Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) este într-adevăr o creaţie a guvernării şi a majorităţii parlamentare rezultate din alegerile din 11 decembrie 2016 şi încheiate moral a doua zi după alegerile europarlamentare şi referendumul pe justiţie din 26 mai 2019, odată cu condamnarea definitivă cu executare a până atunci incontestabilului şi atotputernicului, aproape dictatorului lider al acestei guvernări, preşedintele PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Nicolae Dragnea (care nu a putut accede şi la demnitatea de prim-ministru doar pentru că-l împiedica o condamnare penală cu suspendare).
I.
Acţiunea puterii politice în tot acest interval a fost dedicată în proporţie covârşitoare evitării deznodământului din 27 mai 2019. Încercarea de amnistie şi graţiere mascată şi de dezincriminare a unor fapte de corupţie şi de abuz în serviciu prin intermediul faimoasei OUG 13, care începând din seara zilei de 31 ianuarie 2017 a declanşat cele mai ample proteste populare din istoria României după cele care au condus la destrămarea regimului totalitar comunist în decembrie 1989, suita de decizii controversate ale Curţii Constituţionale a României care au început să curgă în vara anului 2017(1) şi continuă, iată, şi la ora actuală (dacă ne gândim la recenta decizie referitoare la propunerea de prim-ministru a preşedintelui Klaus Iohannis), adoptarea unor modificări ale legilor justiţiei pe care le putem privi, cu destulă siguranţă, ca mutilante, ori a unor amendamente cu dedicaţie în codurile penal(2) şi de procedură penală, organizarea unei aproape mineriade la două decenii după ultimele astfel de evenimente de tristă amintire şi într-o cu totul altă etapă istorică(3), încercările ministrului justiţiei Tudorel Toader de a controla la modul absolut procesul de selectare a procurorilor europeni ai României(4), strădaniile guvernării de la Bucureşti de a bloca numirea Laurei Codruţa Kovesi la conducerea Parchetului European (EPPO)(5), până şi ridicolul scandal al plăcuţelor de înmatriculare suedeze(6), ei bine, toate acestea au avut ca prim obiectiv salvarea unui om de la condamnarea sa cu executare, şi anume a amintitului Liviu Dragnea.
Crearea SIIJ este una din consecinţele modificării legilor justiţiei, mai exact a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, iar operaţionalizarea acesteia a avut loc la data de 23 octombrie 2018(7). Potrivit noii forme a legii, această nouă structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (PICCJ) a primit „competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi păstrează competenţa de urmărire penală şi în situaţia în care, alături de persoanele menționate anterior sunt cercetate şi alte persoane.”(8)
II.
Un prim rezultat a fost că procurorii SIIJ au preluat în lucru dosare importante, aflate în diferite faze procesual penale, între care în special dosare de corupţie, de infracţiuni având legătură cu serviciul sau împotriva înfăptuirii justiţiei, ba chiar şi dosare vechi de infracţiuni contra umanităţii, mai precis dosarul mineriadei din iunie 1990, aflat la momentul operaţionalizării SIIJ în faza de cameră preliminară.
