Femeile trebuie să se sacrifice pentru a da viață, o știm cu toții. Unii încă o cred, iar unii dintre ei sunt medici.
Ce e nou? Că unii dintre ei cred că trebuie să se sacrifice și copiii, preventiv, desigur.
Maternitatea este subiect tabu în România, chiar și pentru femei. Încercăm să nu auzim ce se întâmplă, nu e de urechile noastre, avem preocupări mai intelectule sau cel puțin mai mondene de atât. Probabil dacă la Maternitatea Odobescu din Timișoara nu se infectau 10 nou-născuți, nu am fi aflat, știrea a făcut-o numărul mare de îmbolnăviri, nu preocuparea pentru ce se întâmplă în maternități ori pentru cum sunt tratați copiii și mamele.
Totuși, sau poate tocmai de aceea, în plină pandemie, departe de a se asigura mamelor și copiilor condiții mai bune în spital, s-a mers mai departe pe linia abuzurilor, astfel că unele maternități separă mamele de nou-născuți, pe care îi încredințează secțiilor de neonatologie, fără a li se permite părinților nici măcar să îi vadă.
În România anului 2020, pentru a ridica un zid împotriva COVID 19, soluția cea mai la îndemână a fost întemnițarea Anei lui Manole, cu tot cu pruncul ei, dar separat. Ar fi fost probabil nesemnificativ diferit dacă în locul Anei era Manole. Doar că nu este vorba numai despre Ana, nici despre Manole, ci despre o generație de copii. Sau chiar mai multe dacă practicile abuzive se vor extinde și în privința celorlalți copii.
În condițiile în care personalul medical nu este testat în permanență, izolarea mamei de nou-născut îl expune unor riscuri suplimentare. Iar cu ocazia apariției noului virus nu au dispărut miraculos infecțiile nosocomiale ori celelalte boli.
Sunt copii care riscă să se îmbolnăvească în secția de neonatologie, fără să fi stat în brațele mamelor sănătoase și care vor rămâne în spital, în vreme ce lehuzelor li se va cere să se externeze pentru a nu ocupa patul gravidelor ce urmează. Părinți care trăiesc cu groază perioada sarcinii, de care ar trebui să se bucure.
Sunt și maternități private în care femeilor nu li se permite să își țină în brațe copiii ori să îi alăpteze până nu primesc rezultatul negativ al testului, unele încurajând implicit cezariana programată, pentru pregătirea căreia se poate realiza testarea cu o zi înainte, deși mama operată și copilul născut prematur sunt mai vulnerabili și, pe deasupra, necesită spitalizare prelungită.
Alteori cezariana este prezentată ca fiind varianta cea mai sigură chiar în lipsa unor motive medicale concret diagnosticate, iar marketingul bazat pe frică dă roade, mai ales când e vorba de copii și se suprapune peste o obediență lipsită de rațiune față de ceea ce este perceput, general ori conjunctural, a fi o autoritate.
Ceea ce este însă și mai grav este faptul că, tot de teamă, de data aceasta a coronavirusului, în unele maternități nou-născuții riscă să fie izolați pe toată durata spitalizării, să nu fie permisă alăptarea, iar mamele să nici nu își poată vedea propriii copii.
Existau și înainte de pandemie maternități, unele chiar reputate, în care copiii erau plasați la secția de neonatologie, iar mamele, inclusiv cele operate, erau nevoite să se deplaseze pentru a îi alăpta. Doar că acum, chiar dacă părinții se pregătesc din vreme să găsească un loc care să corespundă opțiunilor lor, nu este exclus ca între timp maternitatea aleasă să fie închisă ori să îi fie schimbată destinația, aspect critic în unele zone din țară.
Și nu este vorba despre mofturile părinților, ci despre faptul că, matematic, șansele de îmbolnăvire a nou-născutului sunt mai mari dacă este încredințat secției de neonatologie decât dacă este îngrijit de mama lui. Așa încât, în al doisprezecelea ceas, este necesară stoparea practicilor abuzive, nu îndepărtarea mamei cu totul.
Potrivit Ordinului ministrului sănătății nr. 1232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie, medicul trebuie să încurajeze alimentația la sân în primele două ore după naștere și, de preferat, îngrijirea mamei și copilului împreună în același salon imediat după momentul nașterii, modalitate ce reduce riscul de infecții nosocomiale neonatale. Prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1241/2019, se recomandă contactul piele-pe-piele în prima oră după naștere al nou-născutului fără complicații, iar dacă o procedură este necesară din punct de vedere medical, aceasta se poate face în timp ce copilul rămâne în contact cu mama.
