Pandemia venită din China va trece; însă va lăsa în urmă o severă criză economică și importante mutații geopolitice și geoeconomice, o tendință spre de-globalizare și perspectiva unei extinderi a influenței, oricum majore, a Beijingului pe plan internațional
Manuel Castells avertiza încă din 1997, în „The Power of Identity”, într-o perioadă în care globalizarea literalmente exploda, asupra pericolelor reprezentate de lipsa unui „guvern global” care să fie în măsură să o gestioneze, în condițiile unei enorme mobilități umane, prin migrație, turism sau călătorii de afaceri, și a unor lanțuri de producție și ele globale. Toate aceste evoluții au creat deja numeroase tensiuni și mutații disruptive majore, în plan politic, economic, societal, amplificate de crize ca aceea pe care o parcurgem în prezent. Crize și evoluții cu reverberații mondiale, provocări în fața cărora instituții ca ONU se dovedesc impotente atunci cînd trebuie luate decizii majore. În febra globalizării corporațiile occidentale din cele mai variate domenii, de la industria electronică la cea farmaceutică, și-au externalizat masiv producția. Așa s-a ajuns ca marii producători de medicamente din Statele Unite să importe din China majoritatea ingredientelor farmaceutice de bază. Ceea ce, avertizează doi influenți senatori americani, Marco Rubio și Tom Cotton, constituie vulnerabilități extrem de periculoase, mai ales în timpul unei crize de proporțiile celei pe care o parcurgem în prezent. Iar confirmarea nu a întîrziat să apară. Într-un articol publicat recent agenția oficială chineză Xinhua lasă să se înțeleagă că Beijingul ar putea institui un control asupra exporturilor de medicamente către Statele Unite „pentru a le inunda într-o mare de coronavirus”.
Cu zece ani în urmă China nu ar fi îndrăznit să vină cu astfel de amenințări. Însă lumea s-a schimbat semnificativ de atunci, asistăm astăzi la o acerbă competiție geopolitică. Lumea globală a început să se fractureze așa că, de exemplu, lanțurile de afaceri internaționale nu mai sunt deloc la fel sigure ca în trecut. În special China, dar și Rusia în zona de energie, utilizează frecvent și adesea eficient pîrghii geoeconomice pentru a-și promova interesele strategice. În acest context la fel cum criza economică din 2008-2009 a constituit un moment de ruptură în peisajul geopolitic și cea actuală, generată de epidemia de coronavirus, va lăsa urme adînci. Suprapunerea între o lume puternic globalizată și o pandemie care se răspîndește cu o viteză enormă ne pune în fața unor provocări, de ordin medical, uman, societal, economic pentru care nu par să existe deocamdată decît doar niște răspunsuri parțiale a căror eficiență este în mare măsură neclară.
Pandemia va oferi o imagine de ansamblu asupra capacității diferitelor modele de societate de a gestiona crizele de mari dimensiuni, în plan medical, economic, social. Am văzut cum arată modelul chinezesc dar și maniera de acțiune dintr-o serie de democrații asiatice, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, care s-a dovedit a fi destul de eficientă. Modelul cultural dominant din aceste țări, de sorginte confucianistă, care cultivă respectul pentru autorități și stabilitatea socială, în care interesele naționale prevalează în fața celor individuale, pare să ofere un avantaj în perioadele de criză. Vedem, la polul opus, ceea ce se întîmplă în Italia, care nu pare să aibă parte de prea multă „solidaritate europeană”, cea despre care se vorbește atît de frumos pe la Bruxelles (în vremurile bune, desigur). Italia a tratat inițial problema cu lejeritate pentru a trece ulterior, aunci cînd lucrurile au luat-o razna, la măsuri draconice nu foarte diferite de cele din China. Acum urmează să vedem și cum se va descurca America, care merge pe formula unui amplu partenariat public-privat, în condițiile climatului electoral tensionat de acolo (deși trebuie spus că în acest caz s-a ajuns totuși la un oarecare consens bi-partizan în Congres) și a unui peisaj mass media în mare parte ostil administrației Trump.
