1. Aspecte introductive; 2. Cauza Kövesi 2.1. Scurta prezentare a stării de fapt; 2.2. Dreptul la un proces echitabil – art. 6; 2.3. Libertatea de exprimare – art. 10; 3. Elemente de noutate aduse prin hotărârea pronunțată din cauza Kövesi; 4. Efectele hotărârii – plecând de la modelul Baka; 4.1. Masuri individuale 4.2. Masuri generale; 4.2.1. Asigurarea accesului la un tribunal în cazuri similare 4.2.2. Garantii impotriva abuzurilor in situatii similare i.Statutul procurorului; ii. Organizarea si funcționarea CCR; 4.2.3. Inlaturarea efectului descurajator al revocarii din functie a reclamantei; 5. Concluzii
1. Aspecte introductive (1)
In hotărârea adoptata la data de 5.05.2020 in cauza Kövesi c. României (cererea nr. 3594/19) Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curtea ori CEDO) a decis, in unanimitate, existenta încălcarii articolului 6 paragraful 1 (dreptul la un proces echitabil) si a articolului 10 (dreptul la libertatea de exprimare) din Convenția pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale (Convenția).
Cazul privește(vezi nota2) revocarea doamnei Kövesi din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), structură de parchet specializată în anchetarea faptelor de corupție în România, înainte de terminarea celui de-al doilea mandat, ca urmare a criticilor făcute de aceasta cu privire la modificări legislative cu impact in domeniul corupției, fără să fi avut posibilitatea de a contesta decizia de revocare in fata unei instanțe.
Hotărârea(vezi nota3) pronunțata de Curte in cauza Kövesi c. României necesita o dezbatere, nu doar in planul politic – cu toate ca si aceasta este foarte necesara, fiind vorba in speta, indirect, de valorile politice, ca fundamente constitutionale ale statului. Este nevoie insa, mai ales, de o dezbatere in planul strict juridic. In lipsa unei astfel de dezbateri exista riscul de a rata momentul realizarii unor reforme pe care circumstantele ultimilor ani le-au relevat ca fiind necesare.
Intr-un context european marcat de derapaje de la exigentele statului de drept, situatia României a preocupat instituțiile Uniunii Europene (Comisia Europeana prin rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperate si Verificare(vezi nota4)), Comitetul pentru Drepturile Omului al Organizatiei Natiunilor Unite (a se vedea raportul din 11.12.2017(vezi nota5)) dar, mai ales, a preocupat Consiliul Europei. Prin opiniile adoptate de Comisia de la Venetia la finalul celei de-a 116-a Sesiuni Plenare din 19-20.10.2018, respectiv la finalul celei de-a 119-a Sesiuni plenare din 21-22.06.2019(vezi nota6), s-au exprimat ingrijorari si s-au formulat propuneri, asupra carora vom reveni in detaliu ulterior, in cadrul materialului. De asemenea, prin rapoartele Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO) din decembrie 2015, respectiv decembrie 2017(vezi nota7), s-au formulat critici si recomandari in legatura cu evolutiile legate de sistemul judiciar din Romania.
Cauza Kövesi prezinta certe similitudini cu cauza Baka c. Ungariei, in legatura cu care am publicat un material ce cuprindea, alaturi de prezentarea celor retinute de Camera Curtii prin hotararea din 27.05.2014(vezi nota8), si o sinteza de jurisprudenta in materia libertatii de exprimare a magistratilor, la care facem trimitere(vezi nota9). Aceasta imprejurare ne-a determinat sa continuam analiza, prezentand standardele deja existente(vezi nota10), dar si elementele de noutate aduse prin recenta hotarare.
Vom continua apoi cu analiza eventualelor masuri ce pot fi luate in etapa executarii hotararii, atat masuri individuale cat si masuri de ordin general, ghidandu-ne dupa parcursul executional al statului maghiar reflectat in documente publice, postate pe site-ul Serviciului Executari al Curții, cu orivire la grupul de cauze Baka. Vom regrupa ideile desprinse din analiza, propunand solutii, apreciind ca se impun masuri legislative ferme, mai ales in contextul in care decizii ale Curtii Constituționale a României (CCR) au stat la baza retinerii unor incalcari ale drepturilor fundamentale in cauza Kövesi.
In fine, vom aduce argumente in sensul existentei unei forte juridice supra-constitutionale a Conventiei, ca justificare de principiu pentru reformele propuse. Negarea acestei evidente nu face decat sa probeze insuficienta intelegere a modului in care se articuleaza sistemul intern si mecanismul de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale instituit la nivelul Consiliului Europei.
2. Cauza Kövesi
2.1. Scurta prezentare a stării de fapt
În 2013, reclamanta a fost numită în calitate de procuror șef al DNA de către Președintele României, pe un termen de trei ani. În 2016, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), autoritatea responsabilă de administrarea și chestiunile disciplinare din cadrul instanțelor judecătorești, a avizat pozitiv propunerea Ministrului Justiției de a o numi din nou pe reclamantă în funcție, pentru un nou termen de trei ani.
În decembrie 2016 au avut loc alegeri parlamentare. A fost formată o nouă majoritate parlamentară și învestit în funcție un nou guvern in luna ianuarie a anului urmator. În august 2017, Ministrul Justiției a anunțat o reformă generală a sistemului judiciar. Amendamentele și procesul legislativ legat de acestea au provocat critici în România și pe plan internațional.
Pe langa anchetele numeroase si intens mediatizate pe care DNA le-a initiat, unitatea de parchet pe care reclamanta o conducea a fost sesizata in legatura cu modul de adoptare a unor acte normative de catre guvernul instalat in ianuarie 2017. Acestor sesizari li s-a dat curs, fiind efectuate investigatii.
Mai mult, reclamanta a criticat in mod public atat intentia legiuitorului de modificare a legilor din domeniul justitiei, cat si pe cea de modificare a codurilor penal si de procedura penala.
În februarie 2018, ministrul justiției a trimis CSM un Raport, care includea propunerea de revocare din funcție a reclamantei, făcând trimitere la declarațiile sale publice făcute cu privire la reforme. CSM a decis cu majoritate de voturi să nu aprobe propunerea de revocare, iar Președintele României a refuzat să o semneze. Prim-ministrul a sesizat Curtea Constituțională pentru a rezolva un conflict de natură constituțională considerat a fi provocat de refuzul Președintelui.
Curtea Constituțională a confirmat existența unui conflict de natură constituțională și a decis că Președintele trebuie să semneze decretul de revocare a reclamantei din funcția de procuror șef al DNA.
Pe 9 iulie 2018, reclamanta a fost revocată din funcție prin decret prezidențial.
Revenind asupra Raportului intocmit de catre ministrul justitiei la data de 23.02.2018, trebuie spus ca in cuprinsul acestuia s-a retinut, printre altele, managementul defectuos. In acest sens, au fost invocate trei decizii ale Curtii Constitutionale. In doua dintre ele – decizia nr. 68/27.02.2017 si nr. 611/3.10.2017 s-a retinut existenta unor conflicte de natura constitutionala intre parchet, pe de o parte, si Guvern, respectiv Parlament , pe de alta parte. In primul caz motivul a fost depasirea competentelor de investigare prin cercetarea modului de adoptare a ordonantelor de urgenta; in al doilea caz – refuzul reclamantei de a raspunde convocarii in fata unei comisii parlamentare de ancheta in care era chemata sa furnizeze detalii factuale. In cea de-a treia, decizia nr. 757/23.11.2017, emisa la sesizarea Presedintelui Senatului, chiar daca nu s-a retinut existenta unui conflict de natura constitutionala intre Guvern si parchet – prin aceea ca procurorii investigau cativa functionari guvernamentali, inclusiv un membru al Guvernului, pentru modul de adoptare a unei hotarari de guvern -, ministrul a apreciat ca s-au adus argumente in vederea revocarii, in conditiile in care se retinea ca investigatia trebuie sa priveasca doar elemente de legalitate, iar nu si pe cele de oportunitate in emiterea actului normativ.
Alt aspect retinut a fost pozitia publica critica la adresa modificarilor legislative dorite de legiuitor, relevand, in opinia autorului raportului, o atitudine discretionara, incompatibila cu statul de drept.
In final, raportul propunea, in temeiul art. 54 alin. 4 coroborat cu art. 51 alin. 2 lit. b din Legea nr. 303/2004 (Statutul judecatorilor si procurorilor), revocarea reclamantei din functia de procuror sef al DNA.
Aceasta propunere a fost analizata de sectia de procurori din cadrul CSM care, la data de 27.02.2018, la finalul unei analize „punct cu punct” a argumentelor ministrului justitiei, facand referire inclusiv la standardele CEDO enuntate in cauza Baka (precit.), a avizat negativ raportul ministrului justitiei. In esenta, sectia de procurori a CSM a apreciat ca prestatia reclamantei in calitate de procuror sef DNA nu se poate face altfel decat dupa criteriile prevazute de art. 51 din Legea nr. 303/2004 (organizarea eficienta a muncii, conduita si abilitati de comunicare, responsabilitate si abilitati manageriale), criterii ce joaca in favoarea sa.
In urma refuzului Presedintelui Romaniei de a da curs cererii de revocare din functie a reclamantei, prim-ministrul a solicitat Curtii Constitutionale sa constate existenta unui conflict de natura constitutionala intre Guvern si Presedinte.
Ca urmare, prin decizia nr. 358 din 30.05.2018, CCR a constatat existenta unui astfel de conflict intre cei doi actori politici mentionati, in masura in care ar fi vorba de maniera lor diferita de interpretare a unei dispozitii a legii fundamentale. Plasand conflictul in zona contenciosului constitutional, Curtea Constitutionala a exclus in mod expres controlul instantei de contencios administrativ, acesta fiind rezervat doar cazurilor in care s-ar pune in discutie legalitatea de tip formal a decretului ori a refuzului de a emite un decret ca urmare a propunerii ministrului.
Pe fond, Curtea Constitutionala a apreciat ca Presedintele nu poate cenzura „oportunitatea” propunerii de revocare, ci doar „legalitatea” sa. De asemenea, avizul negativ al sectiei de procurori a CSM nu este decat unul consultativ si nu poate, in esenta, sa limiteze autoritatea asupra procurorilor cu care ministrul este investit de art. 132 din Constitutie.
Conchizand, Curtea Constitutionala a retinut ca procedura de revocare initiata de ministrul justitiei , avand in vedere ca Presedintele Romaniei nu a avut nicio obiectie cu privire la legalitatea sa, indeplineste criteriile de legalitate, iar Presedintele trebuie sa emita decretul de revocare. Decizia a fost publicata in Monitorul Oficial din 7.06.2018 capatand forta obligatorie.
Ca urmare, Presedintele Romaniei a emis la data de 9.07.2018 decretul nr. 526 prin care a fost revocata reclamanta din functia de procuror-sef al DNA.
2.2. Dreptul la un proces echitabil – Art. 6
In materia dreptului la un proces echitabil, reclamanta s-a plans de lipsa accesului la o instanta in scopul analizarii legalitatii revocarii sale din pozitia pe care o ocupa in parchet.
Aplicand principiile deja enuntate in cauza Baka (precit.), inclusiv testul Eskelinen(vezi nota11), Curtea a facut initial o analiza a competentei sale ratione materiae. Astfel, a constatat ca reclamanta avea un drept de natura civila, derivat din revocarea sa dintr-o functie inalta in parchet, cu consecinte indubitabile asupra situatiei sale personale si profesionale, drept ce trebuia supus unei analize in fata unui tribunal (par. 111-125).
In ceea ce priveste testul Eskelinen, Curtea a retinut ca nu exista nicio prevedere expresa care sa excluda dreptul reclamantei de acces la un tribunal. Cu toate ca aceasta constatare ar fi fost suficienta pentru retinerea aplicabilitatii art. 6, s-a considerat util sa se verifice si conditia a doua, constand in existenta unei justificari obiective pentru excluderea accesului la un tribunal al reclamantei, in interesul superior al statului. Or, nici aceasta conditie nu a fost indeplinita, neputand fi identificat un astfel de interes superior al statului in context.
Ca o concluzie de etapa, Curtea a retinut ca persoanele cu functii importante in sistemul judiciar ar trebui sa se bucure, ca toti cetatenii, de protectie impotriva arbitrariului exercitat de puterea executiva si numai analiza facuta de un tribunal independent cu privire la legalitatea unei astfel de decizii de revocare este de natura sa dea concretete acestui drept. In acest context, Curtea a considerat ca o decizie a Curtii Constitutionale cu privire la competentele jurisdictionale nu inlatura pertinenta acestei analize (par. 124).
Exceptia neepuizarii cailor interne de atac, invocata de guvern, a fost unita cu fondul.
