În momente ca acestea, menţinerea delicatului echilibru dintre datoria de a ocroti sănătatea publică şi nevoia de a respecta libertăţile individuale rămâne provocarea fundamentală pe care nu o putem ignora. Starea de urgenţă, la a cărei intensificare juridică asistăm, nu este un panaceu şi ea nu poate fi leacul care asigură vindecarea miraculoasă a unei societăţi intregi.
O stare de urgenţă nu poate fi mai eficientă sau mai dezastruoasă decât statul care o proclamă şi aplică. Prerogativele extinse de care autorităţile dispun sunt însoţite, în mod natural, de creşterea responsabilităţii lor faţă de cetăţenii al căror spaţiu de autonomie este redus. Starea de urgenţă nu poate anula, în nici un fel, contractul pe care se fondează cetăţenia. Ea nu poate introduce nici arbitrariul poliţienesc şi nici a sprijini ideea darwinismului social.
România este , din această perspectivă, un caz cu atât mai dramatic cu cât standardele domniei legii şi ale bunei guvernări au fost dificil de atins şi în vremuri neafectate de severitatea actuală. Statul român este subminat de un întreg mecanism clientelar: acestui mecanism i se datorează nu doar promovarea incompetenţei , ci şi cleptocraţia care a menţinut sistemul de sănătate public în starea sa jalnică de acum.
România este vulnerabilă pentru că propriile sale resurse, limitate ele însele, au fost afectate, constant, de politica iresponsabilă a unui regim PSD ce a ales să favorizeze demagogia economică . Conduita celor care, în calitate de foşti miniştri ai guvernelor conduse de interpuşii lui Liviu Dragnea , aleg să dea lecţii televizate de guvernare este expresia cinismului însuşi.
România este întemeiată pe un sistem de administrare local la nivelul căruia complicităţile sunt unicul criteriu de desemnare şi de promovare. Relaţia dintre puterea de partid şi de stat este una atât de strânsă incât însuşi conceptul de administraţie onestă şi eficace este rareori prezent în practica comunităţilor noastre. Cupiditatea, servilismul, incompetenţa sunt agenţii patogeni ai acestei pandemii.
Cât despre economia românească, starea de urgenţă, în absenţa unei abordări atente şi inteligente, poate conduce la paralizie şi la costuri sociale greu de eliminat în lunile şi anii ce vin. Fragilitatea României face ca dilema atâtor societăţi, ( alegerea între închidere în scopul salvării vieţii şi menţinerea unui motor economic funcţional) să fie una cu atât mai dificil de gestionat.
Statul român nu poate cere cetăţenilor săi sacrificii fără ca propria sa funcţionare să fie, acum, transparentă şi previzibilă. Starea de urgenţă înseamnă mai mult decât adoptarea de ordonanţe militare. Ea presupune organizarea solidarităţii, protejarea ordinii şi construirea unei speranţe comune, oricât de fragilă. Starea de urgenţă este un test al bunei – guvernări şi al domniei legii.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
