Agenda politică a UE și “nisipurile mișcătoare” din Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză

de Denis Cenusa     Contributors.ro
Miercuri, 17 iunie 2020, 14:28 Actualitate | Opinii


Denis Cenusa
Foto: Arhiva personala

Schimbările instituționale, normative și ideatice, susținute de Uniunea Europeană (UE) în vecinătatea estică, sunt influențate de voci diverse și se caracterizează printr-o traiectorie neuniformă. Numeroasele obstacole rezidă în “nisipurile mișcătoare” locale, care marchează calitatea, legitimitatea și intențiile geopolitice ale guvernelor curente (IPN, 19 Mai 2020). Cele din urmă sunt antrenate benevol în preluare modelelor europene de conducere, precum arată situația Ucrainei și Georgiei. Totodată, altele manifestă senzațiile unei încorsetări forțate în acorduri bilaterale cu UE, stabilite de predecesorii lor politici – cazul moldovenesc.

Deseori, partenerii europeni folosesc abordări și voci distincte, atunci când operează într-o țară vecină sau alta. Uneori, Comisia Europeană este mai vizibilă, când insistă pe reforme structurale, în schimbul cărora sunt acordate împrumuturi și granturi. Altă dată brațul diplomatic al UE – Serviciul European pentru Acțiune Externă – prin intermediul Delegațiilor UE, iese în prim plan, inclusiv atunci când oferă servicii de mediere a crizelor politice. Într-o categorie separată nimeresc acțiunile structurilor Parlamentului European, care tind să direcționeze dialogul dintre UE și vecinii estici.

Nimic nu blochează pe intern mișcarea reformelor atât de mult ca interesele oligarhice. De aceea, la suprafață rămâne o problemă veche, legată de combaterea influenței oligarhice în cele trei țări asociate cu UE. Până acum, doar Moldova a figurat drept “caz fierbinte” de oligarhizare a puterii politice. Crimele probate ale exponenților oligarhici din Moldova față de activele statului, culminate cu “capturarea instituțiilor statului” a determinat o atitudine categorică a UE. De altfel, poziția europeană pare a fi moderată față de prezența oligarhică din Ucraina, iar în cazul Georgiei se atestă o tăcere preocupantă.

Înainte de provocările generate în prezent de criza sanitară (COVID-19), UE deja naviga între obiective strategice existențiale multiple în țările asociate din proximitate – Ucraina, Moldova și Georgia. Tradițional, îndeplinirea reformelor formează miezul agendei politice. Particularitățile locale impun o viziune pragmatică diferențiată, unde o serie de politici au o semnificație obiectivă superioară. Acestea atrag atenția politică și resursele tehnico-financiare, disponibile în arsenalul UE. Cu toate acestea, discursul actorilor europeni trădează o predilecție, oarecum explicabilă, pentru securitate în raport cu Ucraina și Georgia. De asemenea, actorii europeni au manifestat îngrijorare pentru stabilitatea politică georgiană, în timp ce în Moldova – accentul cade pe implementarea condițiile politice legate de statul de drept.

Cele “5 categorii” de state în Parteneriatul Estic

La o săptămână distanță de reuniunea virtuală a Parteneriatului Estic, programată pe 18 iunie, vicepreședintele Comisiei Europene Josep Borrell, a declarat că “Parteneriatul Estic este o poveste de succes”, care a durat 11 ani. Asemenea constatare este însă parțială, deoarece semnele majore de îmbunătățire se ascund în domeniul comercial și mai puțin în cel politic. Chiar și în țările cu cea mai aprofundată formă de integrare europeană – Ucraina, Moldova și Georgia – efectele reformei justiției sunt limitate sau invizibile, sistemul electoral permite imixtiunea banilor corupți, iar dezrădăcinarea elementelor oligarhice este extrem de anevoioasă.