Pe fond, in absenta unor exemple de jurisprudenta interna care sa probeze o practica in cauze asemanatoare si avand in vedere caracterul obligatoriu al deciziei CCR adoptate in acest caz, Curtea nu a gasit argumente in sensul ca reclamanta ar fi beneficiat de un remediu intern pentru a contesta in fata unui tribunal ceea ce ea intentiona sa conteste cu adevarat, respectiv ratiunile revocarii sale din functia de procuror-sef al DNA prin decretul prezidential din 9.07.2018, emis in baza deciziei Curtii Constitutionale din 30.05.2018. Orice posibilitate de control jurisdictional era limitata la o analiza formala a masurii revocarii, in timp ce o examinare a valabilitatii motivelor, a relevantei pretinselor fapte pe care propunerea de revocare s-a bazat sau a indeplinirii conditiilor legale de validitate – a se vedea mai ales avizul CSM -, a fost in mod expres exclusa. Asadar, intinderea analizei judiciare ce-i era accesibila reclamantei in circumstantele prezentei cauze nu poate fi considerata ”suficienta” (par. 154).
Or, acest fapt afecteaza insasi esenta dreptului de acces la un tribunal, ce presupune nu doar dreptul de a initia o procedura, ci si dreptul de a beneficia de o analiza a problemei legalitatii ingerintei in drept(vezi nota12) (par. 155).
Luand in considerare si importanta crescanda pe care Consiliul Europei si Uniunea Europeana o atribuie echitatii procedurii in cazuri ce implica revocarea din functie sau excluderea din profesie a unor procurori, fata de argumentele expuse anterior, Curtea a respins exceptia neepuizarii cailor interne de atac si, pe fond, a constata incalcarea art. 6 din Conventie, deoarece statul a afectat insasi esenta dreptului reclamantei de a avea acces la un tribunal, avand in vedere limitele speciale ale examinarii cazului sau impuse prin chiar decizia Curtii Constitutionale (par. 156-158).
2.3. Libertatea de exprimare – Art. 10
In privinta libertatii de exprimare, vazand succesiunea faptelor in integralitate sa, Curtea a constatat ca existau probe pentru a considera prima facie ca a existat o legatura intre exercitarea de catre reclamanta a libertatii sale de exprimare si incheierea mandatului sau prin revocare, iar statul parat nu a reusit sa convinga ca revocarea reclamantei din functie s-a facut pe baza unor argumente legate in principal de managementul inadecvat si, abia in subsidiar, de exprimarea in public a unor opinii (par. 189).
De aceea, apreciind ca principalele argumente ale revocarii sale din functia de procuror sef al DNA erau legate de exercitarea libertatii de exprimare, ce include dreptul de a comunica opinii si informatii, Curtea a considerat ca aceasta revocare constituie o ingerinta in dreptul garantat de art. 10 din Conventie.
Curtea constata ca analiza primei conditii a caracterului conventional al restrangerii dreptului, anume ca ingerinta sa fie prevazuta intr-o lege „accesibila si previzibila”, nu este necesar sa se faca in abstracto. Ea se poate face mai bine in stransa corelatie cu analiza existentei unui „scop legitim”, respectiv a existentei „unei nevoii sociale imperioase” a ingerintei. Caracterul previzibil al dispozitiilor art. 54 alin. 4 si art. 51 alin. 2 din Legea nr. 303/ 2004 nu s-a analizat asadar in mod distinct de celelalte conditii.
In continuare, Curtea retine inexistenta unor dovezi convingatoare in sensul ca revocarea din functie a reclamantei a urmarit un scop legitim, cum ar fi protejarea statului de drept sau altele. Masura a fost o consecinta a exercitarii de catre aceasta a libertatii de exprimare, in conditiile in care ea era persoana cu pozitia cea mai inalta in componenta anti-coruptie a parchetului.
In mod normal, constatand ca nu exista un scop legitim al ingerintei, s-ar putea retine incalcarea art. 10 din Conventie fara analizarea celeilalte conditii(vezi nota13). Cu toate acestea, s-a considerat util sa se analizeze si „necesitatea intr-o societate democratica” a acestei ingerinte.
Facand referire la practica sa anterioara, Curtea afirma, cu titlu de principiu, faptul ca persoanele ce activeaza in domeniul justitiei sunt tinute de o obligatie generala de rezerva in exercitarea libertatii de exprimare, in cazurile in care autoritatea si impartialitatea sistemului judiciar ar putea fi puse in discutie. Obligatia de loialitate fata de sistemul din care fac parte, respectiv cea de discretie, cer ca si diseminarea unor informatii corecte sa se faca cu moderatie si adecvare. Aceasta deoarece, asa cum Curtea a retinut in numeroase ocazii (printre altele, Morice c. Frantei, hotararea Marii Camere din 23.04.2015, par. 128), sistemul judiciar are un rol special in societate si, ca garant al justitiei – valoare fundamentala intr-un stat bazat pe domnia legii -, trebuie sa se bucure de incredere pentru a-si indeplini cu succes indatoririle (par. 201).