Iar un al doilea rezultat a fost că procurorii SIIJ au început să dea dispoziţii controversate, cum ar fi retragerea apelurilor în dosare importante de corupţie şi de abuz în serviciu, fără ca măcar să existe vreo justificare de fapt sau de drept credibilă: cauzele privindu-i pe foştii miniştri Viorel Hrebenciuc(9) şi Sebastian Ghiţă(10) şi pe judecătorul Damian Dolache de la Curtea de Apel Bucureşti(11). De fapt, până la 30 noiembrie 2019, din 3872 de dosare aflate în lucru de la operaţionalizarea structurii, SIIJ se putea lăuda cu doar 4 rechizitorii faţă de 444 de clasări şi 50 de netrimiteri în judecată, în foarte multe din aceste cazuri imparţialitatea procurorilor SIIJ fiind pusă sub semnul întrebării. În baza acestei statistici, SIIJ s-a dovedit a fi cea mai puţin eficientă structură din cadrul PICCJ şi al Ministerului Public în general, cu cele mai puţine trimiteri în judecată.(12)
Chiar şi organizarea SIIJ a fost deficitară. La 30 noiembrie 2019 lucrau în cadrul structurii 7 din totalul de 15 procurori prevăzut în organigramă, după ce timp de un an fuseseră doar 4. La conducerea serviciului s-a aflat procurorul Gheorghe Stan, care după ce s-a făcut „remarcat” cu retragerile de apeluri amintite mai devreme, a fost „promovat” judecător la Curtea Constituţională, urmat, cu titlu interimar, de procurorul Nicolae Marin. Controversata procuroare Adina Florea, o apropiată a PSD, care câştigase concursul, a fost blocată de şapte ori în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), iar la 5 decembrie 2019 şi-a retras candidatura(13).
III.
În mod special după moţiunea de cenzură care a pus capăt existenţei ultimei rămăşiţe a perioadei Dragnea, prin demiterea guvernului condus de Vasilica Viorica Dăncilă, şi după formarea guvernului PNL condus de domnul Ludovic Orban s-a pus problema desfiinţării SIIJ, clamată şi revendicată de partidele de opoziţie şi de o bună parte a societăţii civile încă de la înfiinţarea serviciului, dar acum cu atât mai justificată de slaba eficienţă a acestuia şi de intervenţiile întru totul nefericite din cauzele privind fapte grave de corupţie.
Cumva însă, între raportul solicitat de ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, în decembrie 2019, şi la care am făcut referiri mai sus, şi momentul demiterii, tot prin moţiune de cenzură, a guvernului Orban, ideea desfiinţării SIIJ aproape că s-a pierdut pe drum. Până la provocarea intenţionată de către acest guvern a demiterii sale prin asumarea răspunderii pe proiectul referitor la alegerea primarilor din două tururi de scrutin, în ideea deschiderii procedurii care să ducă la organizarea alegerilor parlamentare anticipate, desfiinţarea SIIJ s-ar fi putut realiza printr-o ordonanţă de urgenţă a guvernului (o lege fiind mai greu de adoptat cu actuala componenţă a Camerelor Parlamentului, care este totuşi cea rezultată din alegerile din 11 decembrie 2016).
Chiar dacă ministrul Cătălin Predoiu a părut în luna ce tocmai se încheie determinat să obţină desfiinţarea SIIJ şi chiar a publicat un proiect de lege în acest sens(14), el este totuşi membru într-un guvern demis şi interimar, cu prerogative reduse, şi nu poate folosi toate instrumentele pe care le-ar fi putut folosi atunci când guvernul era în deplinătatea autorităţii sale(15).
Este de altfel un semn de întrebare dacă noua majoritate de după alegerile parlamentare din acest an, indiferent dacă ele vor fi anticipate sau vor avea loc la termen, care foarte probabil va fi cea a minorităţii actuale, va merge până la capăt cu ideea desfiinţării SIIJ, sau va găsi căi de a o tergiversa, aşa cum a făcut cu alegerea primarilor din două tururi de scrutin.
Dacă în cazul primarilor, un tur al primăriilor din ţară ne arată că nu doar primarii PSD sunt avantajaţi de alegerile dintr-un singur tur, ci şi influenţi primari PNL, mai ales din partea de vest a ţării, şi în cazul modificărilor aduse de coaliţia PSD-ALDE-UDMR legilor justiţiei interesul nu a fost niciun moment doar al lui Liviu Dragnea, aşa cum am putea să ne iluzionăm. Numărul celor care stau cu sabia lui Damocles deasupra capului, din pricina modului în care s-au îmbogăţit din bani publici şi/sau lucrând la stat, este mult mai mare şi nu este limitat doar la membrii sau apropiaţi ai PSD. PNL-ul de azi, care este o reunire a PNL-ului din USL cu PDL-ul din anii de „glorie” ai Ministerului Dezvoltării condus de Elena Udrea, ai bordurilor primarului general Adriean Videanu şi ai inscripţiilor în stil nord-coreean realizate cu turmele de oi pe dealurile bucovinene păstorite de Gheorghe Flutur, are din plin „faliţii” săi, cum ar fi spus marele Caragiale.
