Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Sfânta Aroganță și prietenele ei, în vremea Coronavirusului

de Alina Dobre     Contributors.ro
Marţi, 7 aprilie 2020, 7:59 Actualitate | Opinii


Alina Dobre
Foto: Contributors.ro

De aproape patru luni de zile majoritatea statelor lumii se confruntă cu o situație pe care, atât autoritățile cât și oamenii obișnuiți, nu o credeau posibilă decât ca pe un scenariu de film.

Analizând măsurile prudente sau tardive ale autorităților legate de această criză „Corona“ în toată lumea am ajuns la câteva concluzii.

Să le luăm așadar pe rând, dar nu în mod exhaustiv, ele fiind probabil mult mai multe decât în această tentativă de enumerare.

Prima dintre aceste caracteristici, este aroganța cu care multe guverne ale unor țări importante(economic) au preîntâmpinat această epidemie/pandemie. Mulți dintre decidenții politici au privit la început cu maximă îngâmfare (Donald Trump, Boris Johnson) sau relaxați (Angela Merkel, Ministrul Sănătății din Germania, ba chiar într-o anumită măsură și Ursula von der Layen), subapreciind inițial atât epidemia în sine, cât și efectele economice ale măsurilor, de așa zisă protecție socială sau economică. Ulterior, au renunțat toți la această atitudine, dar destul de târziu pentru ca situația să mai poată fi controlată, dar și fără a calcula pierderile umane și economice.

Această aroganță are drept cauză desigur, superioritatea cu care, mai ales Occidentul, s-a raportat la nimic altceva decât la un pericol iminent, cu potențial ridicat de afectare medicală, cu impact asupra oamenilor, cât și asupra sistemului din sănătate. Occidentul datorează această superioritate, puterii politice și economice pe care o reprezenta și care avea funcția de garanție pentru sistemul capitalist performant, aflat într-o anumită organizare.

Alți decidenți politici (Viktor Orban în Ungaria) profită din plin de această pandemie pentru a-și consolida puterea politică. Nici acest personaj politic nu este lipsit de puțină aroganță.

Cea de-a doua caracteristică comună în politica majorității statelor este lipsa de transparență și de informare corectă, în timp util a populației, coroborată cu cenzura și îngrădirea dreptului de exprimare (China, Germania, Marea Britanie, Statele Unite). Toate aceste măsuri au fost utilizate la începutul crizei, înainte de introducerea unor interdicții. Aceste măsuri sunt de obicei folosite în societăți ca forme de manipulare, respectiv de control direct, pentru a împiedica reacții extreme ale populației. În plus, guvernele au încercat să câștige timp ca să ascundă lipsa lor de pregătire. Timp a existat, dar nu a luat nimeni în serios recomandările și atenționările din China sau poate au considerat că virusul va fi izolat. Naivitatea cu care Occidentul s-a raportat, în acel timp (ianuarie, februarie) pierdut, la această situație, nu relevă decât lipsa de predictibilitate, de anticipare a celor implicați în procesul decizional al statelor lumii.

Această lipsă de informare și de transparență a fost un teren perfect pentru fake news-urile care au circulat în voia lor pe rețelele de socializare și care au creat adevărate schisme în societăți – de exemplu, pe tema izolării sau a non-izolării-, dar au și pus în pericol viețile oamenilor naivi (povestea cu alcoolul ”vindecător”din Iran). În Germania, de exemplu, prin luna februarie, știrile interne și externe, la buletinul principal (ora 20) al postului național de televiziune, durau maxim 3 minute, erau foarte săraci în informație. Presa scrisă nu se ocupa cu acest subiect decât într-o măsură foarte mică(două, trei articole pe zi), exista o conferință de presă zilnică a Directorului Institutului Robert Koch, care era extrem de relaxat la începutul crizei. Existau însă câteva semnale de alarmă din partea unui virusolog, Christian Drosten, singura persoană vocală din întreaga țară pe această temă, atacat de mulți colegi de breaslă cu contraargumente. După luarea măsurilor de restrângere a contactelor sociale, în 16 martie, presa a început să fie mai interesată, atât de studiile din străinătate, de publicarea studiilor cercetătorilor germani, dar mai ales de analizele economice. Multe dintre articolele apărute online în Sueddeutsche Zeitung, Focus sau Der Spiegel sunt mai accesibile, deseori se pot citi fără plata abonamentului datorită generozității trustului de presă.

Suplimentar lipsei de transparență, statele nu s-au pus de acord cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, nici măcar cu privire la soluțiile necesare pentru dezinfectarea orașelor, ce să mai vorbim de aplicarea altor sfaturi ale acestei instituții.

În același timp, organizațiile mondiale importante (UE, WTO, ILO) și-au pus greu în mișcare mecanismele de analiză și de cercetare privind efectele colaterale ale viruslui asupra obiectelor de activitate ale acestor organizații.