In acelasi timp, Curtea a retinut ca problemele legate de functionarea sistemului de justitie sunt de interes public, iar dezbaterea lor se bucura de un grad inalt de protectie sub imperiul art. 10. Chiar daca o chestiune supusa dezbaterii are implicatii politice, acest fapt nu este suficient sa impiedice, de pilda, un judecator, de a exprima o opinie pe subiect. Aspectele legate de separatia puterilor pot implica consideratii de mare importanta intr-o societate democratica, in legatura cu care publicul are un interes legitim sa fie informat si care intra in sfera dezbaterii politice.
Avand in vedere ca, in prezenta cauza, reclamanta a exprimat opinii critice fata de reformele legislative ce afectau sistemul de justitie, toate fiind de interes public, analiza lor cere un nivel inalt de protectie a dreptului si o evaluare stricta a ingerintei, cu o marja de apreciere a statului corespunzator mai redusa (par. 207).
Mai mult, procedura de revocare a reclamantei din functia de procuror sef al DNA a fost initiata de ministrul justitiei cu ceva mai mult de 1 an si 2 luni inainte de expirarea mandatului sau, conform legislatiei in vigoare la data numirii. Aceasta revocare si motivele invocate cu greu se impaca cu natura cu totul particulara a functiei judiciare, ca ramura independenta a puterii in stat, si cu principiul independentei procurorilor care – conform Consiliului Europei si altor instrumente de reglementare internationale – este un element cheie pentru mentinerea independentei sistemului judiciar (par. 208). Fata de aceste considerente, inlaturarea prematura din post a procurorului sef al DNA a infrant insusi scopul prezervarii independentei sistemului de justitie.
Mai mult, inlaturarea din functie a reclamantei a constituit o sanctiune extrem de severa care, in mod neindoielnic, a avut un efect descurajant („chilling effect”) prin aceea ca a descurajat-o nu doar pe reclamanta, dar si pe alti procurori si judecatori sa participe la dezbateri publice cu privire la reformele legislative ce afecteaza sistemul de justitie (par. 209).
Aplecandu-se si asupra aspectelor procedurale ale art. 10, Curtea retine inexistenta unor garantii adecvate si eficiente impotriva abuzului care sa insoteasca ingerinta invocata in libertatea de exprimare.
In concluzie, Curtea retine ca inlaturarea reclamantei din functia de procuror sef al DNA nu a urmarit un scop legitim dintre cele enumerate in art. 10 par. 2 si, mai mult, nu a fost o masura „necesara intr-o societate democratica”, in sensul acestei dispozitii conventionale care, pe cale de consecinta, a fost incalcata (par. 211-212).
Sub aspectul prevazut de art. 41 din Conventie, s-a constata ca reclamanta nu a solicitat despagubiri.
3. Elemente de noutate aduse prin hotărârea din cauza Kövesi
Un element de noutate ce merita semnalat este aplicarea art. 41 din Regulamentul Curtii, in sensul solutionarii acestei cauze cu prioritate, aspect ce a fost semnalat Guvernului statului parat inca din data de 30.01.2019, cand au fost comunicate plangerea reclamantei si intrebarile ce au sintetizat chestiunile relevante pe care Curtea urma sa le trateze. Acest fapt constituie, cu siguranta, un semn al importantei pe care Curtea o acorda plangerilor referitoare la incalcarea unor drepturi fundamentale intr-un context ce poate viza dezechilibre intre puterile statului si periclitarea statului de drept. Aplicarea acestei proceduri s-a jusitficat, de asemenea, prin faptul ca reclamanta se gasea, la acel moment, angajata intr-o procedura de selectie pentru functia de sef al Parchetului European (European Public Prosecutor).
In plus, spre deosebire de cauza Baka, in care Parlamentul a fost cel care a adoptat o noua Constitutie ce prevedea incetarea anticipata a mandatului Presedintelui instantei supreme a Ungariei, odata cu intrarea acesteia in vigoare, in cauza de fata avem o procedura de revocare initiata de ministrul justitiei si o decizie a Curtii Constitutionale care statueaza, intr-o noua interpretare a art. 132 din Constitutie, imposibilitatea Presedintelui ori a altei instante ordinare de a „cenzura” fondul propunerii ministrului, respectiv obligatia Presedintelui de a emite decretul de revocare.
