Recent am scris o opinie publicată aici prin care am subliniat nevoia completării inițiativei devenită lege prinOUG 38/2020referitor la semnătura electronică și a felului în care se impune acceptarea tuturor tipurilor de semnătura electronică, atât în această perioadă de criză, dar și ulterior, având în vedere urgența debirocratizării și eficientizării răspunsului autorităților la această criză și folosirea tuturor instrumentelor disponibile. Tot aici am argumentat și inutilitatea obligativității declarației sau semnării acesteia atâta timp cât organul constatator constată identitatea persoanei și traseul declarat al acesteia. Fast forward câteva zile înainte, observăm nu doar că cei care decid în această perioadă gravă nu apleacă urechea și înspre societatea civilă cu scopul de a înțelege cum ar putea gestiona mai bine criza, dar fac exact opusul, complică și birocratizează într-un mod kafkian neinteligibil pentru subsemnatul, cititor de rând al clarificărilor Grupului de Comunicare Strategică.

Vasile Țiple Foto: Arhiva personala

Astfel, ieri am citit cu surpriză pe site-ul digi24 comunicarea Grupului de Comunicare Strategică (GCS) de aici, prin care în mod efectiv anulează efectele juridice ale semnăturii electronice (simple și avansate), promovând doar semnătura olografă și cea calificată (care necesită o procedură complicată, inclusiv la notar pentru obținerea ei, fiind deci inutilă în contextul crizei medicale) pentru valabilitatea declarației de deplasare.

Nu vreau să intru în prea multe detalii, însă cred că ar fi important să fie clarificată știrea prin prezentul material în speranța că o să fie util cititorilor (în interacțiunea cu agenții constatatori sau contestarea amenzilor) și poate chiar și pentru GCS. Publicul trebuie corect informat cu privire la drepturile lor, dar și GCS trebuie să înțeleagă mai bine rolul pe care îl are și obligația de a aplica legea într-un mod corect, prin care să protejeze cetățeanul, simplificând acolo unde poate prin clarificările sale, dar în niciun caz să complice, birocratizeze și să adauge la lege completări, interpretări sau texte care nu există.

Pe scurt, legea română si cea comunitară recunoaște expres semnătura electronică cu anumite distincții privind măsurile de securitate tehnică necesare pentru recunoașterea unei semnături electronice ca fiind similară unei semnături olografe. Conceptul de semnătura electronică și recunoașterea unor efecte distincte ale semnăturii electronice în funcție de măsurile tehnice utilizate și scopul documentului, sunt lucruri distincte care nu fac obiectul ultimei ordonanțe de urgență (OUG 38/2020) în acest sens, deși ar fi trebuit.

Cu toate acestea, GCS nu poate să atribuie cu de la sine putere (contrar legii) forma cea mai strictă tehnic și imposibil de adoptat de către publicul larg pentru a semna valid electronic declarația, confundând atât scopul instituției juridice a semnăturii electronice, cu formele tehnice pe care aceasta poate să le aibă în funcție de documentul semnat și nevoia de validare tehnică necesară (realizată oricum direct de către organul constatator când i se prezintă declarația asumată), cât și scopul pentru care a fost instaurată obligația completării declarației pe perioada stării de urgență.

In cazul de față și în acest context de criza medicală, atâta timp cât organul de constatare verifică identitatea persoanei și declarația, impunerea obligativității semnăturii olografe și lipsirea de efecte juridice a oricărui alt tip de semnătură utilizat de o persoană, deși își asumă acea semnătură în mod direct, personal și neechivoc, în fața organului constatator, nu este conformă cu legea, inclusiv cu cea specială reprezentată de Ordonanta Militara 3/2020 (aici) care precizează expres la art. 4, alin. 3 faptul că: ”Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura. (4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.“). Astfel, chiar și din textul ordonanței militare în cauză, nu rezultă vreo mențiune privind obligativitatea semnăturii olografe sau neacceptarea vreunei semnături electronice, inclusiv poza semnăturii olografe.

Condiționarea valabilității declarațiilor de forma fizică și semnătura olografă nu se justifică legal (legea îmi permite să utilizez orice formă de semnătura îmi asum, olografă, electronică, simplă – statuând expres unde are nevoie de certificat calificat, iar situația aceasta de criză nu reprezintă una din acele situații în care sa fie expres prevăzut legal obligativitatea semnăturii calificate), logistic (personal nu dețin acasă hârtii A4 sau imprimantă ca să pot să printez fizic declarația ca după să îi fac poză sau să o port fizic după mine și să reprezinte un mediu adițional de contaminare, nu am cum și nici nu este în regulă sa fiu obligat să mă deplasez la notar și să plătesc o sumă de bani pentru a semna cu semnătura extinsă cu certificat calificat care nu se impune într-o stare de urgență), moral (nu pot fi obligat ca cetățean sa mă pun în pericol ca sa aplic o norma nelegală și care nu are niciun sens practic sau juridic într-o stare de urgență). Autoritățile și GCS trebuie să mențină vie înțelegerea definiției stării de urgență – măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre (cf. OUG 1/1999) – și să acționeze în consecință prin focusarea eforturilor pe identificarea unor măsuri eficiente și inteligente, nu birocratice și lipsite de sens. De exemplu, în procedurile judiciare atât legea romana cât și cea comunitară subliniază expres faptul că nu i se refuză efectul juridic și posibilitatea de a fi acceptat ca dovadă în procedurile judiciare înscrisurilor în formă electronică sau semnată electronic doar din motiv ca sunt sub formă electronică.

Trebuie să recunosc faptul că personal m-am deplasat pentru cumpărături și o sa continui să o fac doar prin utilizarea semnăturii electronice pe formularul PDF pus la dispoziție oficial, urmând să prezint declarația în această formă în continuare. În cazul în care o sa fiu amendat, o sa contest amenda și o să avem o încărcare inutilă a instanțelor doar ca urmare a aplicării greșite a legii în vigoare și a reglementarii deficitare într-o stare de urgență unde siguranța cetățenilor trebuie să reprezinte temelia oricărei reglementări speciale.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro