Câteva considerații asupra discriminării

de Alina Dobre     Contributors.ro
Duminică, 14 iunie 2020, 9:26 Actualitate | Opinii


Alina Dobre
Foto: Contributors.ro
Evrei, indieni americani, țigani, turci, arabi, kurzi, armeni, tibetani, maori, afro-americani, vietnamezi, musulmanii uiguri, negri, albi, galbeni, latino-americani….și lista ar putea continua, până când vom epuiza probabil mai mult de jumătate dintre națiile și rasele umane de pe Terra. Majoritatea popoarelor au trecut prin discriminarea etnică sau rasială, cu sau fără substrat religios, cel puțin într-o perioadă istorică a existenței lor.

Discriminarea (sub orice formă) este reacție la o stare de conștientizare sau acceptare a fricii, că altul decât tine poate fi mai bun, poate avea mai mult decât ai tu.

Discriminarea este instrumentul supraviețuirii omului involuat, dar nu va fi niciodată un instrument al evoluției umanității.

Discriminarea etnică, rasială, este o încercare de anulare a identității și rădăcinii identitare a ființelor umane.

Grav este faptul că discriminarea etnică sau rasială are un risc de contagiere mai mare decât alte tipuri de discriminare, deoarece se învață în familie sau în grupuri mici sociale, prin transmiterea unor stereotipuri sau prejudecăți.

Globalizarea, sub orice formă a ei (federalismul sau cu atât mai mult marea globalizare), nu este posibilă fără rezolvarea problemei discriminărilor rasiale sau etnice. Ba dimpotrivă, după cum vedem în Statele Unite ale Americii sau chiar în Europa, globalizarea fără toleranță duce, nu doar la haos, dar poate fi sursa unor conflicte, care anulează armonia și pacea socială, de la cele mai mici comunități, până la comunitatea mare-statul.

La nivel internațional, mai aplicate decât mențiunile din Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 1, 2, 7), însă tot la inițiativa Națiunilor Unite, a fost încheiată Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială, aprobată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în data de 21 decembrie 1965, (textul însă a fost publicat în urma Conferinței Internaționale de la New York din 7 martie 1966). Convenția a fost ratificată până în prezent de 88 de state, la care însă au aderat în total 182 de părți (Senatul SUA, de exemplu, a semnat Convenția în anul 1966, dar a ratificat-o foarte târziu, în 1994, cu anumite rezerve surprinzătoare, interesante de citit).

Pentru mai multe detalii puteți consulta link-ul https://treaties.un.org/Pages/ViewDetails.aspx?src=TREATY&mtdsg_no=IV-2&chapter=4&lang=en#EndDec).

Mult mai târziu, în 2001, la Durban, în Africa de Sud, a fost semnată o Declarație (Declarația de la Durban), care propune un program de acțiune concret al Conferinței asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială.

(https://www.ohchr.org/Documents/Publications/Durban_text_en.pdf ).

Documentul declarației, după ce enumeră cauzele discriminării rasiale: sclavia, colonialismul, aparheid-ul, genocidul, ura împotriva străinilor, prezintă măsurile necesare pentru controlarea și reducerea rasismului, a discriminărilor rasiale, a xenofobiei.

Astfel, se menționează inechitatea socială, economică, culturală, lipsa unei voințe politice, legislația slabă în domeniul discriminărilor rasiale, lipsa implementării strategiilor, fără a minimaliza nici importanța stereotipurilor atitudinilor rasiste sau negative (în general), legate de anumite etnii, prezente în cultura internă a unui popor.

Ca măsuri pozitive, de acțiune directă, sunt enumerate, printre altele, educația, implementarea tuturor măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor internaționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului. ”Guvernarea democratică, transparentă, responsabilă și participativă” nu poate fi decât în sprijinul acestor măsuri și ”răspunde nevoilor și aspirațiilor oamenilor”, spune unul din articolele Declarației de la Durban.

Acest act internațional face referire, din perspectiva discriminărilor rasiale și etnice, atât la migranți, la solicitanții de azil, la refugiați, identificând în acestea, fenomene ce conduc la manifestări de excludere a acestor categorii din partea cetățenilor țărilor, unde aceștia aleg să ceară protecție.

Dialogul dintre națiuni, care contribuie la identificarea și promovarea unor fundamente comune ale civilizațiilor, recunoașterea și promovarea demnității și egalității (de tratament) a tuturor oamenilor, rolul liderilor națiunilor la derularea și susținerea măsurilor contra rasismului, a discriminării rasiale și a xenofobiei, rolul mass-mediei (media – în lectura declarației), care trebuie să reprezinte diversitatea culturală și să evite promovarea conflictelor etnice sunt, de asemenea, căi de eliminare a rasismului și a discriminării rasiale.

Mai presus însă de toate, Declarația de la Durban consideră, că educația făcută tinerilor despre toleranță, dar și funcționarilor statului, la fel ca și măsurile de ”reducere” a violențelor la nivelul organelor judiciare (poliția și procuratura), sunt un sprijin major al eradicării discriminării rasiale, a rasismului, a xenofobiei. Se pune mare preț pe calitatea educației în general, eliminarea analfabetismului și colaborarea, pentru îndeplinirea scopurilor Convenției, între instituțiilor statului la nivel central, local, extins apoi pe plan regional, dar și internațional. În contextul globalizării, diversitatea culturală și toleranța sunt elemente repetate adesea în această Declarație.

