Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Profesorul Dinu Antonescu despre impactul comunismului asupra medicinei românești. Un exercițiu de autoritate morală la Teatrul Național din București

de Catalin Vasilescu     Contributors.ro
Joi, 23 ianuarie 2020, 9:55 Actualitate | Opinii


Catalin Vasilescu
Foto: Arhiva personala

Duminică 19 ianuarie, profesorul Dinu Antonescu a susținut la Teatrul Național din București conferința ”Impactul comunismului asupra medicinei românești”. A vorbit academic, cu o voce limpede, măsurat, fără iritare. Nu a ridicat tonul, nu scrâșnit din dinți și, mai ales, nu a plătit polițe. A făcut recurs la istorie și a documentat solid ce era medicina românească până în 1945: o medicină europeană, modernă, cu savanți străluciți, membri de drept ai elitei mondiale. Dar și cu neîmplinirile asistenței medicale primare, marcată de situația economică de după Primul Război Mondial și de criza economică din 1929, mai ales în regiunile rurale, unde trăia o atât de mare parte a populației. O medicină care a evoluat constant, cu privirea ațintită la modelele lumii occidentale, cu un sistem de concursuri bine stabilit, care asigurau o promovare bazată pe merite profesionale atât în medicina academică, cât și în cea ”de stat”. În treacăt fie spus, erau vremuri în care un medic primar era adesea privit ca egal de către cei mai reputați profesori universitari. Toată construcția s-a prăbușit după război. Elita medicală românească a fost atacată sistematic, instituțiile academice au fost destructurate. Și profesorul Dinu Antonescu ne-a prezentat pe un ton egal distrugerea unor cariere prin presiuni politice, prin delațiune, prin amenințare directă: Iuliu Hațieganu, Vintilă Ciocâlteu, Grigore T. Popa, Alexandru Pop, Victor Papilian, Gheorghe Buzoianu. Așa a vrut Partidul Comunist.

Și, cu adevărat, Dinu Antonescu este un om drept. Așa ar fi fost cu siguranță și cariera sa într-o lume normală. Prin 1979-1980 eram student și mă interesam de anatomia aparatului locomotor. Am dat de monografia Gonartroza, la care unul dintre autori era dr. Dinu Antonescu, și am constatat cu plăcută surpriză că exista un capitol de biomecanică, adică de interpretare pe baze matematice a complicatei mașinării a genunchiului uman. Și mi-am zis: uite că există și chirurgi cu un asemenea nivel intelectual. Deci se poate și așa! Dr. Dinu Antonescu era tânăr atunci, dar printre noi, studenții din primii ani, se auzise că ”e cel mai bun”. Și asta s-a confirmat cu fiecare an, cu fiecare pas pe care l-am făcut în lumea medicală. Reputația domniei sale a crescut și ea, astfel încât toată lumea s-a convins că ”e cel mai bun”. Toată lumea, cu excepția Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, care a socotit că nu e cazul să-l promoveze la poziția de profesor universitar decât în 1992, adică la 57 de ani. Așa a vrut Partidul Comunist. De altfel, în cursul conferinței, a recunoscut că, dacă lucrurile ar fi rămas ca înainte de 1989, nu ar fi ajuns niciodată profesor de ortopedie.

A practicat cea mai dificilă chirurgie ortopedică din România (tumori osoase, operații pe coloana vertebrală, tuberculoză osoasă) într-un spital cu mai multe etaje, dar care nu avea lift. Pacienții, de multe ori imobilizați în aparate gipsate, erau transportați pe o scară îngustă de câțiva brancardieri voinici; dacă se întâmpla ca o brancardă care urca să întâlnească una care cobora, problema era dificil de rezolvat. Așa a vrut Partidul Comunist. Dr. Dinu Antonescu nu a făcut niciodată contracte cu bolnavii. Era, cum este lesne de înțeles, foarte căutat de pacienți din toată țara. Și trebuie să spun că dădea prioritate celor cu afecțiuni grave, nu celor cu relații influente. Criteriile medicale au prevalat întotdeauna. S-a pensionat la 65 de ani, ca și profesorul Dan Setlacec, cel de care l-a legat o prietenie de decenii.

Profesorul Antonescu are și slăbiciuni. M-a invitat de mai multe ori la domnia sa acasă. Are un birou acoperit de teancuri de cărți, reviste, manuscrise, pe care există un mic afiș, așezat în așa fel încât interlocutorul să-l poată vedea bine: ”A CLEAN DESK IS A SIGN OF A SICK MIND”. Disciplina este interioară, iar dezordinea este creativă, cel puțin in acest caz. Nu m-am mirat ca vorbește la Teatrul Național; din simplul motiv că, de multe decenii, dacă te vei duce la un spectacol de teatru sau la un concert de muzica simfonica în București, îi vei întâlni acolo negreșit pe doamna și pe domnul profesor Antonescu.

Rechizitoriul împotriva comunismului a fost susținut de probe, a fost clar. Domnul profesor ne demonstrează că lucrurile sunt simple: există fapte, există vinovății, există victime. Ne spune cu o voce domoală: ”comunismul a distrus medicina românească, iar urmările se fac, din păcate, resimțite până astăzi”. Ce este de comentat aici? Relativismul moral, nuanțele analitice și eseistica de inspirație postmodernă rămân fără nici un sens.

Problema este una de distribuție. Cui i se potrivește rolul acesta de martor-acuzator? Meandrele politice și sociale ale ultimilor 30 de ani au generat în medicina românească făpturi bizare, venite parcă din zoogonia lui Empedocle, unde apăreau membre si părți ale trupului combinate la întâmplare, generând hibrizi bizari, ca oameni cu cap de animal sau animale cu cap de om. De brațe și picioare combinate la întâmplare, după cum s-a nimerit în contorsionatul lor parcurs politic. Ce poate să apară după atâtea bruște viraje la dreapta, la stânga și iarăși la dreapta (întotdeauna aproape de unul din cei 15 miniștri ai sănătății pe care i-a avut România după 1990) a unor persoane mânate de puterea schimbătoare a lăcomiei, a narcisismului patologic, a ambiției maligne, pentru care medicina este, de fapt, ultima grijă. Ei negociază, tranzacționează, controlează, sunt marii maeștri ai tuturor combinațiilor, mai ales politice. Și astfel de oameni ne învață ce e bine și ce e rău, cum trebuie să fie asistența sanitară, care este cheia succesului, dau tonul și ocupă ecranele televizoarelor. Medicina suferă de un morbus politicus și în ziua de azi. Dar cine are dreptul să o spună? Cine are calitatea morală și suprafața profesională care să atragă atenția? Să convingă? Pe cine să credem?

Eu cred că profesorul Dinu Antonescu nu putea fi altceva decât ortoped. Numele specialității provine, ca atâția termeni medicali, din elină, unde orthos înseamnă drept. În profesiunea domniei sale este crucial ca reperele osoase să fie corect aliniate. Adică drept, chiar dacă de multe ori în sens metaforic. Un om care nu poate îndura dezordinea morală.

La TNB, profesorul Dinu Antonescu a reușit să rămână elegant și atunci când a acuzat. A judecat cu franchețe și fără patimă, cu liniștea celui care are toate îndreptățirile din lume să o facă. Există în conferința domniei sale doar semnificații generale. Dar noi, cei care îi cunoaștem destinul profesional care s-a dezvoltat împotriva unui sistem absurd și a umilințelor de tot felul, știm că mașina a mers înainte, dar a mers mereu cu frâna de mână trasă. Înțelegem semnificația personală a cuvintelor sale, chiar dacă ea nu a fost formulată explicit, chiar dacă s-au evitat, cu mare tărie de caracter, referirile la propria persoană.

”Comunismul a distrus medicina românească iar urmările se fac, din păcate, resimțite până astăzi”. Ce poate să fie mai limpede de atât? Sub zâmbetul elegant al domnului profesor Antonescu nu putem să nu descifrăm o mare tristețe. Ar fi putut să fie altfel. Dacă ar fi ajuns la catedră cu douăzeci de ani mai devreme, dacă ar fi putut merge la congrese și ar fi putut consulta revistele medicale atunci când era nevoie și nu pe apucate (când mai aducea câte una un coleg mai norocos), dacă ar fi avut la vreme tehnologia medicală fără de care ortopedia modernă este de neimaginat.



Citeste intreg articolul si coemtneaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1303 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by