“Metamorfoza uninominalului” este titlul articolului scris astazi pentru Cotidianul de dl Parvulescu, presedintele APD. Haide sa facem de la bun inceput o corectie absolut necesara : principala victima a acestei metamorfoze n-a fost proiectul de lege, ci dictionarul, crede Doc. “Uninominal” este prin definitie acel sistem bazat pe circumscriptii care aleg un singur candidat. Simplu si clar. In cadrul circumscriptiilor cu pricina candidatul poate fi ales prin majoritate simpla, absoluta, prin ordonarea preferintelor, prin vot alternativ sau prin vot de acceptare s.a. Dar cat timp circumscriptia alege un candidat, e vot uninominal. In consecinta, daca avem candidati alesi in alt mod decat in acest fel, sistemul nu mai este uninominal.

In dezbaterea publica de la noi a existat un singur sistem uninominal, cel propus (nu si sustinut!) de catre PSD, si supus spre aprobare la referendum in noiembrie anul trecut: sistemul uninominal majoritar cu doua tururi. Despre episod dl Parvulescu spune:

“Consensul minimal in jurul unei formule electorale convenit prin negocieri a fost abandonat la prima adiere de vint. Referendumul din noiembrie 2007 a creat noi fracturi si a justificat blocarea procesului de schimbare a sistemului electoral. Si astfel, pentru a salva ceea ce se mai putea salva, „uninominalul“ s-a metamorfozat.”

(Cristian Parvulescu - “Metamorfoza uninominalului”)

Presedintele APD joaca din nou cu realitatea pe degete (iar acesta e un mod elegant de a spune ca minte) : negocierile au avut efectiv un scop de imagine (”vedeti, noi dorim uninominalu”), si de tragere de timp. Am aratat deja modul in care PSD s-a jucat cu propria-i pozitie, ca sa blocheze permanent schimbarea sistemului pe liste. Asta este realitatea seaca, pe care dl Parvulescu, din pozitia pe care o are, o cunoaste prea bine ca sa-i acord prezumtia ca se (si ne) inseala cu buna-credinta. La fel cum realitatea seaca este ca primul pas efectiv facut pe directia adoptarii unei legi a fost fix referendumul declansat de presedinte. Guvernul nu si-a asumat raspunderea pe sistemul blocat in Comisia dlui Voicu decat dupa ce presedintele si-a pus in practica amenintarea cu referendumul. Nu s-au creat noi fracturi, din contra, impostura PSD a fost dezvaluita, caci au abandonat propriul proiect; cel pe care pretindeau ca-l sustin, folosindu-l de fapt ca instrument de blocare.

Doar impins de la spate cu referendumul prezidential (dl Basescu a amenintat si cu repetarea lui), PSD pare sa-si fi dat acordul pentru o schimbare. Dar, desigur, nu pe sistemul aprobat de 82% din votantii de la referendum si care chiar e uninominal, si care, ce coincidenta, era sistemul pe care ziceau ca-l sustin, ci pe altul. Cu totul altul. Scrie dl Parvulescu:

“Fara a altera principiile convenite de la inceputul negocierilor, in martie 2007 - alegeri in colegii uninominale si repartizarea proportionala a mandatelor -, noul compromis a eliminat orice referinta la un sistem majoritar. Ce sanse mai are in acest context reforma electorala? Destule, cita vreme este vorba de o varianta atenuata; nule in cazul unei formule radicale, bazata pe sistemul majoritar. Dar, atit timp cit presiunea publica in directia reformei se manifesta, partidele sint obligate sa abordeze rational tema „uninominalului“ ”

(Cristian Parvulescu - “Metamorfoza uninominalului”)

Da, ultima propozitie e corecta, intr-un mod cinic – partidele au abordat rational tema “uninominalului”, rational pentru propriile interese. Mai precis au convenit sa adopte un sistem care revizuieste, dar nu schimba nimic. Am scris deja despre motivele pentru care sistemul APD, asa cum l-au mutilat partidele, a devenit foarte slab pentru ideea de reforma. Dincolo de asta, cum sistemul avea probleme de constitutionalitate cu listele nationale, partidele l-au metamorfozat in ceva ce e de fapt o noua mutilare : caracterul proportional se pastreaza, la uninominalitate se renunta. Vor fi alesi direct de circumscriptie (ca si cum ar conta asta cu ceva) doar candidatii care obtin peste jumatate din voturi; restul mandatelor se baga la compensare proportionala. Oricum, intra toti, ca asa-i reforma electorala la noi. Un sistem nou, original, pentru alegerea exact a aceleiasi clase politice.

Oricum, in ce priveste nou “sistem APD” – iar ghilimelele sunt justificate doar in parte; caci Asociatia se pare ca adopta si boteaza “uninominal” orice lege electorala produc partidele –, gradul de mutilare e depasit doar de gradul de ridicol. Considerand definitia de la inceputul articolului sistemul APD n-a fost de la bun inceput un sistem uninominal. Cum spuneam intr-un comentariu trecut, a numi “uninominal” un sistem in care doar jumatate din candidati sunt alesi astfel are la fel de multa noima ca a numi “bicameral” un parlament cu o singura camera. Dar in noul sistem practic e foarte posibil sa nu mai fie nici jumatate, de fapt sa nu fie ales uninominal nici un parlamentar! Dar sistemul e numit de dl Parvulescu, si dupa el de toata lumea, tot “uninominal”! Curat exercitiu de tampire. De fapt, nu e o tampire, e mai mult si mai grav. Nu e o simpla metamorfoza, ci este parte a unei mistificari de care am mai vorbit : ne sunt serviti aceeasi termeni, dar in spatele lor realitatea se schimba fundamental.

Dl Parvulescu numeste legea emanata de partide, “varianta atenuata de reforma”. Caz in care nu-mi ramane decat sa propun o varianta alternativa de “reforma atenuata” care are avantaje incontestabile fata de cea propusa, caci merge pe principiul modificarii minime cu maxim de efecte. Sa vedem. Este principiul proportionalitatii unul foarte bun? Da, ne zice dl Parvulescu. Ok, el e respectat excelent de legea actuala, cu liste de partid inchise. E important ca partidele sa fie multumite de rezultat? Este, Asociatia si presedintele ei se lauda mereu cu intelegerea la care au ajuns cu ele. Perfect, daca trecem de vorbe, e evident ca sistemul actual e cel preferat de partide. Si mai are atatea avantaje suplimentare, e constitutional, e rodat, e in functiune, nu cutremura clasa politica etc. etc. Prin urmare, ca varianta atentuata de reforma electorala eu propun pastrarea sistemului actual. Sunt sigur ca APD va fi de acord, caci nu vad in ceea ce face Asociatia vreun motiv care sa contrazica presupunerea. A, da, trebuie totusi sa fie o “reforma”, si sa “se bage uninominalul”? Nimic mai simplu : comisia electorala va introduce un articol suplimentar in legea cu listele de partid : “Sistemul de vot descris in aceasta lege va fi cunoscut sub numele de “sistem uninominal”“. Multumiti?

Comenteaza subiectul propus de Doc pe blogul sau.