Pentru a răspunde întrebării de mai sus avem nevoie de răspunsul la altă întrebare: ce a făcut România cu miliardul de euro alocat acestui sector în ciclul financiar curent, 2014-2020? Acesta a fost prevăzut în Acordul de colaborare al României cu UE din 06.08.2014. În sumarul acordului (aici) se spune: „mai mult de 1 miliard de euro alocate cercetării-dezvoltării-inovării, pentru sprijinirea țintei naționale de 2% din PIB investită în cercetare-dezvoltare (vs. 0,49% în 2012)”. România, ca și orice alt stat UE, putea să-și gestioneze banii primiți pentru „research and innovation” (una din cele cinci arii acoperite de European structural and investment funds – ESIF), în parteneriat cu Comisia Europeană, în baza acordului menționat anterior.
Deci, adresăm guvernanților următoarea întrebare: cât din miliardul respectiv a fost cheltuit în sectorul de cercetare din România și pe ce anume? Întrebarea este de actualitate și comportă un răspuns imediat, având în vedere că strategiile pentru următorul ciclu financiar trebuie elaborate în acest an. Mai mult, ținta aceea de 2% din PIB (public + privat) ne face să râdem singuri, în contextul în care am încheiat 2019 cu o execuție bugetară la Ministerul Cercetării și Inovării de 0,12% din PIB, în condițiile în care cercetarea din 2012 a executat aproape 0,2% din PIB (prin ANCS-ul de atunci, condus de actualul secretar de stat pe cercetare, dl Dragoș Ciuparu).
Se pare că unii miniștri au făcut chiar strategii proprii și au pus deoparte sute de milioane de euro din viitorul buget de 8 miliarde de euro vehiculat în spațiul public (dar neparafat nicăieri oficial). Este exemplul ministrului Marcel Boloș, care dorește crearea a patru institute de cercetare, pentru fiecare alocând 150 milioane de euro (detalii aici). Să nu fim înțeleși greșit. Doi Mici și un Anc se bucură pentru orice investiție făcută, cu cap, în domeniul cercetării. Baiul este că nici până azi nu am aflat cine e „capul” din spatele celor patru propuneri. Mai mult, nici până azi România nu are un Consiliu Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Tehnologiei (CNPST) funcțional, în conformitate cu legea cercetării (art. 40 din OG57/2002). Prin lege, acesta ar trebui să prezinte anual, în cadrul unei şedinţe de Guvern, un raport care cuprinde concluziile şi recomandările privind cercetarea ştiinţifică, transferul tehnologic, inovarea şi dezvoltarea societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere în România şi care se face public. Probabil există vreun astfel de raport și nu știm noi, unde scrie că cele patru institute sunt prioritare.
Și uite așa ajungem la problema de fond a infrastructurilor de cercetare din România, modul în care sunt ele alese pentru a fi dezvoltate/înființate și cum putem direcționa (o parte din) cele 8 miliarde de euro de la UE spre ele. Am mai abordat subiectul și în 2018 (aici), dar acum avem câteva propuneri punctuale pentru dl Dragoș Ciuparu, recent numit secretar de stat în MEC, responsabil cu cercetarea:
- Numiți membrii într-un nou Colegiu Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI) exclusiv pe baze meritocratice.
- Patru din cei numiți în CCCDI sunt automat (prin lege) membrii în CNPST. Faceți demersurile necesare pe lângă prim ministrul României să numească încă cinci pe aceleași baze meritocratice.
- Cereți membrilor CCCDI și CNPST să aleagă membrii Comitetului Român pentru Infrastructuri de Cercetare (CRIC).
- Cereți CRIC, CNPST și CCCDI să cadă de acord asupra roadmap-ului României privind infrastructurile de cercetare.
- Extrageți din roadmap-ul de mai sus acele infrastructuri de cercetare pe care le considerați speciale și de interes național și aduceți la zi lista acestora.
Roadmap-ul României a fost adoptat în 2017 de către CRIC și trimis Comisiei Europene (aici) pentru a fi ridicată condiționalitatea ex ante de acces la fondurile structurale și de investiții (ESIF). Despre cum s-a alcătuit acest document am vorbit în articolul precedent de blog (aici), Asociația Ad Astra trimițând chiar o petiție Comisiei Europene pentru a investiga problema (aici), pentru că mustea a conflicte de interes și muncă făcută pe „genunche”. Ah, și cel puțin unul din membrii CRIC care apar menționați pe raport nu a semnat respectivul document, dându-și demisia anterior (la o cafea, vă spunem și numele). Lucru foarte important însă! În roadmap-ul trimis la UE e scris că poate fi (și se recomandă chiar asta) adus la zi o dată la 3 ani, adică anul acesta.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
