Recent declarata Stare de Urgență produce deja o seamă de efecte, unele dintre ele însemnând și contestări, discuții ș.a.a., dacă ne oprim asupra a o seamă de atitudini exprimate în presă vis a vis de aceasta.
Să nu uităm că O.U.G. Nr.1/21 februarie 1999 este un act normativ care a fost emis sub presiunea evenimentelor generate de cea de a cincea mineriadă, cea din ianuarie 1999. Insuficiențele sau nepotrivirile acesteia cu o seamă de cadre normative, și nu numai, au făcut să fie criticată încă de la bun început. Contestă ri pe un astfel de subiect s-au petrecut și în alte țări. Pe corpul legii s-au operat o seamă de modificări (Noiembrie 2004, când devenea Legea Nr. 453 și Octombrie 2019, prin Legea Nr. 164). Oricum nu va mulțumi pe toată lumea.
Versiunile mai apropiate în timp de momentul adoptării denotă, dincolo de necesitatea stingentă a eliminării arbitrarului violenței, teama clasei politice în fața instrumentului militar de putere (vezi art. 31 eliminat ), faptul că acesta ar putea să o înlăture de la conducerea țării.
Mai departe însă, scopul normativului este de a crea cadrul în care instrumentele de putere ale statului să intervină pentru înlăturarea pericolului și menținerea statului. Avem în vedere locul în care unii specialiști în drept administrativ consideră că ”Menținerea ordinii este cel mai vechi dintre obiectivele guvernării și presupune stabilirea de reguli în scopul prezervării vieții și al garantării proprietății.” (1_)
Așadar, nu vorbim de o ”predare a puterii” către instrumentul militar de putere, ci de acțiunea acestuia într-un cadru în care acțiunea violentă (sau iminența acesteia) să poată rezolva operativ sarcinile instituțiilor, ale entităților economice și sociale. Nu putem trece cu vederea faptul că în deceniile din urmă, pe baza cadrului normativ specific, la diverse eșaloane militare s-au ”jucat” exerciții (aplicații) cu diverse scenarii. Rămâne de văzut cât vor folosi actualele echipe manageriale învățămintele reieșite din acele activități.
Este probabil că multe din poziționările și contestările referitoare la ce și cum să facă ori care să fie rezultatul emiterii și mai ales al Stării de urgență uită tocmai Scopul măsurii. Acesta nu are în vedere ca Armata sau Ministerul de Interne să rezolve situația, ci ca aceste componente ale instrumentului militar de putere să asigure atmosfera necesară pentru ca autoritățile și instituțiile civile să-și poată face treaba. Manu militari înseamnă aici sprijinul specializat în aplicarea violenței în cazul în care cetățeanul nu se supune măsurilor ordonate. Vorbim aici de tot ceea ce legea prevede drept obligații ale cetățeanului român, și nu numai, pe timpul stărilor excepționale.
Consider că cele câteva desene/grafice pe care le inserez în continuare ar putea să aibă puterea de sugestie necesară pentru o înțelegere a ansamblului pe care l-am prezentat. Ele au la bază statuările normativului românesc, dar și unele concluzii ale unor congrese internaționale pe profil. (2_) Creșterile avute în vedere incumbă sporiri ale măsurilor militare specifice, dar și treceri ale activității economice și sociale la orientări și dimensiuni necesare stării următoare. Rapiditatea cu care are loc răspândirea C-19 și urmările deosebit de grave pentru orice țară impun intervenția cu toate resursele la dispoziție. Modul de manifestare a pandemiei indică posibilitatea imediată a împiedicării funcționării instituțiilor statului și a instrumentelor sale de putere. Urgențele avute în vedere sunt orientate pe baza legii și a oportunităților planurilor specifice.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
