Green Deal ne costa dacă nu știm ce să facem!

Cosmin Gabriel Pacuraru Foto: Arhiva personala

Chiar primul ministru spunea că România va trebui să renunțe la producția energiei din cărbune, ceea ce va produce un minus de până la 3000 MW/h din capacitățile de producție energetică națională. Cu ce putem înlocui acest gol de capacitate securitară? Arătam aici că sistemul energetic național nu poate încă renunța la capacitățile care nu sunt dependente de soare, vânt, secetă și frig extrem, adică la capacitățile care produc energie din combustibili fosili.

Până în aprilie 2020 România mai putea depune proiecte pentru programele europene ce se refereau la dezvoltarea de capacități pe gazele naturale, acestea fiind considerate combustibil de tranzitie pentru încă 10 ani. Nu am auzit să se fi discutat despre aceasta problemă.

De asemenea, România a intrat în infrigement pe problemele de mediu generate de gropile de gunoi din București, Timișoara, Cluj și Iași și mai este pasibilă să intre sub lupa Comisiei Europene pentru nerespescarea normelor privitoare la emisii și la colectarea de deșeuri.

România poate beneficia de sume mult mai mari pentru tranziția de la producția de energie din combustibili fosili (cărbune) la energie verde, și nu ne referim doar la solar și eolian!

Hidrogenul este vazut ca un combustibil al viitorului, existând trei direcții: H2 galben – provenit din combustibili fosili (oare ar putea salva carierele și minele de cărbune?), H2 verde – provenit din biomasa (ar putea salva agricultura sau mii de fermieri?) și deșeuri (ar putea salva mediul și administrațiile locale?) și H2 albastru – provenit din electroliza, curentul electric obținut din eolian sau solar cu condiția ca generatoarele să nu fie legate la SEN. Culmea este că România apare pe harta UE ca producător de H2, cu transportul acestuia către consumatori, adică Ungaria, Austria și Germania care să se facă pe Dunăre.

Fig. 1: Proiectul Green Hydrogen @ Blue Danube (sursa aici)

Ne mai trebuie școală?

Pe 26 mai a avut loc Video-conferinta „RO-HYDROHUB – hidrogenul ca vector alternativ la energie”. Un prieten m-a anunțat și mi-a dat „programul” în care nu se specifică cine poate participa, cum se poate viziona, dacă se pot pune întrebări. Câteva zile nu am găsit nici măcar pe site-urile instituțiilor conduse de participanți nicio informație sau vreun link, ulterior pe site-ul guvernului au apărut informațiile necesare. Așa am aflat că UDMR-ul este la guvernare, având ca reprezentant în acest proiect pe domnul Laslo Borbely, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru dezvoltare durabilă. Domnia sa a avut cuvântul de deschidere. Conferențiarii au fost în majoritate politicieni fără o pregătire minimă necesară în domeniu, dar până la urmă factori de decizie, doar trei persoane având competența de a emite păreri. (aici și aici)

Problema este că se discută de banii statului român, adică de banii noștrii și noi, cetățenii, conform legii, trebuie să fim informați cum se cheltuiesc aceștia. Ba mai mult decât atât, se discută despre viitorul nostru!

Punând întrebări în marele departament al Ministerului Economiei și fostul Minister al Energiei despre hidrogen și această video-conferință, deoarece sesizăm că nimeni de aici nu a fost invitat, cu toate că este singurul în măsură să decidă în privința strategiei energetice, mi s-a răspuns: „Decât să întrebi de hidrogen, mai bine intrebi de ozn-uri! Nimeni nu știe nimic!” De asemenea, și Ministerul Transporturilor este un mare beneficiar pentru că decarbonificarea prin hidrogen reprezintă în primul rând trecerea de la transportul pe combustibili fosili la transportul pe hidrogen. Nimeni din cei intrebați din minister nu a putut spune că a auzit de aceasta conferință.

Harta de mai sus înseamnă mult! În primul rând Geopolitică! În al doilea rând Securitate Energetică (departamentul de energie din MEEMA se ocupă de elaborarea Strategiei Energetice).

Geopolitica este știința care se ocupă cu analiza relaționării / tranzacțiilor trecute, prezente și viitoare dintre entități statale sau non-statale ținând seama de așezarea și structura geografică, structura populației, resursele disponibile, structura și organizarea politică, economică și socială și având ca scop explicarea unor acțiuni trecute și predictibilizarea unor comportamente și acțiuni viitoare.

Așa cum am mai scris acum cățiva ani, Securitatea Energetică este o condiţie a existenţei oricărui stat, un drept internaţional inalienabil şi imprescriptibil, rezultat din dreptul statului asupra resurselor sale energetice şi din tratatele europene şi euroatlantice care trebuie să devină unul din obiectivele de guvernare pe termen lung.

