Pandemia aceasta sub imperiul căreia trăim în aceste luni (toți sperăm să fie doar luni, dar cine poate ști?) va pune la încercare umanitatea, toleranța, responsabilitatea individuală a fiecăruia, solidaritatea, rezistența sistemului nostru imunitar, și la propriu și la figurat.
Vă scriu de la Nürnberg. Numărul cazurilor testate pozitiv în preajma orașului este de 40 azi, acestea au crescut de cel puțin două ori față de cazurile raportate acum 3 zile și desigur continuă să crească. Pentru cei care au studiat sau care fac statistică cred că se înțelege că situația devine destul de gravă.
Situația reală în Germania este aceasta:
- autoritățile declară clar, prin vocea doamnei Merkel însăși, că nu au soluții, dar că ”vom face ceea ce este necesar” (”wir werden das Notwendige tun”) fără a se preciza concret care este scopul sau care sunt mijloacele;
-de asemenea, doamna Merkel spune că ”cel mai eficient remediu împotriva virusului este timpul”;
-au fost alocate 10 milioane de euro, fonduri pentru cercetare în general și 145 de milioane Euro pentru dezvoltarea unui vaccin;
-în continuare nu se fac testări oamenilor decât în două cazuri: dacă persoana în cauză a fost în zonele considerate cu risc și are simptome sau dacă persoana a avut vreun contact cu o persoană care a fost în acea zonă de risc și de asemenea prezintă simptome; în unele cazuri, strict grave, probabil, se mai recomandă testul, dar nu este clar ce înseamnă suspiciune rezonabilă în acest caz, depinde de aprecierea subiectivă a doctorului; motivul pentru aceste testări restrictive: testul este mult prea scump. Testul a început să fie plătit de casele de asigurări de sănătate abia din 28 februarie, după ce numărul îmbolnăvirilor săriseră deja de cifra 100 (probabil că cei contabilizați inițial au plătit testul din bani proprii); Deci, calculul cazurilor zilnice, pe care le prezintă Institutul Robert Koch, nu reprezintă datele reale, dar nici măcar cele aproximative, doar unele strict orientative;
-singura regulă este cea impusă celor care vizitează zonele de risc și anume de a rămâne în carantină, la domiciliu, pentru 14 zile;
- s-au alocat azi fonduri pentru protejarea muncii part time (de fapt este deocamdată un proiect normativ, dar este prezentat ca fiind deja aprobat);
-la conferința de presă de azi s-a declarat că guvernul nu dorește să restrângă anumite drepturi ale oamenilor, ci se dau doar recomandări pentru comportamentul cetățenilor vizavi de epidemie;
- doar pe plan local, unele orașe sau landuri au luat deocamdată doar măsura interzicerii unor evenimente cu un număr mai mare de 1000 de persoane(Bavaria, orașul Berlin).
Așadar, metoda aplicată de Germania este apelarea la responsabilitatea și la implicarea fiecărui cetățean. Cu alte cuvinte, se recomandă oamenilor, în mod individual, să fie conștienți de gravitatea unui pericol practic necunoscut, dar iminent. Drept măsuri concrete s-au enunțat ca recomandare, ca oamenii să nu mai meargă la evenimente sportive (în primul rând), culturale, să păstreze copiii preșcolari acasă (dar să se gândească dacă își asumă riscul de a-i lăsa pe aceștia cu bunicii). Guvernul nu ia în nici un caz în considerare închiderea școlilor și grădinițelor, pentru că le poartă de grijă de exemplu personalului medical, șoferilor mijloacelor de transport în comun, polițiștilor, etc care au copii;
-se consideră de asemenea, că izolarea țării sau a landurilor este o măsură naivă.
În același timp, directorului Institutului Robert Koch din Germania, Prof. Dr.Lothar H. Wieler, dar si Angela Merkel, declară că se așteaptă ca 70% din populația Germaniei să se îmbolnăvească de coronovirus.
Așadar abordarea este complet diferită față de China, Coreea de Sud, Italia, România. Izolarea bolnavilor nu se practică sau nu se vorbește despre asta, nu monitorizează nimeni în nici un fel pe cei care trebuie să stea la domiciliu sau mai grav, nu se urmăresc șirul de contacte al celor infectați. Practic sunt lăsați să mișune prin metrouri, trenuri, supermarketuri oameni cu potențial mare de infectare.
În cazul în care există simptome, procedura este următoarea: suspectul de coronavirus trebuie să sune doctorul de familie. Dacă medicul consideră necesar, cheamă pacientul la cabinet pentru o consultație de rutină, de preferat la finalul programului medicului. Se recomandă însă ca pacientul să rămână acasă, să nu meargă la cabinet sau la spital din proprie inițiativă. În caz de suspiciuni, pacientul va trebui să sune la un număr de telefon (serviciul este încă în pregătire, deocamdată linia este permanent ocupată). Nu există teste pe care le poate face doctorul în cabinet, nu se trimite nimic la nici un laborator. Cel puțin deocamdată. Se pare că la acel număr de telefon, la un moment dat, răspunde cineva, care va adresa întrebări legate de simptome și dacă acești operatori (nu îmi este cunoscut dacă sunt cadre medicale sau simpli angajați ai unui serviciu callcenter pregătiți în acest sens) consideră oportun, o echipă mobilă se va deplasa acasă la pacient, pentru a face un test. Dacă testul va fi pozitiv, nu este clar însă dacă te vor obliga să mergi într-un centru special sau dacă vei rămâne acasă în carantină. O astfel de procedură îngreunează foarte mult diagnosticarea, prevenirea infectării, reducerea epidemiei și mai ales controlul ei.
Informațiile generale despre coronavirus se găsesc peste tot, dar știrile din mass media sunt cu foarte mare grijă alese pentru a nu introduce panică în rândul populației. Prezentările sunt așa de bine formulate încât ar putea fi obiect de studiu pentru manipularea maselor.
Cât despre solidaritatea europeană, doamna Merkel spune că, se va discuta ca între prieteni, ținând cont de necesitățile prioritare ale Germaniei.
Între timp, noi, oamenii normali, stăm în casă cum și cât putem. Am devenit fiecare, mai mult sau mai puțin, specialiști în coronavirus și ne certăm între noi ca băieții la o bere. Tușim pentru că a fost deja valul de gripă, ne luăm frecvent temperatura. Pe lângă frustrarea că nu ni se spune adevărul despre situația reală, pe lângă faptul că nu se știe cu exactitate, în realitate, foarte mult despre acest virus, nici dacă el dă imunitate sau se pune problema reîmbolnăvirii, nici dacă nu cumva vindecarea este o farsă și altele ca acestea, toți ne spun să ne spălăm pe mâini, parcă am fi la grădiniță. Dar și ei fac la fel, figurat vorbind.
Trăim evident, la fel ca toți cei aflați în această situație, frustrarea că trebuie să ne schimbăm viețile noastre complet, stăm izolați unii de alții, vorbim cu vecinii de la fereastră. Pe lângă toate acestea există și teama că, în ciuda tuturor sacrificiilor, tot ne așteaptă după colț virusul corona. La toate acestea se adaugă frica de supraviețuire. Firmele au oprit angajările, doar cele cu risc (supermarketurile, spitalele, grădinițele) continuă să-și anunțe oferte de joburi. Aparent joburile există, dar atunci când întrebi, mulți își pun ofertele pe ”hold”.