Apropo de diversele măsuri radicale, europenii critică administrația Trump pentru că nu a anunțat în prealabil decizia de suspendare a tuturor zborurilor dinspre Europa, cu excepția Marii Britanii. Donald Trump nu a făcut bine, desigur. Dar Austria a procedat exact la fel, a blocat granița cu Italia, fără să anunțe guvernul de la Roma. La fel, Franța și Germania au blocat exportul unor produse medicale (măști și mănuși chirurgicale, alte echipamente de protecție). Decizia, care a afectat în special Italia, de departe țara din UE cea mai greu lovită de criză, a fost aspru criticată de politicieni italieni care acuză lipsa crasă de solidaritate din interiorul Uniunii Europene. Asta în timp ce la Paris Emmanuel Macron făcea un generos apel la o „solidaritate globală” și „granițe deschise”, pentru că „virusul nu are pașaport”.
Ca și în 2015, în perioada crizei grecești, chinezii s-au grăbit să exploateze oportunitatea apărută. Atunci au cumpărat portul Pireu, spre regretul ulterior dar tardiv al Berlinului. Acum au trimis în Italia măști, teste coronavirus și o echipă de medici. O inteligentă lovitură de PR. Am văzut în Italia dar și în România tot felul de reacții favorabile, care scoteau în evidență „demersul generos” al chinezilor în contrast cu egoismul „țărilor surori din UE”. Pe acest teren sunt semne că prinde și propaganda Beijingului care pentru a trece în plan secund faptul că epidemia a avut ca punct de plecare Wuhan-ul vine cu acuzația fantezistă că virusul ar fi fost plantat de militarii americani prezenți la Jocurile Militare care au avut loc în China la sfîrșitul anului trecut. Oricum, foarte probabil vom asista în viitor în Italia la un scenariu asemănător cu cel grecesc. Beijingul a pus ochii pe 4 porturi: Genoa (cel mai mare port italian), Palermo, Trieste și Ravenna. Iar o Italie în pragul colapsului economic pe fondul miopiei geopolitice europene și cu resentimente acumulate între timp pentru lipsa de solidaritate din UE (pentru a doua oară, după ce a fost lăsată fără un suport semnificativ din partea Bruxelles-ului și atunci cînd a trebuit să gestioneze singură marele val migraționist din nordul Africii) va fi probabil tentată să accepte banii Chinei. Care mai are alte două obiective majore. Să blocheze și cu ajutor de la Roma, așa cum a făcut în ultimii ani folosindu-se de Ungaria și Grecia, decizii și critici ale Uniunii Europene care o deranjează. Și să obțină un foc verde pentru instalarea echipamentelor 5G produse de Huawei în Italia, un nou pas pentru obținerea dominației tehnologice a spațiului de comunicații și Internet din UE.
Modelul de acțiune american, modelul britanic și cel chinezesc
Este interesant de remarcat maniera în care Casa Albă a decis să acționeze. Recunoscînd că sistemul lor de sănătate nu a fost gîndit să gestioneze crize de o asemenea dimensiune americanii au decis să regîndească complet modul de acțiune, inițiind un amplu partenariat cu sistemul privat. Au fost implicate marile lanțuri de magazine, Walmart, Target, CVS, laboratoare de cercetare, companii de sistemul medical privat, marile universități, cu toate facilitățile de care dispun. Iar o companie din Alphabet, holdingul care deține Google, lucrează la o platformă online care va permite filtrarea celor care trebuie testați (este un element important în limitarea vitezei de expansiune a epidemiei) și direcționarea lor către spațiile în care sunt prelevate probele, inclusiv cele puse la dispoziție în parcările marilor lanțuri de magazine. Au mai fost introduse și testările „drive-through”, direct din automobile, un model similar cu livrările de fast-food, din mașină, la McDonalds sau KFC.
