Pandemia de coronavirus a împins economiile mondiale spre adâncurile unei crize economice, iar acum, sperăm cu toții că aceasta va avea forma literei U. Ca să reducă proporțiile efectelor din economie ale acestei crize, statele responsabile își întind plase de salvare și își deschid parașutele pentru o aterizare economică pe cât se poate de lină. Nu este și cazul Guvernului României care se duce cu avânt în gol, făcându-și, în cădere, poze și selfie-uri.
În România, în loc de comportament economic responsabil, avem parte și de o pandemie de narcisism.
Oglindă-oglinjoară, care este cel mai frumos proiect de țară? Să fie, oare, masca românească făcută cu tehnologie chinezească? Să fie, oare, programul IMM Invest, croit, parcă, doar pentru marketing politic? Să fie, oare, viitorul fond de investiții low-cost care, cu 300 de milioane de euro capitalizare, ar trebui să rivalizeze cu cel al Arabiei Saudite sau al Norvegiei?
Să fie, oare, liberalizarea întortocheată a pieței gazelor naturale menită parcă să creeze premisele unor blocaje și accelereze declinul producției interne? Să fie, oare, programul de stimulare al celor 26.000 de români care așteaptă de luni de zile să beneficieze de bani europeni pentru panouri fotovoltaice? Și asta numai pentru că dosarele cu șină încă sunt în analiză la Administrația Fondului pentru Mediu?
Dincolo de narcisism și de excesele triumfaliste, merită de remarcat și faptul că Guvernul României a avut și intenții bune în această perioadă. A existat un program de susținere a șomajului tehnic, iar criza sanitară a fost gestionată atât cât s-a putut în condițiile unui sistem medical de stat pentru care, deși s-au alocat în ultimii 13 ani de 3.5 ori mai mulți bani, a rămas la fel de ineficient.
Însă, nu numai Guvernul României s-a aflat în situația ingrată de a gestiona efectele umanitare și economice ale pandemiei, ci și toate celelalte din întreaga lume care au avut de-a face cu acest virus! Iar cuvintele de ordine în această perioadă sunt „restart economic” în jurul obiectivelor de dezvoltare durabilă: reducerea emisiilor de carbon din transport și agricultură, producție de energie curată, eficiență energetică, dezvoltarea lanțurilor de producție și aprovizionare, digitalizare, infrastructură și creșterea accesului la educație și sănătate.
Privind cu atenție, nouă din primele zece companii din România care fac parte dintr-un top al celor mai mari contribuabili la bugetul de stat sunt din energie, industria auto și retail alimentar, adică din trei mari sectoare economice care vor fi afectate de această criză și de tranziția spre energie curată.
Dacă aceste companii nu vor fi stimulate să facă investiții în România, restartul economic va veni la Sfântul Așteaptă și vom avea parte de încă o generație pierdută care va lua calea altor hotare.
Agricultura, transporturile, industria și producția de energie sunt principale ramuri economice de care depind PIB-ul României, sute de mii de locuri de muncă și zeci de mii de afaceri. Companiile care activează în aceste sectoare vor trebui să facă investiții de miliarde de euro în următorii zece ani pentru a-și onora nu numai obiectivele climatice, ci și pentru a pune bazele unui viitor sustenabil.
În această cursă, multe din aceste firme vor porni cu vistieria golită, inclusiv cele de stat, care au fost decapitalizate sistematic. Cazul Hidroelectrica este cel mai recent. În 2020, companiile din sectorul energetic și din industria auto vor raporta pierderi record, în special în trimestrul al doilea.
În ciuda vremii ploioase pe care o vedem în aceste zile, agricultura românească se pregătește de cea mai secetoasă perioadă din ultimii ani, iar efectele schimbărilor climatice, în special în sudul României, își pun din ce în ce mai solid amprenta.
Cât privește producția industrială, în contracție încă dinainte de pandemie, aceasta va înregistra în acest an, de-asemenea, un declin și mai mare.
Toate aceste elemente se traduc în venituri mai mici la bugetul de stat, în creșterea șomajului și deteriorarea perspectivelor de însănătoșire a economiei. Iar problema dureroasă este că nu vedem nicio reformă structurală a statului pentru a-și eficientiza cheltuielile, ci doar împrumuturi peste împrumuturi, ceea ce atrage după sine atenția agențiilor de rating internaționale. Săptămâna trecută am scăpat ca prin urechile acului să nu fim retrogradați de agenția Standard & Poor’s.