Securitatea energetică este parte integrantă a doctrinei naționale de securitate și poate fi redusă la problemele relevante din punct de vedere practic:

1. capacitatea statelor de a menține unități independente de producție într-o piață globală;

2. capacitatea statelor de a dispune de acces la surse de energie și materiale strategice;

3. eventualitatea ca dependența economică pe piața globală să fie utilizată pentru atingerea unor scopuri politice;

4. posibilitatea ca piața globală să crească inegalitățile economice dintre state;

5. riscul ca globalizarea economică să ducă la diminuarea funcțiilor economice ale statului și să genereze economie subterană, comerț ilicit, trafic cu tehnologie, afectarea mediului înconjurator;

6. riscul ca economia globală să intre în criză datorită politicilor economice greșite, a conducerii politice slabe, a instituțiilor internaționale slabe, a instabilității financiare sau a „lebedelor negre”.

Zilele trecute Germania a alocat nouă miliarde de euro pentru proiecte care să dezvolte industria hidrogenului: “Măsurile au ca scop să facă Germania furnizor mondial de tehnologie de ultimă generație pe bază de hidrogen”

În Germania deja există peste 325 kilometrii de rețele de conducte care transportă hidrogen. În toată Europa există instalații care produc hidrogen verde. La noi nu se discută despre așa ceva.

Plecând „de la teorie” putem spune:

1. România va fi depenentă de tehnologiile germane. Nu este rău deoarece, decât să fi dependent de gazele rusești, mai bine ești dependent de tehnologia unui stat aliat și prieten.

2. România în continuare va fi un furnizor de materii prime și energie și nu de produse finite, ceea ce înseamnă că vom fi obligați să investim în obținerea de hidrogen și nu și în folosirea lui pentru a avea mai multă valoare adaugată.

3. Dependențele României (care nu sunt smart dependency) vor fi exploatate din punct de vedere politic și vor diminua funcțiile economice ale statului, crescând inegalitățile economice dintre România ca producător și Ungaria, Austria și Germania ca utilizatori.

De ce?

1. Principalii beneficiari, energia și transporturile, ai acestor decizii habar nu au ca alte instituții le decid „soarta”, adică unele ministere și SGG-ul elaborează niște strategii care se referă la energie și transporturi, fără ca ministerele de resort să știe și să participe la elaborarea strategiilor și politicilor propriei activități.

2. Pentru că în actualele structuri de decizie nu există persoane care să se priceapă și la altceva decât la „relaționarea de partid”.

3. Pentru ca avem elaborate câteva zeci de strategii sectoriale de care nimeni nu ține seamă.

Oportunități nevăzute

Există o tehnologie din perioada interbelică și îmbunătățită în ultimii ani – gazeificarea – care transformă ecologic materia în energie (biomasa, combustibili fosili, deșeuri – gunoi). Produsul final este diversificat: gaz de sinteză (syngas), hidrogen și energie termică și electrică. Trebuie menționat că hidrogenul este considerat, de mediul academic și de administrațiile multor țări sau metropole importante, combustibilul viitorului și există autoturisme, autoutilitare și vehicule pentru transport de persoane care sunt în exploatare și care în mai puțin de un an se vor putea vedea și pe drumurile României. Hidrogenul este considerat astăzi cel mai bun mediu de stocare al energiei.

Dar România are probleme și cu depozitele de gunoi. Aceste deșeuri, pe lângă faptul că sunt câteva milioane pe an, sunt cele mai apte de valorificare și transformare în hidrogen. Amintesc că România este țara cu cea mai mică rată de valorificare a deșeurilor din UE.

De asemenea, mai există o tehnologie – piroliza – care transformă biomasa în syndiesel, ce poate fi un combustibil de tranziție pentru autoutilitare și utilaje agricole. Această motorină „sintetică”, are cifra cetanica 100, deci este mult mai bună decât motorina obținută din petrol și care nu este considerată poluantă deoarece carbonul nu provine din combustibil fosil ci este recliclat din plante.

Aceste tehnologii sunt dezvoltate de câteva țări și în România există companii care dețin licențe și au început să investească în energia verde pentru scăderea costurilor energetice și de transport.

Încă nu se discută de investiții în acest domeniu deoarece nu se conștientizează că avem o bogație neexploatată și cu un mare potențial de procesare. Numai să ne gândim la faptul că România are 14,6 milioane de hectare cu diferite culturi. De pe fiecare hectar se obțin minim trei tone de agro-biomasă, care pot fi transformate în câteva zeci kilograme de hidrogen sau câteva sute de litri de syndiesel.

Ce s-ar putea face? În primul rând să fie implicat mai mult mediul academic care să furnizeze o expertiză certă. Nu are rost să amintim că de fiecare dată când apare președintele SUA pe o problemă ce necesită expertiza specialiștilor, aceștia chiar sunt în spatele său.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro