“Candidez pentru un nou mandat de primar general. Consider că mi-am făcut datoria. Am început noi proiecte și vreau să le finalizez. Doar copiii mai mari îmi spun să nu mai candidez. Că noi nu merităm această viață așa de dură. Nu este normal să abandonăm nici eu, nici soțul meu.” (1)
Gabriela Firea
Tabloul întâi:
“Gabriela Firea, primarul general Bucureștiului: E foarte rău că un ministru nu știe ce se întâmplă în București. (…) Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!
Costel Alexe, ministrul mediului: Noi să ne mutăm din București, doamnă? Dumneavoastră ar trebui să aveți o administrație performantă!” (2)
Tabloul al doilea:
“Luni seara, pe 6 ianuarie, în jurul orei 19.00, o Dacia Duster a lovit un alt automobil, pe Bulevardul I.C. Brătianu din Câmpulung Muscel. N-au fost victime umane, dar mașinile s-au șifonat rău. Accidentul a fost anunțat la 112 de către șoferul mașinii tamponate de Duster. Ajunși la fața locului, polițiștii au avut surpriza să constate că șoferul Daciei Duster, cel care părea a fi produs accidentul, era chiar primarul orașului, Ioan-Liviu Țâroiu. Polițiștii au observat imediat că primarul duhnea a băutură. L-au pus să sufle în fiolă, iar rezultatul a confirmat starea de ebrietate a edilului: 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, dublu față de limita de 0,40mg/l. Fiola s-a înverzit instantaneu!” (3)
Se apropie alegerile locale și o emoție străbate clasa politică pe verticalele și orizontalele sale, dar stările febrile despre care vorbesc nu reverberează și în societate, care privește viitoarele evenimente mai degrabă cu apatie. Mai înainte de a regreta că electoratul nu empatizează și nu încearcă la rândul său, plin de spirit civic, să vină în întâmpinarea alegerilor, ar fi util să vizualizăm absurdul tablourilor de mai sus, recitind dialogul abracadabrant dintre Gabriela Firea și Costel Alexe, altminteri demnitari ai statului român, sau știrea perplexă despre dimensiunea moral-civică a unui primar de oraș, pe care euforia bahică l-a pus pe prima pagină a știrilor.
Unde anume își are locul cetățeanul în disputa dintre primarul în care un număr de bucureșteni, câți vor fi fost, nu puțini în orice caz, și-au pus speranțele în anul 2016, și anume Gabriela Firea și ministrul Costel Alexe? Acum când scriu, publicistul Lucian Mândruță măsura noxele undeva pe șoseaua Panduri, în direct pentru un canal de știri, iar depășirile erau de peste patru ori față de limitele impuse prin legislația europeană.
Undeva aproape de prânz, în aceeași zi, Gabriela Firea ne anunța ritos că va depune o plângere penală în care îl acuză pe Costel Alexe că ”…a indus panica în rândul populației prin afirmația că în București se respiră ‘otravă’ și că cetățenii Capitalei ar trebui să poarte mască pentru a fi în siguranță”, iar despre consilierul general (USR) Octavian Berceanu, care a sesizat la începutul anului că noxele (poluanții PM2,5 si PM10) au depășit la finele anului 2019, începutul anului 2020 și de șapte ori limitele admise, că ar fi fost inconștient și a făcut afirmații bazate pe rețele de măsurare neomologate.
Este greu să înțelegi un edil care uită de cetățeni pentru a se război cu politicienii de care se simte amenințat după ce și-a anunțat candidatura în alegerile locale, folosind ca pretext o temă pe care alegătorii săi nu o consideră deloc o glumă. Poluarea în București este o problemă acută, gravă, pe care până și cel mai dezinteresat alegător o poate percepe concret (iar dacă are vreo afecțiune pulmonară, de exemplu, chiar profund negativ), iar pe un astfel de subiect nu este înțelept să te războiești, mai ales când știi că nu ai dreptate. Mărturie stă filtrul măștii de biciclist al lui Lucian Mândruță, care după ce a parcurs 500 de km prin București era efectiv îmbâcsită de praf (4) .
Ce putem face noi, cetățenii, în fața acestor realități? În primul rând trebuie să ne luăm în serios misiunea de cetățeni-alegători, mai ales că politicienii au reușit să ne întindă capcana alegerilor locale într-un singur tur, care li se potrivește foarte bine candidaților de tipul Gabriela Firea, croiți după tiparul ”câștigă cine țipă mai tare” și își păcălește simpatizanții, indolenții și nehotărâții cu promisiuni sforăitoare. Trebuie să votăm în cunoștință de cauză, nu doar să sancționăm. Trebuie să procedăm în așa fel încât candidații la alegerile locale să simtă forța electoratului, determinarea alegătorilor, să ajungă să perceapă chiar cu teamă mesajul: ”ajunge! de acum înainte nu mai suntem bătaia voastră de joc!”
SĂ VOTĂM, DAR MAI ÎNTÂI SĂ GÂNDIM!
Votul responsabil implică conștiință și educație civică, adică ceva ca un manual/ghid de bună practică care nu doar îl asigură pe cetățeanul care-și exercită votul că face ceea ce trebuie pentru societate și comunitatea sa (este responsabil, adică), dar și că face ceea ce trebuie pentru viitorul său și al familiei/celor apropiați. Ceea ce am scris este un truism, s-ar putea spune, cu toate acestea majoritatea alegătorilor nu ajung în cabina de vot și nu aplică ștampila pe buletinul pe care îl primesc respectând această condiție minimală. Nu mai vorbesc despre cei care decid că nu are rost să-și exercite votul.
Aceasta este o realitate obiectivă și o abordez deși sunt deplin conștient de faptul că articolul și analiza mea nu reprezintă mai mult decât o picătură într-un ocean de dezinteres și inconștiență și nu va fi luat în considerare decât de cei care oricum își conduc viața după principiul implicării și nu ar concepe să acționeze mai înainte de a se informa, a analiza informațiile pe care le au la dispoziție, a le cântări, pentru ca mai apoi să-și facă și un plan după care să acționeze.
Cu toate acestea, fie și pentru oportunitatea de a găsi și un singur cititor, cetățean și alegător, care alege să citească acest text și pentru prima dată problematizează, decid să-mi continui pledoaria pentru a încărca cu semnificație votul pe care noi toți, cei care alegem să participăm la vot în luna mai (sau poate iunie), îl vom acorda în alegerile locale. Și cum poate fi mai deplină implicarea decât conștientizând miza uriașă pe care alegerile locale o are pentru fiecare dintre noi?
Aș începe prin a trece în revistă, într-o ordine aleatorie, activitățile pe care administrația locală (de principiu urbană, dar din care pot fi desprinse și cele locale, ceva mai puține la număr) trebuie să le gestioneze în beneficiul comunităților locale din care fiecare dintre noi facem parte, pentru a înțelege cât de mult suntem condiționați de bunul lor mers; mult prea mult pentru a trata cu ușurință un moment atât de semnificativ, și anume:
▪ rețeaua locală de sănătate (spitale, policlinici, dispensare, intervenția de urgență);
▪ rețeaua locală de educație (creșe, grădinițe, școli, licee/colegii, universități);
▪ transportul local și rețeaua de străzi și bulevarde, precum și variantele ocolitoare și legătură cu marile axe naționale de transport;
▪ rețeaua de alimentare cu apă potabilă și gestionarea resurselor de apă;
▪ rețeaua de încălzire comunitară și de furnizare a apei calde menajere;
▪ rețeaua de colectare și tratare a deșeurilor menajere (colectarea selectivă, depozitele ecologice de deșeuri, tratarea energetică a deșeurilor);
▪ poluarea și combaterea surselor de poluare;
▪ turismul, activitățile de târguri și expoziții, spațiile de cazare și de petrecere a timpului liber;
▪ rețeaua culturală și gestionarea obiectivelor culturale de importanță locală și națională;
▪ infrastructura sportivă și de susținere a mișcării în aer liber;
▪ gestiunea spațiilor verzi;
▪ performanța administrativă și facilitarea interacțiunii cetățeanului cu administrația locală, folosind platformele informaționale și resursele de inteligență artificială;
▪ activități și facilități pentru copii, bătrâni și persoane cu dizabilități și nevoi specifice;
▪ mediul de afaceri și încurajarea activităților economice, pentru producerea de valoare economică;
▪ rețeaua lăcașurilor de cult și administrarea locurilor de veci.
Am trecut în revistă doar cincisprezece activități care depind de performanța administrației locale și ne influențează, într-un fel sau altul, pe fiecare dintre noi. Dacă îmi pun problema, ca alegător, să acord votul meu unui candidat sau unei liste de consilieri propusă de un partid, nu pot să nu mă întreb dacă cel pe care-l creditez are pentru fiecare din capitolele de mai sus soluții (obiective, ținte concrete, măsuri, termene, efecte scontate) care vin în întâmpinarea nevoilor și dezideratelor mele și ale celor apropiați mie, comunității din care fac parte. Soluții reale.
Exercitarea votului fără minime informații venite dinspre candidatul/candidații pe care-i susțin, fără a delibera măcar în forul tău interior, ca să nu mai adaug și varianta logică de a dezbate împreună cu cei apropiați asupra profilului respectivilor candidați și a soluțiilor pe care aceștia le oferă, înseamnă să îți dai votul la voia întâmplării; să arunci perle porcilor, cum spune proverbul.
Ne putem înșela, desigur – dar acest fapt este omenesc și acceptabil. Dar să ajungem în cabina de vot, față în față cu o listă de persoane despre care nu știm nimic, pentru că nu am fost interesați să știm, și apoi să punem ștampila la întâmplare pe nume sugerate de o listă de partid, eventual sub influența vreunui canal de știri care încasează bani pentru a ne manipula mediatic, aceasta este o idee extrem de păguboasă. Și vestea cea mai proastă dintre toate este că acele clipe de acțiune lipsită de discernământ se vor întoarce foarte rapid împotriva noastră.
BUCUREȘTI ȘI CLUJ: VIZIUNI, PARADIGMĂ ȘI CULTURĂ DIFERITE
Rostul discuției de la acest capitol nu este acela de a compara pur și simplu modul în care edilii și echipele lor din cele două orașe se raportează la misiunea lor privind administrarea localităților și a servirea comunităților, ci de a sublinia ideea că întotdeauna există și alte soluții decât cele cu care ne-am obișnuit, dar schimbarea nu o putem cere de la cei incapabili să se reinventeze, ori de la cei nepricepuți sau rău intenționați.
Alegătorii din București mai au încă în memorie promisiunile făcute de Gabriela Firea în campania electorală din primăvara anului 2016, dar și tendințele sale sistematice de a transfera responsabilitatea asupra neîmplinirilor asupra altora, de obicei asupra Guvernului, fie că a fost vorba de guvernele impuse de Liviu Dragnea, fie, mai recent, că țintește spre guvernul Ludovic Orban.
Declarației Gabrielei Firea cu care am deschis acest text – “Candidez pentru un nou mandat de primar general. Consider că mi-am făcut datoria. Am început noi proiecte și vreau să le finalizez.” -, am să-i opun câteva elemente dintr-o analiză publicată de cotidianul Libertatea (5) , destul de obiectivă în opinia mea, nu pentru a o zugrăvi într-o lumină care nu o avantajează, ci pentru că astfel putem înțelege de ce este păgubos pentru alegător să se orienteze numai după repere inconsistente, adică o imagine construită mediatic și o listă de promisiuni fără acoperire.