Este o abordare situată la polul opus celei la care s-a recurs în China, unde s-au luat măsuri extrem de dure derulate complet netransparent, posibile doar într-un stat totalitar. Au fost ziariști arestați sau expulzați, în cazul celor străini, precum cei trei de la Wall Street Journal, Dar abordarea diferă și față de cea din Europa, în care cam totul cade în seama guvernului. Și ilustrează dinamismul și capacitatea de adaptare rapidă la provocări a Americii (pe care Bernie Sanders vrea să o „corecteze” mărind masiv implicarea guvernului, ca parte a agendei sale neo-socialiste). E interesant de urmărit și abordarea inițială din Marea Britanie, destul de diferită de cea dominantă din restul Europei, care pleca de la ideea de imunizare colectivă și de la premiza că din moment ce marea majoritate a celor care se îmbolnăvesc fac forme ușoare și astfel se imunizează nu au rost măsuri drastice de înghețare completă a activității pentru că asta va duce în etapa următoare la un colaps economic cu consecințe potențial mai grave decît cele provocate direct de epidemie. În paralel urmînd a se acorda prioritate protejării categoriilor cu grad mare de risc pentru a diminua numărul de decese. „Va fi un moment – în contextul în care epidemia se va extinde şi probabil aşa va fi – în care vrem să protejăm grupurile de risc, iar cât timp îi protejăm se va atinge imunitatea comunităţii pentru restul populaţiei”, sintetizează pentru BBC această manieră de abordare dr. David Halpern, expert în psihologia comportamentală, care coordonează BIT – Behavioural Insights Team, o structură instituțională responsabilă cu formularea politicilor guvernamentale ca răspuns la epidemia de coronavirus. În același timp guvernul de la Londra a cerut companiilor de automobile dar și celor din alte industrii să-și reprofileze temporar activitatea pentru a produce ventilatoare respiratorii pentru sistemul de sănătate. Numărul insuficient al acestora este în parte responsabil pentru numeroasele decese din Italia. Între timp guvernul Boris Johnson a modificat parțial strategia. Temîndu-se de o explozia necontrolată recomandă totuși autoizolarea la domiciliu a celor care prezintă simptome gripale însă evită, cel puțin deocamdată, măsurile extrem de dure luate în restul continentului. Școlile rămîn deschise, deschise rămîn și restaurantele și pub-urile chiar dacă se recomandă evitarea aglomerațiilor. Mesajul general venit de la Londra este acela că din moment ce epidemia poate dura destul de multă vreme este înțelept să se ia măsuri în mod gradual pentru a micșora impactul economic. Vom vedea în cîteva luni care dintre aceste politici guvernamentale se va dovedi mai performantă însă cea britanică are meritul că încearcă să ia în calcul impactul mai larg al crizei, pe termen mediu sau lung, nu doar prin prisma presiunilor medicale imediate. Pînă la urmă, ce se va întîmpla în lunile următoare va confirma sau va infirma deciziile luate acum de autorități în diferitele țări de pe glob. În acest moment guvernele merg instinctiv pe soluții extreme sperînd sa limiteze astfel rata de răspîndire a epidemiei fără sa ia în calcul ce se va întîmpla în pasul următor, dacă economia se prăbușește, șomajul explodează sau chiar nu mai sunt bani pentru pensii și salarii.
După cum observă George Friedman într-o analiză publicată în Geopolitical Futures această bătălie împotriva pandemiei are costuri care nu pot fi ignorate. „Abordarea conform căreia trebuie luate toate măsurile, „indiferent de costuri” – pe care merg majoritatea țărilor este un principiu dezastruos, mai ales atunci cînd costurile devin atît de mari încît nu mai pot fi suportate în plan social”, scrie el. Cu atît mai mult cu cît deocamdată nimeni nu poate oferi o perspectivă temporală, nu știm cînd vom putea spune că virusul este eradicat. Nu este exclus ca epidemia chiar sa revină la un moment dat. Sigur, poate între timp se găsește un vaccin dar pînă cînd acesta va putea fi omologat și va fi disponibil comercial în cantități mari va trece destulă vreme. Singurul lucru cert este că după ce lucrurile se vor mai liniști din punctul de vedere al epidemiei dar în schimb se va instala criza economică aceleași guverne care au luat măsurile drastice pentru a stopa criza medicală vor plăti costurile inerente. „Guvernele sunt fără îndoială structuri utile dar așteptările publicului sunt în general extravagante în astfel de cazuri. În faza inițială guvernele sunt acuzate că nu se dovedesc suficient de capabile să asigure protecția populației. Însă ulterior vor fi acuzate pentru urmările măsurilor luate pentru protecția acesteia. Nu am ajuns încă în acest punct, dar nici nu suntem departe”, scrie același George Friedman.