Care să fie justificarea practicii separării copilului de mamă, cu nesocotirea reglementărilor? Am întrebat medici, iar opinia lor a fost că este varianta mai comodă pentru personalul medical. Și că dacă maternitatea nu agreează implicarea mamei în îngrijirea nou-născutului pe perioada spitalizării, se pot găsi multiple pretexte, inclusiv medicale, ceea ce se întâmpla și înainte de apariția noului virus.
Măsura separării nou-născuților de mame împotriva voinței acestora este, în opinia noastră, nelegală. La fel cum ar fi și insuflarea unor temeri nereale cu privire la starea sănătății nou-născutului pentru a obține consimțământul artificial al mamei. Iar în vremea pandemiei este cu atât mai important ca în spital să nu fie desconsiderate drepturile pacienților.
Este legitim să aplicăm mamei prezumția de boală, iar personalului medical prezumția de sănătate? Este ca și cum am aplica discreționar în dreptul penal, în locul unei prezumții de nevinovăție, una de vinovăție.
Statistic, cadrele medicale sunt mai predispuse infectării. Iar femeile însărcinate probabil respectă mai mult decât oricine indicațiile de a sta acasă și de a limita contactul cu alte persoane. Ar fi așadar logic să fie încurajată îngrijirea nou-născutului de către mamă și externarea cât mai grabnică a ambilor, așa cum se întâmplă în alte țări.
Și chiar dacă ar fi testate zilnic cadrele medicale, ceea ce nu este cazul, acestea intră în contact cu multe persoane, pleacă din maternitate la finalul programului, iar uneori lucrează și în alte spitale. Pe de altă parte, prin plasarea nou-născutului la neonatologie, acesta nu va fi îngrijit de o singură persoană pe durata spitalizării, matematic probabilitatea de a se infecta fiind și din această perspectivă mai mare. Lăsând la o parte latura umană, deși nu ar trebui, aritmetic, mama este una singură.
Șansele ca mama să nu omită să se spele pe mâini de câte ori ia copilul în brațe sunt mari, nu numai pentru că funcționează instinctul matern, ci și pentru că are în grijă un singur copil (sau oricum mai puțini decât cei încredințați cadrelor medicale). Iar dacă pornim de la premisa că mama nu știe să se spele pe mâini, ar putea fi învățată, ceea ce ar fi benefic și nou-născutului care oricum va fi externat cu ea după două sau trei zile (desigur, dacă nu se îmbolnăvește în spital). Iar preventiv ar putea purta și mamele măști, consiliate de personalul medical, care la rândul lui nu ar putea hrăni nou-născutul cu formulă de lapte de la o distanță de 2 metri.
În comunism psihologia nu era o disciplină recunoscută, dar societatea a evoluat, oricine știe astăzi sau poate ușor afla că pentru copil este esențial mediul în care se dezvoltă inclusiv în viața intrauterină, darămite în primele zile de viață. Trauma separării nu este resimțită numai de mamă, chiar dacă un nou-născut nu vorbește, iar factorul psihologic îi influențează și starea de sănătate, fiind cunoscut faptul că și în cazul prematurilor mama are un rol semnificativ în recuperare.
Nou-născutul este o ființă umană și i se datorează respect, ca oricărui copil de altfel, aspect reglementat prin legi și convenții internaționale!
Chiar dacă ne întoarcem în timp și ignorăm latura emoțională, sănătatea nou-născutului nu este protejată prin separarea de mamă, dimpotrivă. Pentru nou-născut este esențială alăptarea exclusivă în primele luni de viață, aspect cunoscut și de către cei deloc preocupați de copii, în urma succesivelor campanii derulate în ultima vreme. Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea inclusiv în cazul mamelor confirmate pozitiv cu noul virus. Aceasta nu este o poziție singulară, aceeași recomandare este susținută și de UNICEF, CDC și aplicată cu succes în multe state, mult mai afectate de răspândirea COVID 19. Cu titlu exemplificativ, în Franța nou-născuții sunt plasați în salon cu mama și alăptați chiar dacă aceasta este contaminată, cu excepția cazului în care nu dorește. Iar moașele independente sunt încurajate să pregătească nașterea și să viziteze mama și copilul la domiciliu pentru a degreva spitalele și cabinetele, protejând atât personalul medical, cât și mamele, copiii, noua familie.