Iată reperele analizei oferită de publicația menționată:
(i) Vinieta Oxigen: taxa a provocat nemulțumiri în rândul bucureștenilor, care au văzut în ea doar un alt mod de a aduce bani la bugetul primăriei, care este în “faliment nedeclarat”, după cum susținea primarul Gabriela Firea în vară. Primăria s-a apărat, spunând că nu e vorba de sete de bani, ci de o măsură existentă deja în Planul Integrat de Calitate a Aerului. Proiectul Oxigen a stat mai bine de o lună în dezbatere publică și a fost modificat de mai multe ori, în urma sugestiilor făcute de cetățeni, asociații și ONG-urilor. În final, a fost aprobat în octombrie de CGMB. Deși ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020, Primăria Capitalei a decis să îi amâne efectele pentru 1 martie 2020.
(ii) Companiile municipale: Curtea de Apel a decis definitiv în 22 noiembrie 2018 anularea hotărârilor de înființare, ceea ce ar fi trebuit să ducă la sistarea activității societăților. Dar nu s-a întâmplat asta, iar Gabriela Firea a susținut în continuare legalitatea și continuitatea funcționării lor. Profitând de schimbarea Codului Administrativ, care prevede acum că hotărârile privind patrimoniul pot fi luate cu majoritate simplă, de jumătate plus unu dintre consilierii generali, și făcând un artificiu legal, Gabriela Firea a revenit cu societățile în CGMB, pentru a le trece în legalitate. Ce a făcut de fapt a fost să creeze alte companii care să absoarbă prin fuziune mai multe societăți dintre cele declarate ilegale de instanță. De aici au rezultat 11 companii municipale care fac exact același lucru ca celelalte sub alte denumiri.
(iii) RADET și Termoenergetica: falimentul RADET a început cu mult timp în urmă, când autoritățile locale au preferat să mențină prețul energiei termice la unul dintre cele mai mici niveluri din țară și, concomitent, nu au plătit subvenția; 3,8 miliarde de lei este încă datoria RADET către ELCEN, producătorul de apă caldă și căldură al Capitalei. După un plan eșuat care data de pe vremea lui Sorin Oprescu, potrivit căruia ELCEN ar fi urmat să treacă în administrarea Primăriei Capitalei ca să fuzioneze cu RADET, Firea a venit în final cu altă soluție: preluarea activităților RADET de către o companie municipală. Termoenergetica a primit la începutul lunii decembrie licență de funcționare din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru alimentarea centralizată cu energie termică. Termoenergetica ar putea avea, însă, aceeași soartă ca RADET, care a ajuns în faliment, pentru că nu are capital, iar rețeaua nu este modernizată.
(iv) Spitalul metropolitan: a fost promis de primarul Gabriela Firea încă de la începutul mandatului, însă studiul de fezabilitate a fost finalizat abia în urmă cu două săptămâni. Atunci, edilul a anunțat într-o conferință de presă că investiția se ridică la 400 de milioane de euro și a lăudat Compania Municipală Dezvoltare Durabilă și Trustul de Clădiri Metropolitane, spunând că “au livrat acest studiu într-un termen record de opt luni, încă o dovadă a utilității companiilor municipale”. Două zile mai târziu, însă, construcția s-a scumpit brusc în proiectul de hotărâre care a intrat în dezbaterea și votul din Consiliul General, de două ori și jumătate: 1 miliard de euro este acum estimat al costul Spitalului Metropolitan.
(v) Parcul Cișmigiu și Pădurea Băneasa: Consiliul General a aprobat, la sfârșitul lunii iulie, un proiect de hotărâre privind reamenajarea Parcului Cișmigiu. Documentația tehnică a fost făcută de Compania Dezvoltare Durabilă, iar costul lucrărilor a fost estimat la 10 milioane de euro. Proiectul de restaurare a Parcului Cișmigiu a creat un val de nemulțumiri, întrucât documentele nu au fost puse în dezbatere publică. Primăria plănuiește să amenajeze 16 noi spații comerciale cu „aparență 1900” pe spații verzi. Așa cum s-a constatat pe teren, pentru a face loc gheretelor, ar trebui tăiați mai mulți arbori înalți, ar trebui mutate câteva locuri de joacă și ar fi necesară desființarea singurului țarc pentru câini. De asemenea, pe covorul verde de la intrarea dinspre Primăria Capitalei, lângă ceas, un element care îi dă parcului o frumusețe aparte, va răsări o alee din pietriș. Un alt proiect care a generat discuții este cel legat de Pădurea Băneasa. Anul acesta, Primăria Capitalei a încercat de două ori să obțină acordul CGMB pentru a transforma în parc 50 de hectare din Pădurea Băneasa, dar proiectul a fost de fiecare dată respins. Fundația Eco-civica a acuzat Primăria Capitalei că distruge Pădurea Băneasa, mai ales că prima tentativă de transformare a ei în parc a fost în 2013, pe vremea primarului Sorin Oprescu.
Eu aș mai adăuga pe această listă și alte proiecte eșuate dintre cele anunțate de primarul general: (i) Bucureștiul ca smart city; (ii) pistele de biciclete și culoarele pentru autobuzele de transport public; (iii) achiziția de mijloace de transport în comun moderne și nepoluante și, firește, (iv) punerea sub control a poluării și gestiunii deșeurilor.
Chiar dacă a pierdut în anul 2019 premiul pentru ”Primarul Anului”, Emil Boc rămâne unul din cei mai performanți edili din țară nu atât pentru că ar fi rezolvat rapid toate problemele unui oraș cum este Clujul, ci pentru că administrația sa locală identifică mereu căi și soluții inovative și abordează proiecte îndrăznețe. Nu este singurul, lucruri la fel de bune auzim și în cazul unui oraș ca Oradea, Sibiu, Brașov, chiar și Timișoara, Arad, Turda etc., mai toate în Transilvania și Banat, din păcate.
Emil Boc este primarul prin excelență, singurul episod (sau episoade) de care probabil nu este foarte mulțumit fiind cel(e) în care a îndeplinit rolul de premier, dar care i-a folosit în cele din urmă, pentru că viziunea sa edilitară a câștigat în îndrăzneală și în anvergură. Nu fac un scop din compararea lui Emil Boc cu Gabriela Firea, pentru că o astfel de comparație nu ne ajută prea mult pe noi alegătorii; Clujul are problemele sale și reclamă o anumită familie de soluții, Bucureștiul este capitala, un oraș de trei ori mai mare decât Cluj, care ridică cu totul altfel de probleme, deci și alte categorii de soluții.
Totuși, Bucureștiul și Clujul sunt două orașe europene care au multe de recuperat raportat la orașele europene din aceeași categorie din vestul și centrul Europei, miza fiind deloc mică, economic și ca nivel de bunăstare, dar și în privința calității locuirii, prin urmare profilul primarilor săi trebuie să fie unul similar, european de asemenea. Ori, se pare că aici Emil Boc se diferențiază net de primarii pe care i-a avut Bucureștiul, pentru că are un profil european și dezvoltă un set de atitudini conform.
Emil Boc are o echipă tânără și dinamică în primărie, are dese consultări cu alegătorii, față în față, comunică, este deschis și își asumă greșelile și neîmplinirile; motiv pentru care, din anul 2004 câștigă mandat după mandat la Cluj. Primarii de București taie panglici, fug de răspundere și promovează în echipele lor persoane cu care se află în diverse raporturi de condiționare reciprocă, după criterii incerte. Rezultatele obținute sunt pe măsură, după cum vedem.
Și dacă tot am enumerat câteva din proiectele edilului de București, să le vedem și pe cele ale primarului Boc:
(i) Autobuze fără șofer (6) : “Propunem o linie zero în zona centrală a orașului, care să fie deservită de un autobuz autonom. Un proiect care deja se testează în unele orașe europene cum ar fi Viena, Lion sau Paris. Într-unul sau maximum doi ani putem să testăm, să avem un proiect pilot pe anumite rute bine stabilite și, sigur, pe parcursul dezvoltării tehnologiei vom putea să extindem acest proiect pilot.”;
(ii) Metroul, trenul metropolitan și centura la rang de autostradă (7) : “Studiul de specialitate este aflat în fază de licitație (…) după aceea se va merge mai departe cu realizarea studiului de fezabilitate pentru trenul metropolitan și de prefezabilitate pentru metrou. (…) Până la urmă este și o miză mare, aproximativ 10 milioane de euro. Dar după care ne vom apuca de treabă. După acest proiect major al Clujului, tren metropolitan și metrou, continuăm lucrările la ce înseamnă centura metropolitană a Clujului, de 38 de km.“;
(iii) Innovation City (8) : “Am pornit construcția a trei mari cartiere ale Clujului, în două dintre ele proprietar fiind municipalitatea. Primăria este proprietara cartierului Borhanci Nou – peste 70 de hectare de teren. Acum se face Planul Urbanistic Zonal. Al doilea proiect major, unde tot Primăria are teren 200 de hectare este cartierul Lombului. Acolo se va construi și ‘Cluj Innovation City’, un proiect de aproximativ o jumătate de miliard de euro, cu 20.000 de noi locuri de muncă și cu aproximativ 100.000 de cetățeni care vor locui acolo.”;
(iv) Taxiuri electrice (9) : “Cluj-Napoca urmărește să devină primul oraș din România care acordă licențe pentru taximetre electrice, astfel încât ne propunem să eliberăm primele astfel de autorizații începând cu luna septembrie. După ce am fost primul oraș care a introdus autobuze electrice și am investit masiv în achiziția de noi troleibuze și tramvaie, este cazul ca și taximetria din oraș să fie modernizată prin mijloace nepoluante.”;
(v) Atragerea de fonduri europene (10) : “În întâlnirea bilaterală cu Comisarul European responsabil pentru economie și societate digitală, Mariya Gabriel, am discutat despre posibilitatea de atragere și finanțare din fonduri europene a unor importante proiecte din domeniul inovării. Programul Europa Digitală ne va permite, în perioada 2021-2027 să atragem fonduri europene pentru dezvoltarea abilităților digitale, inteligența artificială, blockchain, securitate cibernetică și pentru dezvoltarea ecosistemelor de inovare.”
BUCUREȘTI: EXCEPȚIA CARE CONFIRMĂ REGULA – SECTORUL 4
Ca locuitor în Sectorul 4 din București, remarc cu fair play că administrația locală care guvernează în numele nostru această parte de București se diferențiază total, prin anumite abordări inovative, de primăria generală și de celelalte primării de sector. Firește, nu total, anumite reflexe inexplicabile de pesedism regăsim din plin și la primarul Daniel Băluță: de exemplu, eu n-am găsit încă un răspuns satisfăcător din partea domniei sale la problemele ridicate de Silvia Mușătoiu, directoarea demisionară a Colegiului Național “Gheorghe Șincai” (11) .
În ce privește, însă, performanța generală în administrarea Sectorului 4, Daniel Băluță a dovedit foarte clar că are aptitudini de manager, că este corect orientat spre viitor și – cred eu (sper să nu greșesc) -, dacă ar fi fost lipsit de influența/presiunea sistemului celui mai coroziv (din păcate și cel mai mare) partid din România, care i-a asigurat alegerea, dar apoi i-a și limitat acțiunile, ar fi fost probabil și mai performant decât a dovedit în cei trei ani de mandat de până acum.