În timp ce, în cancelariile europene, restartul economic capătă contur, noi încă ne aflăm în faza cuvintelor frumos meșteșugite, de parcă efectul placebo funcționează atunci când îți pierzi locul de muncă și nu mai ai perspective de trai. Îngrijorător este că Banca Mondială a revizuit prognoza privind economia României, estimând o contracție de 5,7% pe anul 2020. O evoluție asemănătoare o vedem și în prognozele Comisiei Europene și ale Standard’s and Poor, de 6%, respectiv 5,5%. Cu toate acestea, domnul Cîțu ne spune că economia țării nu va scădea cu mai mult de 2%. Parcă am mai văzut filmul acesta în 2008.
Restartul economic, spre norocul României, nu înseamnă reinventarea roții, ci rezolvarea problemelor structurale care ne-au năpădit precum buruienile și pe care statul le ocolește cu obstinație: orientare pro-business, stabilitate fiscală, revizuirea taxării salariilor, reformă reală în educație și sănătate și dreptul de a alege dar și dezvoltarea infrastructurii.
Uniunea Europeană vrea să-i aloce României, prin fondul de redresare economică, aproximativ 33 de miliarde de euro. Să fiți siguri că acești bani vor rămâne pe hârtie dacă nu vom avea viziune pentru a-i putea accesa în mod eficient și acolo unde contează în noul context european.
Industria auto românească și, în particular, Dacia, care are 13.000 de angajați, se confruntă cu o serie de provocări din ce în ce mai mari. De altfel, Renault a anunțat un plan pentru reducerea costurilor fixe și suspendarea proiectelor în România și Maroc dar și ajustarea a peste 10.000 de alte posturi în țările unde e prezentă. Soluțiile sunt la îndemână și în niciun caz nu sunt discursurile sforăitoare, ci simplificarea birocrației, fonduri europene pentru investiții în tehnologii curate precum producția de baterii și de subansambluri pentru vehiculele cu emisii zero și monitorizarea la sânge a lucrărilor la autostrada Sibiu – Pitești.
Pe de altă parte, grupul german Continental, care în România are peste 20.000 de angajați, a anunțat că va recurge la un plan de concedieri într-un efort de diminuare a costurilor pe fondul crizei de coronavirus. Spre deosebire de Guvernele României care acceptă pierderi peste pierderi, companiile private mari, care domină piețe internaționale, știu că dacă se rezumă la cuvinte goale și promisiuni sunt sortite pieirii.
Producția internă de gaze naturale este într-un declin din ce în ce mai accentuat și a ajuns la acel punct de inflexiune în care presiunea pe preț exercitată de politic și hiper-reglementarea vor genera restrângerea și mai mare a activității de exploatare. Soluțiile sunt simple și aici: fără sinecuri și neprofesioniști în instituțiile de reglementare, piață liberă și stimularea concurenței, modificări legislative urgente pentru a demara exploatarea gazelor din Marea Neagră. Veniturile din producția offshore de gaze naturale ar asigura încasări de 2 miliarde de euro anual, timp de 10 de ani, care pot fi investiți în economie prin fondurile de pilonul 2 de pensii. Adică, în șapte ani, România ar putea obține din acest proiect strategic jumătate din cuantumul fondurilor europene pe care Uniunea Europeană ni l-a promis pentru exercițiul 2021 – 2027 și care, acum, este doar pe hârtie.
Cât privește agricultura românească, aceasta încă depinde de zilele ploioase. Dacă nu ne concentrăm să rezolvăm urgent această problemă a sistemelor de irigații, agricultura românească va fi pusă la pământ de efectele schimbărilor climatice, iar consecințele vor fi imense. Statul s-a dovedit incapabil să rezolve problema sistemelor de irigații, dar există suficienți fermieri mici și mijlocii care s-au asociat și și-ar dori să investească în aceste sisteme. Evident, problema o reprezintă tot instituțiile greoaie ale statului, precum Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, care nici nu este în stare să investească în rețeaua primară de irigații și, pe deasupra, mai pune și bețe în roate asociațiilor de fermieri care vor să extindă rețeaua secundară cu fonduri europene. E nevoie și aici de o simplificare a birocrației și de o regândire a sistemului de investiții în rețeaua primară de irigații, care să poată fie făcute și de asociațiile de fermieri.