Ar fi un moment potrivit să fie recunoscute și în România moașele, absolvente ale unei secții de 4 ani din cadrul facultăților de medicină, nu numai pentru că spitalele se confruntă cu o lipsă de personal, ci și pentru că ele sunt pregătite tocmai pentru a asista nașterea naturală și a supraveghea mama în îngrijirea copilului. Rolul moașei nu este numai acela de a susține gravida în timpul travaliului, ci și de a pregăti nașterea și de a oferi sprijin lehuzei la externare și de a verifica starea sănătății copilului, astfel încât să fie reduse vizitele la spital. În acest mod, dacă și în România moașelor li s-ar permite să își exercite meseria fără a fi obligatorie prezența concomitentă a medicului, timpul petrecut în spital și implicit expunerea mamelor și a copiilor la virus ar fi redusă, iar medicii ar fi degrevați de o parte din sarcini și s-ar putea concentra pe tratarea cu prioritate a pacienților cu probleme de sănătate.
Care să fie motivul nerespectării ordinelor ministrului sănătății, similare celor din alte state dezvoltate și emise în urma unor studii care demonstrează necesitatea pentru sănătatea copilului de a rămâne cât mai aproape de mama lui în perioada următoare nașterii?
În ecuația mamă – copil – personal medical, sănătatea cui prevalează? Întrebarea este greșită, toți sunt oameni și nimeni nu trebuie sacrificat. O protecție sporită ar trebui rezervată copilului, întrucât nu și-o poate asigura singur. Așa fiind, chiar dacă ne facem că nu observăm că de fapt sacrificăm copilul, nu putem suprima nici mama sub pretextul limitării riscurilor pentru neonatologi de dragul nou-născuților din viitor. Un asemenea raționament ar îngădui tuturor medicilor să refuze tratarea pacienților astfel încât să nu se contamineze și să îi trateze pe cei ce urmează, astfel că la final nu ar trata pe nimeni. Și același raționament eronat ar permite și experimente medicale pe oameni, sub pretextul tratării celor din viitor.
O simplă declarație de prevenție nu acoperă nelegalitatea unei măsuri, sub umbrela „prevenirii” răspândirii virusului SARS-CoV-2/COVID 19 nu se pot lua măsuri discreționare, mai ales dacă acestea pot afecta viața sau integritatea fizică și emoțională a unei persoane. Și în cazul vârstnicilor s-a propus ca măsură de prevenție carantina, cu toate că presa internațională vuia manifestând îngrijorare taman față de soarta bătrânilor din aziluri. În ciuda scopului umanitar declarat, planul „Vacanța mare” a fost calificat, pe drept cuvânt, ca fiind inuman. Nu putem să nu amintim că s-au descoperit de multă vreme dovezi arheologice care atestă că omul de Neanderthal își îngrijea bătrânii și bolnavii, iar dacă nou-născuții ar fi fost despărțiți de mame, omenirea s-ar fi stins.
Așa cum guvernanții au decis să închidă școlile și grădinițele pentru a proteja copiii ori să închidă cabinetele de medicină dentară și saloanele de îngrijire pentru a proteja populația, ar fi emis și ordonanțe prin care să separe nou-născuții de mame, dacă ar fi apreciat oportun. Iar rolul medicilor este de a trata pacienții, respectând legea.
Ne pare evident că ideal ar fi ca personalul medical să sprijine mama cu atât mai mult în timpul pandemiei pentru a își îngriji copilul respectând norme de igienă suplimentară. Dacă acest lucru nu se întâmplă, mama are dreptul de a cere să îi fie încredințat nou-născutul, să îl țină în brațe, să îl alăpteze, să îl îngrijească.
Și să o facă în mod ferm, păstrând dovezi, inclusiv martori, căci refuzul de a da curs solicitării mamei îi deschide calea de a se adresa instanțelor judecătorești.
În cazul minorilor părinții sunt cei care trebuie să își exprime consimțământul pentru măsurile medicale propuse, iar separarea copilului sănătos de mamă nu poate fi considerată o intervenție necesară pentru a îi salva viața de la un pericol iminent.
