Criza de sănătate publică COVID-19 accelerează anumite tendințe economice, iar mai multe industrii se pot reconfigura pe termen scurt și mediu.
În opinia mea, mai multe tendințe mari sunt vizibile din ce în ce mai mult în inginerie și proiecte industriale :
1. Importanța foarte mare la nivel european a proiectelor de modernizare care să răspundă provocărilor date de schimbările climatice, și anume:
- proiecte de eficiență energetică și de trecere de la combustibili fosili către utilizarea deșeurilor sau a surselor regenerabile de energie
- reducerea emisiilor de CO2
Explicațiile sunt multiple. Cel puțin de la Acordul de la Paris COP 21 din 2015 încoace, conștientizarea efectului schimbărilor climatice este din ce în ce mai mare pentru elitele politice și pentru lumea financiară. Inițiative majore luate de guverne sau de Uniunea Europeană (Pactul ecologic european Green Deal), atitudinea multor cetățeni față de politicile sau acțiunile pe care le consideră că nu merg în direcția bună sau mesajele marilor investitori (exemplu: scrisoarea lui Larry Fink de la Black Rock către CEO de companii din S&P 500 ) pun o deosebită presiune pe industrie să reducă cât mai mult emisiile și să prezinte ceea ce fac pentru a răspunde acestei provocări.
În contextul opririi bruște a activității economice în majoritatea țărilor lumii, criza COVID nu a făcut decât să ne ofere perspectiva orașelor fără trafic și fără poluare industrială. În opinia mea, acest trend va continua și este una din cele mai importante schimbări pe care le vom vedea în industria acestui deceniu și a următorilor zeci de ani (aș remarca aici acțiuni recente cum ar fi ambiția guvernului francez de a face din Franța principalul producător de automobile ne-poluante sau adresa Prințului de Wales la World Economic Forum – The Great Reset, în 3 iunie a.c).
2. Reîntoarcerea spre proiecte care să nu implice investiții masive, unde adaptarea la site-urile și echipamentele existente este determinantă. Folosirea de soluții tehnologice moderne cu consum redus de materiale, cu timpi cât mai mici de întrerupere a producției și cu prefabricarea unei părți cât mai mari din echipamente.
Ce înseamnă aceste tendințe pentru firmele de inginerie și de montaj?
i) O foarte bună cunoaștere atât a industriei respective și a proceselor tehnologice, cât și a sit-ului în cauză.
ii) O capacitate de a integra echipamente de la diverși producători într-o soluție simplă și flexibilă pentru client.
iii) Diminuarea pe cât posibil a prezenței în șantier.
În tot acest context, care ar putea fi răspunsurile proiectanților?
i) Retro-proiectare în 3D (scanarea instalațiilor industriale vechi și trecerea lor în modele 3D)
ii) Inginerii tehnologi, cei care cunosc procesele, își reiau rolul de lideri în proiectare, în fața producătorilor de echipamente, care ocupaseră acest loc (de exemplu, lăsat liber într-o economie ca a României prin dispariția institutelor de proiectare)
iii) Modelul Building Information Modeling (BIM), un nou “tip”de proiectare în care totul este digitalizat, de la planurile de construcție, rețelele de instalații, dar și toate informațiile despre echipamentele din clădire, datele de reparații și mentenanță, etc. Adică o machetă numerică 3D care reduce costurile de construcție, dar păstrează toate informațiile despre clădirea respectivă.
iv) Construirea întregului proiect într-un « digital twin » care permite scurtarea timpului de oprire a producției pentru integrarea noilor echipamente.
v) Folosirea de materiale noi, cu o amprentă cât mai mică asupra mediului.
Ce domenii pot crește în perioada următoare
În tot acest context, merită să rapundem unei întrebări pe care o văd adresată tot mai des de managerii din Europa: Care sunt domeniile ce vor înregistra creșteri în anii ce urmează? În primul rând, robotica, mai ales în industriile încă rămase în urmă ca nivel de penetrare a roboților, industria alimentară, farmaceutică, industrie ușoară. Spre exemplu, potențialul de dezvoltare a proiectelor cu roboți industriali este foarte mare în România, care are în prezent 15 roboţi industriali la 10.000 de lucrători, sub nivelul din Polonia sau Ungaria. Media globală este de 74 roboți industriali la 10.000 de angajați, potrivit Federației Internaționale pentru Robotică. Astfel, pentru a deveni mai competitivi la nivel european, producătorii industriali din România au nevoie de investiții și proiecte noi în automatizare și robotizare.
În al doilea rând, un domeniu cu potențial de creștere va fi transportul urban – transformare spre un impact cât mai mic asupra mediului – metrou, tramvaie, troleibuze, dar și soluții de inteligente de management al traficului. Fără îndoială, în România putem vedea oportunități în ceea ce privește liniile de tramvai/metrou ușor care să lege zone rezidențiale de centru și de zonele industriale sau de birouri. Atât în orașele mari, dar mai ales în orașele mijlocii, care ar putea fi principalii câștigători din criza sanitară. Prețurile imobiliare sunt probabil mai mici – implicit posibilitatea de a avea o casă sau un apartament mai mare într-un bloc cu mai puține apartamente și cu un spațiu verde în jur, calitatea vieții ceva mai bună (poluare și trafic mai redus). O viață mai ușor de adaptat la condițiile de distanțare socială cu care vom trăi în următorii ani.
În al treilea rând, mizez pe o creștere viitoare în domeniul agri-food (agricultură și industria alimentară), ca efect al unor politici de reducere a dependenței de importuri sau de promovare a lanțurilor scurte de aprovizionare. Acest fenomen relativ nou va intensificat de criza COVID-19. Revista The Economist numea această tendință “slowbalization” într-o analiză care anticipa necesitatea scurtării lanțurilor de producție pentru a face față riscurilor politice.
Efectul acestui fenomen este previzibil: o integrare pe verticală a producătorilor agricoli către o mai bună procesare/industrializare a produselor lor. În tot acest context, probabil că producătorii mari au deja planuri bine făcute și își vor adapta strategia la criză după modelul reducerii costurilor în producție și în logistică. Cred că este o oportunitate pentru producătorii de talie medie să se diversifice și să investească în industria alimentară (în procesare – brânzeturi, mezeluri, și în semi-preparate, mult mai adaptate unei vieți în care masa la cantină este mai complicată din cauza noilor reguli). La fel, investițiile în echipamente de porționare și ambalare a produselor alimentare și implicit pentru toate produsele conexe de genul ambalajelor.
În al patrulea rând, un mare potențial este creat pentru transformarea rețelelor IT, până acum interne și centralizate cu acces VPN, ale firmelor industriale (și nu numai) în soluții cloud, cu acces multiplu în fișiere replicate cu un efect imediat în viteză de accesare și cu economii în volumul de date transferate. Un rol din ce în ce mai mare al IT-ului în inginerie și în fiecare dintre soluții (fie prin colectarea și gestionarea informațiilor, fie prin posibilitățile de redare în 3D și de simulare a proceselor. Are țara noastră potențial aici? Da. Avem un mix ideal între mari grupuri industriale cu expertiză internațională și antreprenori români care inovează în domeniul tehnologiei.
