Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Piața nu readuce limba maghiară în spațiul public, dimpotrivă: contribuie la enclavizare

de Tunde Szabo     Contributors.ro
Miercuri, 29 ianuarie 2020, 7:00 Actualitate | Opinii


Tunde Szabo
Foto: Arhiva personala

Interviu cu Zsombor Csata, sociolog, despre răspândirea economiei etnice și despre valoarea multilingvismului.

În Transilvania, comunitatea maghiară și cea română nu frecventează doar școli și baruri diferite, ci lucrează și în firme diferite.

  • Cum contribuie procesele de pe piață la creșterea paralelismului etnic din Transilvania?
  • Cum se poate măsura dezavantajul economic și social care provine din raportul asimetric dintre majoritate și minoritate lingvistică?
  • Ce fel de mijloace stau la dispoziție în cadrul pieței și mai ales în afară de aceasta pentru a reda prestigiul multilingvismului în România? Ce poate face în acest sens UDMR?

Acestea au fost întrebările despre care am discutat cu Zsombor Csata, sociolog, cercetător transilvănean în domeniul economiei etnice. În noiembrie 2019, el a susținut o scurtă prelegere la Cluj despre faptul că în Transilvania există un paralelism etnic nu doar la nivel social, ci și în unele domenii ale economiei.

Zsombor Csata este conferențiar la Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară din cadrul UBB și cercetător în Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale din Budapesta, unde beneficiază de o bursă Bolyai pentru cercetarea conexiunii dintre diversitate și prosperitate în Transilvania, respectiv de sprijinul Institutului Național pentru Cercetare și Inovare pentru studierea instituționalizării economiei etnice în rândul maghiarilor din România și din Slovacia.

Csata a prezentat cele mai recente rezultate ale cercetării sale legate de paralelismele etnice ale mediului economic din Transilvania în 13 noiembrie 2019, în cadrul evenimentului Clujul multilingv I. Costul folosirii limbii materne în mediul economic. Organizatorii, Institutul YZ al Centrului Maghiar de Tineret și Asociația Da, poftiți!, au invitat cercetători și antreprenori din Cluj și din întreaga Transilvania care țin la multilingvism și în domeniul economic.

Procesele pieței în sine contribuie la pilarizare,

adică la creșterea paralelismului dintre comunitățile române și maghiare în Transilvania, am aflat din această prelegere și din masa rotundă cu antreprenori. Pentru firme este rentabil să comunice în mai multe limbi cu parteneri și clienți, însă aceste limbi sunt folosite separat, pe canale diferite, au spus antreprenorii. De asemenea, pentru manageri și angajați este mai simplu dacă în cadrul firmei comunicația informală se desfășoară într-o singură limbă.

Așa se procedează, chiar dacă pentru angajați asta nu rentează din punct de vedere financiar. Lucrând într-un mediu lingvistic exclusiv maghiar, un angajat câștigă cu 50-450 de lei mai puțin față de un coleg având același post în același domeniu, dar într-o firmă unde el este singurul angajat maghiar.

Zsombor Csata

Csata Zsombor sociolog. Foto: Tamás Bethlendi

Zsombor Csata este interesat de economia etnică încă din 2007, când în SUA a cunoscut domeniul de specialitate care cercetează fenomenele economice legate de imigrare. Și-a dat repede seama că nu poate să se bazeze pe o mare parte din bibliografia specifică pentru că acolo asimilarea lingvistică se produce rapid, copiii imigranților în SUA vorbesc deja engleza la același nivel ca majoritatea autohtonă. Cu toate că astfel se elimină ruptura, asimetria lingvistică, se produce și asimilarea imigranților, ceea ce nu este dezirabil în cazul minorităților istorice cum ar fi maghiarii din Transilvania. Cercetările din Transilvania arată chiar că în cazul tinerilor maghiari din Transilvania competențele de limbă română slăbesc, accentuând fenomenul de paralelizare.

Astfel a ajuns la paradigma cunoscută sub numele de economia limbii bazată mai degrabă pe teoriile neoclasice ale economiei decât pe sociologia clasică, ne-a explicat Csata. Această abordare își propune să calculeze, în limita posibilităților, cât costă dezavantajele lingvistice, cu ce fel de greutăți în plus se confruntă o minoritate lingvistică față de majoritate. Pe lângă cuantificarea dezavantajelor lingvistice, acest domeniu încearcă să schițeze și politici sociale care le-ar compensa. Abordarea personală a lui Csata se apropie mai degrabă de cea economică, pe de o parte el fiind adeptul teoriei alegerii raționale, pe de altă parte e interesat de aspectul de dreptate socială (distributivă) a problemei.

Cum se poate cuantifica dezavantajul lingvistic al unei comunități minoritare? Care sunt costurile pentru un copil maghiar din Transilvania să învețe limba română până în momentul când devine participant activ în viața economică din România?

Costurile integrării sociale (doar la nivelul să ne înțelegem în situații de zi cu zi) sunt asimetrice; cheltuielile pentru învățarea limbii comune sunt suportate în mai mare parte de către minorități. Elevii, dacă urmează și liceul, învață limba română timp de 12 ani. Calculând în medie 4 ore de curs și 3 ore de pregătire acasă, pornind de la săptămâna de lucru de 40 de ore, ajungem la suma că din acei 12 ani 1,5 sunt petrecuți cu învățarea limbii române. Vorbim despre valori medii, dar 8-10% dintre liceeni iau și meditații, iar costul acestora nu este doar timpul investit, ci și un preț în bani.

Se poate argumenta aici cu faptul că elevii maghiari vor avea un avantaj pentru că ajung să cunoască o limbă în plus. Acest avantaj însă nu este pe măsura eforturilor depuse pentru a egala dezavantajul produs de competența insuficientă în limba română, deoarece valoarea de piață a limbii maghiare este considerabil mai mică în România și se află în continuă scădere.

Dacă multilingvismul ar fi oarecum normalizată, cum își doresc unele organizații civice cum ar fi Igen-Tessék/Da Poftiți din Cluj, adică actorii economici ar treace la servicii bilingve (să aibă reclame și serviciu clienți în limba maghiară, în firmă să fie mereu un angajat care cunoaște limba maghiară), ei ar fi nevoiți să caute angajați care vorbesc maghiară, iar valoarea de piață a limbii maghiare ar crește indirect.

Oare se poate atinge acest obiectiv cu mijloace civice, din partea consumatorilor, sau se poate realiza eficient doar prin politici publice?

Consider că inițiative de tip bottom-up pot avea doar un succes parțial. Unde autoritățile nu impun reguli în această privință, este extrem de greu să susții simetria limbilor. Asta spun și alți specialiști din domeniul economiei limbii, de exemplu Bengt-Arne Wickström, care demonstrează prin modele formale că pentru majoritatea firmelor nu este benefic să investească în practica bilingvă. Pentru garantarea dreptății distributive este necesară intervenția statului.

Bilingvizarea este importantă pentru un minoritar nu numai pentru că îi oferă o senzație de confort, de exemplu când intră într-un magazin și vede că limba sa maternă face parte din peisajul lingvistic, ci și pentru că aceste procese generează în mod indirect locuri de muncă pentru vorbitorii de maghiară, iar cunoștințele lor vor fi apreciate și valorificate pe piața muncii. Aceste efecte mai puțin vizibile mi se par mai importante decât modificarea peisajului lingvistic în sine.

Costurile învățării limbii străine sunt relativ simplu de cuantificat, dar acesta este doar o parte din dezavantaj, una foarte vizibilă. În Elveția Francois Grin a arătat că aici costurile educației multilingve se află sub 1% din PIB, ceea ce nu este o sumă mare dacă luăm în considerare avantajele ei.

În Québec costurile bilingvizării sunt ușor de monitorizat: punerea în practică a chartei lingvistice care reglementează utilizarea limbii franceze a costat în anii ‘90 între 0,28% și 0,48% din PIB. În această sumă nu intră doar costurile educației, ci și bilingvizarea comunicării în instituțiile publice, cum ar fi primăriile, tribunalele, totul. Este simplu de monitorizat cât au costat, deoarece în Québec s-au alocat niște fonduri în special pentru bilingvizare, și se poate urmări câți bani au primit din aceste fonduri autoritățile locale sau ONG-urile care au aplicat pentru obținerea lor.

Târgul de Crăciun Cluj-NapocaMultilingvism în Târgul de Crăciun Cluj-Napoca, 2019: tăblițe montate după o săptămână de la deschidere, pe spatele porții, salutând cei care plec. Foto: Tünde Szabó

Este nedrept că, în România, o parte semnificativă din finanțarea bilingvismului este aruncat asupra primăriilor prin legereducând astfel bugetul localităților cu majoritate maghiară, lăudându-se totodată că în abordarea problemelor minorităților România este un model de urmat.

Într-un alt proiect de cercetare în cadrul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale încercăm să estimăm prin chestionare și interviuri cât ar costa bilingvizarea pentru autoritățile locale din Transilvania. Aici am inclus toate costurile posibile, începând cu prețul unor plăci stradale bilingve, până la instalarea cabinelor și căștilor pentru interpretariat, salariul traducătorilor, sau cheltuielile și timpul investit de juriști în procesele legate de drepturile lingvistice.

Traducerea tuturor documentelor, afișarea informațiilor în două limbi reprezintă investiții suplimentare pentru primării – la fel cum învățarea limbii române la școală este un efort în plus la nivel individual –, dar din bugetul central nu se alocă fonduri suplimentare pentru aceste lucruri. Scopul cercetării noastre este să evalueze costurile bilingvizării în funcție de dimensiunile localității respective și de proporția populației de etnie maghiară.

Putem vedea un alt dezavantaj economic în faptul că piața produselor lingvistice este mai mică. Vorbim despre piața culturii: cererea pentru cărți și reviste scrise în limba maghiară este mai redusă, în timp ce unui copil maghiar trebuie să-i cumpărăm și cărțile sau produsele multimedia în limba română. De asemenea, costurile traducerii documentelor care sunt necesare pentru a se afirma sunt suportate tot de minoritate: este obligatoriu traducerea documentelor în română.

Dezavantajul retoric este extrem de dificil de cuantificat, dar foarte important. El provine din faptul că sunt puțini maghiari care vorbesc perfect limba română. Prin urmare, majoritatea maghiarilor au un dezavantaj față de vorbitorii nativi în situații în care trebuie să te exprimi, să argumentezi, cum ar fi o ședință de exemplu. Este un domeniu interesant de cercetare cuantificarea acestui dezavantaj: de exemplu în procesele verbale ale consiliilor locale mixte câte intervenții au avut loc din partea vorbitorilor de maghiară, și ce s-a întâmplat cu propunerile, comentariile lor? Achiziționarea unei aparaturi de interpretare deci nu are doar o semnificație simbolică.

Reiese și din niște situații banale că minoritatea suportă o parte mai mare din cheltuielile integrării. Faptul că ne însușim limba română la un anumit nivel ne permite să acționăm în mod independent. De exemplu, nu avem nevoie de cineva care să stea tot timpul lângă noi ca să ne traducă. Dacă cineva a călătorit într-o țară a cărei limbă oficială nu-i era cunoscută, poate să-și imagineze cum e să intri într-un magazin și să nu înțelegi nimic din informațiile scrise, deci trebuie să rogi pe cineva să-ți traducă – în timp ce economia se bazează pe realizarea a cât mai multor tranzacții în cel mai scurt timp posibil.

Am avut experințe revelative despre importanța unei limbi comune pentru ca economia să funcționeze în Benin, o țară din vestul Africii, unde se vorbesc 47 de limbi, iar locuitorii de multe ori nu se înțeleg între ei. De aceea, este extrem de greu să realizeze chiar și niște tranzacții elementare. În piață oamenii comunică frecvent prin gesturi, și în plus au și tradiția negocierii. Franceza este vorbită de 15% din cetățeni. Cea mai vorbită limbă este limba fon, dar fonii nu alcătuiesc o majoritate absolută, 30% din populație folosește această limbă.

Rezultatele voastre confirmă sau contrazic opinia – rostită mai degrabă cu intenție provocativă – că în Secuime nu este posibilă folosirea limbii române tocmai în situații legate de cumpărăturile zilnice?

Cercetarea noastră nu confirmă această opinie. Nu cunosc niciun părinte care și-ar boicota intenționat copilul în învățarea limbii române, doar nu vrea nimeni rău propriului copil. Cu toate acestea, pot exista și cazuri extreme.

Aceste situații au cel puțin două laturi. Pe de o parte ne putem întreba: oare de ce crede un etnic român care nu a fost niciodată în Secuime că asta ar fi o practică zilnică acolo – ar merita să analizăm psihologia socială a situației, dar asta nu ține de domeniul meu. Pe de altă parte: de ce se tem secuii să vorbească în română la nivelul la care știu? Ideologiile de limbaj pe care elevul maghiar le interiorizează cel târziu în școala primară joacă un rol esențial în acest sens, adică ceea ce spune el trebuie să fie gramatical corect. Din acel moment are șanse bune să vadă „poliție de limbaj” chiar și acolo unde nu există, în situațiile în care greșelile lui sunt corectate cu bună intenție.

Asta nu înseamnă că „poliția de limbaj” nu există, ci că este percepută ca fiind mai frecventă și acest lucru duce la un fel de autocenzură, săfolosească mai rar limba română, evitând uneori în mod deliberat situațiile interactive. Un manager de restaurant din Covasna s-a plâns că ospătarii s-au refugiat in bucătărie dacă intra un oaspete român în restaurant. Românul ar putea crede că nu vor să-l servească din rea intenție. Dar asta este un fenomen și mai complicat despre care se poate vorbi ore în șir.

M-am liniștit când am văzut că scandalul cu micii din Kaufland s-a potolit. Nici o parte nu s-a folosit de situație pentru a provoca tensiune naționalistă, emoțiile nu s-au dezlănțuit în așa hal ca în cazul cimitirului militar din Valea Uzului, deși situația ar fi putut escala la fel.

La povestea din Kaufland era clar din start că este vorba de un conflict generat artificial („clientul” român s-a dus la tânăra angajată maghiară înainte de deschiderea standului, practic cu intenția să o pună într-o situație incomodă), în timp ce în cazul din Valea Uzului vorbim despre emoții viscerale care s-au confruntat.

Așa este, dar în momentul respectiv mă gândeam că acest caz se va umfla și va dăuna interacțiunilor cotidiene.

Asimetria limbilor nu produce doar un dezavantaj economic; în mod inevitabil, legitimează dominanța majorității. O resimțim în fiecare interacțiune verbală între români și maghiari, ne amintește că limba noastră este de clasa a doua, și sparge paritatea respectului (parity of esteem). Aici mă refer la ideile lui Philippe van Parijs care nu abordează problema pornind de la economia limbii, ci dinspre filosofia politică și al dreptății sociale, și oferă argumente foarte solide în favoarea bilingvizării adevărate, când și majoritatea învață limba minorității. Parijs susține că așa ceva se poate realiza doar într-un regim lingvistic unde aceste reguli se impun pe un anumit teritoriu – ceva apropiat conceptului de autonomie teritorială –,eu am rezerve legate de asta.

Pentru simetria lingvistică este suficient să înțelegem reciproc limba, nu este neapărat nevoie s-o și vorbim. Înțelegerea este de ajuns pentru paritatea respectului, pentru a elimina „plecăciunea de limbă” (linguistic bowing).

Propunerea mea practică pentru un început este că limba maghiară ar putea fi predată gratuit românilor care se interesează. Nu pot să repet suficient de des în prelegerile mele că fondurile primite din Ungaria ar trebui distribuite în așa fel încât să ajungă și pentru niște cursuri gratuite de limba maghiară, cel puțin în orașele mai mari din Transilvania. S-ar putea înființa școli de limbi străine, noi putem ajuta să evaluăm unde există cerere, interes, se poate dezvolta un marketing atractiv, etc.

Alături de intensitatea contactului cu majoritatea și compoziția etnică a populației în localitatea de domiciliu, un motiv al etnocentrismului economic este lipsa încrederii. Ai scris despre asta într-un articol, ai putea să dezvolți puțin ideea?

Am referit la un sondaj pentru Asociația Da, poftiți! despre studenți la Cluj în 2013, dar tendințele nu s-au schimbat de atunci. Unde lipsește încrederea, și instituțiile democrației nu funcționează bine, acolo oamenii se refugiază în securitatea relațiilor mai feudale: de rudenie, de limbă, de etnie, de religie – deci aleg mai etnocentric.

În relațiile româno-maghiare, această neîncredere generală este accentuată de granița lingvistică. Însă competențele de limba română influențează alegerea indiferent de încredere. Cu cât mai mult ține un serviciu de domeniul personal, cu atât mai important este să îl avem disponibil în limba maternă. Mă refer la servicii medicale și financiare, fiindcă aici prin neînțelegeri riscăm consecințe severe: dacă nu suntem în stare să descriem exact ce simptome avem, vom primi un diagnostic greșit, sau la bancă vom accepta un credit care de fapt nu este avantajos pentru noi. Gândirea pragmatică, dar și rezultatele sondajului menționat confirmă că nivelul cunoștințelor de limba română influențează cât de etnocentric este un individ.

În studiul din 2013 privind consumul etnocentrist al studenților din Cluj-Napoca, argumentele au conturat trei profiluri de opinie despre motivu preferării vânzătorului maghiar. Motivația pragmatică bazată pe cunoașterea limbii a fost cea mai puternică: nu știu suficient de bine românește, deci îmi este mai confortabil să cumpăr de la vânzător maghiar. Aceasta a fost urmată de argumentul solidarității cu vânzătorii maghiari, pe care îl văd ca un fel de capital „bonding” și a venit la pachet cu o încredere mai mare în calitatea produsului sau serviciului oferit de către maghiari. A treia parte a motivațiilor nu este atât de interesantă: aleg un vânzător maghiar pentru că e mai aproape – cazul studentului din Secuime unde nu există prea multe oferte românești. Profilurile aceștia latente dovedesc că studenții maghiari în Cluj nu se comportă etnocentric din cauza unei reavoințe viscerale sau al unui antagonism ireconciliabil, ci pe marginea unui pragmatism cotidian sau al solidarității, coeziunii etnice.

Cu toate că nu am analizat separat, este foarte probabil că acest lucru nu este diferit nici la populația generală. Mi se pare important să menționez că în 2008 48% dintre participanții unui sondaj a spus că în cazul ofertelor de aceeași calitate și preț preferă să cumpere de la maghiari, în 2012 a fost doar 41%. Ponderea consumatorului etnocentrist s-a redus între altele și pentru că în 2008 am măsurat acțiuni ipotetice, adică am formulat întrebări de tipul Ce ați face, dacă…?, iar în 2012 i-am întrebat ce au făcut de fapt când trebuiau să ia o decizie.

Consider că etnocentrismul în rândul consumatorilor nu s-a schimbat mult pe parcursul anilor, oferta însă a crescut. Pe piață apar din ce în ce mai multe produse și servicii dedicate maghiarilor (cum ar fi produsele regionale din mărcile Produs secuiesc, Góbé termék ș.a.). Pe o parte, producătorii și-au dat seama că există cerere pentru așa ceva, pe de altă parte, unele funcționează ca și marker cultural: berea Igazi/Tiltott Csíki Sör este populară în Secuime, dar nu a reușit să se lanseze cu succes pe alte piețe. În această regiune însă este mai mult decât un produs.

Întreprinderile cu specific etnic au apărut ca un răspuns natural la etnocentrismul consumatorilor. Nu a fost un proces dificil, mai ales că regulementarea legate de folosirea limbilor pe piață în România sunt flexibile. Statul nu interzice ca anunțurile, reclamele să apară în maghiară, impune doar să apară și în română.

Bilingvism important la Târgul de Crăciun Cluj-NapocaProgramul Târgului de Crăciun Cluj-Napoca afișat și în maghiară. Foto: Tünde Szabó

De aceea consider o inițiativă inteligentă ceea ce face Asociația Da, poftiți! sau PPMT in campania sa În maghiară pentru banii mei, pentru că putem fi mai asertivi, proactivi pe piață, deoarece acolo nimic nu interzice utilizarea limbii maghiare. În calitate de consumatori, banii sunt la noi, se poate pune o presiune legitimă să se facă afișe bilingve, să avem servicii clienți și în maghiară. Pe piață nu riscăm nimic, spre deosebire de poliție sau spital, unde relațiile de putere sunt mult mai asimetrice, terenul ne dezavantajează, și pot apărea abuzuri de putere la asemenea reproșuri.

Răspândirea produselor etnice e facilitat și de faptul că marketingul etnic devine din ce în ce mai profesionist. Opinia intelectualilor despre aceste reclame este mai puțin relevantă, dacă publicul larg poate fi convins de metafore secuiești, de povești cu urșii. Mai ales când acestea sunt servite la pachet cu identitatea regională, cu o atitudineantiglobalistă și narative legate de alegerea sănătoasă. Întrebarea este, desigur, când se vor sătura oamenii de aceste simboluri și dacă experții vor putea inova.

Prognoza mea este că piața acestor fel de întreprinderi se va mai dezvolta, mai ales dacă nivelul de trai și salariile vor crește. Atunci oamenii din Secuime și-ar permite mai ușor să nu cumpere produsele de masă mai ieftine din hipermarketuri, ci cele locale, dar mai scumpe. Tendința există deja, doar banii lipsesc.

Bănuiesc că și costul de marketing este mai scăzut în cazul anunțurilor în maghiară. După cum a spus Péter Polacsek la masa rotundă, este suficient să te adresezi consumatorilor maghiari în limba lor maternă, imediat devin atenți. Presupun că în regiunile cu populație mixtă marketingul în maghiară este mai rentabil în momentul de față, fiindcă este încă rar.

Asta înseamnă că veniturile generate de consumatorii atrași de acele reclame sunt mai mari decât costurile pentru traducere sau cheltuielile în plus pentru răspândirea reclamei?

Corect. Pentru a concepe o campanie reclamă eficientă în română, trebuie să-l segmentezi pe grupul țintă după mai multe trăsături. Mesajele trebuie formulate și canalele trebuie alese în așa fel încât reclama să ajungă la toți. Poziționarea, direcționarea, personalizarea mesajelor trebuie să fie mai variate, deci costă mai mult. Prin limbă, consumatorii maghiari pot fi țintiți ca un singur grup, nu trebuie elaborate mesaje diferite pe grupuri ținte, ceea ce face procesul mai ieftin.

De aceea îndrăznesc să spun asta pentru că etnocentrismul consumatorilor maghiari nu depinde de vârstă, sex, nivel de studii; toții se bucură dacă cineva li se adresează în maghiară. Bineînțeles cu cât mai multe firme vor folosi limba maghiară în anunțuri, cu atât mai puțin se va merita și va fi nevoie de mesaje specifice, de segmentarea grupului țintă.

Există etnocentrism și în rândul consumatorilor români, sau dimpotrivă? Până la sfârșitul secolului 20. a persistat stereotipul că în Transilvania muncitorii calificați maghiari sunt mai demni de încredere. Mai există acest stereotip sau a dispărut odată cu emigrarea meșteșugarilor?

În statisticile de ocuparea forței de muncă, muncitorii calificați maghiari sunt în continuare suprareprezentați, deși mulți dintre ei s-au pensionat, unii dintre ei au trecut în agricultură din cauza finanțării UE. Nu o pot demonstra cu date, dar mi se pare că după schimbarea regimului și schimbarea de generație românii cred din ce în ce mai puțin că ar exista vreo diferență între expertiza și fiabilitatea muncitorului român și maghiar.

În sondajul discutat românii însă nu au fost atât de etnocentrici în alegerile economice precum maghiarii. În 2012, aproape unul din patru respondenți români au spus că nu sunt indiferenți față de etnia persoanei care îi oferă un produs sau serviciu. În chestionarul român din păcate nu am inclus întrebările referitoare la motive.

Se poate măsura de ce ar renta pentru un angajat să câștige cu câteva sute de lei mai puțin, cu condiția să poată vorbi la locul de muncă în maghiară, cum ai spus în prelegerea ta? Ce compensează dezavantajul economic care apare în urma etnocentrismului de acest tip?

Am reușit să confirmăm existența etnocentrismului la locul de muncă pentru prima dată într-o cercetare din 2018. Locurile de muncă sunt mai omogene, mai maghiare decât ne-am imagina pe baza proporțiilor etnice din populație. 19% dintre locuitorii Transilvaniei sunt de etnie maghiară, dar la locurile de muncă unde sunt prezenți, proporția lor este de 65%. Cea mai mare parte a acestei diferențe este explicată de distribuția teritorială inegală a maghiarilor, dar există și atunci când comparăm regiuni in funcție de concentrarea etnică a populației.

Datele au arătat că gradul de omogenitate etnică la locul de muncă se leagă de un dezavantaj salarial, chiar și atunci când sunt ținute sub control toți ceilalți factori care influențează veniturile. Modelul arată o diferență medie de 300 de lei dacă cineva nu prea are colegi români, comparativ cu cineva care lucrează pe post similar, dar într-un mediu complet românesc.O schimbare de zece la sută în proporția etnică a locului de muncă aduce o diferență statistică de 30 de lei. 300 de lei este o medie, diferența reală este cuprinsă între 50 și 450 de lei.

Repet că am măsurat pentru prima dată omogenitatea la locul de muncă și – ca toate datele dintr-un chestionar – suma este doar o estimare cu o eroare de măsurare suficient de mare, deoarece dintr-un eșantion de 1000, doar 400 de persoane activi pe piața de muncă ne-au răspuns la toate întrebările. Prin urmare, aceste numere nu ar trebui mistificate ci verificate suplimentar.

Mai multe articole de presă au evidențiat în titlu diferența aceasta și astfel semnificația sa a devenit mult mai mare decât este în realitate. În ultimul timp, sufăr mult din cauza accentului dislocat de presa senzaționalistă, care consolidează o narativă autovictimizantă a maghiarilor pe care eu o consider nesănătoasă.

Discursul de autovictimizare este atât de răspândită încât a devenit un instrument de marketing în mâna redactorilor și a politicienilor. Discursul economic folosit de tine poate schimba vreodată inegalitatea privind costurile integrării pe care acum le suportă comunitatea maghiară în grad mult mai ridicat? Oare această investiție mai mare în integrare se poate transforma la un moment dat în avantaj, chiar dacă în prezent este un dezavantaj?

Am rețineri în legătură cu asta, nu știu în ce măsură s-ar putea realiza așa ceva în România. Unde încastrarea socială a diversității este mai mare și este considerată o valoare de către oameni, indiferent de etnie, acolo poate să devină capital politic și financiar. În majoritatea societăților occidentale, diversitatea este o valoare. Unde însă nu prea există sensibilitate față de așa ceva, acolo este dificil convertirea diversității în avantaj pe piață. Până atunci rămâne o noțiune goală, exact cum folosește primăria Cluj-Napoca conceptul de multiculturalitate.

De exemplu în Wales limba galeză a fost revitalizată printr-un proces de bilingvizare a mai multor orașe, astfel au dezvoltat și turismul încercând să valorifice patrimoniul celtic, iar în regiunile respective economia a crescut vizibil. Ar fi important să ne gândim și noi la proiecte similare, cu toate că aici se poate face mai puțin, suportul majorității lipsind. Mai mult: Secuimea ca regiune turistică aparte suferă un boicot continuu în București.

Dar ar putea să aibă impact politic: este un argument politic excelent pentru crearea sentimentului de acasă. Cei mai mulți actori politici români îi reproșează maghiarilor într-o formă sau alta că ei nu sunt suficient de loiali față de statul român. Însă dacă majoritatea ar schimba peisajul lingvistic în localitățile mixte în așa fel să recunoască prezența comunității maghiare, asta ar contribui la sentimentul de confort al localnicilor maghiari, ca apoi și ei să se simtă acasă, și presupun că pe termen lung ar crește și loialitatea lor. Cum consideri, câtă putere persuasivă au aceste argumente pentru politicienii români care decid despre buget de exemplu? Ar asigura bilingvizarea în Transilvania din bugetul central?

Sunt de aceeași părere cu tine, și mie mi se pare un argument foarte bun, este ceva logic, oricine înțelege asta. De aceea nu înțeleg de ce partidele politice maghiare nu-și bazează mesajele pentru români în primul rând pe aceste argumente, concentrându-se pe sentimentul de confort, familiaritate, arătând avantajele și dezavantajele măsurabile? Simt o oarecare schimbare înspre pragmatism, dar nu este suficient,discursul acesta ar trebui consolidat, nu cel de resentiment, care ne duce înspre întoarcerea în trecut cu memorii istorice antagoniste.

Desigur, este ușor să vorbim de pe marginea terenului, dar nu sunt primul care spune că este nevoie de o schimbare de discurs înspre români. Accentul pus pe etnie ar trebui pus pe limbă, deoarece dezavantajele sunt mai bine măsurabile, documentate și se poate înțelege mai bine de ce e important pentru noi să trăim într-un mediu bilingv, de ce ținem la drepturile lingvistice.

Dacă ne simțim acasă în România – iar cea mai importantă parte a acestui lucru este confortul lingvistic –, este bine pentru toți: forța de muncă nu mai pleacă din țară, mai degrabă devine mai productivă deoarece există senzația de confort. Dacă ne imaginăm țara ca pe o firmă unde angajații se simt bine și lucrează cu drag – apoi ca pe una unde simt în continuu că cei din jurul lor îi ignoră sau îi privesc ca pe o povară. Aceste mesaje ar trebui să le transmitem cu tact, dar mai intens, într-un mod mai vizat și mai ingenios diferitelor grupuri: intelectualilor români, politicienilor din București, oamenilor de rând din Transilvania și din Regat. Nu sunt adeptul acestei retorici neoliberale, dar cred că funcționează mai bine dacă este vorba de sensibilizarea majorității.

Anterior a apărut la UDMR ideea unui astfel de birou de comunicare și imagine, dar nu știu dacă până la urmă a fost realizată.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9191 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by