In cunoscuta sa carte, “Homo Deus”( 1 ), Youval Harari susține cu inteligență și numeroase argumente că omenirea a ajuns să controleze în mare măsură cele 3 provocări majore ale evoluției sale de până acum. Foametea, epidemiile și războaiele, luate împreună, duc în prezent la pierderea a mult mai puține vieți decât provoacă diabetul.
Mizele următoare ar consta în obținerea nemuririi, fericirii constante și a altor puteri demiurgice în 100-200 de ani sau poate chiar mai rapid. Homo Sapiens ar vrea să devină Homo Deus.( 2 )
Nu se abordează, însă, decât marginal termenul mai scurt, următoarele decenii părând a fi văzute subsumat obiectivelor de mai sus. De asemenea, Y. Harari precizează( 3 ) că, în ceea ce privește viitorul respectiv, el se referă la specia umană, practic, la standardele care ar putea fi atinse de cele mai avansate segmente ale sale, nu la puteri la îndemâna fiecărui individ. Miliarde de oameni ar continua să se confrunte cu destule probleme și sunt văzute ca riscând să devină irelevante economic și politic.
Cele ce urmează încearcă să arate că dacă ne raportăm la majoritatea oamenilor și la un termen mai scurt, de ordinul a 20-25 de ani, este probabil ca evoluțiile tipologiei umane să fie, de fapt, diferite și să afecteze lumea mai mult decât până acum, nu mai puțin, iar unele tendințe necesită atenție.( 4 )
În acest sens, trebuie avut în vedere că omul obișnuit va rămâne, în realitate, foarte relevant politic în următoarele decenii și este supus acțiunii unor factori puternici care îl modifică în privințe preocupante.
Deși sunt și șanse serioase de mai bine, există riscul să ne îndreptăm în masă mai degrabă către Homo Cliens (omul client) și Homo Iratus (omul mânios), decât spre Homo Deus, transformarea avansând deja în diverse grade.Consecințele potențiale ne-ar privi pe toți.
Aș vedea în acest sens 10 astfel de factori principali. Scopul analizei nu este acela de a emite judecăți de valoare asupra lor, ci de a arăta că nu doar factorii negativi, ci și cei care sunt, pe ansamblu, pozitivi au și efecte problematice, fiind necesar să se intervină prin politici publice pentru echilibrare.
1 Laicitatea, de exemplu, a crescut mult rolul științei și tehnologiei, cu progresele aferente, dar a concentrat atenția pe aspecte materiale și pe termenul scurt și a mutat “răspunderea” pentru probleme de la Dumnezeu la om
Separarea dintre societatea civilă și religie a consacrat o preeminență decizională a “materialului” asupra spiritualului în viața de zi cu zi și a transformat oficial Religia în religii din punctul de vedere al statului.
Independent de credințele fiecăruia, implicațiile au fost și rămân profunde și nu “doar” pe planulreperelor sufletești în lume, ci și pe planuri foarte practice.
În primul rând, numărul oamenilor cu o mai slabă legătură cu divinitatea sau care sunt atei tinde să crească în țările laice și mizamajoră pentru aceștia a devenit oficial fericirea pe pământ. Șansa celestă în acest sens și orizontul de timp de referință aferent au devenit cu totul secundare ca probabilitate sau nu au mai contat deloc.
Desigur, este normal ca oamenii să aspire spre fericire și este un obiectiv care și focusează energii și presează elitele pentru depășirea provocărilor. A favorizat, însă, și tendința spre excese. Dacă nu ai decât șansa vieții actuale ca să ajungi la confort și fericire, devine important nu doar să te “zbați” în direcția respectivă, dar și să progresezi cât mai curând (potențial, cu orice preț) pentru a te “bucura” mai mult timp de rezultate.
Un alt efect problematic a privit morala. Coborârea acesteia din zona care implica și pedeapsa veșnică în rândul așteptărilor pur lumești, eventual cu sancțiuni reduse și unele amnistii și grațieri, a scăzut presiunea subconștientului înspre etică și comportament responsabil față de ceilalți.
În al doilea rând, și pentru oamenii profund religioși, partea materială nu a mai fost văzută oarecum în contradicție și subsidiară față de partea spirituală, ci ca un aspect acceptabil și de rezolvat de ei sau de stat, divinitatea intervenind în această privință mai rar. Unele efecte au fost pozitive, dar altele au mers tot în direcțiile de mai sus.
În al treilea rând, atunci când ceva merge prost, tendința mai tuturor a ajuns să fie aceea de a prezuma acel ceva rezolvabil de societate, cu așteptările aferente.
Și acest din urmă aspect a facilitat progrese importante, dar așteptările individuale tinzând să se mărească, nemulțumirea populară a ajuns în ascensiune “naturală”, în loc să scadă.
Numeroasele exemple de incompetenți, persoane abuzive și hoți din rândul elitelor de facto din diverse țări, inclusiv România, justifică în mod evident nevoia de presiune socială.
Trebuie, însă, atenție și la faptul că segmente în creștere tind să ceară mai multe și mai repede de la stat decât se spera de la divinitate și aceasta din ce în ce mai deconectat de propria contribuție la binele comun.
2. Dezvoltarea sistemelor de canalizare și apă potabilă, precum și progresul industriei farmaceutice și medicale au adus beneficii imense, dar au decuplat, în bună parte, omenirea de evoluția naturală
Aproape întreaga sa istorie omul a fost însoțit de dramă și durere la niveluri greu de conceput astăzi.
Nu mai demult de acum 130 de ani, speranța de viață în Europa era puțin peste 40 de ani, iar majoritatea familiilor dădeau naștere la 6-7 copii, în medie, din care doar 3 ajungeau la vârsta adultă.
Dezvoltarea sistemelor de salubritate și apă potabilă, precum și a medicamentelor și serviciilor medicale au permis într-un singur secol creșterea populației de aproape 7 ori și dublarea speranței de viață.
Avantajele pentru oameni au fost enorme și, desigur, nu se pune problema să renunțăm la acestea.
Trebuie să fim conștienți, însă, că pe plan fizic:
- această schimbare a generat deja parțial și va tot mări în viitor dependența de tehnologie și medicație pentru că zestrea noastră genetică și imunitară medie e din ce în ce mai „protezată” de aproximativ 100 de ani, iar
- după cum observa încă din anii 70’ Konrad Lorencz, toleranța la durere/neplăcere scade continuu (aspect legat și de factorul (3) de mai jos).
De asemenea, trebuie înțeles că aspecte de genul de mai sus au efecte și pe plan mental/emoțional (receptarea fizică producându-se tot în creier până la urmă), toleranța medie la “disconfort” scăzând și în această privință.
Per total, cresc “nevoile” și așteptările de sprijin dinspre exterior.
3. Progresul confortului casnic, profesional și urban a dus la reducerea provocărilor și rezistenței fizice și intelectuale pentru majoritatea populației, accentuând decuplajul de evoluția naturală
Omul a evoluat și s-a perfecționat având permanent obstacole fizice și intelectuale de depășit. Urmărind să aibă o viață mai bună, a făcut descoperiri colosale.
Ajungând, însă, la punctul în care a rezolvat numeroase probleme, numărul și gradul de dificultate al provocărilor de zi cu zi au scăzut mult pentru un procent din ce în ce mai mare din populație, chiar dacă cele globale sunt deosebit de complexe.
Așa ceva nu poate rămâne fără consecințe. Deși mai puțin aparente decât cele de ordin fizic (e.g., obezitate, slăbire musculară, modificări ale scheletului), efectele asupra intelectului uman au devenit serioase și ar necesita atenție.
Astfel, creierul pare să acționeze, în general, ca un mușchi – dacă este “dus” la “sala de forță” a unor biblioteci, școli, locuri de muncă interesante sau altor experiențe care îl exersează și îl provoacă, poate să ajungă un “Arnold Schwarzenegger”. Pe de altă parte, cineva poate să aibă zestrea genetică a lui “Arnold”, dar dacă stă o mare parte a timpului pe canapea și se uită la telenovele, va fi doar un adolescent mai “robust” și un adult “obez” “intelectual”. Cei cu talent inferior care ar merge la “sala de forță” i-ar deveni superiori.
Dificultatea nu mai ține în prezent doar de voință clasică. Este cunoscut faptul că persoanele care nu au telefoane mobile își amintesc, în medie, semnificativ mai multe numere de telefon decât cele care au. Mecanismul este similar în aproape orice altă privință.
