Mi-aș dori mult să se concretizeze, dar o serie de declarații din ultimul timp din zona administrației publice cu privire la ce urmează par, din păcate, de un optimism aproape ciudat.
Mai să crezi că am avut noroc cu pandemia COVID-19 și am găsit rețeta magică pentru succesul economic rapid și canalizarea energiilor naționale. Va ploua cu investiții, creativitatea va fi descătușată, mult mai mulți oameni vor munci cu sârg și se vor îmbulzi să plătească taxe, digitalizarea va ajunge curând în fiecare sat cu programe educative de calitate pentru toți, românii nu vor mai pleca din țară, toate sectoarele vor putea fi ajutate și vom reveni rapid, „în formă de V”, la nivelul economic anterior, subînțelegându-se că am avea șanse bune să-l și depășim în ritm alert.
Dacă e vorba de o strategie de comunicare politică, nu ar fi una fără destule precedente în România, dar cred că este una hazardată pe multiple planuri.
În primul rând, diluează mult efectul mesajului anterior care viza dezastrul găsit la sosirea la putere. Acesta depășise nivelul de mesaj clasic la orice schimbare de guvernare, numeroasele măsuri populiste din ultimii ani fiind percepute ca excesive de mulți români. Or, acum se sugerează că deciziile ferme și inspirate ale autorităților au reușit în câteva luni nu doar să atenueze, ci chiar să contracareze pasivul respectiv și împing deja țara în sus. Așa ceva poate pune în evidență înțelepciunea măsurilor, dar va putea fi speculat și în sensul că nu era chiar așa dezastru anterior, de vreme ce s-a realizat atât de repede o astfel de minune în România și asta și în contextul unei pandemii.
În al doilea rând, asumându-se, practic, o asemenea reușită și un astfel de nivel de control al situației, se riscă asumarea, de fapt, cvasi-exclusiv și a răspunderii politice pentru ce va urma dacă cele prognozate nu se vor întâmpla. Or, greul va începe abia peste câteva luni.
În al treilea rând, se induce o presiune artificială spre larghețe, inclusiv cu privire la procentul cu care ar trebui mărite pensiile – dacă se anunță că va fi așa de bine, devine mai greu de justificat un procent mult mai rațional decât 40%.
În al patrulea rând, se va produce o scădere de credibilitate din simplul fapt că declarațiile par, cred, hazardate oricărei persoane cât de cât informate, dar potențial și multor persoane mai puțin informate (pur intuitiv, având în vedere ce se vede în jur și istoricul (ne)reușitelor din România ultimilor 30 de ani).
O situație rea se decontează politic oricum, dar dacă sugerezi anterior că ea va fi „luminoasă”, decontul este agravat artificial.
În fine, pe plan mai larg, se subminează prea ușor strategia promovată de ani buni pe dreapta eșichierului politic de afișare a unei mai mari responsabilități, cu o rezistență matură și competentă la tentațiile populismului.
Riscul e mărit de faptul că realitatea va arăta probabil diferit de un „V” încă înainte de alegerile parlamentare, asta dacă nu vorbim doar de prima parte a literei.
Pentru cazul în care declarațiile respective s-ar baza pe convingeri la nivelul unor funcționari ai ministerelor în cauză,ar trebui avut în vedere, de exemplu, că:
1. Teoria evoluției multor crize economice în formă de „V” se raportează la ideea că numărul de luni de declin economic este egal cu numărul de luni de care e nevoie în sens invers pentru a ajunge la nivelul anterior debutului crizei. Adică, dacă un declin economic durează 12 luni, tot 12 luni vor fi necesare pentru a ajunge din nou de la punctul cel mai jos respectiv la cel inițial.
2. 6 din ultimele 7 crize economice globale au avut, într-adevăr, o astfel de evoluție, dar aceea în care nu s-a întâmplat asta a fost tocmai ultima criză – cea din 2007-2010.1
3. Faptul că tocmai ultima criză a evoluat diferit ar fi trebuit să fi fost un prim element care să îndemne la prudență în prezent. Nu doar că recuperarea a durat atunci în UE aproape 2 ani, dar numărul de locuri de muncă a revenit la nivelul anterior după 6 ani (în condițiile a mii de miliarde de euro de „quantitative easing”)2. Graficul nu a fost, deci, un „V” și nici nu a arătat la fel pentru toată populația.
România a revenit mai rapid la creștere cu ocazia ultimei crize doar în contextul măsurilor economice dure, care au costat politic, find calibrate eronat.
Acum nu numai că nu pare că se mai „îndrăznește” să se taie ceva, dar încă se dă de înțeles că ar fi în continuare posibil să fie mărite pensiile cu 40% și se și încurajează așteptările în acest sens cu anunțuri super-optimiste. Or, criza care tocmai a început e mai gravă decât cea din 2007-2010, implicând și recalibrarea unor sectoare întregi.
În aceste condiții, a crede că vom evolua mai repede de cum a evoluat UE data trecută pare foarte hazardat.3
4. Criza actuală fiind lansată abrupt din cauza pandemiei COVID-19, o evoluție „în formă de V” nu ar fi posibilă nici măcar teoretic (în lipsa unui tratament vindecător care să fie deja disponibil). Dacă ar fi să luăm de bun mesajul că deja se văd semne pozitive și se controlează situația, ar trebui să ajungem la nivelul anterior în 3-4 luni, ceea ce este chiar imposibil. Dacă se consideră că suntem abia la începutul declinului și că forma de „V” s-ar raporta la un punct maxim de coborâre pe la mijlocul anului viitor, urmând a ajunge de unde am plecat spre sfârșitul lui 2022, ar trebui comunicat în consecință.
5. Din păcate, sunt numeroase premise ca următoarele 24 de luni să reprezinte o perioadă dificilă pentru România.4
6. Un aspect important este acela că nu se va putea reveni în 2021 la nivelul de consum din țară din 2019 având în vedere cele de mai jos, inclusiv factorii (7)-(14).
De exemplu, trecerea de la măsurile de susținere pasivă a șomajului tehnic la măsuri active de stimulare a angajărilor va avea un efect mai mic decât se speră pentru că economia reală nu poate susține în primă fază același număr de salariați la același venit.
Cât timp plătește statul costul rămânerii acasă pentru multe persoane (cum este în prezent), statistica nu reflectă realitatea economiei în privința viabilității locurilor de muncă/veniturilor respective.
De asemenea, pe lângă consecințele oricărei crize economice asupra numărului de angajați și veniturilor salariale, consumul populației va fi înfrânat parțial din motive medicale și psihologice. Astfel, pe 15 mai nu va fi ceva fundamental diferit din punct de vedere medical față de acum două săptămâni și se așteaptă chiar de autorități un al doilea val de cazuri de infectare cu COVID-19 în toamnă (lăsând la o parte decalarea cifrelor oficiale actuale față de realitate din motivele explicate cu o altă ocazie5).
Pentru că nu se anticipează un tratament larg disponibil care să vindece 100% pacienții cu COVID-19 mai devreme de un an, cel puțin câteva procente bune din populație (probabil peste 10%) nu-și vor relua obiceiurile de consum la nivelul anteriorprea curând. Procentele respective vor fi în principal dintre segmentele de populație cu cele mai multe mijloaceeconomice (mai informate, mai preocupate de sănătate, mai puțin dependente economic, mai aproape de a intra în segmentele considerate oficial vulnerabile, ceea ce coincide, de regulă, cu maturitatea profesională și financiară). Efectele se vor vedea (și după 15 mai – probabil până la sfârșitul anului 2021) în numărul de kilometri parcurși cu mașinile anual și consumul de combustibili și piese de schimb, turism, restaurante, baruri, terase, cafenele, saloane de înfrumusețare, săli de sport, plaje, concerte, conferințe și seminarii, frecvență a unor categorii întregi de cumpărături neesențiale, petreceri pentru copii și adulți, tabere școlare, chiar unele servicii medicale etc).
Implicațiile problemelor din unele sectoare vor fi o vreme mai largi decât ce apare direct. De exemplu, sectorul „horeca” are o contribuție relativ redusă la PIB (sub 2%), dar ponderea în angajările din sectorul privat e relevant mai mare (aproximativ 400 000 angajați). În plus, un procent notabil în România de mici afaceri de acest gen nu este fiscalizat corespunzător, ceea ce nu e bine, dar nu înseamnă că toți cei care lucrează acolo nu consumau la rândul lor cu venitul propriu, fiscalizat sau nu, produsele altor sectoare mai bine fiscalizate.
