Dragi părinți,
Alexandru Toma Patrascu Foto: Arhiva personalaAvem plăcerea de a vă informa că unul din cinci copii va avea nevoie de spitalizare în urma participării la tabăra noastră, iar doi copii dintr-o mie își vor pierde viața. Destul de mulți se vor plînge de otită, diaree, pneumonie sau chiar encefalită, dar vă garantăm o experiență de neuitat.
Vă așteptăm cu drag!
Și acum vă întreb; v-ați trimite copiii într-o astfel de tabără? I-ați lăsa în grija acestor oameni? Ați vota un partid care ar promova inființarea unor astfel de instituții și i-ar apăra de răspunderea penală pe organizatori?
Tabăra sus-menționată este, bineînțeles, una ipotetică; un simplu exercițiu de imaginație. Cu toate acestea, datele corespund unei situații reale – îmbolnăvirea cu virusul rujeolic. Un pacient din cinci va necesita internare în spital. În aproximativ 30% din cazurile raportate apar complicații: diaree, otită, pneumonie sau encefalită. Dacă ai acces la un sistem medical bine pus la punct, la o mie de îmbolnăviri se vor înregistra în medie 2 morți; dacă nu… Dumnezeu cu mila!( i ) Un studiu publicat în The Lancet anul trecut estima mortalitatea rujeolei în țările sărace la 2,2%,( ii ) dar această valoare poate urca chiar și pînă la 10% în anumite situații.( iii )
Unul dintre puținele domenii în care stăteam mult mai bine decît restul țărilor din Uniunea Europeană era nivelul de vaccinare. Să luăm rujeola, de pildă; la începutul anilor 2000 practic toți copiii români cu vîrsta cuprinsă între unu și doi ani erau imunizați (97-98% din total), față de doar 90% media în UE.( iv ) Această boală, cunoscută popular sub numele de pojar, este extrem de contagioasă și, după cum am văzut, este departe de a fi o afecțiune ușoară.
La începutul anilor 2000, pojarul dispăruse, practic, din România; erau raportate în jur de 10 cazuri pe an.( v ) Din păcate, am lăsat garda jos, iar consecințele s-au văzut rapid. În 2005 a izbucnit deja o primă epidemie, înregistrîndu-se peste 5 000 de îmbolnăviri, apoi în 2012 o alta, cu 7 500 de cazuri. În cazul rujeolei, maximele de îmbolnăviri survin periodic, la aproximativ 5-7 ani distanță unul de celălalt, atunci cînd primii copiii născuți după o epidemie și nevaccinați ajung la școală. Introducerea clasei pregătitoare obligatorii a redus cu un an intervalul dintre acestea, iar un nou vîrf a survenit în 2017: peste 9 000 de cazuri, de două ori mai mult decît în 1985 deși atunci numărul total de copii era mult mai mare.
De la începutul actualei epidemii și pînă în prezent s-au înregistrat peste 20 000 de cazuri confirmate și 64 de decese.( vi ) E mult? E puțin? Eu v-aș întreba altceva. V-ați gîndit că unul dintre acei 64 de copii morți ar putea să fie al vostru? Sau că v-ați putea număra printre părinții celor aproximativ 4 000 de copii care au trebuit să fie internați în spital?
Cum am ajuns în această situație? Cît se poate de simplu: dacă luăm în calcul perioada dintre 2009 și 2013, deținem tristul record de țara cu cea mai rapidă înrăutățire a acoperirii vaccinale din lume!( vii )
Motivele sunt diverse, atît socioeconomice cît și ținînd de atitudinea generală față de vaccinuri. Pe de o parte, sărăcia și lipsa de educație nu fac casă bună cu măsurile de prevenție; pe de alta, dezorganizarea din sistemul medical și lipsa periodică a vaccinurilor sabotează eforturile de imunizare. Mult mai gravă însă este ideea difuză, răspîndită printre unii medici, că vaccinarea este fie inutilă, fie de-a dreptul periculoasă; pînă la urmă, pentru imensa majoritate a părinților, aceștia reprezintă sursa principală de informații despre sănătatea copiilor.
În formarea opiniilor din societate rolul medicilor este esențial, iar dintre toți, cei mai importanți sînt medicii de familie, căci aceștia sînt cei chemați să asigure schema minimală de imunizare și să sfătuiască părinții în ceea ce privește conduita de urmat. Necesitatea menținerii încrederii lor în eficacitatea și siguranța vaccinurilor este crucială. În acest sens avem exemplul Marii Britanii unde scăderea abruptă a numărului de copii vaccinați DTP la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut a fost precipitată de neîncrederea generalizată a medicilor de familie în siguranța vaccinului folosit, pornind de la vîlva mediatică stîrnită de un studiu lipsit de un fundament statistic riguros și care a fost ulterior discreditat. Într-un context în care dezbaterile medicale serioase fuseseră eclipsate de documentare TV senzaționaliste și de articole din ziarele de scandal în care se descriau cu lux de amănunte suferințele unor presupuse victime, o bună parte dintre medici au renunțat să mai recomande părinților vaccinul.( viii )
Rezultatul? În doar cîțiva ani, procentul celor imunizați a scăzut de la 79% la doar 31%, iar cazurile de tuse convulsivă au explodat: între 1977 și 1979 peste 100 000 de copii s-au îmbolnăvit, s-au înregistrat circa 5 000 de internări, iar 38 și-au pierdut viața.( ix )
Din nefericire, o situație similară se întîlnește acum și în România. Ca să dau un exemplu personal, în urmă cu cîțiva ani, cînd am vrut să-mi programez copiii pentru un vaccin antigripal, medicul de familie m-a anunțat printr-un SMS “să nu vin degeaba” la cabinet pentru că “nu administrează vaccinuri opționale copiilor“!( x )
(
)
Și mai interesant este cazul dr. Vasile Astarăstoae, fost rector al Universității de Medicină din Iași și fost președinte al Colegiului Medicilor din România care, deși un auto-declarat adept al vaccinării, are un discurs atît de ambiguu încît este privit în cercurile anti-vaxxerilor drept “un luptător împotriva vaccinurilor“!( xi ) Percepția acestora poate fi corectă sau nu, dar ce contează este că luările sale de poziție sînt interpretate drept o susținere directă a celor care resping vaccinarea și folosite mai departe drept “argumente” propagandistice.( xii )
(
)
În mod evident, cei care cunosc și înțeleg principiile de funcționare a vaccinurilor, modul în care sînt produse și testate, sînt mult mai puțin înclinați să le conteste, dar aceștia constituie o minoritate. Cei mai mulți se bazează fie pe recomandările medicilor, fie pe sfaturile celor din familie sau a “prietenilor” de pe rețelele sociale. Iar dacă medicii eșuează dintr-un motiv sau altul să le ofere oamenilor informații corecte vor lăsa cîmp liber de acțiune campaniilor agresive de dezinformare desfășurate de grupări opuse vaccinării din motive ideologice.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
2
1