La supermaket hârtia igienică a dispărut din rafturi (îmi va rămâne probabil necunoscut pentru veșnicie motivul pentru care nemții o preferă în locul alimentelor), nici la farmacie nu se mai găsește dezinfectat demult (îmi amintesc cum, numai în urmă cu o lună, aproape că mă trăgeau de mână sticluțele cu dezinfectant la Lidl). Azi, la conferința de presă a guvernului german, s-a precizat că se va da o hotărâre prin care vor dispune o excepție de la o lege specială pentru farmacii. Prin această lege le va da farmaciștilor dreptul de a pregăti dezinfectanți din alcoolulul industrial, dar aceștia nu vor fi puși în vanzare pentru public, ci vor asigura, în principal, necesarul spitalelor și al cabinetelor medicale. Ministrul german al sănătății spunea, tot azi, că oamenii nu au nevoie de dezinfectant la ei în casă, nici de măști (pe care, evident, nici nu se mai pune problema să le găsești pe undeva), pentru că populația își va dezvolta cu timpul o imunitate. Deci, așteptăm să ne îmbolnăvim și să dobândim imunitatea-asta dacă nu cumva vom muri așteptând-o, la fel ca vaccinul sau medicamentul minune cu efecte secundare.
Să mai adaug oare, în paranteză, că duminică sunt alegeri în cel mai mare land al Germaniei, în Bavaria, unde miza politică este mare și unde, candidați din nația noastră, lăudați de presa română subterană, de teama amânării alegerilor, pun pe facebook glume despre coronavirus sau distribuie teorii ale conspirației, în loc să anunțe conaționalii lor cum să se protejeze? Nu încetez să mă întreb, retoric evident, dacă începând de duminică seara sau odată cu ziua de luni vor începe totuși să ia cineva în serios acestă epidemie.
Nu știu cum vi se pare că sună măsurile acestea ale guvernului german. Mie personal îmi pare naiv să lași oamenii să aleagă în această situație, fără a impune nici o măsură concretă. Da, poate poți face asta când ai certitudinea că oamenii vor răspunde în procent de 90% la măsurile solicitate. Germania nu este Coreea de Sud. Cu toată civilizația unora, în Germania nu sunt toți oamenii educați, nici dintre ei, nici dintre străinii rezidenți aici. Oamenii nu se vor comporta cum doresc cei de la guvern. Bunăoară, există persoane care au fost în vacanță la ski în Italia în luna februarie și nu au respectat regula de a rămâne acasă 14 zile în carantină, și-au trimis copiii la școală și la grădiniță. Deci cam atât despre speranța guvernului că oamenii vor asculta recomandările lor. Dar în timp ce ei speră și speră, epidemia se va extinde și ei își vor atinge probabil target-ul de 70% din populația țării de îmbolnăviri. Ba chiar unii afirmă cu un calm desăvârșit că ce înseamnă 700 de mii de morți? Cam 0,8%.. adică peanuts cum s-ar zice.
Încercăm aici însă să ne păstrăm calmul, stăpânirea de sine, demnitatea, rațiunea, umanitatea. Și mă întreb în fiecare zi dacă eu personal voi reuși, până la capăt, să fac toate aceste lucruri.
În orice caz, mărturisesc că singurul lucru de care mă tem este că îmi vor muri copiii și nu voi putea să fac nimic. Singura mea credință este speranța ca sistemul nostru imunitar va face față în lupta lui cu virusul. Știu doar că este o chestiune de zile să ne întâlnim noi și cameleonica doamnă corona, care, poate deveni urâcioasă atunci când se aglomerează cazurile. Procentul acela de 80% care sunt precum niște răceli banale, s-ar putea să nu mai fie.Priviți situația din Italia. Știu însă cu certitudine că ajutorul nu va veni de la sistemul german de sănătate, deși cotizațiile noastre sunt obligatorii și ele sunt trimise lunar, fără excepții. Partea mea de obligație din contractul de asigurare este îndeplinită, în vreme ce serviciile necesare pentru care trebuie să plătesc eu și familia mea și milioane de alți oameni, nu le vom primi sau le vom primi prea târziu, pentru că cineva va interpreta poate subiectiv ”suspiciunea rezonabilă”.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
3
3