Dacă nu crede că are cu adevărat nevoie să știe sau să facă ceva, creierul nu se va concentra sau se va concentra cu greutate să învețe și să împingă omul la acțiune în direcția respectivă, urmărind economisirea de energie (cu cheltuirea ei doar pentru mize care să merite).
Economisirea energiei a fost întipărită în gene timp de mii și mii de ani ca esențială pentru supraviețuire. Numărul de calorii zilnice la îndemâna strămoșilor fiind redus, aceștia trebuiau să fie atenți pe ce le cheltuiau, doar că acest aspect era contrabalansat de nevoia de a-și găsi regulat hrana sau de a întreprinde alte eforturi pentru a face față sumedeniei de probleme ale acelor vremuri.
Evoluțiile din ultima sută de ani nu pot încă induce creierului o altă abordare pe partea de tendință de economisire a energiei, dar au eliminat din nevoia presantă de dinamism și învățare.
Or, “nevoia” de a întreprinde un anumit efort ar putea fi una obiectivă sau una rezultată motivațional altfel. Prima categorie de nevoi s-a redus ca urmare a dezvoltării tehnologice, nefiind însă compensată cu alte provocări. A doua este aproape total neglijată în prezent de politicile publice din România în partea sa utilă, deși ar trebui promovată din primii ani ai vieții. A devenit un aspect care depinde mult de educația în familie sau presiunea la locul de muncă, ambele având grade foarte variate de manifestare în societate și economie.
4. Stimularea permanentă a consumului duce la modificări complexe de comportament
Consumul este o necesitate structurală a modelului economic de supra-producție( 5 ). Doar că sprijinirea acestuia implică stimularea multiplicării și schimbării frecvente a produselor cumpărate cu o nouă variantă (pentru că necesitățile de bază reale sunt destul de bine acoperite de ceea ai deja). Aceasta duce, la rândul său, la atenuarea relațiilor de profunzime, precum și la tendințe spre comportamente superficiale.
Cu toții ne amintim de puținele jucării din copilărie, dar observăm ce rapid se plictisesc, de multe ori, copiii de astăzi de numeroasele lor jucării.
În plus, o parte din politicile comerciale și de stat încurajează consumul prin stimularea indirectă a “măsurării” cu cei din jur. În contextul în care “cei din jur” au ajuns să fie și miliardarii din Beverly Hills văzuți la televizor, aceasta duce des la frustrare.
O altă parte face apel la frici (de inadecvare profesională, de obezitate, de străini, de crize etc.). Așa ceva generează, în pasul doi, tribalizare – și încă una deseori radicală față de cei percepuți a fi legați de cauzele fricilor respective (imigranți etc) și cu efecte în lanț.
Practic, se face apel în principal la latura emoțională, mobilă și la prioritizarea termenului scurt, decât la cea rațională și la favorizarea termenului mai lung.
Deoarece sistemul nervos nu diferențiază între planul material și cel social atât de mult cum am fi înclinați să credem, sub presiunea unui marketing de genul de mai sus, tindem să ne poziționăm într-un spirit de mobilitate și reacție emoțională și în relațiile interumane sau față de alte aspecte ale vieții, inclusiv atunci când votăm.
5. Volumul și frecvența evoluțiilor științifice au împins din ce în ce mai mulți oameni spre un sentiment de inadecvare profesională și chiar socială, aceștia neștiind cum să țină pasul
În această privință, este destul de evident că dezvoltarea actuală continuă duce la schimbări economice, profesionale și de interacțiuni umane mai frecvente decât suportă confortabil un om în mod obișnuit.
Modificările respective generează provocări intelectuale, dar nu mai sunt de genul care pot fi depășite ușor fără ajutor exterior (prin ghidare sau formare specializată).
De aceea, numeroși oameni nici nu folosesc (și rareori pot singuri) acest factor ca să contracareze factorul (3) menționat mai sus (lipsa de provocări), ci mai degrabă abandonează.
Devin, însă, progresiv resentimentari și tentați să sprijine „soluțiile” populiste care promit miracole și cer doar voturi la schimb (acestea “spunându-le”, în esență, că vinovații exclusivi pentru dificultățile lor sunt alții – de regulă, cei mai înstăriți, străinii, și “trădătorii” din rândul adversarilor politici).
Or, frustrarea constantă duce la pusee de mânie.
6. Societatea informațională a agravat problemele de mai sus. Deși a facilitat enorm accesul la informație și experiențe, a avut și are și efecte negative serioase
În primul rând, a dus la inundarea creierului uman cu date cărora acesta nu le face bine față. Asemănător unui computer, omul are o capacitate limitată de stocare și prelucrare. Sentimentul actual de surmenaj al multor oameni este cel mai probabil dat, în bună parte, de fluxul cu totul excesiv și rapid de informații față de nivelul cu care creierul nostru era “obișnuit” genetic. Desigur, contează și scăderea toleranței la neplăcere/disconfort și lipsa unei experiențe directe a vieții de acum 200 de ani.
Volumul de idei, imagini, sunete, mișcări, mirosuri, senzații gustative și interacțiuni sociale pe care un om le procesa în medie într-o zi acum 100 de ani era de câteva ori mai mic decât cel de astăzi. Nu se poate “măsura” acea perioadă cu epoca televizorului, internetului, jocurilor video, telefonului, ofertei alimentare globalizate, platformelor sociale și mișcării cu vehicule într-un mediu urbanizat și dens populat.
În prezent, creierul este, astfel, suprasolicitat. E unul dintre motivele pentru care este posibil ca unii cititori să nu mai fi ajuns la această pagină, iar alții să abandoneze, oricum, înainte de final (pe lângă percepția cu privire la calitatea articolului).
Pentru a se proteja, creierul tinde să devină superficial și să nu se mai concentreze pe ceva până la capăt. Încearcă, în schimb, să “vadă”, chiar dacă doar “survolând”, cât mai multe știri, informații sau aparente informații (sunt numeroase analize despre FOMO- fear of missing out).
În final, rămâne cu mai puțină substanță și cu o tendință de a nu procesa complet mai nimic, gândirea fiindu-i “împărțită” deseori între un număr excesiv de subiecte.
În al doilea rând, atunci când o persoană vrea să se exprime, volumul mare din jur de surse și de informații și numărul de alți oameni care vor și ei să se exprime împing spre manifestări emoționale, senzaționaliste și exhibiționiste/de tip tabloid, pentru a ieși în evidență.
Acest aspect vizează atât (a) rolul mass-mediei în general (cu părți din ce în ce mai vaste de negativism și stimulare indirectă a superficialității și subiectivismului), cât și (b) tendințele individuale de manifestare pe platforme sociale și cu alte ocazii de exprimare publică.
Modul de exprimare este influențat și de suprasolicitarea creierului menționată mai sus. Aceasta nu afectează doar concentrarea, ci crește și nivelul de stres, deci, de irascibilitate.
În al treilea rând, internetul a facilitat propagarea masivă de fake news, ceea ce afectează calmul și coeziunea societății.
Înclinația spre senzațional și spre a crede știri conspiraționiste/negative e una naturală, facilitată istoric. Acum mii de ani, dacă cineva spunea că urmează un atac al unui trib vecin sau al unui leu sau că regele îți vrea răul, era destul de imprudent să nu-l crezi. Pare că puțini dintre cei mai puțin receptivi au supraviețuit suficient pentru o ereditate până în zilele noastre.
Câteva decenii nu pot șterge mecanisme ancorate în gene perioade mult mai lungi.
Nu în ultimul rând, multe interacțiuni legate de societatea informațională asigură “recompense” imediate (prin stimularea descărcărilor de dopamină din creier), favorizând și ele concentrarea doar pe durate scurte și dependența.
7. Depășirea nivelului nevoilor de bază, bogăția și tehnologia acumulată a societății, precum și conștientizarea vastității și complexității unei lumi globale au dus la un sentiment de siguranță, dar și de frustrare, cu scăderea responsabilității individuale
Orice pasager al unui autoturism conștientizează, chiar dacă mai difuz, că siguranța sa pe drum depinde și de respectarea regulilor de circulație de către mii de alți participanți la trafic. Pentru că mai toți șoferii sunt atenți la propria siguranță, regulile sunt comune tuturor, iar consecințele încălcării lor sunt serioase și imediate, numărul de accidente este foarte mic față de volumul uriaș de posibile interacțiuni.
Or, lumea actuală seamănă cu această inter-dependență, dar cu cinci diferențe importante:
- aproape nimeni nu mai “vede” și nici nu mai înțelege decât o mică parte din “trafic”, circulația fiind prea complexă.
- succesul speciei umane fiind atât de vast, apare impresia că a nu mai contribui tu însuți sau a ocoli niște reguli nu ar avea cum să destabilizeze sau chiar să afecteze lumea; În plus, cei nemulțumiți de propriile rezultate tind să perceapă succesul lumii ca fiind, cumva, pe seama lor și în numeroase situații în care nu este nicio legătură.
- încălcările individuale ale contractului social nu mai au, de obicei, efecte grave vizibile imediat, problemele devenind evidente doar mai târziu;
- lumea fiind complicată, multor oameni nu le mai este clar de unde au apărut dificultățile nici când acestea devin grave, crescând șansele pentru iresponsabili să scape cu totul de consecințe (și de cele tardive) și “să arate cu degetul” în alte direcții;
- pe plan politic, în contextul primelor patru puncte și având în vedere că Homo Cliens privilegiază termenul scurt, iar mașina statului e “închiriată” politic doar pentru 4-5 ani, devine din ce în ce mai tentant să se acționeze tot pe termen scurt, mai ales că mulți decidenți deja au văzut că pot face prostii fără să pățească ceva.
8. Faptul că numeroși oameni au ajuns pe piramida lui Maslow la nivelul la care doresc să se exprime și să fie ascultați/apreciați coincide cu alimentarea excesivă de către marketingul comercial și societatea informațională a emoționalului și radicalismului pozițional
În prezent, un procent în creștere din populație dorește să se exprime și să fie ascultat. Pentru că oamenii sunt diferiți, au informații diferite, cresc în medii diferite, iar lumea e prea mare și complexă pentru ca majoritatea subiectelor să fie cunoscute în profunzime sau să nu necesite nuanțe, a devenit dificil de susținut ceva, fără să apară imediat reacții contrare.
Avem poziții de dreapta, de stânga, pentru minorități, anti-minorități, pro-europeni, anti-europeni, pentru justiție, anti-justiție, pro-libertate și diversitate sexuală și împotrivă etc.
Numeroși oameni înțeleg lucruri diferite prin fiecare dintre aceste concepte. În plus, unele persoane sunt de acord cu o idee, dar nu în totalitate, sau consideră că modalitatea de implementare este proastă, sau au o problemă cu neglijarea impactului în alte domenii și așa mai departe. Sunt și destule cazuri de poziționări interesate, nu bazate pe convingeri.
În mod tradițional, aceste diferențe au permis, prin dezbatere, să se ajungă la soluții mai echilibrate, iar nivelul discuțiilor să rămână civilizat.
În lumea actuală, din ce în ce mai multe reacții au tonuri subiective și agresive pentru că piramida lui Maslow facilitează exprimarea natural pentru mai mulți oameni, iar Homo Cliens și Homo Iratus sunt în dezvoltare și “se luptă” să se facă auziți în vacarmul general.
Pentru a fi vizibil într-o lume globală, marcată de societatea de consum și de cea informațională, a devenit tentat să “țipi” și să te exprimi radical și fără nuanțe ca să fii auzit și “să te țină lumea minte”.
Desigur, astfel de abordări afectează concentrarea pe principii, coeziunea socială și dialogul real.
În orice țară, o parte din aceste manifestări sunt manipulate. Fondul este legat, însă, într-o măsură importantă și de fenomenele “naturale” de mai sus.
9. Sistemul de vot universal a permis o armonizare rezonabilă de interese între elite și interesul general pentru aproximativ 70-80 de ani, dar acum experimentăm fisuri în creștere
Poate să pară o blasfemie (și nu, nu susțin să se renunțe la el), dar trebuie înțeles că un sistem de vot universal nu servește automat interesului general.
Riscurile au fost sesizate de mult timp. Este cunoscut dialogul lui Socrate cu Adeimantus în care acesta își întreabă interlocutorul dacă cârmaciul unei corăbii ar trebui ales de toată lumea sau doar de cei care au habar de navigație. Concluzia dialogului nu a fost elitistă, dar implica faptul că dreptul la vot, fără un minim de instruire, poate fi periculos. De altfel, Socrate a și experimentat ulterior aceasta, pe propria piele, atunci când a fost condamnat la moarte de un tribunal format din 500 de atenieni aleși prin tragere la sorți.
Mai aproape de zilele noastre, cât timp modelul socio-economic s-a chinuit să acopere nevoile de bază, interesul general a fost armonizat cu nevoile reale ale majorității oamenilor. Nu a fost nevoie de prea multă instruire efectivă pentru că problematicile erau de tipul mai ușor de perceput corect, oricum.
Aflați încă în faza în care raționalul era clar predominant și nevoile reale mai ușor vizibile, alegătorii au presat, la rândul lor, spre o elită mai responsabilă.
Pentru că în majoritatea țărilor s-a depășit, însă, nivelul nevoilor de bază, societatea de consum impinge gradual – după cum am văzut în articolul anterior – spre stimularea emoționalului și iraționalului. Cea informațională merge, parțial, în aceeași direcție, aducând, în plus, o abundență de date din care multor oameni le este greu să extragă informația de valoare.
A considera că asemenea evoluții rămân fără consecințe politice riscă să fie naiv.
Este foarte probabil ca populismul în creștere la nivel global, nu doar în România, să aibă, de fapt, o legătură profundă tocmai cu faptul că “lucrăm” indirect de peste 30 de ani la producerea Homo Cliens (și în contextul piramidei lui Maslow). Homo Iratus este un produs “secundar”, dar, evident, în “dezvoltare”.
Pentru că destule dorințe ale Homo Cliens nu mai sunt așa de rationale, ci emoționale, din ce în ce mai multe decizii politice devin la fel, pe seama generațiilor viitoare, a planetei și a interesului general mai larg.
Ideea nu este aceea de a priva pe cineva de dreptul la vot, ci de a conștientiza că o serie de aspecte din jur ne împing pe toți spre comportamente distorsionate și că este mai important în prezent, decât în trecut, să se asigure o bună informare și formare democratică a populației din școală începând.
10. În fine, fenomenul globalizării a dus la (a) supunerea omului unei concurențe profesionale intense, (b) o presiune spre uniformizare culturală/identitară prea rapidă și (c) o comparație “în sus” cu cel mai înalt standard de pe planetă, inclusiv din punct de vedere socio-politic
La nivel individual se tinde spre stabilitate, fiind un aspect care ține de nevoia de siguranță și de control mai mare asupra propriei vieți. Or, schimbările tehnologice propagate global de mondializare și eliminarea barierelor comerciale și de circulație au mărit semnificativ nevoile de adaptareprofesională și economică, cu dificultățile și grijile aferente.
La momentul la care la acestea s-a adăugat și trendul de uniformizare culturală și identitară, s-a mărit gradul de stres.
În această ultimă privință, globalizarea a implicat o presiune spre relativizarea valorilor locale, văzute ca potențiale surse de conflict artificial între populații.
Relativismul facilitează, teoretic, o societate tolerantă față de celălalt (scăzând ocaziile de dispută), dar, în practică, observăm mai degrabă o reacție de “talibanizare” în care fiecare crede că are dreptate și ceilalți sunt ignoranți sau au ceva personal cu ei.
Dacă privim atent, nici nu e de mirare. Așa cum sistemul de cartele din comunism a stimulat un consum exagerat după Revoluție, presiuni identitare excesive duc la reacții opuse exagerate.
Nu în ultimul rând, globalizarea a dus la o uniformizare a așteptărilor “în sus” și în materie de modele socio-politice. Mass-media și internetul oferind un noian de imagini, elemente și știri comparative, guvernarea din propria țară pare din ce în ce mai decalată față de performanțele altora.
Tentația este de a prelua doar ce ne convine din frânturile respective pentru a ne crea propria percepție că ar fi undeva posibil un model perfect, doar că nu-l putem detalia, impresia fiind că modelul actual ne împiedică, cumva, să accedem la acea lume perfectă. La noi sunt, din păcate, și destule motive obiective de nemulțumire.
Pe lângă efectele individuale văzute izolat, efectele fizice și mentale combinate ale factorilor de mai sus sunt pe măsură.