O alta diferenta importanta este aceea ca, spre deosebire de cauza Baka si de altele anterioare(vezi nota14), in cadrul carora s-au schitat principiile vizand, in esenta, libertatea de exprimare a judecatorilor, in cauza Kövesi avem nu un judecator, ci un procuror de rang inalt, caruia i se aplica, insa, acelasi standard de protectie.
Asa cum se va vedea, preocuparea de a proteja independenta procurorilor de imixtiuni ale puterii executive, inclusiv prin revocari din functie, are o miza mai importanta, aceea a asigurarii separatiei si echilibrului puterilor in stat.
Problema este cu atat mai interesanta cu cat, potrivit practicii anterioare a Curtii, care a fost doar nuantata in cauza Kövesi, procurorul roman nu este „magistrat” in sensul autonom conferit de Conventie, el neprezentand garantii statutare de independenta si impartialitate fata de executiv.(vezi nota15) Cu toate acestea, in masura in care manifestarea independentei de facto a procurorului, prin participarea la o dezbatere publica referitoare la reforme din domeniul justitiei si exprimarea unor pareri critice dintr-o perspectiva strict profesionala, este „sanctionata” de celelalte puteri ale statului, in special cea executiva, Curtea nu ezita sa aplice acelasi standard de protectie pe care l-a aplicat judecatorilor.
Afirmandu-se ca revocarea reclamantei cu greu poate sa se concilieze cu ideea importantei functiei judiciare ca ramura independenta a puterii statului, Curtea plaseaza procurorul, fara echivoc, in „ramura judiciara”, iar nu in cea executiva. De asemenea, afirmand ca independenta procurorilor este un element cheie pentru mentinerea independentei sistemului judiciar, Curtea sustine ca fara procurori independenti, nici instantele nu pot fi independente. Asadar, in opinia noastra, devine problematica decizia nr. 358/2018 a Curtii Constitutionale care face o interpretare a art. 132 din Constitutie ce prevede desfasurarea activitatii procurorilor „sub autoritatea ministrului justitiei” maximizand puterile acestuia, chiar in raport cu alti actori ai executivului, si reducand drastic „independenta” procurorilor.
4. Efecte hotararii pronuntate in cauza Kövesi c. Romaniei
In privinta efectelor pe care hotararea analizata le poate avea in plan intern, vom apela, mutatis mutandis, la experienta Ungariei din etapa executarii grupului de cauze Baka.(vezi nota16)
Asadar, care sunt masurile individuale si generale pe care statul roman trebuie sa le adopte in continuare pentru a convinge Consiliul de Ministri ca astfel de incalcari ale drepturilor fundamnetale nu se vor mai produce? Aceasta este intrebarea careia am dori sa-i schitam un raspuns.
Trebuie spus ca hotararile Curtii pot fi clasificate, grosso modo, in trei categorii, din punctul de vedere a modului cum pot fi puse in executare, plecand de la natura si „amplitudinea’ incalcarilor constatate.
Astfel, exista hotarari in care se retin incalcari punctuale ale unor drepturi, cazuri izolate, ce nu releva o componenta sistemica si nici posibilitatea de repetare, in masura in care se face o diseminare adecvata in randul actorilor relevanti, spre a schimba practica judiciara sau administrativa ce au stat la baza incalcarii.
Altele au un grad de repetabilitate ridicat sau prezinta un risc de repetabilitate, fara a fi vorba de incalcari sistemice, care sa necesite interventia Curtii prin hotarari pilot.
In fine, alte cauze, prin numarul lor si problematica similara, releva adevarate neajunsuri structurale, sistemice, care necesita interventia Curtii prin hotarari pilot (a se vedea, in cazul Romaniei, cauzele Maria Athanasiu si altii, Rezmives si altii). Prima hotarare de acest tip a fost Broniovski c. Poloniei, Marea Camera- 22.06.2004. Hotararile pilot sunt destinate sa ajute statele sa gaseasca o formula de depasire a problemei structurale, prin sugestii de modificare a cadrului legislativ etc. in chiar cuprinsul hotararii, sa ofere reclamantilor posibilitatea unei rezolvari mai rapide a incalcarilor si, in fine, sa reduca volumul de activitate al Curtii. Etapa executarii hotararilor pilot are si ea un specific, evident, implicarea organelor conventionale fiind mult mai mare, cu stabilirea unor calendare de lucru etc.
Revenind la cauza ce ne preocupa, apreciem ca problematica pe care o evidentiaza prezinta un risc de repetabilitate in masura in care nu se intervine pentru refacerea echilibrelor, a mecanismelor de checks and balances. Vom reveni asupra acestei chestiuni la analiza masurilor generale.
1
4