De asemenea, a lipsit solidaritatea și comunicarea între state-atât la nivel european cât și extra-european. A fost, cu alte cuvinte, o concurență între state, concurență legată de măsurile pentru combaterea virusului, mai ales după principiul ”ne asumăm riscurile”, lipsind aproape total solidaritatea în prevenție, așa cum ar fi trebuit ea să existe, imediat după ce s-au publicat știrile din China despre gravitatea situației. După cum îi cunoaștem pe turiștii chinezi, cu foarte mare siguranță, ei au adus, desigur, fără intenție, virusul în Europa, înainte de confirmările oficiale din ianuarie 2020. La rata de contagiune a virusului a fost suficient ca un singur turist provenit din Wutan, infectat, să strănute în Piața San Marco din Veneția ca minusculul intrus să-și facă simțită prezența pe bătrânul continent.

În schimb, statele europene, panicate, nu au reușit să se organizeze pentru a lua decizii împreună. Exportul de medicamente și echipamente medicale sau închiderea granițelor au rămas hotărârile exclusive ale fiecărui stat, anulându-se astfel o parte din tratate. Conceptul de ”piață comună” a dispărut de pe o zi pe alta, la fel ca alte reglementări și principii. A lipsit clar o mână forte la conducerea Comisiei Europene. Pe de altă parte, este absolut de neconceput faptul că doamna Ursula von der Leyen, medic de profesie, nu a pus pe primul loc nici oamenii nici prevenția, deși se știa clar (și doamna trebuia și putea să prevadă acest lucru), faptul că virusul este foarte contagios pe cale respiratorie – cel mai rapid și mai greu de controlat mod de răspândire al unui virus agresiv.

Lipsa de răspuns imediat a Uniunii Europene s-a datorat în principal absenței unor reglementări din tratatele cu privire la măsurile comune pentru toate statele europene în astfel de situații. Dar, Uniunea Europeană beneficiază de ”instituția” recomandărilor. Ca orice organizație internațională, Uniunea Europeană poate face aceste recomandări statelor membre. UE nu are nici o scuză pentru faptul că nu a făcut recomandări în timp util, măcar din perspectiva drepturilor și libertăților fundamentale, căci dreptul la viață al cetățenilor săi este un drept fundamental, absolut, care are întâietate în fața economiei-cel puțin în teorie.

Un alt motiv pentru lipsa de reacție promptă a UE a fost neaprecierea corectă a necesităților medicale (deși se putea face lesne un plan) la nivelul fiecărui stat. Desigur, nu există o reglementare legislativă de competență pentru UE în acest domeniu, dar o puteau realiza folosindu-se de conceptul pieței comune.

Trebuie, de asemenea, menționată și lipsa de coeziune de la nivelul UE, reticența statelor membre de a acționa unitar în astfel de situații care nu mai au legătură cu economia, cu politica, cu Brexit, nici măcar cu statul de drept. Discuțiile contradictorii la nivelul statelor europene in această situație dificilă ridică mari semne de întrebare privind viitorul unei Uniuni Europene stabile, puternice, eficiente, iar acest lucru nu folosește nimănui, cu excepția dușmanilor ei.

Altă caracteristică comună a procesului de decizie al statelor este aceea că guvernele și autoritățile nu au primit/cerut/ascultat sfaturi de la epidemiologi și specialiști în pandemii în timp util. Bunăoară, Președintele Germaniei (este adevărat că are o funcție aproape decorativă în stat, însă este totuși reprezentantul acestui popor), abia în jurul datei de 12 martie, a cerut să-i fie explicată situația concretă legată de acest virus, în vreme ce alte autorități executive au luat în brațe, cu mare nonșalanță, ideea, potrivit căreia Covid-19 este o gripă sau o răceală, ca orice alta sezonieră, care afectează doar procente minime din cadrul populației. În Germania, de exemplu, însuși Institutul Robert Koch, apreciat cândva pentru competențele sale științifice, a calculat complet greșit multe elemente legate de această epidemie, informațiile pentru public, venite pe calea acestui institut, au fost și continuă să fie inexacte, reformulate complet la intervale scurte de timp, în vreme ce atenționările unor virusologi pesimiști la început, au început să fie apreciate, la două luni de la tragerea semnalului de alarmă de către aceștia .

Nu cred că s-a așteptat cineva la aproape 12 % procente decese în rândul celor infectați în Italia, acolo unde chiar exista un sistem medical performant, dar este adevărat, unde era o poluare a mediului la cote foarte ridicate(deci un risc ridicat al îmbolnăvirilor la nivelul căilor respiratorii).

Există totuși un progres legat de faptul că autoritățile au dezvoltat o schemă de tratament aplicabilă la nivelul unor țări, fiecare testând tratamente, în marea lor majoritate exclusiv simptomatice și iată că, la nici o lună de la declararea pandemiei de către OMS, vin primele informații legate de vaccinurile dezvoltate deja și intrate în faza de testare pe oameni sau pe celule umane.

De asemenea, este de apreciat mobilizarea și dăruirea cu care luptă pe cel mai greu front, medicii și personalul medical, cu toate că sunt suprasolicitați profesional, fizic și psihologic. Este de apreciat munca voluntarilor și a cercetătorilor, care își dedică timpul încercând să descopere informații importante. Deși există multa aroganță și în rândul medicilor (iată ce se petrece în aceste zile în România cu demisia sau concediul medical mincinos ale unor cadre din domeniul sănătății), există și foarte multă abnegație din partea personalului medical, care și-au amintit de meseria vocațională pe care și-au ales-o.

Altă metodă comună a statelor a fost manipularea la începutul epidemiilor locale, cu care s-au jucat autoritățile, speculând numărul cazurilor infectaților sau al morților în urma infectării cu coronavirusul Sars cov 2 pentru a atenua efectele economice asupra piețelor interne sau pentru a menține o stare de comfort emoțional restului populației, amânând foarte mult, până la limita de sus a gradului de pericol, impunerea măsurilor stricte și necesare ce trebuiau luate. Toate datele pe care le avem, despre persoanele infectate din toate țările, sunt aproximative, în realitate numărul infectaților sau al celor care au depășit boala, fiind mult mai mare. Germania de exemplu, încearcă să verifice gradul de infectare al comunității făcând teste eșantion (o persoană din cinci mii va fi testată).

Regretabile sunt însă practicile unor medici care au consultat pacienți cu simptome și i-au trimis acasă spunând că nu au nimic, acești pacienți ulterior murind sau având un curs al bolii destul de grav. Dacă s-ar fi acționat la timp, probabil ei ar fi putut fi salvați. Aceste practici grave au fost raportate în multe țări (Italia, Marea Britanie, Germania, România).

Lipsa pregătirii spitalelor pentru o pandemie și lipsa echipamentelor de protecție, dar și criza de personal medical responsabil și pregătit cu care se confruntau multe țări europene înainte de această criză, au lovit puternic sistemele de sănătate de pretutindeni (Italia, Franța, Spania). Epidemia aceasta a arătat practic faptul că nu există sistem medical performant în nici una din țările Occidentale, de asemenea nici în Statele Unite.Toate capacitățile statelor au fost depășite. Asta a făcut ca neîncrederea populației în sistemele medicale, adăugată la neîncrederea în puterea executivă din fiecare țară, să scadă puternic, motiv pentru care, oamenii au reacționat, ne amintim, panicați, și, fără să le pese de îndemnul autorităților, au luat cu asalt magazinele în mai toate țările (Spania, Italia, Germania, Franța, Marea Britanie), golind rafturile, au căutat să se vindece singuri de virus după toate metodele cunoscute de ei, au început să-și confecționeze singuri măști sau să găsească metode alternative pentru a se proteja și regula principală a fost să evite spitalele, pe care le-au văzut ca focare de infecție în toate țările.

Această problematică ce putea fi rezolvată într-o oarecare măsură chiar într-o lună de zile (luna februarie) a creat una dintre cele mai grave crize ale umanității, a antidiscriminării, a drepturilor și libertăților omului, din perioada modernă, deoarece a impus acea inumană povară pentru medici, de a hotări, în lipsa echipamentului medical adecvat, cine trebuie să trăiască și cine trebuie să moară, fiind sacrificați oamenii în vârstă pe umerii cărora s-au construit totuși societățile în care trăim. Lipsa noastră de recunoștință față de aceștia ne va costa moral foarte scump, deoarece va crea un precedent puternic al discriminării.

O altă măsură luată de autoritățile din întreaga lume a fost, în marea majoritate a cazurilor (și cu precădere în țările dezvoltate) instituirea izolării, dar foarte târziu, atunci când era greu controlabilă epidemia. Izolarea a fost dispusă de mai toate guvernele (cele care au impus desigur această măsură), nu pentru a proteja indivizii, ci pentru a nu duce la colaps sistemul medical din aceste țări sau regiuni, prin controlarea cazurilor și a epidemiei. Fără îndoială, măsurile de izolare sunt importante și vitale pentru oprirea și controlarea virusului și a epidemiei. La acest capitol, România, Danemarca, Austria au reacționat însă prudent, la timp și au epidemii destul de bine controlate. Germania, care s-a bazat pe sistemul ei de sănătate, a demonstrat că poate controla rata de mortalitate în epidemie. Sunt încă studii în curs referitoare la această rată scăzută, unii punând-o pe seama organizării, alții pe sănătatea cetățenilor sau a poluării mai reduse. Vom vedea care este adevărul. Eu aștept anul viitor numărul deceselor din anul 2020, declarate la institutul de statistică, pentru a fi sigură că nu a fost manipulare. Este posibil însă ca Germania să nu declare ca morți decât pe cei care au murit efectiv staționar, după testarea pozitivă. Este însă doar o simplă presupunere.

O altă problemă sunt mult râvnitele teste pentru depistarea virusului. În ciuda recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, multe țări au restricționat, adesea lipsit de sens, testarea. Evident, majoritatea au motivat prețul foarte scump al acestor teste, preț pe care l-ar fi preluat asigurările și acest lucru ar fi creat presiune în plus pe sistemele de sănătate. Țări precum Germania, deși se laudă cu multe teste realizate zilnic sau cu serviciul ”drive in test” (care nu este deloc ceea ce pare), au limitat de la început testarea (atunci când încă epidemia putea fi controlată și se putea evita și forma aceasta de izolare), condiționând-o (și continuă să o condiționeze) de aprobarea subiectivă a medicului sau a serviciului teritorial de sănătate. În acest fel, autoritățile au pus în pericol mii de oameni sănătosi, dar și pe cei bolnavi, care, în lipsa unui test, nu s-au autoizolat, dar și pentru că nu s-au tratat corespunzător deoarece nu au știut că au această boală. A lăsa oamenii să lupte cu acest virus la ei acasă, jucându-se cu petalele de margarete ”am virusul, nu am virusul”, asta nu mai are legătură cu nici un stat civilizat, dezvoltat, oricât de mult PIB, creșteri economice sau număr de universități în clasamente selecte, ar avea sau ar raporta aceste state.

În realitate, nici nu cred că mai contează foarte mult numărul testelor pentru a stabili gravitatea situației. Oricum acest număr nu reprezintă decât incertitudini. Adevăratul pericol se vede însă în numărul victimelor și în rapiditatea cu care crește acest număr. Aceasta reprezintă certitudinea.

O altă măsură comună care se poate înscrie în erori ale statelor sunt soluțiile economice temporare pentru sprijinirea comercianților mici și mijlocii, măsuri care au apărut în zonele unde s-a izolat populația. Acestea au fost lipsite de previziunea economică necesară, nu au impus limite concrete și nu au ocrotit în nici un fel interesele directe ale oamenilor, ci doar în mod exclusiv interesele firmelor. Măsurile de protecție ale populației active, care și-a pierdut locurile de muncă, au apărut târziu, ca momente tergiversate la nesfârșit. Bunăoară Spania abia în ultima săptămânăa lui martie a dispus interzicerea concedierilor, iar landul Bavaria a oferit, la începutul impunerii izolării obligatorii, un ajutor firmelor mici și mijlocii până la 30 de mii de euro, alocându-se măsurilor, milioane de euro. Germania însăși ca țară are și ea acest tip de măsuri, dar este încă neclar când și unde ajung banii, deoarece la micii întreprinzători nu s-au transferat, cererile rămânând fără răspuns. Unele landuri au introdus și alte măsuri sociale precum ajutorul suplimentar de sistare a plății creșelor pentru copii, sau beneficiul prin care chiriașii nu pot fi dați afară din locuințele lor, pe motiv de neplată a chiriilor, precum și plata unui supliment la alocația pentru copii. În schimb, în plan economic marea majoritate a firmelor mijlocii sau a celor importante,de exemplu din Bavaria, au decis, imediat după anunțarea măsurii ajutorului primit de la stat, închiderea firmelor, aproape complet, au dat oamenii afară discreționar sau le-au impus o formă de șomaj tehnic sau reducerea timpului de muncă, folosind banii oferiți de stat în scopul minimizării riscurilor lor, nicidecum oferind protecție angajaților. Alte firme, precum Puma, Deichmann sau H&M au refuzat să mai plătească chirie, deși profitul lor nu se compară cu acela al firmelor mici, pentru care a fost de fapt creată această măsură. Aceste măsuri erau gândite în mod clar, ca măsuri de protecție socială, dar au fost folosite chiar de marile firme, cu profituri mari, pentru a-și mai atenua din pierderile lor.

Greșeala este însă a legislativului și/sau a executivului, deoarece nu au impus niște limite în care se dădeau aceste ajutoare.

În Germania, numărul șomerilor crește mai repede decât cazurile Covid 19, numărul lor devenind dublu față de criza din 2008, an de raportare al germanilor la un tip grav de criză. Economia Germaniei va avea mult de suferit, iar lâncezeala în care au căzut guvernanții de două săptămâni încoace, nu face decât să pună în pericol tot mai mult siguranța cetățenilor în perioada post coronavirus. Interminabilele discuții și motivații teoretice dintre politicieni, precum și nehotărârea decidenților și amânarea unor măsuri concrete, vor trimite în sărăcie milioane de oameni.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5442 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by