Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Despre statul ”puternic” și statul ”slab” în perioada post-pandemie

de Florin Bondar     Contributors.ro
Luni, 30 martie 2020, 9:54 Actualitate | Opinii


Florin Bondar
Foto: Arhiva personala
Este deja clar pentru toată lumea că situația de urgență generată de răspândirea alarmantă a virusului SARS-COV-19 ar putea conduce, ulterior, la producerea unor schimbări, unele din ele destul de ample. O temere des întâlnită este că principalele instituții ale statului (guvern, administrația centrală și locală etc.), implicate activ în gestionarea situației de criză, ar putea continua să acționeze la fel și după ce această situație a fost depășită. Aceasta ar însemna că, atribuțiile sporite acordate prin lege, menite a asigura un nivel de eficiență crescut în situația de urgență, ar putea fi păstrate și după ce aceasta s-a încheiat. În astfel de condiții, deficitul de democrație, și așa destul de ridicat, ar putea să devină și mai pregnant. Astfel, de la efortul depus până acum de respectare a procedurilor, respectiv de conformare la o legislație oricum stufoasă, rigidă sau excesiv de detaliată, s-ar putea ajunge rapid, în perioada post-pandemie, la perpetuarea unui mod de a acționa discreționar, dar eficient, evitând sau pur și simplu ignorând procedurile până ieri obligatorii.

Temerile amintite se bazează pe presupunerea că într-un astfel de viitor post-pandemic alegerea guvernării ar putea fi, de fapt, între a continua efortul de respectare a unor proceduri prea stufoase, dar cu riscul de a scădea din eficiență, respectiv a elimina sau reface aceste proceduri, astfel încât eficiența acțiunilor să fie sporită, în ciuda unei creșteri inevitabile a deficitului de democrație.

Înainte de a vedea cât de consistentă este perspectiva acestei alegeri, se cuvine a detalia ceea ce se înțelege în acest text prin eficiență și proceduri.

În primul rând, dincolo de definițiile de manual care asociază acest termen cu o valoare pozitivă a raportului între un efort depus și câștigurile obținute, eficiența, în termenii managementului public sau nu, este cu atât mai mare, cu cât ”distanța” între deciziile și rezultatele obținute este mai mică. Cu alte cuvinte, cu cât o anumită măsură este luată mai repede, cu un efort (resurse) mai mic, respectiv conduce mai bine la obținerea unor rezultate pozitive, cu atât acea măsură este considerată mai eficientă. Din această cauză, discursul despre eficiență va fi mereu preferat în orice tip de administrație, cu atât mai mult atunci când este vorba de politici publice sau, mai grav, ca în cazul de față, de o situație de urgență. Invocat neobosit de cetățeni în situații de normalitate, preferat de politicieni în majoritatea discursurilor electorale de la noi, sensul acestui termen pare să fie abandonat după confruntarea cu experiența concretă a exercitării puterii, respectiv a managementului administrației publice. Dovezile sunt nenumărate: imposibilitatea de a concedia funcționari publici ineficienți, eșecul de a atinge obiective cum ar fi finalizarea unor autostrăzi, rezolvarea problemei traficului, reducerea birocrației, reforma sistemului de sănătate etc.

Pe de altă parte, prin proceduri, cel puțin la nivelul administrației publice, putem înțelege orice tipuri sau consecințe ale unor reguli, legi, hotărâri sau directive a căror aplicare reprezintă o modalitate de standardizare a acțiunii, și a căror respectare este obligatorie. Procedurile sunt rigide, dar au avantajul, printre altele, că permit o evaluare obiectivă, ulterior implementării unei acțiuni. Acest avantaj ar putea fi esențial mai ales în cazul unor acțiuni publice. În categoria procedurilor, ușor de asociat cu exemplele amintite mai sus, intră, de exemplu, cele care se referă la angajarea personalului, realizarea achizițiilor publice, modalitatea de sancționare a personalului, modul de realizare a bugetului, precum și alte multe aspecte legate de organizarea și managementul atingerii obiectivelor concrete ale unei instituții publice guvernamentale. În această categorie intră și procedurile privind consultarea publică, proprii unei guvernări democratice.

Din punct de vedere managerial, toate aceste proceduri ar putea fi considerate piedici într-un efort de eficientizare a administrației publice. De exemplu, respectarea principiului democratic al separării politicului de administrație ar putea face ca disponibilizarea funcționarilor publici să fie foarte dificilă, chiar și atunci când există motive clare de incompetență. Aceeași situație poate fi întâlnită și în cazul achizițiilor publice, mai ales atunci când acestea fac parte dintr-o serie de măsuri care conduc la atingerea unor obiective de politici politice mai ample. Atât într-un caz, cât și în celălalt, consecința constă în producerea unor întârzieri ale întregului proiect sau chiar zădărnicirea acestuia, urmată de înregistrarea costurilor politice corespunzătoare eșecului realizării politicilor publice promise.

În administrația românească a existat înainte de pandemie, și se manifestă și acum, un conflict latent între efortul de a respecta proceduri, ca cele descrise mai sus, și necesitatea de a fi eficient. Acest conflict ar putea deveni pe atât de pregnant, pe cât de mare este amploarea impactului acestei situații de urgență, pentru care nu există proceduri, cele aplicate anterior dovedindu-se depășite. Probabil că un exemplu relevant este modalitatea de anunțare a deciziilor guvernamentale în această situație de urgență. Aceasta, chiar și atunci când se referă la măsuri specifice (Decretul 1), se realizează cu o rigurozitate juridică asemănătoare celei cu care erau anunțate inițiativele legislative într-o situație de normalitate – o bună parte a textului cuprinde referiri complicate la articole sau paragrafe formulate în alte reglementări în vigoare pentru a sublinia conformarea la reguli, interesul pentru simplitatea și claritatea măsurilor propuse devenind, chiar dacă fără intenție, secundar. Această abordare rigidă reflectă nu o simplă inadecvare conjuncturală a modului de a comunica, ci este expresia unui mod de a concepe și implementa acțiuni în administrația publică românească, încă dinainte de situația de urgență cu care ne confruntăm acum.

Căutarea unei soluții pentru rezolvarea acestui conflict nu ne îndreaptă, de fapt, către o alegere între renunțarea la proceduri și opacizarea actului de guvernare în numele eficienței, respectiv continuarea tendinței de a produce în neștire diverse reglementări și proceduri pentru a identifica mai bine posibilele derapaje nedemocratice sau a sancționa inevitabilele cazuri de corupție. De fapt, ambele se dovedesc a fi fețele unei aceleiași monede. Turnesolul condițiilor specifice unei situații de urgență arată cu prisosință faptul că interesul nu trebuie acordat unui conflict imaginar, care ar putea conduce la dispute ideologice sterile referitoare la cât de puternic ar putea deveni statul, ci unui efort susținut de reconfigurare a modului în care sunt concepute, comunicate, implementate și raportate rezultatele diferitelor acțiuni îndreptate în administrația publică către atingerea unor obiective de politici publice. Eficiența și procedurile pot coexista în contextul managementului acestei administrații, atunci când primele nu minimizează necesitatea parcurgerii unor proceduri democratice care să asigure inclusiv un nivel ridicat de transparență, iar celelalte sunt realizate ținând cont deopotrivă de caracterul public al acestor rezultate, dar și de eficiența cu care ele trebuie obținute.

O astfel de dimensionare a formulării unor scenarii de evoluție a statului în perioada post-pandemiei ne îndepărtează, așadar, de punerea problemei în termenii dihotomiei clasice între un stat nedemocratic cu puteri sporite și unul care continuă să se dovedească la fel de slab ca până acum. Această reconfigurare nu înseamnă o transformare a instituțiilor publice în corporații, asemănătoare celor din mediul privat, și nici transformarea cetățenilor în clienți, în cursa pentru o mai mare eficiență. Nu înseamnă, însă, nici continuarea unei abordări procedural/legaliste profund păguboasă, dovedită astfel mai ales în această perioadă.

Miza învățămintelor post-pandemie este de a reconfigura un aparat administrativ a cărui lipsă de eficiență dovedită ar putea fi corectată prin luarea în considerare a necesității atingerii în mod democratic a unor obiective de politici publice, în condițiile unui nivel ridicat de eficiență. Tipurile de soluții care ar putea fi identificate s-ar putea întinde de la eliminarea drastică a birocrației sau reconfigurarea modului în care se realizează și execută bugetul, până la condițiile de realizare a achizițiilor publice, evaluarea și regimul de sancțiuni pentru funcționarii publici sau chiar creșterea receptivității la aplicarea de soluții informatice inovative a căror implementare ar putea crește eficiența furnizării serviciilor publice, concomitent cu creșterea nivelului de transparență.



Comenteaza pe Contributors.or






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















2492 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by