Pandemia și economia
În prezent accentul cade în principal pe măsuri de natură epidemiologică luate pentru a încetini propagarea virusului. Dar asta este doar una dintre dimensiunile provocării. Ne vom confrunta foarte repede cu probleme grave de ordin economic, cu mare impact social.Ce e sigur este că la fel ca în 2008, se va intra într-o recesiune economică. Mai puțin clară este amploarea acesteia. „Este foarte probabil ca în zona Euro din UE și în Uniunea Europeană în ansamblu să avem în acest an o creștere economică negativă, poate chiar una semnificativ sub zero”, a avertizat Maarten Vervey, director general în Comisia Europeană. Este de așteptat ca același lucru să se întîmple, cel puțin în primul semestru, și în Statele Unite deși acolo se estimează că se va ajunge din nou pe plus în a doua parte a anului. Iar toate acestea se întîmplă pe fondul unor deficite publice, oricum explodate, care vor crește substanțial pentru că vor trebui injectate sume importante pentru a evita un colaps economic. În majoritatea țărilor occidentale economia se bazează primordial pe consumul intern, care de pildă în Statele Unite reprezintă două treimi din PIB, așa că izolarea oamenilor, îndemnul la “distanțare socială”, va avea un impact catastrofal dacă se prelungește destul de mult timp. După cum nici țările ca Germania, unde exporturile au o pondere importantă în PIB (peste 47 de procente în 2018, în timp ce în Statele Unite ponderea este de doar 12 procente) nu stau mai bine pentru că piețele lor de export se prăbușesc și ele.
Experții sunt în special îngrijorați de situația din Italia a cărei economie era destul de șubredă și înainte de declanșarea crizei. Or Italia nu e Grecia, este a treia economie din zona Euro, după Germania și Franța, cu un PIB de aproape 2 trilioane de Euro. O eventuală intrare în criză acolo ar putea duce, există temeri în acest sens, chiar la colapsul zonei Euro. Va putea oare Germania, care era și ea deja aproape în recesiune (rata de creștere pentru PIB-ul total al zonei Euro a fost anul trecut de doar 1,2 procente) încă înainte de declanșarea crizei să salveze situația? Nu e clar deloc pentru că și Germania este afectată de criză, nu mai suntem în situația crizei grecești din 2015. Inevitabil va fi afectată masiv și România care, din păcate, nu pare prea pregătită să gestioneze situația creată. Între altele și pentru că Italia, a cărei economie va intra cu siguranță într-o recesiune severă, este după Germania a doua cea mai importantă piață pentru exporturile României, absoarbe 13,5 procente din totalul acestora.
Impactul economic negativ generat de pandemie, deja existent sau iminent, este impresionant. Dacă în 2008 colapsul piețelor financiare a afectat masiv economia acum asistăm la fenomenul invers, frica indusă de o previzibilă cădere economică, din cauza pandemiei, a stîrnit panică pe piețele financiare. Am văzut căderi masive pe burse, unele chiar dramatice, așa cum a fost cazul cu cotațiile liniilor aeriene americane. Companiile listate la bursă au pierdut, în total pe plan mondial, în doar trei săptămîni, peste $8 trilioane din valoarea lor de piață. Și asta este doar o fotografie de etapă. Pierderile ar putea fi și mai mari în viitor. Călătoriile de afaceri, pentru care companiile plătesc în mod normal $1 trilion pe an, vor scădea ca volum cu cel puțin o treime. La fel, țările pentru care turismul are o pondere importantă în PIB (7 procente în Franța, 12 procente în Spania și Portugalia, 13 procente în Italia) vor fi sever afectate. În plus, pe acest fond vedem și demersurile destabilizatoare ale Rusiei de a prăbuși prețul petrolului, care a scăzut brusc de la circa $50 pe baril la $32 și apoi la $30 pe baril. Moscova vrea să-i scoată de pe piață pe producătorii americani de gaze de șist, care sub un preț pe baril de $40 încep să intre în pierdere, după cum relatează Wall Street Journal.