Nu trebuie ignorat nici faptul că generațiile care vor intra pe piața muncii anul acesta și anul viitor vor avea debușee reduse, finalizarea școlii acasă neajutând nici ea.
Pe lângă dificultăți personale pentru numeroși români, cele de mai sus vor avea consecințe notabile asupra veniturilor multor oameni și firme, precum și în ceea ce privește nivelul impozitelor aferente.
8. De asemenea, cu 75% din exporturi către alte țări din UE, recuperarea României va depinde semnificativ de evoluția zonei euro (care nu anticipează un „V”).
De altfel, anterior pandemiei, prognozele economice anunțau un declin al creșterii economice în UE în următorii ani. Raportul european de prognoză economică publicat 7 noiembrie 20196anticipa că anul respectiv urma să fie finalizat cu o creștere de 1.1%, relevant mai slabă decât se prognozase anul anterior (1,7%) și actualiza „în jos” și prognozele pentru 2020 și 2021 la 1,2% pe an. De asemenea, sugera scepticism și pentru perioada imediat de după.
Scăderea producției industriale a României din primele 9 luni ale lui 20197a fost mai puțin vizibilă, creșterile de salarii susținând consumul ce ținea de alte ramuri economice, dar a reprezentat o consecință naturală a celor de mai sus.
A crede că pandemia va îmbunătăți evoluțiile prognozate anterior ei nu are un suport prea rațional.
Implicațiile vor viza veniturile aferente tot lanțului de valoare implicat în export și vor include și efecte indirecte (consum mai mic al oamenilor care lucrează în acele sectoare de produse/servicii din alte sectoare).
De altfel, ultimul raport european de prognoză economică publicat pe 6 mai 20208 anticipează că 2021 va fi mai bun ca 2020 pentru România, dar doar pe la jumătatea anului 2022 s-ar atinge din nou nivelul din 2019. Revenirea trebuie văzută și în contextul în care deficitele bugetare ale României pentru 2020 și 2021 sunt anticipate de raportul respectiv să atingă niveluri foarte mari, iar același document estimează că datoria publică va crește în 3 ani de la 35.2% (în 2019) din PIB la aproximativ 54¾% (în 2022).
8. Investițiile în industrie au inerții destul de mari și pot fi semnificative, dar etapele care preced demararea efectivă (studii, autorizații) durează în general peste 1 an. Contextul actual nu va facilita o avalanșă de proiecte, dimpotrivă, gradul de incertitudine fiind mare. Investițiile statului nu vor putea compensa pe cele din sectorul privat din lipsă de resurse suficiente și va conta și în ce vor fi făcute, versus cost și efect în economie.
9. Sumele de bani care vor fi trimise de români din diaspora în țară vor fi semnificativ mai mici în 2020 față de 2019 (când au fost de peste 3 miliarde de euro) și vor rămâne relevant sub nivelul anterior și anul viitor. Consumul rudelor din țară va fi afectat și de acest aspect.
10. Seceta și investițiile insuficiente în irigații vor afecta suplimentar veniturile multor români anul acesta, precum și încasările la buget anul viitor.
11. Evoluția demografică și partea de sănătate mai largă nu vor ajuta nici ele.
12. Majoritatea companiilor de stat au rămas cu mai puțini bani de investiții în 2020, trebuind să plătească dividende semnificative. 2021 riscă să fie mai rău.
13. Faptul că bugetul de stat are un nivel de încasări peste așteptări până în prezent este foarte puțin relevant pentru gravitatea crizei, încasările până în luna mai 2020 ținând, în principal, de activitatea anterioară pandemiei. O parte din încasări au și fost accelerate prin bonusare și alte modalități. Veniturile bugetare ale sfârșitului de an și cele ale anului viitor vor fi profund afectate de nivelul scăzut de activitate actual, limitând semnificativ marja de manevră a Guvernului. Oricum, cheltuielile au crescut mult.
0
2