Este cert faptul că la peste un deceniu de existență, Parteneriatul Estic s-a convertit într-o platformă utilă pentru experimentarea reformelor, cu participarea a 5 categorii de țări cu regimuri hibride sau autoritare. În prima categorie intră Ucraina și Georgia, unde aspirațiile europene sunt mixate cu cele euro-atlantice. Moldova face parte din al doilea grup, unde integrarea europeană deocamdată se contopește cu o politică externă multi-vectorială și o neutralitate constituțională stabilă. Al treilea grup este alcătuit din Armenia, pentru care integrarea euroasiatică este acceptată nu ca un substitut al agendei europene, ci ca pe soluție “de neagresiune” sau abandon din partea Rusiei. În a patra categorie nimerește Azerbaijanul, care cere o relație la egal cu UE, iar cea din urmă nu are instrumente reale de influență asimetrică. Cea de-a cincea categorie cuprinde Belarusul, care caută un echilibru cu Moscova din contul cooperării cu UE, refuzând însă orice aliniere ideologică cu Vestul.

Ucraina și „justiția selectivă”

Preocupările centrale ale UE față de Ucraina țin de menținerea stabilității țării, pentru a nu cădea sub greutatea agresiunii rusești în teritoriile ocupate (UE, Martie 2020). Demiterea guvernului lui Oleksiy Honcharuk în martie 2020 a trecut neobservată și, respectiv, necondamnată, de către partenerii europeni (IPN, 9 Martie 2020). Dezinteresul UE de a intra în polemică vizavi de soarta scurtă a guvernului lui Honcharuk indică asupra unei doze de subiectivism. Or, Bruxelles-ul a reacționat altfel (foarte dur) atunci când guvernul reformator, condus de Maia Sandu, a căzut în Moldova (NewEasternEurope, 29 Noiembrie 2020). Controversele legate de includerea lui Mikhail Saakshvili în echipa președintelui Volodymyr Zelensky denotă mai mult intenția de a convinge Vestul de continuarea reformelor, decât necesitatea în sine de a eficientiza decurgerea reformelor. De altfel, trăsătură excentrică a personalității lui Saakashvili, care va coordona Comitetul Executiv de Reformă, sporește considerabil probabilitatea unor sincope inter-instituționale.

Atitudinea autorităților ucrainene față de elementele oligarhice este în mod definitiv selectivă. Modificarea legislației de reglementare în sectorul bancar (15 Mai 2020), care permite menținerea în proprietatea statului a băncilor private naționalizate, a creat iluzia unei confruntări dintre Zelensky și oligarhul Igor Kolomoysky. Aceasta lege interzice restituirea drepturilor lui Kolomoysky asupra băncii ucrainene Privatbank, suspectat de devalizarea acesteia de circa 5 miliarde USD. Totuși, aceeași lege permite obținerea de compensații via instanțe (ZN, Mai 2020), care nu sunt tocmai credibile în Ucraina.

Chiar dacă autoritățile americane investighează implicarea lui Kolomoysky în tranzacții de bani de proveniență dubioasă (ZN, 5 Iunie 2020), Procuratura Generală ucraineană nu arată niciun interes. În schimb, procurorul general Iryna Venediktova a deschis multiple dosare penale pentru “abuz de putere” pe numele ex-președintelui Petro Poroshenko. Considerată o persoană loială lui Zelensky (Hromadske, Martie 2020), percepția despre dependența politică a procurorului Venediktova capătă tot mai multă vizibilitate. Rămâne în ceața diferența de abordare a procuraturii ucrainene față de acțiunile oligarhilor ucraineni, care figurează în furtul bancar și, respectiv, investigarea minuțioasă față de oponenții politici ai lui Zelensky. Deocamdată, doar câțiva europarlamentari, din partea Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Ucraina, au cerut un “proces echitabil” și asigurare unei investigații depolitizate împotriva lui Poroshenko (Parlamentul European, iunie 2020).