În mare parte, multe dintre măsurile enumerate sunt implementate, cel puțin de statele europene semnatare ale Convenției, dar și de SUA – în acest caz, mai mult pe alte considerente decât cele avute în vedere de actul internațional (după cum rezultă din rezervele cu care a semnat Convenția). Cu toate acestea, vedem că, în ciuda acestor implementări, rasismul, discriminarea rasială sau xenofobia nu sunt eradicate, ba dimpotrivă, așa cum arată realitatea, se vede că aceste fenomene sunt în creștere.

Cert este, că discriminarea rasială și cea etnică sunt probleme grave și ușor de manipulat în vremurile pe care le trăim și nu sunt deloc ținute sub control de lege, nici la nivel intern, nici regional, cu atât mai puțin internațional. Dacă ne amintim doar de criza refugiaților din 2015 din Europa, de situația migranților africani morți în Marea Mediterană din cauză guvernaților italieni, care au refuzat să-i primească, de zidul, pe care președintele USA dorește să-l construiască în totalitate la granița Mexicului, nu facem decât să observăm, că avem dovezi clare ale faptului că migrația este încă un fenomen nerezolvat la nivel internațional, care este adesea folosit electoral, de câte un candidat mai slab pregătit politic, în fața unui electorat mai puțin informat și mai puțin educat.

În mod efectiv, statele se confruntă, legat de fenomenul migrației, pe lângă situațiile cu substrat politic și economic, cu probleme complexe, atât sociale, concret de integrare a acestor oameni, cât și psihologice (la nivelul fiecărui individ), mobilizând specialiști și asistenți din multe sectoare ale statului.

Rasismul, dar și discriminarea etnică, sunt concret, etape ulterioare migrației (indiferent de tipurile ei: migrația economică, exilul, fuga de război) și reprezintă opoziția directă și sistematică a unei populații la asimilarea și integrarea străinilor în noua lor societate. Acestea apar, indiferent dacă statul are sau nu are măsuri antidiscriminare sau dacă le impune sau nu. Rasismul sau alte forme de discriminare, apar, din cauza unei exacerbări a naționalismului sau a identității naționale, din lipsei toleranței în acea societate, dar și din cauza neînțelegerii noțiunii de ”egalitate de tratament”, aceasta confundându-se adesea, cu simpla echivalență între două nații sau rase. Aceasta din urmă duce, în lipsa toleranței, la conflicte identitare foarte grave.

Cu alte cuvinte, în societăți, toleranța este înlocuită cu stereotipuri și prejudecăți. De asemenea, statele se confruntă cu efectele reale ale unei migranții prost administrate. Practic, se investește o cantitate mare de bani încercându-se integrarea migranților în țările de destinație, dar nu se aplică și măsuri de acceptare a lor în rândul societăților. În locul explicării mecanismelor și beneficiile toleranței, se pune preț pe stereotipurile negative ale nației migranților, se generalizează, se transformă suferințe în bancuri și glume de stand up comedy.

Un efect primar al discriminării (de toate tipurile) este excluziunea socială indirectă. Aceasta este urmată de lipsa posibilităților de dezvoltare pe piața muncii sau în sfera educațională profesională.

Imediat după această etapă urmează infracționalitatea. Cauzele infracționalității în rândul migranților trebuie căutate în excluziunea socială, nu imediat în sărăcie.

Apoi, gradul de infracționalitate crește, el ajungând să cuprindă infracțiuni din ce în ce mai grave. Cu cât crește infracționalitatea, cu atât crește și rasismul cetățenilor, acest raport fiind o reacție socială de autoapărare.

Suplimentar sau tangențial acestui fenomen există realitatea necunoașterii de către migranți a drepturilor, și deseori a obligațiilor. Pur și simplu acești oameni nu cunosc limba, sistemul social, economic, financiar al țării unde își stabilesc reședința, nu știu să se apere, deseori intră în cercul vicios al infracționalității din necunoașterea regulilor.

Adesea, statele au de-a face cu migranți, refugiați needucați, traumatizați sau chiar de rea credință.

Pe de altă parte, printre acești migranți sunt și oameni foarte bine pregătiți, serioși și dedicați, care își doresc integrarea și ajung, atunci când acestora li se recunosc meritele, să fie un exemplu demn de urmat pentru mulți dintre cetățeni.

În fața acestor provocări, statele trebuie, în primul rând, să cunoască mediul cultural din care vin migranții pentru a le explica, ”pe limba lor”, sistemul în care aceștia vor să trăiască.