Homo Cliens este mai puțin performant, fiind “servit” permanent cu confort “de către piață”. Sunt studii care sugerează că nivelul mediu de IQ al generației actuale tinde să fie inferior celui al generației precedente pentru prima dată în istorie.( 6 )
Este posibil și ca mecanisme de funcționare a corpului și subconștientului sedimentate în mii și mii de ani să fie bruiate în prezent în moduri a căror periculozitate să nici nu ne-o imaginăm încă.
Homo Cliens este, oricum, și mai puțin rezistent la efort, inclusiv mental. Inundat de informații din toate părțile, nu numai că este surmenat, dar este tentat de o abordare superficială și o simplificare a dialogului și schimbului de idei mai general, fiindu-i din ce în ce mai greu să se concentreze și să depună efort de durată.
Calitatea de “client” i-a indus exagerat ideea că nu trebuie să știe cum s-ar face o variantă mai bună pentru a critica bunurile și serviciile care îl nemulțumesc și că are dreptul de a-i ataca vehement pe cei ce și-au asumat un rol social chiar și în situațiile în care el însuși nu face nimic.
“Clientul având întotdeauna dreptate” (“clientul nostru, stăpânul nostru”), așteptarea este ca cei din jur să se adapteze la el, nu invers, iar cei care nu-i cântă în strună și nu-l ajută să dobândească rapid ceea ce vrea sunt văzuți, de regulă, negativ, dacă nu chiar ostil.
Fiind din ce în ce mai dificil de înțeles lumea și de ținut pasul, inclusiv profesional, și văzând la televizor sau pe internet cum par să o ducă alții mai bine, Homo Cliens tinde să fie frustrat și suportă greu contrazicerile. Frustrarea virează relativ ușor către resentiment și mânie.
Homo Iratus “mocnește” în procente în creștere din populație și caută nu doar cauze bune, ci și multe pretexte, ca să răbufnească.
Atât Homo Cliens, cât și Homo Iratus sunt deseori instabili emoțional și nerăbdători, privilegiind satisfacția și exprimarea ofurilor pe termen scurt. Când doresc să se exprime, pentru a avea impact (fiind și mai mulți indivizi decât în trecut care doresc și ei să se exprime), sunt tentați să folosească mesaje scurte și destul de radicale. Marile cauze sunt mai greu de decelat și abordat – nu prea poți să nuanțezi în câteva propoziții pe Twitter.
Toleranța la neplăcere scăzând continuu, mulți oameni au ajuns să fim deranjați de lucruri din ce în ce mai mărunte, cel puțin pentru standardul străbunicilor. Acest aspect crește presiunea pentru rezolvarea unor neîmpliniri, dar duce și la un negativism în societate mai mare decât e cazul, dacă e să comparăm statistic punctul în care suntem cu trecutul. Internetul și facilitează propagarea rapidă și largă a comunicărilor intransigente.
De asemenea, se reduc, de fapt, șansele de rezolvare potrivită a problemelor, pentru că scade dialogul real și scade și concentrarea pe aspecte care chiar ar merita (pentru că ne dispersăm atenția prea larg).
Fiind stimulat să schimbe des bunurile de larg consum, Homo Cliens a ajuns să se poziționeze din ce în ce mai frecvent într-un mod similar și față de persoane/societate. Nu mai încearcă să repare ceva, ci e înclinat să “schimbe” orice pare că nu mai merge bine sau e constrângător, în contextul aspirației mai largi de a putea face absolut tot ce vrea și când vrea (aspirație de înțeles, dar cu implicații pe multiple planuri).
Impactul pe plan socio-politic devine și el serios.
Pe de o parte, un număr în creștere de membri ai elitelor de facto se transformă ei înșiși în Homo Cliens sau Homo Iratus din ce în ce mai des (aceste tipologii “vizându-ne” pe toți, doar că în diverse grade).
Pe de altă parte, cei care rămân majoritar cu o gândire responsabilă și mai înclinată spre rational sunt presați de procentul în creștere de Homo Cliens și Homo Iratus din societate să includă, oricum, în deciziile politice componente care să-i satisfacă pe aceștia, pentru a fi realeși. Aceasta cu atât mai mult cu cât tipologiile respective sunt active mediatic peste medie.