Politizarea vădită a Procuraturii nu a figurat nicidecum pe agenda asistenței macro-financiare a UE, care în cazul Moldovei repetitiv accentuează importanța statului de drept. Îndată după ce FMI a aprobat oferirea accesului la 5 miliarde USD pentru Ucraina (dintre care 2,1 miliarde USD transferate imediat), UE a debursat a doua tranșă din asistență macrofinanciară de 1 miliard EUR, în valoare de 500 milioane EUR. Totuși, UE urmează să demonstreze coerență în aplicarea pre-condițiilor politice, centrată pe statul de drept, în mod identic, față toți vecinii săi estici. Eliberarea instituțiilor de drept de sub orice influență politică și ulterioara lor profesionalizare sunt lucruri imperative pentru impulsionarea inter-sectorială a reformelor.

Georgia și medierea europeană

Imaginea UE despre Georgia este pătrunsă de urgențele de securitate. Pe de o parte, sub controlul Rusiei, regimul separatist din Osetia de Sud mișcă frontierele (“borderization”) și perpetuează încălcarea integrității teritoriale georgiene. Pe de altă parte, spațiul informațional georgian se află sub lovitura constantă a dezinformării rusești. Obiectivul acestora pare să fie diminuarea simpatiilor publice față de vectorul euro-atlantic și cel european, în particular în rândul populației care posedă limba rusă. Altă influență subtilă (societal-comportamentală) și vizibilă (economică) are loc prin intermediul fluxurilor de turiști ruși (circa 1,4 milioane de persoane în 2019). Cei din urmă vor reveni după redeschiderea frontierelor georgiene, sporind riscul de export a infecției COVID-19 din Rusia spre Georgia.

Stabilizarea mediului politic constituie al doilea bloc de preocupări al instituțiilor europene. Delegația UE de la Tbilisi (Carl Hartzell), împreună cu ambasada SUA (Kelly Degnan), au mediat negocierile politice dintre guvernarea condusă de “Visul Georgian” și opoziție. În decursul celei de-a cincea runde de negocieri, a fost atins compromisul politic din “8 martie” ce vizează valorificarea votului proporțional pentru alegerile parlamentare din 31 octombrie 2020. Așadar, din totalul de 150 deputați, în baza votului proporțional vor fi aleși 120 deputați, ceilalți 30 vor fi votați în circumscripții uninominale (Transparency.ge, 10 Martie 2020). De asemenea, a fost redus pragul electoral până la 1%, iar guvernarea de către un singur partid devine imposibilă decât dacă acesta aduce în Parlament minim 48 deputați cu votul proporțional. În acest fel, se dorește o demonopolizare a puterii, care din 2013 este concentrată de facto în mâinile oligarhului Bidzina Ivanishvili, văzut tot mai mult, în Washington, drept factor destabilizator pentru buna guvernare și orientarea geostrategică pro-occidentală a Georgiei (Civil.ge, Mai 2020).

Reformele constituțională și electorală necesare pentru transpunerea “acordului din 8 martie” au căpătat puls după amnistierea de către președintele țării, Salome Zurabishvili, a mai multor activiști politici – Gigi Ogulava, Irakli Okruashvili. Aceasta a rezultat din ultimatumul impus de opoziție (26 partide politice), care a condiționat facilitarea pregătirilor pentru introducerea votului proporțional cu eliberarea “prizonierilor politici” (RadioFreeEurope, Mai 2020). Totuși, actele de amnistiere nu anulează faptul că instanțele georgiene au emis decizii politice ce țintesc opoziția (OSW, Mai 2020).

Numărul extrem de mare de partide politice active și reducerea barierelor electorale ar putea transfera polarizarea din societate către Parlament. Chiar dacă procesul electoral va deveni mai transparent, corect și liber, interesele oligarhice se pot ajusta noilor circumstanțe politice. Acestea pot încerca să beneficieze din diviziunile naturale și confruntarea politică pentru (re-)distribuirea puterii politice.

Redemocratizarea guvernării în Georgia nu trebuie să devină o sursă inedită a crizelor politice în perioada post-2020 și luptei pentru influență informală, care să scurteze apetitul pentru integrare europeană și să repună în circuitul politic forțe politice deschis pro-ruse. Deși UE a mediat cu succes cea mai recentă criză politică din Georgia, aceasta a ratat anterior șansa de a aplica mecanismul de condiționalitate pentru a-l scoate din joc pe oligarhul Ivanishvili, înainte ca acesta să miște țara în direcția “statului capturat”.