De departe însă, cel mai grav aspect al rasismului sau al discriminării rasiale sau etnice este discriminarea copiilor născuți din părinți emigranți în teritoriul care refuză să-i integreze. Acești copii cresc, devin ei înșiși adulți, au la rândul lor copii. Între timp, în tabăra cealaltă, a cetățenilor lipsiți de toleranță, se întâmplă exact la fel. În prima tabără, copiii sunt învățați să se apere, în cealaltă sunt învățați de părinți să atace. Pentru copiii/adulții migranților, țara părinților lor este adesea cel mai mare necunoscut social, economic, moral, adesea chiar religios. Ei ajung, desigur, să vorbească mult mai bine decât părinții lor, pot beneficia chiar de o bună educație, dar, atunci când își vor căuta de muncă, numele sau culoarea pielii îi va trăda ca fiind, de fapt, străini de propria lor țară, în propria lor patrie.

Ceea ce se întâmplă acum în America – și apreciez că, din păcate, fenomenul se va extinde nu doar sub forma protestelor, inclusiv în Europa – este exact din această cauză: acești copii, deveniți adulți, dar și părinții lor, își revendică o apartenență teritorială, o apartenență la o țară, pe care o construiesc și ei, alături de toate celelalte popoare cu care coabitează.

Ce șanse reale de integrare într-o societate lipsită de toleranță există pentru acești copii/adulți sau pentru familiile mixte, mai ales când stabilitatea sistemului politic și economic cedează sau devine șubredă? La urma urmei de ce ar trebui ei să fie tratați altfel doar pentru că au altă culoare a pielii sau altă origine sau altă limbă decât a noastră?

Integrarea nu are nici un efect decât atunci când vine din ambele părți: trebuie să vrei să fii acceptat și să fii cu adevărat acceptat. Altfel, migranții își trăiesc viața între: întrebarea ”de unde vii?” și invitația ”dacă nu-ți convin aceste reguli, ești liber să pleci”, iar asta nu înseamnă deloc ”o viață mai bună”, nici o viață mai sigură pentru nici una dintre tabere.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1867 vizualizari

  • +4 (6 voturi)    
    Mda (Duminică, 14 iunie 2020, 9:50)

    Luk [utilizator]

    USA este o tara construita de emigranti. N-am nici cea mai vaga idee cati noi emigranti incearca anual sa ajunga in US (si o sa incerce in continuare in fiecare an).
    Nu cred ca un om intreg la cap (sau o familie intreaga la cap) isi face bagajele si incearca sa se stabileasca intr-o tara profund rasista. Nici UE si nici US nu se califica intre zonele/tarile rasiste. Asta e realitate, nu balmajeli inepte.
    Atat in UE cat si in US, atunci cand a fost rezistenta impotriva migrantilor, a fost impotriva imigratiei fortate, impuse impotriva regulilor si perceptelor stabilite de cetateni prin legi (deocamdata au acest drept). Indiferent cine doreste sa vina sau sa plece o poate face cu conditia sa inteleaga si sa accepte regulile dupa ceilalti isi conduc existenta si societatile de destinatie.Nu-i nimic complicat.
  • +5 (5 voturi)    
    nu mai bine (Duminică, 14 iunie 2020, 10:34)

    martel55 [utilizator]

    lasati putin america si europa si ne spuneti cum e cu disciriminarea in africa de sud spre exemplu (unde labii sunt amneintati pe fata cu genocidul)?sau in tarile musulmane unde crestinii aproape au disparut in ultimii 20 de ani? cand voi, toti activistii astia neomarxisit, va veti apleca si asupra acestor cazuri din afara europei unde cei discirminati sunt albii si sau/crestinii, atunci veti avea o urma de credibilitate, pana atunci sunteti doa rniste activisti platiti care incitati doar la utra impotirva europenilor si/sau cresitnilor si ar trbeui sa fitii sanctinati
  • +3 (3 voturi)    
    usurel, madam (Duminică, 14 iunie 2020, 11:07)

    srpc [utilizator]

    cand un grup etnic sau rasial debordeaza de infractionalitate si violenta, a veni cu scuze ca stramosii, ca frustrarea, ca tralala e stupizenie pura! cat despre globalizare, ideea e sa fie stopata, fiindca deja si-a aratat fata hidoasa!
  • +3 (3 voturi)    
    Concret în Germania: (Duminică, 14 iunie 2020, 12:22)

    nick24 [utilizator]

    “ Adesea, statele au de-a face cu migranți, refugiați needucați, traumatizați sau chiar de rea credință.

    Pe de altă parte, printre acești migranți sunt și oameni foarte bine pregătiți, serioși și dedicați”

    În Germania, din cei 1 milion sau chiar mai mulți, de migranți, nu au reușit să găsească 10 000 să culeagă sparanghelul? Au trebuit să aducă alții de afară?
    Chiar toți sunt doctori, profesori, ingineri, IT iști?
    Nu e cam ciudat?
    Păi cum se uită nemții la ăștia un milion dinspre Siria?
  • 0 (0 voturi)    
    Madam, (Marţi, 16 iunie 2020, 16:16)

    nscandal [utilizator]

    cititi aici si mai luminati-va! N-am nevoie de multumiri, e suficient ca am scos un om din mlastina ipocriziei, a corectitudinii politice si a neomarxismului fascistoid. http://www.contributors.ro/editorial/manual-de-navigat-in-apele-tulburi-ale-lui-2020/


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by