Evoluţiile politice de la Chişinău sunt extrem de interesante, foarte alerte, aproape imposibil de prevăzut. Motivul este slaba structurare a partidelor politice care depind foarte mult de un lider dar mai ales de exerciţiul puterii.

Radu CarpFoto: Arhiva personala

Dovada cea mai bună a acestei dependenţe de putere este ceea ce se întâmplă în interiorul alianţei PAS – PPDA. După părăsirea puterii la sfârşitul anului trecut, alianţa dinte cele două partide a trecut prin cea mai tumultoasă perioadă din scurta sa existenţă. Principiul unor candidaturi comune la alegerile locale sau parlamentare parţiale nu s-a putut impune. Nici ideea unui candidat unic pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie nu pare a întruni consensul celor două partide. Maia Sandu, care doreşte să repete confruntarea directă cu Igor Dodon din 2016, a realizat că s-ar putea să aibă concurenţi chiar pe partea dreaptă. Nici PDM nu pare a fi dispus să renunţe la ideea unui cadidat propriu sau măcar să anunţe susţinerea unui candidat al altor partide pentru turul doi.

Ȋn aceste condiţii, partidele se concentrează mai mult pe disputele politice care ţin de guvernare.

Era evident că PDM, în absenţa lui Vladimir Plahotniuc, va trece printr-o perioadă de frământări interne. Pavel Filip are legitimitatea funcţiei de fost prim – ministru dar nu poate asigura resursele pe care Plahotniuc le punea la dispoziţie. PDM ar fi dorit o alianţă cu PAS – PPDA care să preia puterea dar Maia Sandu are încă numeroase reticenţe legate de o asemenea colaborare. Ȋn condiţiile în care ambele blocuri politice din afara guvernării au ezitări legate de viitorul lor politic, era doar o chestiune de timp până când dizidenţele să apară. Ȋn cazul PDM, dizidenţa s-a remarcat foarte abrupt, prin părăsirea partidului de 6 deputaţi, în frunte cu Andrian Candu. PDM a votat pentru susţinerea guvernului Chicu dar a rămas în opoziţie. Această ambiguitate a fost sancţionată imediat în plan public. Candu şi adepţii săi au sesizat că, odată ce s-ar parafa o alianţă PDM – PSRM, toţi semnatarii acesteia ar fi puşi la remorca lui Igor Dodon, iar PDM a fost de acord cu acest divorţ pentru a-l prezenta ca pe o despărţire definitivă de trecutul marcat de Plahotniuc.

Apropierea recentă între PSRM şi PDM a fost negociată de Dodon cu Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM care s-a manifestat în spaţiul public ca principalul susţinător al unei asemenea alianţe. Personal, Diacov nu are decât de câştigat dintr-o asemenea alianţă, ceea ce nu se poate afirma cu certitudine despre Pavel Filip. PSRM s-a arătat dispus să ofere PDM ministerele Apărării, de Externe şi Integrare Europeană şi Economiei. PDM a cerut aceste portofolii pentru a da asigurări opiniei publice în sensul menţinerii vectorului pro-european al Republicii Moldova, chiar şi cu un guvern condus de PSRM. Din perspectiva poziţionării externe a Republicii Moldova, este evident că PSRM are mai multă nevoie de un guvern cu PDM, pentru a recâştiga încrederea UE şi a obţine fondurile europene care au fost suspendate după ieşirea ACUM de la guvernare. Dodon şi Filip pot prezenta un eventual acord PSRM – PDM în acest fel dar pentru cei care studiază atent situaţia de la Chişinău un astfel de guvern nu va avea mai multe uşi deschise la Bruxelles. Dovada este vizita la Chişinău a lui Luc Devigne, director general adjunct pentru Europa şi Asia Centrală din cadrul SEAE, care a fost foarte categoric: justiţia este controlată politic, iar combaterea corupţiei este practic inexistentă. De remarcat nivelul foarte scăzut al reprezentării UE în relaţia cu Republica Moldova: toţi comisarii pentru Extindere au avut ca prioritate o vizită la Chişinău după începerea mandatului, doar pentru actuala Comisie problema este expediată la nivelul unui înalt funcţionar. Blocada lui Igor Dodon la Bruxelles este evidentă, iar reacţia României după înlăturarea ACUM de la guvernare se armonizează perfect cu cea de la Bruxelles.

O înţelegere între PDM şi PSRM ar avea avantajul creării unei majorităţi transparente. Este însă foarte posibil ca PDM să dorească şi poziţia de prim – ministru pentru Pavel Filip, înainte sau după alegerile prezidenţiale, mai ales că pentru PSRM nu ar fi un preţ prea mare pentru a asigura astfel un al doilea mandat pentru Igor Dodon.

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro