Managementul companiilor trebuie sa ramana vigilent si sa constientizeze ca nici macar in vremuri COVID-19 nu exista “free lunch”. Lichiditatea “gratuita” de astazi este datoria de maine, iar aceasta criza a prins companiile din Romania deja foarte indatorate, mai ales sub forma de credit comercial pentru ca multe nu sunt “bancabile”, si cu un nivel al capitalurilor scazut.
La sfarsitul anului 2019, intarzierile la plata ale companiilor din Romania erau de 100 mld lei (9% din PIB) si peste 35% dintre firmele din Romania (250 mii firme) aveau capitaluri proprii negative. Actionarii au preferat de multe ori sa isi imprumute companiile si nu sa faca injectie de capital, iar acest fenomen a tinut o parte semnificativa din companiile din Romania „in-afara-retelei”, neeligibile pentru finantare cu credit bancar. Gradul de indatorare al companiilor din Romania (datorii/capitaluri) este unul dintre cele mai ridicate la nivelul Uniunii Europene ajungand la aproape 200% din PIB, o situatie greu de intuit pentru o economie care are cel mai scazut nivel de intermediere financiara din Uniunea Europeana, activele bancilor reprezentand 50% din PIB, de 2 ori mai putin decat ponderea inregistrata in tarile vecine.
In ultimii 10 ani rata de rentabilitate a capitalurilor ceruta de catre actionari a fost mai mare decat rata de dobanda pentru creditele bancare si companiile care se finanteaza prin intermediul creditelor beneficiaza si de deductibilitatea fiscala pentru cheltuielile cu dobanzile. Faptul ca 70% dintre IMM isi propuneau sa se autofinanteze in 2019 poate parea bizar. Finantarea prin accesarea de credite este o solutie rationala si de optimizare a costurilor. Multe companii nu au avut acces, nu au fost eligibile din cauza nivelului scazut al capitalizarii, in timp ce altele nu si-au dorit sa ia imprumuturi din cauza unei retineri a managamentului si asociatilor firmelor cand vine vorba de a accesa credite. Un finantator impune o disciplina in administrarea incasarilor si platilor datorita ratei lunare de rambursat si poate stabili limitari sau obiective financiare (“covenants”) ceea ce de multe ori nu este apreciat de catre administratorii/actionarii companiilor.
Va fi interesant de vazut cum vor primi bancile aceste companii pe care le intalnesc pentru prima oara cu ocazia aplicarii in cadrul programului IMM Invest.
Nu putem atribui doar COVID-19 ceea ce se intampla cu mediul de afaceri romanesc, pentru ca existau premize pentru o frana care putea veni din stadiul ciclului economic, dar si din vulnerabilitatile structurale date de gradul de indatorare, disciplina la plata, accesul la forta de munca, infrastructura existenta in Romania.
Greu sa cantarim intre ce ar fi mai grav in contextul aplicarii “entuziaste” in cadrul programului IMM Invest pentru proiectele pentru investitii:
- companiile sa ceara finantare pentru proiecte existente, in “pipeline”, ajustate pe fuga ca sa surprinda situatia declansata de aceasta inchidere a economiei, sau
- companiile sa conceapa acum planuri de business bazate pe posibile nise si oportunitati create de situatia existenta.
Proiectele incepute acum, in conditii speciale, urmeaza totusi aceleasi reguli financiare. Sunt finantate din capitalurile actionarilor si din datorie – garantata sau nu – asa ca trebuie sa genereze acele fluxuri de numerar care sa asigure rambursarea datoriilor si recompensarea actionarilor.
Fundamentarea proiectelor pentru investitii este critica in orice situatie pentru ca odata incepute ele nu pot fi reversate usor sau cu costuri mici. Modelarea fluxurilor de numerar si rata de discont folosite in bugetarea proiectelor pentru investitii sunt elemente sensibile si doar mici ajustari ale lor fac diferenta intre a intra sau nu intr-un proiect.
Cum poate, de exemplu, o pensiune care a aplicat pentru un proiect pentru investitii pentru modernizare sa argumenteze ca acest proiect este critic pentru continuitatea afacerii sau chiar sa mizeze pe fluxuri de numerar superioare care sa justifice investitia? Pentru a putea defini proiectul administratorii pensiiunii trebuie sa prevada cum se vor organiza lanturile de aprovizionare cu materialele de care au nevoie in realizarea modernizarii, cum vor putea si cu ce cheltuieli vor putea organiza un santier, si bineinteles, cum se va aseza cererea pentru serviciile de turism, cum vor calatori oamenii in perioada urmatoare, ce restrictii vor intra in vigoare, care este capacitate maxima pe care o va putea oferi, etc..
Vazand interesul companiilor pentru a accesa programul IMM Invest pentru proiecte pentru investitii, o surpriza pentru toata lumea, nu poti sa nu te gandesti daca nu cumva acest program de finantare in loc sa fie o gura de oxigen ajunge sa duca firmele in dificultate, chiar in faliment, mai tarziu.
Daca ne uitam la partile implicate in acest program:
- Bancile sunt nevoite sa participe in schema de finantare a companiilor, altceva nu finanteaza in aceasta perioada, iar garantiile acopera riscurile destul de bine. Analistii si comitetele de credit din banci, care vad si analizeaza aceste proiecte si sunt sub presiunea de a gasi moduri prin care sa le aprobe, pot fi victimele hazardului moral si aproba cererile de finantare indiferent de cat de solide sunt proiectele pentru ca aceste credite sunt oricum garantate. Aceste decizii ar fi in contradictie cu unul dintre rolurile intermedierii financiare, acela de a optimiza alocarea resurselor inspre debitori care au capacitatea de a ramane solvabili si de a-si plati datoriile.
- Banca Nationala a Romaniei a contribuit si ea la a da asigurari bancilor comerciale fiind pregatita sa asigure lichiditate atat prin instrumentele de politica monetara, cat si prin masuri deosebite de relaxare cantitativa.
- Guvernul este nevoit sa caute sprijin de la Uniunea Europeana si sa finanteze mediul de afaceri pentru ca este singura modalitate de a tine companiile pe linia de plutire si de a-si asigura taxele si impozitele de care are nevoie pentru a face fata cheltuielilor bugetare.
- cu toate aceste garantii si asigurari, firmele sunt constranse sa actioneze. Nu vor sa riste falimentul, nu vor sa isi piarda angajatii si, se pare ca, nu vor sa piarda acest tren al ratei de dobanda zero pana la 31 decembrie a.c., precum si lipsa comisioanelor si costurilor asociate acordarii creditului. Este important pentru companii sa actioneze acum, sa se bazeze pe parteneri guvernamentali si financiari si, in acelasi timp, este important sa realizeze ca proiectele pe care le-a prins criza COVID-19 pe hartie au nevoie de o reorganizare, nu doar de mici ajustari. Atat proiectele in “pipeline” cat si cele care au aparut ca raspuns la ceea ce traim in ultimele 2-3 luni au nevoie de o analiza bazata pe foarte multe scenarii, pe “stresarea” tuturor variabilelor. Prin “stresare” nu vorbim despre “ar mai fi viabil acest proiect daca avem o crestere economica timida, de 1% pentru urmatorii 1-3 ani”, ci despre o functie de densitate de valori diverse si extreme ale variabilelor care intra in gandirea unui proiect. In parametrizarea proiectelor, companiile trebuie sa aloce probabilitati curajoase in zona rezultatelor extreme potentiale pentru a decide oportunitatea angajarii unor proiecte majore in conditiile Noulului, Din-Timpul si Post-COVID-19, Normal.
Chiar daca totul parte urgent acum, nu totul este important si managementul companiilor din Romania nu trebuie sa se simta constrans sa actioneze pe loc sau, mai grav, sa incerce sa speculeze momentul. Cu siguranta oamenii care conduc companiile din Romania vor reusi sa se adapteze pentru ca « Da, rezistent mai este omul! Este singura fiinta care se poate adapta la orice si aceasta este fara doar si poate cea mai buna definitie a lui. » spunea Fiodor Dostoievki.