Elementul cu totul nou în această criză economică este natura ei specială. Nu ne vom confrunta cu o criză financiară obișnuită ci, așa cum scrie istoricul Niall Ferguson în The Sunday Times, cu o „criză de sănătate publică cu simptome financiare”. Este o precizare esențială pentru că în acest context efectul soluțiilor clasice de contracarare, stimulentele de ordin monetar și fiscal, este serios limitat. În ziua în care Jerome Powell, președintele Federal Reserve, echivalentul Băncii Naționale de la noi, anunța o enormă injecție financiară în piață, de $1,5 trilioane, cotațiile bursiere au continuat să scadă dramatic. Iar după ce duminică seara Fed-ul au anunțat o scădere a ratei dobînzilor pînă la practic zero procente la New York indicele Dow Jones, care doar pe 12 februarie atinsese nivelul record de 29551 puncte, a avut cea mai dramatică cădere (de aproape 3000 de puncte) de la Black Monday-ul din 1987, pierzînd aproape o treime din valoare în raport cu vîrful atins cu o lună în urmă. Din acest punct de vedere situația e chiar mai dramatică decît cea din timpul crize economice majore din 2008. Explicația e relativ simplă. Suntem într-un context în care oameni care ar fi fost cuceriți doar cu puțină vreme în urmă de o reducere de preț de 10-15 procente vor refuza foarte probabil acum să meargă într-o croazieră chiar dacă ar avea pentru bilet o ofertă de 10 ori mai mică decît tariful normal. În astfel de momente comportamentul irațional este extrem de greu de stăpînit mai ales că mass media întrețin această stare de spirit în buclă, raportînd prompt cîți oameni s-au mai îmbolnăvit și cîți au murit. Vom vedea după toate probabilitățile o cădere economică severă provocată de panică, pe de o parte, și de renunțarea la investiții mai substanțiale, cel puțin pentru viitorul apropiat, datorită nesiguranței, pe de altă parte.
Dar există și presiuni imediate, legate de capacitate de menținere a lanțurilor de aprovizionare esențiale precum cele din domeniile produselor alimentare, energiei și medicamentelor. E adevărat și la noi și în UE sau îan Statele Unite se fac eforturi pentru a le proteja însă pînă la urmă carantina și izolarea la domiciliu au un impact serios mai ales că tendința de a face stocuri este irezistibilă oricîte apeluri fac autoritățile sau lanțurile de magazine. De pildă în America livrările de alimente la domiciliu pe care Amazon le făcea în mod normal în aceeași zi au ajuns să fie onorate chiar și abia după zece zile. Mai ales dramatică poate fi lipsa unor medicamente esențiale pentru bolnavii cu afecțiuni grave, fie pentru că acestea nu pot fi livrate către farmacii, fie pentru că se rupe lanțul de aprovizionare cu ingredientele necesare pentru producția acestora, multe fabricate în China. În acest caz s-ar putea ajunge în situația în care numărul deceselor provocate de absența acestor medicamente să-l depășească pe cel al deceselor care sunt rezultatul epidemiei de coronavirus.
Sub semnul de-globalizării și ofensivei geopolitice a Chinei
Foarte probabil vom asista de acum încolo la modificări de substanță în peisajul economic internațional, în parte prin accelerarea unor tendințe deja existente, cum ar fi de-globalizarea, diminuarea tendinței de recurgere la externalizări. Cu un impact important și în plan geopolitic. Kenneth Rogoff, profesor de Economie la Harvard, fost Economist Șef al FMI, spune că spre deosebire ultima criză economică, generată în mare măsură de căderea cererii, acum ne vom confrunta cu una dublă, provocată nu doar de o cădere a cererii ci și de una a ofertei din cauza scăderii producției, urmările fiind o penurie generalizată de produse și o creștere rapidă a prețurilor. El face o comparație cu momentul boicotului petrolier din 1970, cînd se ajunsese la cozi imense la stațiile de benzină, și estimează creșteri semnificative ale inflației. În opinia sa impactul va fi unul diferențiat și există și o parte relativ bună: aceea că în țările dezvoltate economia fiind una bazată preponderent pe servicii și cu un surplus mai degrabă decît un deficit de capacități de producție criza pe partea de ofertă de bunuri va fi una temporară. Din acest punct de vedere Statele Unite și Canada fiind mult mai bine poziționate față de Europa și Japonia din cauza resurselor naturale semnificative de care primele dispun. În ceea ce privește China în ciuda șocului financiar masiv cu care se confruntă (gradul de îndatorare total al acesteia este estimat la circa 300 de procente) aceasta va continua să rămînă principalul actor economic pe plan mondial care va acționa în spațiul non-occidental, crede profesorul Rogoff.
