Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Fotografie și antropologie. Intersecții

de Felicia Simion     Contributors.ro
Sâmbătă, 15 februarie 2020, 14:02 Actualitate | Opinii


Felicia Simion
Foto: Arhiva personala

Povestea intersecției dintre fotografie și antropologie începe undeva mai departe în trecut, chiar dinaintea genezei celor două domenii, odată cu folosirea desenului pentru a ilustra populațiile native întâlnite în călătoriile colonizatorilor de secol XVI. La momentul apariției sale, fotografia a fost văzută drept o prelungire a desenului – acel pencil of Nature despre care vorbește Henry Fox Talbot la mijlocul secolului al XIX-lea, considerând lumina drept agentul principal în crearea unei imagini 1. Până la descoperirea tehnicilor fotografice, creionul și pensula au funcționat ca mijloace de înregistrare a realității, acesta fiind și cazul guvernatorului britanic John White 2 (1540?-1593?), care a ilustrat populațiile Algonquian din Lumea Nouă. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, participanți ai expedițiilor Cook în Pacific au realizat desene și picturi remarcabile, printre aceștia regăsindu-se artistul Sydney Parkinson, care a ilustrat nativi ai triburilor Maori 3.

Reprezentări ale populației din tribul Secotan, Carolina de Nord. Ilustrații în acuarelă de John White, 1585 4

Ulterior, când etnografii au înlocuit creionul cu aparatul de fotografiat, s-a produs o transformare în ceea ce privește desenul etnografic – creionul a fost „dat mai departe” nativului, pentru a contura the native’s point of view, iar desenul nativ a fost folosit ca metodă de cercetare. Un exemplu în acest sens îl constituie cazul lui Tupaia, un polinezian care a luat parte la expedițiile Cook, fiind unul dintre primii care au creat acest tip de desen.

Nativ Maori și Joseph Banks schimbând o langustă pe o bucată de material. Ilustrație de Tupaia, 1769

Există o „istorie paralelă” a fotografiei și antropologiei, domenii care își au originea în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La începutul antropologiei, aparatele de înregistrare vizuală serveau drept unelte esențiale ale cercetării, contribuind la stabilirea antropologiei ca știință. Prin înregistrare, diversele realități socio-culturale desfășurate pe „meleaguri îndepărtate” erau colectate pe teren, putând fi aduse „acasă”, pentru a servi analizei etnologice. Fotografia era considerată ca „deținătoare de Adevăr”, de „evidență” a Celuilalt, în ciuda multiplelor puneri în scenă și a retușurilor practicate de către fotografii vremii (printre aceștia numărându-se și Edward Curtis, un reprezentant al curentului salvage ethnography, care a dorit să „imortalizeze” nativi americani, precum și alte popoare indigene).

Utilizarea fotografiei în antropologie a evoluat de la cea extrem de riguroasă, științifică, practicată în cadrul antropometriei(care excludea contextul cercetării, înlocuit de un fundal), la valoarea sa de document valid pentru cercetare (trecerea de la interesul pentru corp la interesul pentru contextul de viață al celor fotografiați). Astfel, antropologi precum Margaret Mead, Gregory Bateson sau Malinowski au conștientizat puterea fotografiei ca instrument de cunoaștere, incluzând în lucrările lor imagini care să însoțească textele antropologice. În momentul în care antropologia a trecut prin „criza reprezentării” în ultimele două decenii ale secolului al XX-lea, a fost pus la îndoială și gradul de încredere, de veridicitate pe care îl conțin mărturiile fotografice în demersul de cercetare – fotografia însăși constituind un decupaj, o încadrare a ochiului privitorului, supus subiectivității.

Sioux mother and child, fotografie de Edward S. Curtis, 1905

Mamă și copil, fotografie din arhiva personală

Am putea spune, așadar, că fotografia etnografică servește, în primul rând, înțelegerii culturilor – atât a informatorului, cât și pe cea a celui care fotografiază. Pentru ca o imagine să poată fi considerată etnografică, ea trebuie să îl informeze pe privitor în legătură cu aspecte etnografice, să-l invite la reflecție asupra faptelor de cultură conținute în interiorul ei și, mai mult, să stârnească acea curiozitate antropologică care poate provoca noi dezbateri, noi orientări. Am putea aplica aici reflecțiile lui Jean Rouch – antropolog și cineast francez, unul dintre promotorii curentului cinéma-vérité – asupra filmului etnografic: „Un film este etnografic atunci când combină rigoarea anchetei științifice cu arta prezentării cinematografice”. Astfel, și în cazul fotografiei, este necesar să se respecte două calități: strictețea științifică, respectiv expresivitatea artistică. Personal, consider că fotografia etnografică rezultă din îmbinarea a două tipuri de privire: privirea artistică și privirea etnologică, așa cum o definește François Laplantine în „Descrierea etnografică”, al căror numitor comun este însăși mirarea.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1392 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by