Cunoscând norma potrivit căreia pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la regulile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării, ne-am pus întrebarea dacă acordul mamei manifestat la internare în sensul de a agrea izolarea de nou-născut poate justifica refuzul de a îi permite să interacționeze cu acesta. Apreciem că mama poate reveni asupra acordului, așa cum se poate răzgândi și poate refuza o intervenție medicală, cu atât mai mult cu cât este vulnerabilă în timpul travaliului și poate să nu remarce toate clauzele pe care i se cere să le semneze. De asemenea, ne pare nelegală condiționarea internării unei gravide în travaliu în cazul refuzului semnării unui consimțământ de abandon al copilului până la primirea unor rezultate negative ori până la externare și subliniem faptul că nici în cazul maternităților private nu pot fi eludate normele care tind la protecția mamei ori a copilului.
În eventualitatea în care, indiferent de motiv, nou-născutul necesită spitalizare mai îndelungată, apreciem că mama nu poate fi externată împotriva voinței acesteia chiar dacă s-a recuperat după naștere și nu necesită ea însăși îngrijiri medicale.
Nu în ultimul rând, subliniem faptul că medicii au datoria de a consulta părinții cu privire la intervențiile medicale și tratamentul propus în cazul copiilor, cu excepția situației în care le este pusă viața în pericol, caz în care este oricum obligatorie informarea și menționarea completă a tratamentului și a îngrijirilor acordate în fișa de externare (omisiunea menționării exacte a tratamentelor aplicate putând pune în pericol viața minorului, spre exemplu, dacă i s-au administrat antibiotice și nu se precizează). De asemenea, la cerere, părinții au dreptul la o copie a înregistrării investigațiilor de înaltă performanță.
În ipoteza de nedorit în care personalul medical îndepărtează copilul de mamă împotriva voinței manifestate a acesteia, apreciem că se poate antrena răspunderea persoanelor responsabile (a căror identitate are dreptul să o cunoască în calitate de pacient) și a spitalului (1). Menționăm că plata despăgubirilor pentru eventualele prejudicii materiale și morale provocate nu este condiționată de îmbolnăvirea nou-născutului, daunele morale fiind, așa cum plastic spun francezii, „prețul lacrimilor”.
Medicul, în ipoteza în care a îngrădit accesul mamei la copil pe fondul unei decizii a superiorilor săi, dacă o poate dovedi, se poate întoarce împotriva acestora ori a spitalului, fără a fi însă exonerat în raport cu pacienții, dacă judecătorii apreciază acțiunea lor întemeiată.
În final, subliniem faptul că omisiunea mamei de a divulga cadrelor medicale dacă a intrat în contact cu o persoană infectată este infracțiune și este sancționată de Codul penal.
Firește, sancționarea celor vinovați nu va da timpul înapoi, fiind cu mult mai potrivit ca medicii să colaboreze cu pacienții, manifestând cu toții bună-credință.
Și, din fericire, sunt și maternități în care, grație unor oameni calificați și devotați, femeile și nou-născuții sunt tratați cu respect și profesionalism, independent de infrastructura secțiilor.
Sunt și medici și moașe care, după ce s-au format ori perfecționat în străinătate, s-au întors să împărtășească pacienților din România ceea ce au învățat. Sunt și medici dedicați, preocupați de sănătatea pacienților și care pe deasupra s-au preocupat constant de formarea profesională și au ținut ritmul cu evoluția medicinei și a celorlalte discipline conexe, cu evoluția științei și a societății, care au renunțat la orgoliul de a aplica aceleași tratamente de-a lungul întregii cariere și care au găsit curajul și puterea de a se perfecționa continuu, în beneficiul celor pe care îi îngrijesc.
Metodologia „infrastructurii” și a „amplorii”
La data de 30 martie 2020, două doamne doctor, reprezentând Comisiile de obstetrică ginecologie și de neonatologie ale Ministerului Sănătății, au semnat „Metodologia privind nașterea la gravidele cu infecție suspicionată/confirmată cu SARS-CoV-2/COVID 19, preluarea, îngrijirea și asistența medicală a nou născutului”(2). În ceea ce privește gravida „suspicionată”, Metodologia face trimitere la definiția de caz suspect actualizată periodic de Ministerul Sănătății, care implică infecție respiratorie acută (debut brusc cu cel puțin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respirație) sau pneumonie fără o altă cauză care să justifice simptomele(3).
citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro
