Doi miniștri, cel de Externe și cel al Apărării, Bogdan Aurescu și Nicolae Ciucă, un secretar de stat de la Interne, Raed Arafat, au mers joi, 30 aprilie, la Chișinău. Ei au însoțit o echipă de 42 de medici și asistente din România, care vor sta acolo două săptămâni. Putem spune că vizita aceasta reînnoadă relația dintre București și Chișinău, care părea înghețată de câteva luni? Vizita pare să fi avut succes , României i se mulțumește pentru ajutoare, în mai multe filmulețe ad hoc, presa de la Chișinău se arată entuziasmată, rețelele sociale sunt pline de like-uri și inimioare sub fotografiile cu medici români.
Dincolo de emoțiile de pe rețelele sociale, la rece vorbind, cum e relația România – Republica Moldova în ultimele luni?
Cred că vizita demnitarilor români la Chișinău a fost răspunsul Bucureștiului la vizita ministrului de Externe al Ungariei, Szijjarto Peter, la Chișinău. Pentru România această vizită a fost mai mult decât un gest neprietenesc. Era a doua oară, în mai puțin de 10 luni, când diplomația Bucureștiului este prinsă pe picior greșit la Chișinău.
Nu cred că există o relație cauzală între scandalul declanșat de ministrul ungar de externe, împotriva ambasadorului României la Budapesta, și vizita de peste câteva zile întreprinsă la Chișinău de acesta. Vizita demnitarului de la Budapesta cred că a fost decisă înainte de izbucnirea scandalului și nu din cauza lui. Și, oricum, nici MAE și nici ministrul Aurescu n-au luat atitudine în favoarea ambasadorului României. Chiar și așa, conflictul nu s-a stins, ci s-a extins și acutizat. Cum știți, scandalul autonomiei Ținutului Secuiesc a explodat la București, a rezultat o declarație contondentă a președintelui Iohannis, interpretată în fel și chip.
Ca să înțelegem relația cauzală, trebuie să fim atenți la cronologie. Anunțul privind vizita lui Szijjarto a fost făcut în weekendul trecut. Luni, MAE a ieșit cu un comunicat la împlinirea a 10 ani de parteneriat strategic București-Chișinău, care făcea inventarul microbuzelor și grădinițelor reparate cu banii României, peste Prut. Guvernul român își exprima dezamăgirea față de situația politică din Moldova și repetă faptul că va condiționa orice ajutor de implementarea unor reforme. Deci, actuala putere de la Chișinău să-și ia gândul de la ajutoare. N-o să primească nimic. Însă….
Tot luni, dacă vă amintiți, a fost o ședință a unor miniștri la Cotroceni, după care președintele Iohannis a avut o declarație de presă. Spunea domnia sa că a discutat trei teme, iar ultima – suprinzător – era Moldova.
Președintele a anunțat că România va trimite acolo medici și măști, adică material de protecție. Deci, o vizită la Chișinău pregătită în mare viteză. Sub presiunea unui eveniment: vizita lui Szijjarto în Moldova. La mai puțin de 18 ore de la anunțul președintelui, marți dimineață, pe aeroportul din Chișinău a aterizat ministrul ungar de Externe, cu ajutoare pentru bătălia cu pandemia: 100.000 de măști și 5.000 de costume de protecție.
Tot marți, de la București, ministrul Aurescu l-a sunat pe omologul său de la Helsinki ca – n-o să ghiciți nici dacă vă las o săptămână de ce! – să discute despre Republica Moldova. Cu Finlanda care nici nu are ambasadă la Chișinău.
Păi, ce să facă Finlanda în Moldova?
Ne lămurește comunicatul MAE. România încurajează Finlanda să fie mai activă la Chișinău, dar în coordonare cu Bucureștiul. E în comunicat cuvântul coordonare, care mi se pare …. interesant.
Chiar în ziua în care ministrul ungur era la Chișinău, Bogdan Aurescu l-a încurajat telefonic pe omologul finlandez să fie activ în Moldova, pornind poate de la premisa că finlandezii și ungurii vorbesc limbi fino-ugrice. Așa că, dacă moldovenii au vreo înclinare spre asta, să și-o satisfacă cu finlandezii.
Să explicăm ce politică au ungurii la Chișinău? E interesant. Ungurii au acolo OTP Bank si firma Richter, care asa cum spunea ministrul Szijjarto Peter in alocuțiunea de la la Chișinău, ținută alături de Oleg Țulea, sunt lideri de piață în domeniile lor. De unde acest interes pentru Moldova?
Chișinăul e o carte pe care Budapesta o poate juca în diverse partide. Cu România, de pildă, care a investit mult în Republica Moldova. Nu doar sentimental ci și financiar. Câteva miliarde bune în ultimii 30 de ani. Sunt resurse enorme puse la bătaie de statul român, care e departe de a fi bogat. Îmi place să cred că nu sunt resurse aruncate pe apa Prutului, și că statul român are un proiect realist cu Republica Moldova.
De cealaltă parte, Ungaria n-a investit nimic. SUA, Japonia, Polonia au adus sute de milioane de dolari în Moldova. Japonezii sunt extrem de harnici, dar foarte discreți. Au făcut enorm pentru agricultura republicii. Cehia a finanțat un registru al vinului, de mare ajutor pentru viticultorii de acolo. Ungaria n-a cheltuit o copeică, doar speculează contextul pentru a crea diversiuni și a pune în dificultate România.
De triunghiul București-Budapesta-Chișinău se mai folosește câteodată Rusia. Încă apar diverse analize pe la Moscova în care se spune că România e revizionistă, dar ar trebui să se gândească bine, pentru că dacă vrea Moldova ar putea pierde Transilvania.
Mai este și elita politică de la Chișinău, care speculează sensibilitatea Bucureștiului, încercând un șantaj sentimental: dacă voi nu ne vreți, o să ne vrea Budapesta. E un șantaj la care instituțiile militarizate care controlează dosarul relației cu Republica Moldova, serviciile secrete, MAE clachează emoțional. Din păcate România nu are mereu o politică rațională față de Republica Moldova, ci una mai degrabă pavloviană.
Pentru generațiile mai noi, care nu cred că mai fac la școală, Ivan Pavlov a fost un mare fiziolog rus, a primit premiul Nobel pentru medicină, pe la 1900 și ceva, el a descoperit reflexele condiționate. A făcut experimentele pe un câine, care saliva la anumiți stimuli. Câinele poate fi și astăzi văzut, împăiat într-un muzeu din Moscova.
Dar să ne întoarcem la Moldova. În cele două mandate ale președintelului Voronin, relația cu Ungaria a mai fost folosită de Chișinău pentru a da șah Bucureștiului. Nu e o întâmplare faptul că la cârma diplomației moldovene a fost adus fostul ambasador al Republicii Moldova la Budapesta, Oleg Țulea. El este un vechi membru democrat, a făcut cursuri politice la București, la PSD, cu care partidul său este asociat. A fost promovat în guvern viceministru, de fostul oligarh Plahotniuc, care avea o relație specială cu Bucureștiul. Țulea are relații la Budapesta, el a promovat parteneriatul strategic cu Ungaria, închiat la 12 martie, deci acum o lună și jumătate, cu ocazia vizitei lui Viktor Orban la Chișinău. Atunci, Ungaria a promis Moldovei o linie de credit de 100 milioane de Euro. Despre acest credit s-a discutat și la întâlnirea de marți, a ministrului Szijjarto cu premierul Ion Chicu.
Și ca să vedeți cum prostia se plătește, în decembrie 2018, ministrul de Externe de atunci, Meleșcanu, a făcut eforturi pentru a mobiliza Ungaria să se alăture României pentru a bloca o decizie a UE-28 care critica autoritățile de la Chișinău, adică pe Plahotniuc. Atunci, Bucureștiul și Budapesta împreună s-au opus și au blocat paragraful cu pricina, iritând multe diplomații din statele membre, disperate de derapajele de la Chișinău. Deci, cum ar veni, diplomația română și-a făcut-o cu mâna ei.
Vizita, discursurile de la Chișinău, declarațiile de presă, pot reprezenta un moment de cotitură în atitudinea României față de regimul Dodon? Bucureștiul a fost foarte critic cu Dodon, după îndepărtarea guvernului Maia Sandu.
Prea devreme ca să-mi dau seama. Ar putea fi. E clar că Bucureștiul trebuie să fie mai echilibrat și să iasă din jocul politic partizan. Din păcate, repetă erorile din vremea lui Plahotniuc, se livrează fără rest câte unei grupări politice, prestând în favoarea ei. E o situația puțin schizofrenică, MAE și SIE, sunt controlate în parte de rețele PSD, deci au o lungă și extrem de profitabilă colaborare – sub toate raporturile – cu democrații oligarhului fugar, Plahtoniuc. În vreme ce guvernul român este condus acum de liderul PNL, Ludovic Orban, susținător al colegilor populari europeni, Maia Sandu și Andrei Năstase.
Ar trebui să existe o politică bipartizană pe câteva dosare printre care și Republica Moldova. Nu fals tehnocrată, cu băieții de casă ai jupânilor PSD de la Dâmbovița, Bacău sau din alte părți. Ci bipartizată. Asumată de conducerile celor două partide, după model american.
Deocamdată, de pe urma acestui reset, dacă el se confirmă, are de câștigat în primul rând Dodon, care pare să aibă prima șansă la alegerile prezidențiale din toamnă.
Nu cred că guvernul PNL îl ajută pe Dodon să câștige alegerile.
N-aș spune guvernul PNL. Dar, nici un ministru liberal n-a fost la Chișinău. În fond, miniștrii Aurescu, Ciucă, Arafat nu sunt percepuți public ca fiind liberali, chiar nu sunt PNL, ci sunt legați prin diverse fire de PSD. Între Maia Sandu și Igor Dodon, poate că aceste centre de decizie din MAE-SIE care țin dosarul Moldova, îl preferă pe actualul președinte, Dodon. În fond, Dodon e invenția lui Plahontiuc. Nu știm cine pe cine șantajează în jocul acesta. În spațiul estic, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi.
Deși, n-aș paria nici pe victoria lui Dodon în toamnă. Guvernul Ion Chicu nu are bani, remitențe nu mai vin, peste 300 de mii de moldoveni s-au întors din străinătate, de la începutul epidemiei, criminalitatea a crescut în țară. La Chișinău e o atmosferă apăsătoare. Veștile din spitale sunt proaste. Aproape o treime din cei infectați sunt medici și asistente. S-au închis nu doar secții de spital, ci policlinici întregi de pe teritoriul Moldovei, pentru că doctorii care lucrau în ele s-au îmbolnăvit.
Dacă opoziția s-ar uni și ar veni cu un candidat solid, cred că Dodon ar putea fi spulberat în turul doi, oricâte resurse financiare controlează. De altfel, asta e marea problemă a opoziției, odată pierdută guvernarea a rămas departe de resurse, ori în Moldova nu poți face politică fără resurse.