Ei bine, toţi aceştia au interesul ca SIIJ, care a fost conceput mai puţin ca o structură de parchet care să investigheze infracţiuni şi să trimită delincvenţi în judecată şi mai mult ca pe un factor de presiune asupra magistraţilor, procurori şi judecători, care ar îndrăzni să îşi exercite în mod judicios profesia pentru combaterea criminalităţii gulerelor albe, să continue. Că SIIJ este un factor de presiune asupra magistraţilor şi trebuie desfiinţat, au spus-o chiar magistraţii într-un procent covârşitor, nu mai departe de acum o lună(16).
Sunt, desigur, şi asociaţii de magistraţi, patru la număr, care se opun desfiinţării SIIJ(17). Ar fi fost imposibil ca toţi magistraţii să adere la o unică opinie, aşa cum nu toţi magistraţii au aceleaşi interese. De altfel, chiar şi la şaisprezece ani de la debutul reformei justiţiei, acest proces este încă departe de a se fi încheiat, existând încă numeroase zone, aşa cum atât de tragic a arătat-o cazul Caracal, în care sistemul de justiţie nu funcţionează, funcţionează defectuos ori este cantonat în continuare în aceleaşi complicităţi inadmisibile din vremurile ce s-au interpus între naşterea FSN şi ministeriatul Rodicăi Stănoiu, ori suferă de aceleaşi mentalităţi vetuste, cu rădăcini în trecutul totalitar dinainte de 1989.
Nu va fi simplu, pentru că ideea din spatele creării SIIJ, aceeaşi cu cea care a motivat înăsprirea regimului legal al răspunderii magistraţilor pentru hotărârile pronunţate, bântuie clasa politică românească şi, în special, USL şi continuatorul acestuia, coaliţia PSD-ALDE; încă de acum cel puţin zece ani, de când acţiunea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a început să capete o eficienţă în creştere, mai ales după ce Laura Codruţa Kovesi a preluat frâiele instituţiei de la nu chiar la fel de principialul Daniel Morar(18). „Marţea neagră” din anul 2013, care l-a avut ca artizan pe acelaşi Florin Iordache ca şi OUG 13 şi care a stârnit de asemenea proteste, materializate printr-o ocupare a sediului Avocatului Poporului(19) (consumată în timp ce la Palatul Parlamentului se desfăşurau manevrele „marţei negre” şi având ca obiect şi Legea minelor, respectiv Ziua Internaţională a Drepturilor Omului), a avut loc când în fruntea PSD se afla Victor Viorel Ponta şi nu Liviu Nicolae Dragnea, pe atunci doar secretar general al partidului(20).
IV.
Dincolo de aspectele politice, de oportunitate, haideţi să vedem totuşi cum stau lucrurile cu privire la existenţa SIIJ din punct de vedere juridic.
Crearea SIIJ a făcut obiectul analizei Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei, mai bine cunoscută drept Comisia de la Veneţia, în opinia sa CDL-AD2018(017), paragrafele 80-90(21). Ca o primă observaţie, membrii Comisiei de la Veneţia remarcau că SIIJ urma să fie o formă diminuată a propunerii iniţiale, intens criticate, de înfiinţare a unei direcţii similare DNA şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT). Dar, în acelaşi timp, era notat faptul că, la data înfiinţării SIIJ, în cadrul DNA exista deja un serviciu dedicat investigării infracţiunilor de corupţie comise de către magistraţi.
