Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
ANALIZA

Cu ce rămânem în urma epidemiei de coronavirus?

Joi, 9 aprilie 2020, 10:14 Actualitate | Opinii


Claudiu Ivan
Foto: Arhiva personala

Vremea rațiunii și a statisticilor a venit. Cât mai ține criza? Ce scenarii avem? Cum chestionăm gestiunea țării în perioada asta? Unde ajungem cu această criză a coronavirusului?

În primul rând, cât mai ține criza? Nu există un răspuns definitiv, este practic imposibil de răspuns cu datele actuale. Și nici nu este întrebarea cheie. Cheia este să înțelegem impactul și oportunitățile ivite, cum anticipăm evoluția lucrurilor, cum gestionăm situația și ce vrem să fim ”după aceea”. Vom analiza impactul din punct de vedere medical, social, psihologic și economic. Scenariile evoluției crizei se focalizează asupra acestor perspective.

Impactul medical

Care vor fi pierderile de vieți omenești?

Pornim de la contextul particular românesc, date naționale, și utilizăm concluzii ale evoluției medicale din țări cu zeci de mii de cazuri. Un model matematic statistic internaționalizat, aplicabil pur și simplu oriunde în lume, nu funcționează. Vom utiliza datele care sunt disponibile, identificate aici( 1 ).

Rata vindecărilor/mortalității în urma infectării cu SARS-CoV-2 depinde esențial de structura pe vârste a celor care au contractat virusul – vezi aici( 2 ) p. 19 sau aici( 3 ).

Avem motive întemeiate să credem că în România rata infectărilor a fost, în prima perioadă, mai mare în rândul celor tineri, activi – cei care călătoresc mult, locuiau temporar în emigrație în Italia sau alte țări unde contagiunea cu SARS-CoV-2 luase amploare. Lucrurile au stat diferit în Italia, care a luat măsuri de izolare cu întârziere și unde contagiunea s-a extins agresiv și în rândul celor în vârstă – prin modelul cultural italian, de bogată inter-relaționare inter-generațională, bunici care luau copiii de la școală, se vedeau zilnic cu familia tânără locuind în proximitate etc. În România avertismentul venit din evoluția infectărilor în Italia a alertat și a generat instituirea izolării la domiciliu, suspendarea școlilor (printre primele țări europene care au apelat la această măsură) etc. Principalii beneficiari ai acestei măsuri au fost cei vârstnici, care s-au ținut, în măsură mai mare, departe de membrii tineri ai familiei, cu contacte sociale de risc mai ridicate și deci cu risc mai ridicat de a contracta virusul.

Analiza structurii pe vârste a populației ne arată că populația din Italia este în medie cu 5 ani mai longevivă decât în România( 4 ) și populația este, în general, mai îmbătrânită. Rata deceselor este, deocamdată, aparent mai mică în România (4,7% Ro. vs. 6,8% It.), probabil datorită procentului mare de tineri între persoanele infectate până acum, făcând ca ponderea deceselor celor în vârstă în totalul cazurilor să fie mai mică – vezi graficul următor (epidemiologic vorbind, este vorba despre rata de fatalitate a cazurilor, pe care o vom numi ”rata de deces” pentru a facilita transmiterea mesajului către cititori).

Însă, atenție, rata de deces pe fiecare categorie de vârstă este mai mare în România în comparație cu Italia, precum și cu China sau Coreea de Sud. Altfel spus, pe același interval de vârstă, riscul fatal asociat infectării cu SARS-CoV-2 este semnificativ mai mare în România față de orice altă țară dintre cele la care facem raportarea. Deci, pe măsură ce epidemia va cuprinde un procent ridicat din populația țării, echilibrând procentul vârstnicilor între persoanele infectate, trebuie să ne așteptăm la o creștere semnificativă a ratei de deces.

În privința ratei crescute de deces pe fiecare categorie de vârstă, una dintre variabilele implicate este performanța generală a sistemului medical. Aceasta din urmă contribuie, printre altele, la valoarea inferioară a speranței de viață sănătoasă (HALE – health adjusted life expectancy( 5 )) în România față de Italia.

Nu întâmplător, deci, observăm că rata de deces pe grupe de vârstă este practic decalată cu 10 ani între români și italieni (de ex., decesele în grupa 50-59 de ani în România corespund categoriei 60-69 în Italia, ș.a.m.d.), ceea ce ar fi o expresie obiectivă a vârstei biologice mai înaintate a cetățenilor români.

Mai trebuie amintit faptul că definiția de caz suspect în România a fost modificată de I.N.S.P. pe 23 martie (lărgind cercul); până atunci s-a operat cu o definiție mai restrânsă, ceea ce poate a dus la pierderea unor pacienți (sau chiar decedați) din statistică întrucât nu au fost testați, neîncadrând-se în definiție. Multe dintre cazurile de deces au fost înregistrate post-mortem sau chiar în ziua decesului; sunt cazuri care au venit cumva din afara statisticii celor infectați, persoane care în ciuda simptomelor nu au fost confirmați, nu au fost tratați – așa cum este semnalat și aici( 6 ). În realitate au fost și sunt mai mulți infectați SARS-CoV-2, neintrați în statistica oficială, iar unii dintre aceștia intră în statistica oficială abia post-mortem (cei infectați neînregistrați oficial care se vindecă nu mai intră în statisticile oficiale, însă cei care decedează ajung să între în statisticile infectării cu o probabilitate mai mare).

Pentru a estima o evoluție a lucrurilor în perioada următoare avem două scenarii de lucru.

1. Primul scenariu: pornim de la rata de deces evidențiată în studiile internaționale optând pentru cel mai ”negru scenariu”, adică vom prelua rata de deces cea mai ridicată identificată până acum în cele trei țări pentru care există date sistematice disponibile până în prezent – Coreea de Sud, China sau Italia.

2. Al doilea scenariu: pornim de la rata de deces înregistrată în România până acum, pe fiecare categorie de vârstă.

În tabelul de mai jos putem vedea:

a) structura pe vârste pentru 4356 cazuri confirmate în România – vezi aici( 7 ), rata de deces în ”cel mai negru scenariu” asociată fiecărei categorii de vârstă, respectiv,

b) rata de deces înregistrată la 8.04.2020 pentru cele 205 decese asociate SARS-CoV-2.

* SURSA: https://datelazi.ro/

**The worst scenarios, cf. McKinsey & Company: Coronavirus COVID-19: Facts and Insight, updated 16th March 2020, citat de paper London Scool of Economics

***La data de 8.04.2020 numărul cazurile infectate cu SARS-CoV-2 a fost de 4417. Însă pentru 61 de cazuri vârsta nu a fost stabilită încă, datele fiind în procesare. Nu le-am inclus nici noi în analiză.

Pornind de la aceste probabilități de deces în fiecare categorie de vârstă (a celor infectați cu SARS-CoV-2), putem estima ponderea celor vindecați din totalul celor infectați, respectiv a totalului estimat de decese atunci când vom ajunge la finalul manifestării pandemiei în România (pentru un număr dat de persoane infectate confirmate). În ipoteza că de la 1 iulie nu se vor mai înregistra noi infecții cu SARS-CoV-2 și vom avea o medie zilnică de noi cazuri infectate în aprilie de 450, în mai 400 și în iunie 300, cele două scenarii amintite ne conduc la următoarele rezultate – vezi tabelul următor:

Pe scurt:

  • Scenariul 1 (pentru rata de deces la cel mai ridicat nivel înregistrat în Coreea de Sud, China sau Italia pentru fiecare categorie de vârstă): rata de vindecare 97.7%, un număr de 864 decese asociate SARS-CoV-2 ca urmare a manifestării pandemiei în România.
  • Scenariul 2 (pentru rata de deces la nivelul înregistrat pentru primele 205 de cazuri fatale asociate SARS-CoV-2 în România pentru fiecare categorie de vârstă): rata de vindecare 95.3%, un număr de 1749 decese asociate SARS-CoV-2 ca urmare a manifestării pandemiei în România.

Așadar, marja deceselor asociată SARS-CoV-2 estimată în România poate fi undeva în plaja 864-1749 cazuri – utilizând datele disponibile până în prezent. Ambele valori pornesc însă de la repartizarea actuală pe categorii de vârstă a persoanelor infectate; cum ne așteptăm ca ponderea vârstnicilor infectați să crească, și ratele de deces vor avea valori mai mari decât cele de mai sus.

Mai mult, o dată cu trecerea timpului, pe măsură ce epuizarea personalului medical și a resurselor se vor face resimțite, rata de deces va crește.

Fără îndoială, nu întotdeauna SARS-CoV-2 este în sine cauza decesului pentru cei infectați; în fapt, bună parte dintre aceștia au comorbidități decompensate de virus; dar, putem postula faptul că decesul este provocat de infectarea cu SARS-CoV-2, chiar dacă nu este cauza exclusivă a acestuia (fără contractarea SARS-CoV-2, persoana în cauză nu ar fi murit la acel moment).

