Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
Opinie

Tehnologie, Empatie, Educație

de Constantin Lomaca     Contributors.ro
Marţi, 14 aprilie 2020, 13:40 Actualitate | Opinii


Constantin Lomaca
Foto: Arhiva personala
Dacă ar fi să alegem un cuvânt sub a cărui cupolă am putea include toate experiențele din aceste săptămâni, probabil că “empatie” ar fi cel mai potrivit. Empatia devine în această perioadă un termen aproape magic, aducându-ne mai aproape unii de alții, dar și mai aproape de noi înșine.

Fie că este vorba de empatia pentru cei care suferă în spitale, sau pentru cei care îi îngrijesc, precum cadrele medicale, sau pentru copii și părinți, sau pentru cei din transporturi, sau pentru polițiști și jandarmi, sau pentru cei care și-au pierdut sau își vor pierde locul de muncă, trăirile noastre sunt atât de intense și în multe privințe absolut noi încât merită să analizăm această empatie, măcar puțin, într-un context pedagogic cu implicații mai ample, general umane, pentru prezent și pentru viitor.

În 1996, când îmi începeam “cariera didactică” la Wee Waa, o comună la 560 de km de Sydney unde în 2013 Duft Punk și-a lansat albumul “Random Access Memories”(!), la încă 200 de km, spre vest, în îndepărtatul Walgett, elevii aveau la dispoziție albicioasele și drăgălașele computere Mac și chiar acces la Internet. A fost una din primele mele experiențe a ceea ce înseamnă grija față de cei care sunt cumva dezavantajați. Trei ani mai târziu apărea programul: Tehnologie în învățare și predare (TILT Australia, 1999) ce oferea profesorilor pregătire specializată în abilități de tehnologie computerizată, utilizarea Internetului, utilizarea și evaluarea pachetelor software și suport continuu pentru dezvoltarea profesională. Astfel, au fost pregătiți 5 609 profesori din zonele rurale, cu un cost echivalent de 4 milioane de euro.

Venind apoi la oraș am avut șansa de a lucra într-o școală care timp de 15 ani a trecut prin toate etapele posibile ale tehnologizării din învățământ: workstation, laptop 1:1, ipad, mini-ipad, laptop din nou, Microsoft și Mac deopotrivă. Trecând împreună cu colegii de la extrema progresist-optimistă: “Computerul este cheia educației de calitate” la cea a scepticului: “Ce pierdere de bani și de timp cu toate laptopurile și ecranele astea interactive” inainte și inapoi, am observat treptat că tehnologia, pe lângă avantajele de netăgăduit, din punct de vedere strict didactic și pedagogic, este doar un amplificator. Cei ce predau bine înainte de computer, și aveau relații bune cu elevii, o făceau acum și mai bine, iar cei ce obișnuiau să scrie pe tablă și să dicteze lecții întregi, acum făceau cam același lucru, însă folosind ecranul sau pe proiectorul.

Între timp școala la care lucram a devenit una “integraționistă”, adică s-a decis prin 2003 să se accepte copii cu toate formele de handicap: sindromul Down, scaun cu roțile, probleme de vedere, autism, asperger, etc. Atunci au ieșit la iveală două lucruri clare.

Primul aspect a fost cel legat de folosirea tehnologiei ca instrument de predare-învățare. A trebuit să ne adaptăm. De exemplu, pentru a ajuta o elevă cu probleme de vedere am tipărit fișele de lucru pe hârtie albastră, pentru dislexici am folosit filmulețe, mai ușor de înțeles decât un text scris, în general am organizat echipe de lucru online, în care copiii să poată lucra în grupuri organizate în funcție de nevoile lor. Astfel am concluzionat că tehnologia informațională este de mare folos pentru acești copii dar nu numai.

Este interesant de aflat că o serie de studii axate pe identificarea eficienței predării-învățării online (învățarea de la distanță nu întră în această categorie) comparată cu cea față în față, converg către concluzia unei meta-analize făcute pe 45 studii separate ( The Effectiveness of Online and Blended Learning: A Meta-Analysis of the Empirical Literature, 2013) care a constatat că,” în medie, elevii aflați în condiții de învățare online au performat ceva mai bine decât cei care au primit doar lecții față în față însă doar atunci când învățarea online a fost combinată cu cea față în față.” Deci, online este ok pentru ”supraviețuire”, însa desăvârșirea învățării se petrece numai în clasă. Atenție, tot din studii, învățarea în clasa unde elevul este pasiv este mult mai ineficientă decât cea online, când elevul este un participant activ.

Al doilea aspect a fost legat strict de empatie. Venirea acestor copii în școală (și prin 2008 procentul lor era aproape 15% din total) a fost de mare folos nu doar lor, ci mai ales, și poate chiar în mai mare măsură, celorlalți elevi. Cei care până atunci nu fuseseră într-o clasă cu semeni de-o vârstă cu Asperger, sau în scaun cu rotile, sau cu o inteligență emoțională aproape nulă, au realizat că natura umană este diversă și că orice individ merită coniderație și respect. Încet-încet i-au înțeles, i-au integrat iar handicapul a devenit secundar sau irelevant în crearea prieteniilor, a jocului împreună sau a învățatului unul de la altul.

Cele două situații, computerele de la Walgett și elevii cu dezabilități din Sydney, sunt doar două exemple ce sugerează că echitatea este o valoare în sine, care ar trebui aplicată pro-activ și nu compensator, că merită și trebuie alocate resurse pentru asigurarea ei căci astfel beneficiază nu doar cei direct vizați direct ci întreagă societate. De aceea, tot în anii ’90 ai…mileniului trecut, au apărut în lume organizații precum Teach for All, din care face parte și Teach for România, care au ca scop oferirea de șanse celor care n-au avut noroc de ele, și pe cât posibil, reducerea decalajelor dintre ei și cei mai norocoși.

Că și în exemplele de mai înainte, această abordare are și o altă direcție, aceea a sensibilizării majoritarilor, a creerii unui climat de înțelegere, de empatie și de efort concertat către o societate mai echitabilă.

Zilele acestea când încercăm să facem școală de la distanță, atenția către fiecare copil este mult mai greu de gestionat. Una este să te plimbi printre bănci, să te oprești la fiecare să le mai dai un sfat, să-i mai lauzi sau să le arăți unde greșesc și alta este să vezi ce face și mai ales ce simte fiecare elev din clasă atunci când el sau ea este în spatele ecranului. Trăim un experiment socio-pedagogic neplanificat în care are loc o schimbare a paradigmei de la ”Multe glasuri, aceeași clasă” la “Aceleași glasuri, alte încăperi”.

Ce putem face concret pentru introducerea empatiei în procesul de eduație? Daniel Goleman, cel cu “Inteligența emoțională”, un avocat al includerii predării empatiei în programele școlare, spune că există trei tipuri principale de empatie, fiecare implicând seturi distincte de circuite ale creierului.

Primul tip ar fi “Empatia cognitivă”, adică înțelegerea modului în care ceilalți oameni văd lumea și cum se gândesc la ea. Acest lucru ne permite să punem ceea ce avem de spus în moduri în care celălalt va înțelege cel mai bine.

Al doilea tip este “Empatia emoțională”, adică o înțelegere a emoțiilor celuilat, acea legătură “chimică” cu alțîi.

Aceste două componente, deși importante nu sunt neapărat suficiente pentru îngrijirea semenilor noștri.

Mai există, conform lui Goleman și “Preocuparea empatică”, cea care conduce la acțiunea empatică. Spre deosebire de celelalte două tipuri de empatie, preocuparea empatică, cea activă, directă, are la bază circuite din creier întâlnite la mamifere, circuite care se activează pentru îngrijirea și pentru creșterea copiilor de către părinți. Această “Preocupare empatică” este ceea că au dezvoltat în copii colegii și profesorii din școala de la Sydney.

Acum, revenind la prezent și gândindu-ne la viitor, să ne uităm putin la ce se poate face la clasa pentru a dezvoltă empatia și mai ales “acțiunea empatică”.

Pentru a ne veni în ajutor, Michelle Barbă (2018) a identificat nouă competențe ale empatiei, ce pot fi cu ușurință incluse în planurile unităților de învățare:

1. Literație Emoțională: să-i învățăm pe copii să citească emoțiile pe fețele semenilor

2. Identitate morală: să-i ajutăm să-și clarifice și să-și înțeleagă propriului sistem interior de valori

3. Însușirea perspectivelor: a se pune în locul altuia

4. Imaginație morală: se poate dobândi prin citit și prin înțelegerea caracterelor sau a eroilor implicați

5. Auto-reglarea: să-și poată controla emoțiile și canaliza energiile

6. Exersarea bunătății: să observi problemele altora și să acționezi direct în a-i ajuta

7. Colaborarea: activități de echipă, rezolvarea unor situații în grup; proiecte de grup cu sarcini atât individuale cât și comune

8. Curaj moral: crearea unei încrederi în sine pentru a acționa pentru o cauza morală în ciuda piedicilor, a barierelor sau a presiunii de grup.

9. Cauzarea schimbării: încrederea că ceea ce faci că individ are impact atât asupra propriei dezvoltări dar și a comunității și societății.




Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1141 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by