O primă observaţie, după consemnarea susţinerilor interlocutorilor români ai Comisiei de la Veneţia şi a aserţiunilor din nota de fundamentare a legii de modificare a Legii nr. 304/2004, este că aceasta din urmă păstrează o deplină tăcere asupra motivelor concrete care făceau necesară constituirea SIIJ. Cât priveşte cazurile invocate de presupus abuz din partea unor procurori DNA, şi anume situaţiile în care anumiţi judecători au fost investigaţi pentru conţinutul unor încheieri şi hotărâri judecătoreşti pronunţate de aceştia, sunt contestate şi, prin urmare, lucrurile nu stau neapărat aşa cum au fost prezentate.
Membrii Comisiei de la Veneţia îşi pun textual întrebarea dacă nu este o soluţie mai corectă, atât timp cât intenţia chiar este cea declarată de legiuitor- combaterea şi sancţionarea corupţiei din rândurile puterii judecătoreşti- ca judecătorii şi procurorii să fie investigaţi, atunci când se impune, de procurori specializaţi în anticorupţie, în condiţiile unor garanţii procedurale suplimentare, fără să fie creată o structură specială pentru anchetarea magistraţilor. De fapt, subliniază opinia citată:
„Comisia de la Veneţia a revelat, în lucrările sale, avantajele folosirii unor procurori specializaţi, supuşi controlului judecătoresc adecvat, pentru investigarea infracţiunilor cu o natură particulară, cum ar fi corupţia, spălarea de bani, traficul de influenţă etc. Altfel, pentru orice alte infracţiuni, infrastructura judiciară obişnuită ar trebui să fie competentă material, cum este pentru toţi cetăţenii români (alţii decât magistraţii- n.a.).”(22)
Concluzia Comisiei de la Veneţia este, astfel, că, chiar dacă alegerea mijloacelor pentru combaterea infracţiunilor este o chestiune aflată la latitudinea legislativului naţional, temerile că SIIJ ar urma să devină un instrument pentru intimidarea şi punerea sub presiune a judecătorilor şi a procurorilor, mai ales coroborat cu noile reglementări din materia răspunderii penale, disciplinare şi civile a magistraţilor, sunt legitime şi nu ar fi trebuit ignorate. Drept urmare Comisia de la Veneţia recomanda organizarea de consultări suplimentare cu magistraţii pentru identificarea celui mai adecvat mecanism juridic şi instituţional, la care aceştia să adere înainte de legiferarea şi de operaţionalizarea lui. Aşa cum ştim, acest lucru nu s-a întâmplat.
Comisia de la Veneţia nu este singurul organism pan-european care s-a pronunţat cu privire la existenţa şi competenţele SIIJ. Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe anul 2018 al Comisiei Europene, un raport negativ pentru România, aşa cum bine ştim, după mai mulţi ani de rapoarte pozitive, astfel că începuse deja să se discute de ridicarea MCV pentru România, se referă şi el la înfiinţarea SIIJ. În capitolul 3 al raportului găsim următorul pasaj:
„Înființarea, în temeiul legilor justiției modificate, a noii secții de anchetare a infracțiunilor comise de magistrați dă naștere unei îngrijorări deosebite în ceea ce privește lupta împotriva corupției, întrucât o nouă structură ar putea fi mai vulnerabilă în ceea ce privește independența decât a fost cazul până în prezent în ceea ce privește DNA, dat fiind că ar putea fi utilizată ca instrument suplimentar de intimidare a magistraților și de exercitare de presiuni asupra acestora. În plus, fiind un departament cu atribuții generale care acoperă toate categoriile de infracțiuni comise de magistrați, acestuia îi va lipsi, de asemenea, expertiza în ceea ce privește anchetarea infracțiunilor de corupție specifice, iar impactul ar fi amplificat dacă anchetarea tuturor persoanelor care au legătură cu un caz în care este implicat un magistrat nu ar mai intra în competența DNA.(23)”
Recomandările de la finalul raportului MCV pe anul 2018 includ suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiţiei (adică a legilor de modificare a legilor justiţiei), unul din efecte fiind, evident, şi desfiinţarea SIIJ. Pentru anul 2019 încă nu avem raportul MCV pentru România, dar dacă ţinem seama de realizările SIIJ din primul său an de activitate nu avem motive să credem că recomandarea privind desfiinţarea acestei secţii nu va fi reiterată. De altfel, acest subiect se află pe agenda discuţiilor dintre reprezentanţii Comisiei Europene şi ministrul justiţiei(24).
Un ultim organism internaţional care a emis o opinie ce merită amintită referitoare la SIIJ este Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO). În luna iulie 2019 acest organism adiacent Consiliului Europei a făcut public Raportul de follow-up referitor la Raportul ad hoc privind România (regula 34). După cum o spune şi titlul, acest raport vine în continuarea unui raport anterior, din anul 2018, care cerea României, printre altele, desfiinţarea SIIJ. Vom reproduce partea relevantă din documentul de anul trecut:
„-Noua secție specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție
24. În Raportul ad hoc, GRECO recomandă să fie abandonată crearea noii secții speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție (recomandarea ii).
25. GRECO reamintește că a evaluat crearea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție ca una dintre cele mai controversate modificări; a fost văzută ca o anomalie a cadrului instituțional existent, care ar putea conduce la conflicte de competență și ar putea fi folosită necorespunzător și supusă unei ingerințe nejustificate în procesul de justiție penală.
26. Autoritățile române se referă la Decizia Curții Constituționale nr. 33/23.01.2018, prin care Curtea a statuat că înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost în conformitate cu Constituția. Potrivit Curții, scopul legiuitorului a fost de a crea o structură specializată cu un obiect specializat de investigație: Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a constituit o garanție legală a principiului independenței sistemului judiciar, în special în ceea ce privește independența judecătorilor. Curtea a susținut că această nouă Secție ar asigura o protecție adecvată a judecătorilor și procurorilor împotriva plângerilor arbitrare și o practică unitară privind urmărirea penală.
27. În plus, autoritățile arată că OUG nr. 90/2018 a intrat în vigoare la 10 octombrie 2018, cuprinzând măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Această OUG a stabilit, de asemenea, procedura de selecție a procurorilor care urmează să fie angajați în cadrul Secției, care ar trebui să se desfășoare în termen de cinci zile calendaristice de la data vacantării postului. O comisie de concurs, însărcinată cu selecția, trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și să realizeze interviuri cu candidații, care trebuie să fie transmise în direct, înregistrările audio / video fiind publicate pe pagina de internet a CSM. Candidații selectați sunt ulterior numiți de plenul CSM. Procurorul-șef al Secției și procurorul-șef adjunct sunt, de asemenea, numiți de plenul CSM.
28. Autoritățile informează, de asemenea, GRECO că, în data de 23 octombrie 2018, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost efectiv operaționalizată și a început să funcționeze. În plus, OUG nr. 12/2019 din 5 martie 2019 a introdus un nou articol 88/10 în Legea nr. 304/2004 privind organizarea sistemului judiciar. Acest articol prevede detașarea ofițerilor de poliție judiciară la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, la cererea Procurorului-șef al acestei Secții, prin decizia ministrului afacerilor interne. Durata unor astfel de detașări poate fi de până la trei ani și poate fi reînnoită pentru aceeași perioadă. În plus, OUG nr. 7/2019 din 20 februarie 2019 a modificat art. 88/1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea sistemului judiciar, prin introducerea următorului alineat: „(6) Ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la “procurorul ierarhic superior” în cazul infracţiunilor de competenţa Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, prin acesta se înţelege Procurorul-şef al secţiei, inclusiv în cazul soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia.”