Mai trebuie avut în vedere că estimarea ratei de vindecare sau de deces poate depinde și de alți factori conjuncturali care pot conduce rezultatele în afara marjelor calculate: de exemplu explozia unor focare de infectare precum cele din spitalele din Arad și Suceava, relaxarea prematură a condițiilor de distanțare socială impuse, identificarea unor tratamente eficace, modificarea modalităților de înregistrare statistică a cazurilor celor infectați sau înregistrarea inexactă, declanșarea unei campanii de testare preventivă etc.

Impactul psihologic

Izolarea și autoizolarea în această perioadă vin, în mod firesc, cu consecințe pozitive pentru populație, scăzând semnificativ îmbolnăvirile în rândul acesteia. Dacă la început este percepută bine, aducând pentru unele persoane o pauză în activitățile cotidiene sau ca o perioadă similară unei mini-vacanțe, pe termen lung, izolarea are și alte efecte. O altă motivație este teama, care este cât se poate de reală. Evolutiv, frica a fost o trăsătură psihică eficientă în supraviețuire. Mulți dintre noi înțeleg acum mecanismul luptă sau fugă care a funcționat uneori, preventiv, însă care are o valoare limitată în timp. Astfel, sunt persoane care se autoizolează din frica de a nu se contamina, iar majoritatea adoptă izolarea ca măsură de protecție impusă. Dar pentru cat timp?

Evident limitat. Dificultatea vine tocmai din faptul că omul este o ființă socială, care inițiază și întreține contacte sociale cu semenii săi, iar tocmai acest lucru face ca el să supraviețuiască. Studiile pe populații mari arată că sentimentul singurătății – experimentat mai ales de persoanele care trăiesc solitar -, crește riscul anumitor boli fizice( 8 ) și psihice( 9 ). Astfel, ne aflăm într-un paradox: oamenii trebuie să stea in izolare pentru a-și prezerva starea de sănătate, dar izolarea îndelungată are efecte negative asupra stării de sănătate. Suntem construiți să formăm grupuri și să funcționăm în grupuri. Izolarea îndelungată accentuează sentimentul singurătății care, cu timpul, va constitui un factor de stres, punând în pericol chiar sănătatea mintală.

Desigur, unele persoane trăiesc într-adevăr singure, altele sunt cu familia iar acest lucru îi face mai rezilienți la izolare. Însă, nu trebuie uitat că, din punct de vedere psihic, oamenii își desfășoară viața urmărind scopuri și căutând sensuri pentru comportamentele lor. Ele sunt atributul stimulării zilnice cu situațiile noi ale vieții. Mai mult, psihicul are nevoie și de activități rutiniere (desfășurate zilnic la aceeași oră). Fără aceste două componente, după o perioadă de viață în izolare, multe persoane ar putea experimenta stări de inutilitate, lipsa sensului, tristețe, anxietate etc. Acest lucru ne face să ne gândim că, limita izolării ar fi depășită de unele persoane prin comportamente de risc, iar în acest caz cele mai la îndemână ar fi nerespectarea restricțiilor, consumul de alcool sau de droguri sau, din contră, dezvoltarea unor simptomatologii anxioase sau depresive care au la bază gânduri negative repetitive. Peste acest fenomen este posibil să se suprapună lipsa resurselor financiare și incapacitatea de a avea acces la resurse ca urmare a șomajului sub diverse forme, lucru care ar accentua și mai mult teama.

Impact socio-economic

Impactul la nivel economic va fi evident, sunt deja nenumărați angajați intrați în șomaj tehnic. Domeniul HORECA este poate cel mai afectat, dar în general există un blocaj în achiziții, oamenii au devenit mai precauți. În general apetența pentru consum depinde de încrederea în bunul mers al lucrurilor, de un sens pozitiv al viitorului. Producția este de asemenea afectată – să ne gândim de exemplu la închiderea temporară a fabricilor Dacia sau Ford în România. Cu toate acestea, sunt și domenii care au înregistrat creșteri (echipamente medicale de protecție, electrocasnice). Există și un revers al medaliei: anumite categorii de populație înregistrează economii – viața în izolare este mai ieftină pentru cei care aveau bugete dedicate pentru vacanțe, ieșiri regulate în oraș, la restaurant/spectacole/cluburi/cinema/săli de fitness, care aveau buget dedicat achizițiilor de haine sau vizitelor la saloanele de înfrumusețare; cheltuielile de transport și deplasare zilnică au scăzut de asemenea. Scăderea cheltuielilor în perioada aceasta pare un aspect ignorat în analize, iar aceste economii vor reintra în circuitul economic după criza COVID 19.

Organizarea muncii poate înregistra schimbări. Nevoia adaptării la tele-muncă va crea revelația că, în anumite situații, închirierea unui spațiu de lucru la comun este inutilă, munca de acasă putând fi la fel de eficace, cu costuri mai mici – fapt care poate însemna o creștere a eficienței producției în diverse sectoare, de exemplu IT.

În învățământ, suspendarea cursurilor școlare generează creșterea inegalităților de acumulări educaționale. Familiile bine poziționate socio-economic pot menține nivelul de pregătire al copiilor. În cazul copiilor fără acces la resurse IT sau când familia nu poate oferi suportul necesar, ne așteptăm la un regres. Totuși, sunt și oportunități. Educația la distanță a antrenat profesorii și elevii să utilizeze tehnologia, aplicațiile online de interacțiune. În viitor unele sesiuni de pregătire și training se pot permanentiza. De ce să mai faci drumul până la un sediu, într-un oraș aglomerat, cu copilul la un curs de engleză sau la curs la universitate când interacțiunea se poate derula la fel de bine online?

Criza poate stimula inovarea și utilizarea de noi tehnologii în aspecte ale vieții pe care ne obișnuisem să le facem altfel (de exemplu organizarea votului – prelungirea crizei va oferi imboldul organizării votului electronic) sau va revaloriza importanța socială a anumitor ocupații, inclusiv alocările bugetare care decurg din aceasta( 10 ).

Sistemul medical va primi poate cea mai importantă primenire. Experiența generată de SARS-CoV-2 va rămâne o vreme în mentalul colectiv. Investițiile pentru capacitatea de gestionare a unei crize sanitare probabil vor crește.

Criza a arătat slăbiciuni ale sistemului medical, un element-cheie fiind infectarea personalului medical care poate îmbolnăvi apoi pe scara largă persoane vulnerabile (deja internate în spital pentru alte afecțiuni, unele grave); acest eveniment nefericit a crescut rata deceselor în România, așa cum am arătat. Este un aspect unde România stă foarte prost, peste 15% din pacienții COVID 19 sunt personal medical( 11 ); cazurile de la spitalele “D. Gerota” din București sau județean Suceava sunt deja celebre.

Criza COVID 19 demonstrează rolul negativ al restructurărilor (”eficientizării”) sistemelor sanitare europene în urma crizei financiare din 2008-2009. Majoritatea țărilor au restrâns cheltuielile medicale la minimum posibil, neluând în calcul nici dezechilibrul sanitar imediat ce va apărea în cazul unor provocări (epidemii, conflicte armate, catastrofe naturale) și nici rolul esențial al stării de sănătate a populației pentru normalitatea socio-economică.

După criza COVID 19 este de așteptat ca cel puțin țările dezvoltate să revină asupra poziționării sistemului sanitar, prin investiții reprezentative în resurse medicale materiale și umane. Din acest punct de vedere, probabil oferta adresată forței de lucru calificate din estul Europei de către țările din vestul și nordul Europei va crește. În funcție de problemele autohtone cu care se vor confrunta profesioniștii din sănătate în această perioadă (propria protecție, organizarea activității, accesul la materiale și medicamente, protecția socială pentru familie) și atitudinea Guvernului față de această categorie este posibil să ne confruntăm cu intensificarea procesului de emigrare.

NU în ultimul rând, solidaritatea socială va fi reconfigurată și rechestionată. În anumite sensuri importanța celuilalt va fi reevaluată, scala de valori se va reașeza pentru o vreme. Desigur, familia se va reîntări ca bastion de siguranță; nevoia acțiunii colective, coordonate, va fi revalorizată, de aici un regres anticipat al individualismului. În același timp, accente rasiste, mecanisme de identificare a unor țapi ispășitori pot ieși la iveală, precum etnicizarea grupurilor care încalcă regulile izolării etc.

Una peste alta vom pune în balanță, încă o dată, viața cu necesitățile materiale. Viața în sine este cea mai importantă valoare, se află la baza sistemului nostru normativ, arhitecturii noastre existențiale. Pentru a păstra viața, merită sacrificiul bunăstării economice. Însă până la un punct, există un astfel de punct teoretic cel puțin, în care declinul economic poate afecta chiar el viața, subzistența. La un moment foamea va putea să doară mai mult decât boala. Este deci cazul să planificăm atent ieșirea treptată din starea de izolare, pentru a atenua consecințele în plan economic și social.


Concluzii și implicații

Izolarea impusă trebuie păstrată, fără îndoială, încă o perioadă. Există riscul unei explozii a cazurilor complicate...


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2142 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by