Moldova și condiționalitatea politică a UE

În ultimii cinci ani, relația UE față de Moldova s-a deosebit printr-un caracter extrem de tranșant și utilizarea disciplinată a mecanismului de condiționalitate. Nici în Ucraina și nici în Georgia, partenerii europeni nu au subliniat importanța precondițiilor politice cu intensitatea și consecvența observată în cazul moldovenesc.

Atât Parlamentul European, prin participarea activă a eurodeputaților români, cât și Delegația UE de la Chișinău punctează cu regularitate asupra angajamentelor neîndeplinite de autoritățile moldovenești. Din anul 2017, când a fost semnat acordul privind asistența macro-financiară și până în 2020, trei guverne s-au alternat. Doar condițiile sectoriale conexe celei de-a doua tranșe (din totalul de trei) au fost realizate în deplinătate. Inflexibilitatea precondițiilor politice cerute de UE, combinată cu preferințele geopolitice pentru Rusia, provoacă iritații și infuzează cu euroscepticism retorica guvernanților de la Chișinău (IPN, 19 Mai 2020).

Din totalul de 8 condiții politice adresate de UE, unele sunt mai urgente ca altele. Opoziția și societatea civilă insistă pe îndeplinirea completă a acestora înainte de acordarea asistenței financiare. Acțiunile părții europene și ale opoziției creează o presiune enormă asupra guvernării, a cărei stabilitate scade sub impactul corupției politice. Recenta adoptare unanimă în Parlament a declarației împotriva “traseismului și corupției politice” (11 Iunie 2020) dovedește tentativa “asociaților” (în total 22 deputați -Grupul lui Adrian Candu, Fracțiunea Partidului Șor) oligarhului fugar Vlad Plahotniuc de a declanșa o răsturnare de situație. Gestionarea ineficientă a crizei sanitare, care comprimă continuu economia, pune guvernarea Socialiștilor și Partidului Democrat (51 deputați) la limita supraviețuirii. Condițiile se înrăutățesc deoarece, spre deosebire de Ucraina și Georgia, conducerea țării se bucură de o suținere externă inferioară. Bunăoară, UE tratează cu prudență și reticență guvernarea de la Chișinău. Încercările de a obține cu orice preț credite de stat pentru acoperirea cheltuielilor bugetare curente de asemenea au eșuat, după ce creditul rusesc a fost anulat pentru neconformitatea constituțională (NewEasternEurope, Mai 2020).

Deși Moldova se află în fața unei crize politice serioase, pe un fundal economic și de sănătate publică șubredă, UE nu arată nicio determinare pentru a folosi autoritatea sa politică pentru a detensiona situația. Bruxelles-ul alege să fie vocal preponderent în privința precondițiilor politice, ceea ce nu face în Ucraina sau Georgia. În realitate, acesta poate folosi experiența recentă din Georgia pentru a crea o platformă de negocieri între guvernare și opoziție pentru a pregăti un teren stabil pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. Asumarea unui rol proactiv de către UE este aparent împiedicată de nucleul geopolitic pro-rus al coaliției de guvernare (Socialiștii -37 deputați).

Așteptarea deznodământului politic nu este o strategie sigură, având în vederea schimbarea compoziției politice prin metode de corupere. Până acum, UE nu a manifestat nicio râvnire minimă de a participa la stabilizarea politică a țării, după cum a făcut în vara lui 2019, când, alături de SUA și Rusia, a contribuit la eliminarea regimului oligarhic. Condiționalitatea nu reprezintă o strategie, ci un instrument eficient, dacă este cuplat cu alte acțiuni. UE are capacitățile necesare pentru a acționa reieșind din calcule politice independente. Acestea trebuie să reflecte agendele aliaților săi politici din Moldova, dar în orice caz să evite demersuri partizane.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1037 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by