29. GRECO ia act de informațiile furnizate. Măsurile luate de autoritățile române sunt în deplină contradicție cu recomandarea GRECO, ceea ce reprezintă o evoluție profund îngrijorătoare. Preocupările exprimate de GRECO în Raportul ad hoc privind consecințele negative ale înființării unei astfel de structuri specializate de urmărire penală și motivele reale care stau la baza acestei decizii rămân și mai relevante în contextul presiunii continue asupra Direcției Naționale Anticorupție (DNA), eliberării din funcție a procurorului-șef al DNA și al influenței crescânde a controverselor aflate în desfășurare în România cu privire la numirile de judecători și procurori. În acest sens, GRECO constată că recenta modificare adusă Legii nr. 304/2004 prin OUG nr. 7/2019 privind poziția ierarhică a Procurorului-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (a se vedea punctul 28) permite revocarea apelurilor depuse de alte organe de urmărire penală, inclusiv de către Procurorul General, la instanțele de judecată mai mari în grad, de exemplu în cazurile de corupție, și plasează această Secție în afara structurii ierarhice a organelor de urmărire penală. GRECO face, de asemenea, referire la observațiile Comisiei de la Veneția cuprinse în ultima sa Opinie referitoare la amendamentele privind legile justiției, care statuează că “temerile existente conform cărora noua structură ar servi ca un instrument (suplimentar) de intimidare și de presiune asupra judecătorilor și procurorilor – în special dacă e corelată cu alte măsuri noi avute în vedere, cum ar fi noile dispoziții privind răspunderea materială a magistraților – pot fi considerate legitime și nu ar trebui ignorate.” În plus, GRECO constată că numărul procurorilor angajați în prezent în cadrul acestei Secții, precum și numărul ofițerilor de poliție judiciară detașați la aceasta, sunt în mod vădit inadecvate față de numărul de cazuri pe care Secția a fost însărcinată să le investigheze. GRECO atrage atenția autorităților asupra faptului că detașarea ofițerilor de poliție (de către Ministerul Afacerilor Interne) la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție conduce în mod inevitabil, în practică, la situații în care ofițerii de poliție judiciară ar investiga cazuri împotriva procurorilor și a judecătorilor, având în vedere că activitățile acestei Secții se concentrează asupra acestor două categorii profesionale, în locul anumitor tipuri de infracțiuni. O asemenea evoluție poate reprezenta un risc suplimentar pentru independența funcțională a sistemului judiciar. De asemenea, GRECO remarcă faptul că înființarea acestei noi Secții a primit o evaluare negativă din partea Comisiei Europene în ultimul Raport MCV privind România.
30. În lumina celor de mai sus, rezultă că această recomandare a fost vădit ignorată. GRECO este în mod serios îngrijorat de consecințele pe care aceste evoluții le au asupra independenței sistemului judiciar, precum și asupra luptei împotriva corupției în România, și insistă ca Secția de urmărire penală pentru investigarea infracțiunilor din justiție să fie desființată.
31. GRECO concluzionează că această recomandare nu a fost implementată.”(25)
Să vedem acum totuşi care ar fi argumentele partizanilor menţinerii SIIJ, mai ales al celor patru asociaţii de magistraţi (dar care, atenţie, reprezintă nişte ONG-uri compuse din unii magistraţi şi nu nişte corpuri profesionale juridice de tipul barourilor de avocaţi sau camerelor notarilor publici). Majoritatea obiecţiilor acestora privesc o serie de propuneri privind atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi ale Procurorului General, care ar urma să fie introduse prin proiectul de lege promovat de ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, prin care ar urma să fie desfiinţat SIIJ. Dar cum acestea nu privesc în mod direct SIIJ, ele nu prezintă interes pentru articolul de faţă.
Argumentul care se referă în mod direct la SIIJ este următorul: „Prin acest proiect de lege, anchetele privind judecătorii şi procurorii vor depinde de bunul plac al Procurorului General, a cărui numire în/din funcţie depinde, la rândul ei, în mod direct, de înţelegerea politică dintre Ministrul Justiţiei şi Preşedintele României. (…) Potrivit magistraţilor din aceste entităţi, SIIJ este singura secţie din Ministerul Public în care conducerea nu este selectată prin implicarea factorului politic, deoarece şefii din structură sunt selectaţi prin concurs.”(26)
Este un argument slab, pentru că procedura de numire a unor şefi nu este unicul criteriu demn de luat în seamă, aşa cum am detaliat pe larg mai sus. De asemenea, chiar şi această procedură este descrisă trunchiat, deoarece, chiar dacă există o selecţie prin concurs, numirea se face de către plenul CSM.(27) Deci, ca şi în cazul celorlalte conduceri de parchete, există o numire de către o altă autoritate, doar că în speţă nu este Preşedintele României, instituţie al cărei ocupant actual se află pe poziţii antagonice cu iniţiatorii înfiinţării SIIJ, ci plenul CSM. De asemenea, acesta nu este un organism complet depolitizat, cum ar dori să sugereze cele patru asociaţii de magistraţi, pentru că, aşa cum dispune art. 133 din Constituţia României, din CSM face parte de drept ministrul justiţiei, iar Preşedintele României are dreptul să participe la şedinţe, iar atunci când participă prezidează aceste şedinţe(28).
V.
În concluzie, pentru că trebuie să tragem totuşi o concluzie, balanţa cântăreşte mai greu în favoarea desfiinţării SIIJ şi reabilitării secţiei pentru corupţia din justiţie din cadrul DNA. Această desfiinţare ar trebui să aibă loc cât mai curând, pentru ca să realizăm un pas important în demantelarea moştenirii dificile a regimului Dragnea şi să obţinem rapoarte favorabile din partea GRECO şi a Comisiei Europene, mai ales în condiţiile în care problema corupţiei şi a justiţiei din România constituie cel mai important balast pentru deplina integrare a României în Uniunea Europeană, inclusiv în Spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor şi mărfurilor şi în Zona monetară Euro. Chiar în punctul în care urma, cel puţin, să ieşim din regimul de supraveghere specială care este, de fapt, MCV, a început ceea ce am putea numit tentativa de restauraţie penală, care ne-a aruncat cu ani înapoi, către vremurile guvernării Adrian Năstase.
De lege ferenda, adică în vederea viitoarei legiferări, România ar avea nevoie într-adevăr de o nouă secţie specială pe lângă DNA şi DIICOT, dar ca şi acestea dedicată unei anumite categorii de infracţiuni cu caracteristici particulare şi nu unei anumite categorii de persoane, aşa cum este SIIJ. Printre alte dosare care au trebuit transferate către SIIJ din pricina faptului că între inculpaţi este şi un fost procuror, este unul din cele mai vechi, mai celebre şi mai chinuite, dar şi din cele mai grave dosare cu care justiţia română s-a confruntat şi nu a reuşit până acum să-l ducă la bun sfârşit: dosarul mineriadei din iunie 1990(29), dosar care priveşte comiterea de infracţiuni contra umanităţii.
La puţin timp după înlocuirea în această cauză, ajunsă în etapa camerei preliminare, a procurorului militar cu un procuror din cadrul SIIJ, dosarul a fost retrimis parchetului. Nu voi intra acum în amănuntele pe care le cunosc din postura de avocat pledant în cadrul acestui dosar istoric, căci am în lucru un alt articol cu acest subiect, dar nu pot să nu remarc că, chit că pentru moment procurorii SIIJ au făcut ceea ce trebuia, adică contestarea încheierii finale a judecătorului de cameră preliminară, sutele de volume cu mii de pagini nu au cum să le fie cunoscute şi, cu alte aproape 4.000 de dosare în lucru, e foarte puţin probabil că se vor putea familiariza cu celeritatea pe care, totuşi, la capătul a trei decenii, dispariţia fizică treptată a părţilor o impune.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
