Președintele Klaus Iohannis a venit luni să ne traducă ce a vrut să spună în urmă cu o săptămână când a vorbit despre datul Ardealului ungurilor. „Eu nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară – a afirmat el - Problema pe care o am este cu politicienii, în special cu politicienii din PSD, care, culmea, au încercat să promoveze legislație care privește autonomia Ținutului Secuiesc”.

Clarice DinuFoto: Facebook

Altfel spus, proiectul de lege, ajuns pentru a patra oară pe masa Parlamentului - e adevărat în premieră aprobat tacit de una dintre camere, cu tăcerea complice a PNL - a fost, în principal, un pretext de atac politic la PSD, adversarul constant identificat în ultimii ani de șeful statului.

În principal, pentru prin felul în care a rostogolit declarația șeful statului pare a fi umărit ceva mai mult. Președintele nu poate fi suspectat că nu știe când să folosească „unguri” și când „maghiari”, de altfel precizările de luni ne arată că știe exact. Iar amestecarea lui Viktor Orban în discursul inițial nu putea să rămână fără o reacție de la Budapesta. Justificare pentru București să răspundă și el de la nivelul MAE și să dea replica unui atac dur al autorităților ungare, din în urmă cu o săptămână, la adresa ambasadorului român în Ungaria care luase apărarea unui parlamentar al opoziției. La momentul respectiv, autoritățile române au tăcut, ambasadorul român neavând mandat pentru demersul său, lucru de altfel confirmat ulterior de ministrul de de Externe, Bogdan Aurescu, într-un interviu pentru pentru g4media.ro, unde a exprimat nemuțumiri și vizavi de finanțarea masivă a guvernului V. Orban în Ardeal.

Doi iepuri dintr-o lovitură. Să revenim însă la primul.

Din păcate, după două runde de alegeri – prezidențiale și europarlamentare – în care tema etnică a lipsit, ea a fost readusă în jocul politic folosindu-se unul din cele mai grave clișee ale naționaliștilor chiar de președinte, aproape singurul care până acum rezistase acestei tentații, cum au remarcat și jurnaliștii de la Der Spiegel. Nu întâmplător cel mai probabil, ci într-o perioadă de cădere liberă a PNL pe fondul crizei coronavirusului și în fața a două runde de alegeri.

Dincolo însă de declarațiile electorale, avem o problemă maghiară cu adevărat? Pentru că pe lângă autonomia Ținutului Secuiesc, președintele a introdus în dezbatere și un alt proiect de lege inițiat de UDMR și trecut și el tacit de prima cameră. Un „cod administrativ paralel”, spune șeful statului, care „prevede, de exemplu, ce credeți, obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal”.

În principal, criticile se referă la articolul 94 din proiectul de lege care reglementază folosirea limbii minorităților naționale. Două dintre alineatele articolului copiază aproape fidel prevederile din Codul Administrativ în vigoare la acest moment și adoptat, anul trecut, prin Ordonanță de Urgență de Guvernul Dăncilă. Decizia fostului cabinet a venit după ce proiectul de lege privind Codul administrativ picase la Curtea Constituțională pe motiv că nu s-a respectat principiul bicameralimului, judecătorii nemaiajungând să se se pronunțe și pe fond.

Ce spun cele două alineate ale articolului criticat?

  • (1) În unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate, Inspectotatele Județene ale Poliției Române, au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentului Cod şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
  • (2) Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi celelalte entităţi juridice prevăzute la alin. (1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută la alin. (1).

Primul alineat este preluat, în mare parte, din fosta lege a administrației publice cu adăugarea pe lista instituțiilor a organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, prefecturilor și inspectoratelor Poliției Române. Prea mult, spun unii, iar Consiliul Legislativ sugerează că și neconstituțional.

De asemenea, mulți dontre contenstatarii proiectului s-au legat de formularea „asigură” care este înlocuită cu „au obligația”.

Însă în articolului 120 din Constituție nu a fost reglementată o posibilitate de a utiliza limba unei minorități naționale în relațiile cu autoritățile publice, ci o obligație, în măsura în care această obligație se naște în măsura există o „pondere semnificativă” de cetățeni care vorbesc limba respectivă ( fapt remarcat, de altfel, și de președintele Iohannis în contestația inițială la CCR).

De aici și obiecțiile referitoare la alineatul doi al articolului care lăsa posibilitatea de decizie autorităților locale privind folosirea limbii minorității acolo unde ponderea nu este de peste 20%.

Legea administrației publice din 2001, abrogată prin OUG privind Codul Administrativ, prevedea însă clar, la articolul 131, că după intrarea sa în vigoare prevederile legate obligate să asigure folosirea limbi minorității în raport cu autoritățile publice, precum și în cazul celebrelor plăcuțe bilingve, sunt aplicabile și în cazul în care, din diferite motive, ponderea cetățenilor aparținând unei minorități naționale scade sub procentul de 20%.

În contestația la Curtea Constituțională, pe Codul administrativ discutat în parlament și preluat ulterior în OUG de Guvernul Dăncilă, șeful statului invocă însă Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, în care legiuitorul român a ales să precizeze că „prin sintagma zonă în cadrul căreia o limbă regională sau minoritară este folosită, prevăzută la art. 1 paragraful b) din Cartă, se înțelege unitățile administrativ-teritoriale în care o limbă regională sau minoritară este folosită de cel puțin 20% din numărul locuitorilor acelei unități administrativ-teritoriale”.

Incidentă în acest caz este însă și Convenția cadru privind drepturile minorităților, ratificată de Parlament prin legea 33 din 1995. Aceasta prevede la articolul 10 că „în ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţile naţionale, dacă aceste persoane solicita acest lucru şi acolo unde aceasta cerere corespunde unei nevoi reale, părţile se vor strădui să asigure, în măsura posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile administrative”.

Comitetul consultativ privind Monitorizarea Convenției-cadru a reținut, în 2017, că „cerința ca persoanele aparținând minorităților naționale de a atinge un prag necesar accesării unui număr de drepturi, nu este îndeplinită într-un număr mare de municipalități, în care, de altfel numărul unor astfel de persoane este unul „substanțial”, astfel cum prevede art. 10 pct. 2. din Convenția-cadru”. Comitetul precizează că a primit propuneri potrivit căreia în situația în care numărul cetățenilor aparținând minorității naționale atinge un prag numeric, cum ar fi 5.000 de persoane (prag numeric alternativ validat de exemplu în legea asistenței sociale sau privind reforma în domeniul sănătății – n.r.), autoritățile locale și cele descentralizate ar trebui să aplice aceleași drepturi pe care le aplică autoritățile în cazul care se îndeplinește condiția pragului proporțional. De asemenea, reamintește că a recomandat în mod constant o abordare flexibilă și specifică contextului în ceea ce privește pragurile numerice pentru aplicabilitatea drepturilor minorităților.

Totodată, Comitetul de experți ai Consiliul Europei în raportul de evaluare periodică a stadiului de implementare a Cartei Europene a Limbilor Regionale și Minoritare, din 2018, notează că „legislația română limitează în continuare utilizarea limbilor minoritare doar de și în relațiile cu autoritățile administrative în care 20% din populație aparține unei minorități naționale”. De asemenea, recomandă „un prag mai redus și încurajează aplicarea voluntară a Cartei de către autoritățile locale”, astfel încât să fie garantată protecția prevăzută de articolul 10 din Cartă.

Un caz relevant, de exemplu, este cel al Primăriei Cluj care într-o primă fază a refuzat montarea plăcuțelor bilingve, pe motiv că procentul maghiarilor este sub 20%. Instanța a obligat-o însă să o facă hotărând că numărul de 49.565 de locuitori de etnie maghiara din Cluj Napoca, conform rezultatelor recensamantului din 2011, adica 15,27%, întruneste toate cerintele pentru a fi considerat un numar substanțial în sensul prevederilor Conventia cadru pentru protectia minoritatilor nationale.

Al treilea alineat din Codul administrativ al UDMR, contestat și acesta se referă la celebrul steag secuiesc.

  • (3) Autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean prevăzute la alin. (1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot adopta și folosi, alături de însemnele oficiale ale României și alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală și economică a cetățenilor aparținând minorității naționale, locuitori ai unității administrativ-teritoriale în cauză.

Steagul secuiesc a fost, de-a lungul timpului, subiect de dezbatere și contre politice, dar și de decizii ale instanțelor din România.

În 2012, Tribunalul Covasna a decis că acesta este legal, instanța arătând în motivare că, deși legislația nu spune în mod clar că autoritățile locale își aleg în mod obligatoriu un steag, interpretarea dispozițiilor legale arată că acestea pot să o facă. „În România există zeci de unități administrativ teritoriale care au aprobat drapele, fanioane, chiar și imnuri, majoritatea dintre acestea motivându-și hotărârile prin Statutul unității administrativ teritoriale, neexistând nici un temei pentru care pârâta (CJ Covasna -n.r.) să fie tratată diferit, în caz contrar ajungându-se la discriminarea cetățenilor români din Județul Covasna față de cetățeni ai României, în acest sens fiind jurisprudența Curții Europene se Justiție”, se arăta în motivarea instanței. Mai mult, judecătoarea preciza că steagul respectiv trebuie considerat al Consiliului Județean, și nu al unității administrative în sine, respecțiv județul Covasna.

În același an, o altă instanță, Curtea de Apel Târgu Mureș, invalida o decizie în acest sens a CJ Harghita, motivând că nu s-au respectat pașii procedurali, în principal vadidarea prin hotărâre de guvern a stemei care apărea pe steag. De asemenea, referitor la drapelul în calitate de simbol oficial al unei unități administrativ-teritoriale în care trăiesc și români, precum și locuitori de alte etnii, adică la transformarea unui simbol monoetnic, Curtea a avut în vedere și argumentele legiuitorului în respingerea proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, mai exact că sunt încălcate prevederile articolului 12 din Constituție.

În 2015, la inițiativa PSD a fost adoptată însă o lege potrivit căreia aprobarea modelului steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale se face prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, actul normativ prevede că culoarea şi însemnele distinctive ale steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale nu pot aduce atingere simbolurilor naţionale şi nu pot conţine simboluri naţionale ale altor state.

Cere prea mult UDMR, încercând să-și maximizeze profitul acum mizând pe greutatea rolului în actualul context politic? Posibil că s-a folosit de moment, cum acum o fac și contestatarii prevederilor mai sus menționate. Dincolo de asta însă temele ridicate în discuție, alături de altele care n-au fost pomenite referitoare la drepturile minorităților, ar fi meritat o dezbatere mai serioasă. Poate data viitoare, când presiunea electorală nu va atât de ridicată ca în preajma alegerilor.

Nu am văzut atâta emoție în cazul pensiilor speciale pentru aleșii locali, prevăzute de atât de Codul administrativ al Guvernului Dăncilă, cât și de cel propus de UDMR, nici în cazul modificările promovate de PSD la același cod care le-ar permite primarilor și consilierilor locali incompatibili sau aflați în conflict de interese să candideze la următoarele alegeri.