Pe de altă parte, o analiză din The Economist identifică două mari tendințe în domeniul gestiunii afacerilor, nu neapărat noi, dar pe care le vom vedea foarte probabil accelerate în perioada următoare. Favorizate și de faptul că serviciile ocupă o pondere dominantă în economiile occidentale. Prima vizează felul în care se va munci în viitor. Întrebarea este în ce măsură se va extinde „tele-munca”, adică munca de acasă? Forțate de împrejurări exact asta experimentează astăzi o serie întreagă de companii, bănci, societăți de asigurări sau o companie ca Twitter care le-a cerut celor 5 mii de angajați să lucreze de acasă. Dacă formula se va dovedi viabilă este foarte posibil ca în viitor să vedem această formulă permanentizată, chiar dacă nu la aceeași dimensiune. Din acest motiv, menționează The Economist, prețul acțiunilor unor companii ca Slack, care oferă o platformă de comunicare internă între angajații unei companii, sau Zoom, care a dezvoltat un program pentru videoconferințe, a crescut dramatic. Or, asta ar putea provoca un adevărat cutremur în zona imobiliară de birouri. Marile corporații multinaționale plătesc, în Statele Unite și în Marea Britanie, în medie $5 mii pe an de angajat pentru chirii și servicii asociate în condițiile în care doar 40-50 procente din aceste poziții sunt realmente folosite în timpul orelor de lucru. Dacă aceste corporații decid să migreze chiar și doar 15-20 procente dintre angajați într-o formulă de muncă la domiciliu impactul economic va fi unul important, pozitiv în unele cazuri (de exemplu, mai puțină aglomerație în trafic), negativ în altele (cum ar fi restaurantele în care corporatiștii mănîncă la prînz). Va fi afectată mai ales zona imobiliară nerezidențială, aspect la care ar trebui să se gîndească și dezvoltatorii de la noi care își făcuseră planuri mizînd pe o creștere semnificativă a necesarului de spații de birouri în București și în marile orașe.
O a doua mare mutație de așteptat este una mult mai semnficativă, cu implicații majore inclusiv în plan geopolitic, și are în vedere lanțurile de producție. Vom asista inevitabil la un proces de inversare a globalizării, de „re-shoring”, tendință deja în curs, prin renunțarea la facilitățile de producție în principal din China. O parte dintre acestea au fost deja mutate sau sunt în curs de a fi transferate în alte țări din Asia, în principal în Vietnam și Taiwan. O altă parte vor fi readuse în Statele Unite în unități cu un înalt grad de robotizare pentru a compensa o parte din costul suplimentar cu forța de muncă. Confruntarea geopolitică dintre China și America va accelera această tendință. Nu în aceeași măsură în cazul europenilor între care unii ar putea fi tentați să încerce să exploateze o astfel de oportunitate. Nu doar criza actuală ci și impredictibilitatea generată de războiul comercial dintre Statele Unite și China au pus sub semnul întrebării viabilitatea menținerii sistemului de producție bazat pe filosofia just-in-time-delivery, sistem introdus de către Toyota în anii ’70, adoptat pe scară largă pentru că este eficient datorită minimizării stocurilor tampon. Problema este însă că sistemul este extrem de vulnerabil la șocuri de tipul celor la care asistăm astăzi. După relevă The Economist o firmă listată pe indexul bursier S&P 500 are în medie stocuri doar pentru 66 de zile. Sunt și situații extreme. Conform Bloomberg Apple are astfel de stocuri doar pentru 9 zile! În aceste condiții companiile vor fi nevoite să schimbe din temelii sistemul, prin extinderea inventarului și mai ales prin readucerea facilităților de producție într-un areal geografic sigur.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
