostru, această situaţie nu va mai dăinui (aplauze prelungite)”.

Dramaturgul Alexandru Kiriţescu a criticat la rândul său, în cursul aceluiaşi congres, teatrul „bulevardier, libertin până la pornografie, teatru alcătuit pentru o clică de speculanţi, moşieri, ghiftuiţi. [...] Nu trebuie socotită drept o nevinovată coincidenţă avalanşa de piese americane care au invadat scenele bucureştene în ultimii ani, începând cu piesele lui [Eugene Gladstone] O’Neill (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936 – nota P. Opriş) în care se excelează incestul, paricidul şi prostituţia. Împotriva acestei criminale influenţe TREBUIE SĂ SE RIDICE TOŢI CREATORII DE ARTĂ (subliniere cu majuscule, în original – nota P. Opriş)”.



Acestea erau câteva idei politice generale pe care Vasile Luca şi le-a însuşit, le-a propagat şi le-a aplicat atât în calitate de secretar al P.C.R., cât şi în calitate de ministru de Finanţe, în perioada 1947-1952, când a deţinut funcţia respectivă în guvernul României. Totodată, prin acţiunile sale, Vasile Luca a demonstrat că era unul dintre politicienii comunişti care avea o opinie negativă despre ajutoarele pe care guvernul de la Bucureşti le-a primit de la diferite organizaţii din ţările capitaliste şi, în special, de la guvernul S.U.A. De exemplu, în editorialul său, publicat în numărul special de Anul Nou al ziarului „Scânteia”, ministrul român de Finanţe a criticat într-un mod brutal şi nedrept pe politicienii din S.U.A. pentru problemele grave care existau în România din cauza secetei care a afectat ţara în perioada 1945-1947.

Minciunile propagate de Vasile Luca în editorialul din 1 ianuarie 1948 au fost în mod evident jignitoare. De exemplu, acesta a afirmat că „imperialiştii americani au preferat însă să îngraşe găinile cu grâu şi să folosească porumbul drept combustibil decât să vină în ajutorul popoarelor înfometate, mai ales dacă aceste popoare refuzau să primească în acelaşi timp şi cătuşele robiei economice, politice şi naţionale oferite de americani prin cunoscutul „plan Marshall”.

Trusturile (sic!) americane, dezvoltate şi îmbogăţite în pregătiri de războaie şi în războaie provocate de stăpânii lor imperialişti, nu le era de ajuns preţul grâului plătit în aur greu. Ei vroiau să le plătim cu libertatea noastră, cu viitorul nostru, să ne lăsăm transformaţi într-o colonie de-a lor (subl.n.)”.

La analiza textului respectiv se poate observa inconsecvenţa lui Vasile Luca. Pe de-o parte, găinile americane au fost îngrăşate cu grâul pe care l-ar fi dorit liderii comunişti români, pentru a-l distribui ţăranilor afectaţi de secetă. Pe de altă parte, grâul a fost cumpărat cu aur – evident, de aceiaşi comunişti din România – însă nu se spune ce s-a întâmplat cu înaripatele moţate ale imperialiştilor, dacă au murit de inaniţie sau au fost sacrificate din motive gastronomice.

Pentru a lămuri afirmaţiile lui Vasile Luca se poate face apel la o lucrare realizată de Costin C. Kiriţescu şi intitulată „Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, Vol. al III-lea” (Colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997). Precizăm faptul că fostul academician a scris foarte mulţi ani în spiritul luptei de clasă, al decăderii iremediabile a capitalismului şi al victoriei forţelor comuniste în întreaga lume – clişeele propagandistice din epocă fiind „capitalism cu un picior în groapă” şi „comuniştii sunt cu un pas înaintea capitaliştilor”. O parte din studiile şi articolele sale au fost publicate în „Analele economice şi statistice” (editate în perioada 1945-1946), „Lupta de clasă” (1968-1969), „Revista română de studii internaţionale” (1968-1969), „Viaţa economică” (1968-1969; 1971; 1973), „Economia mondială” (1970), „Probleme economice” (1971-1972), „Lumea” (1973), „Era socialistă” (1973), „Finanţe şi credit” (1973) şi în ziarul „Scânteia”, organul central de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (1968-1969; 1972). Deci, autorul sursei de documentare pe care o propunem pentru comparaţie cu declaraţiile lui Vasile Luca făcea parte din aceeaşi tabără politico-ideologică.

Potrivit afirmaţiilor lui Costin C. Kiriţescu, stocul de aur existent în documentele de evidenţă ale Băncii Naţionale a României era de circa 240 de tone la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Până în luna ianuarie 1947, o mare parte din tezaurul B.N.R. s-a aflat într-o grotă a unei peşteri din imediata apropiere a mănăstirii Tismana, iar restul de aur era răspândit în depozite constituite din vreme la diferite bănci renumite din străinătate.

Din cauza secetei prelungite care a afectat grav producţia de cereale din România timp de doi ani, autorităţile de la Bucureşti au fost nevoite să vândă în străinătate 2624 kg de aur, în anul 1947, „în scopul procurării de valută convertibilă, cu care au fost cumpărate cereale americane pentru alimentarea populaţiei”. Un detaliu suplimentar provine tot de la fostul academician Costin C. Kiriţescu: „În martie 1947, de exemplu, în urma secetei, Banca Naţională a României a utilizat pentru cumpărarea de cereale un credit bancar din S.U.A. în valoare de 7 milioane de dolari, garantat cu un gaj de aur”.

Cu alte cuvine, în anul 1947 autorităţile comuniste de la Bucureşti au folosit două depozite de aur (2624 kg şi 6214,97 kg), depuse la bănci din străinătate şi evaluate la 2.955.441 dolari, respectiv 7 milioane de dolari, pentru a acoperi o parte din deficitul acut de cereale din România. Pentru calculele echivalente am utilizat valoarea de schimb dintre aur şi dolar, existentă în vara anului 1946 la Varşovia.

Pe de altă parte, la 15 august 1947 a fost publicată Legea nr. 284 cu privire la cedarea către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective şi a altor mijloace de plată străine. Cu ajutorul acelui document legislativ, la Banca Naţională a României s-au adunat „o cantitate de 5387 kg aur fin şi o sumă în devize străine echivalentă cu 8654 kg aur”. Toate acestea au provenit de la persoanele stabilite în România care deţineau aur, devize şi alte mijloace de plată şi care au fost obligate să le cedeze în schimbul leilor oferiţi de autorităţile comuniste de la Bucureşti, prin intermediul B.N.R.

Drept urmare, stocul de aur existent în documentele de evidenţă ale Băncii Naţionale a României la sfârşitul anului 1947 a fost de 190,988 tone de aur. Vasile Luca nu a menţionat deloc despre acest detaliu în editorialul său şi nici despre Legea nr. 284/1947. Asemenea amănunte nu se potriveau cu condamnarea de către ministrul român de Finanţe a imperialiştilor americani care, în opinia sa, îngrăşau găinile cu grâu, iar porumbul american era utilizat drept combustibil. Probabil că, în zilele noastre, Vasile Luca ar fi avut probleme cu partidele ecologiste, însă acest aspect rămâne doar la stadiul de ipoteză imposibil de confirmat.

Minciunile spuse de soţul Elisabetei Luca, pe care am menţionat-o deja în grupul care se ocupa de comunizarea organizaţiilor de femei din România, pot să fie analizate şi din perspectiva opiniei exprimate public de Alexandra Sidorovici în ziarul „Scânteia” din 4 ianuarie 1948: „Acum împărţirea laptelui obţinut de guvernul nostru de la O.N.U. se face în cea mai mare parte tot de către femei, sub conducerea Comitetului Naţional pentru Ocrotirea Copilului”.

Acest detaliu este foarte interesant, în condiţiile în care politicienii comunişti din România, care purtau pantaloni în loc de rochie, au criticat permanent administraţia S.U.A. în perioada 1945-1947. În acelaşi timp, aceştia au evitat să spună în mod public faptul că guvernul american a pus la dispoziţia Organizaţiei Naţiunilor Unite mari cantităţi de lapte praf şi lapte condensat pentru copii, iar o parte din acestea au ajuns în România – după cum a afirmat comunista Alexandra Sidorovici.





Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5085 vizualizari


ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by