Și nu este doar părerea mea. În decembrie 2019 primarul Daniel Băluță a obținut premiul ”Primarul Anului” la Gala ”Smart City Industry Awards 2019” (12) , detronându-l pe Emil Boc, pentru că a reușit să implementeze în Sectorul 4 proiecte ca (13) :
(i) ”Fără cozi la ghișeu”, Sectorul 4 fiind prima autoritate locală din țară care a încasat taxe și impozite prin rețele de tip SELFSERVICE;
(ii) Crearea primului serviciu public din România, digitalizat complet, care gestionează parcările;
(iii) Crearea platformei e-Autorizări – Noua platformă digitală pentru obținerea autorizărilor comerciale la nivelul Sectorului 4;
(iv) Crearea platformei e-Urbanism, de asemenea pentru a le oferi locuitorilor Sectorului 4 un mijloc facil de a obține documentele necesare în domeniul urbanismului;
(v) Transparență bugetară, prin Bugetul on-line al Sectorului 4;
(vi) Aplicația ON-LINE pentru reabilitarea termică;
(vii) Sistemul outdoor de informare inteligentă a intersecțiilor „Ocoliți Intersecția”, care permite informarea în timp real a cetățenilor despre proximitatea existentei unei situații defavorabile în trafic;
(viii) Regenerare urbană și prin mobilier urban inteligent, achiziționând, pentru început, 6 bănci inteligente, autonome din punct de vedere energetic și care oferă posibilitatea încărcării telefonului mobil, generând și wi-fi gratuit;
(ix) Crearea aplicației de mobil a Primăriei Sector 4, care asigură pentru utilizatori conectivitatea automată cu diverse servicii publice;
(x) Sisteme automatizate de securizare a locurilor de parcare, operate de la distanță, rezistente la apă, șocuri și lovituri, acționate electronic prin telecomandă și așa mai departe.
Ca să fiu sincer, mă așteptam ca noul PSD condus colectiv de Marcel Ciolacu, Paul Stănescu & Co. să dovedească și în cazul Bucureștiului că nimic altceva decât performanța nu va conta și să-l ia în calcul (și) pe Daniel Băluță pentru Primăria Generală. Nu cunosc dacă în culise se va fi pus măcar această problemă, cert este că deocamdată PSD merge pe mâna certăreței doamne Gabriela Firea. Ceea ce dovedește că la PSD logica grupurilor de interese și a castelor nu a dispărut, în ciuda declarațiilor și asigurărilor date de noua conducere.
ALTERNATIVA CARE NU NE MULȚUMEȘTE
Nu-mi declar lipsa de satisfacție sau surprinderea, pentru că nu este cazul, ci doar subliniez, alături de mulți alți observatori ai scenei politice interne, lipsa de alternative din partea opoziției la alegerile locale. PNL ne oferă cam aceleași nume – ce în puține cazuri sau, mă rog, cu puține excepții (Cluj, Arad, Oradea, cu destule rețineri adaug și Timișoara; îmi cer scuze de la primarii PNL din localități mai mici care performează și pe care nu-i pot aminti aici) reprezintă soluții satisfăcătoare în administrarea comunităților pe care le reprezintă – care nu se abat de la portretul robot al edilului de partid lipsit de rezultate, dar bine susținut de o camarilă locală.
Nu pot discuta aici toate cazurile de localități în care actualii primari nu au făcut decât să contabilizeze nemulțumirea cetățenilor și unde alternativa se impune ca singura soluție de viitor. Dar nu cred că strică să fac aici o analiză (exemplificatoare) a alternativelor pentru primăria generală a capitalei, odată ce am stabilit mai sus că am mai ratat patru ani cu un primar PSD, la fel cum anterior am ratat alți opt și cu Sorin Oprescu etc.
Primul pe listă este Nicușor Dan. Cel care a înființat USR după ce a avut un oarecare succes în alegerile locale cu USB, dar care a fost devorat de organizația pe care a creat-o după ce nu a reușit să-i mai urmărească destinul național. Acum face o figură de candidat cvasi-independent, dar care s-ar dori susținut în primul rând de USR, apoi de alianța USR+PLUS și, în fine, dacă s-ar putea de întreaga opoziție. PMP a anunțat că-l susține (14) , iar PNL, cu jumătate de gură, a anunțat că l-ar putea susține, dacă se înscrie în PNL. În schimb PLUS are mari rezerve față de Nicușor Dan, considerând că Vlad Voiculescu, candidatul lor și fost ministru al sănătății, ar fi mult mai potrivit.
Din perspectiva analizei, constat din start că persoana lui Nicușor Dan nu reușește să întrunească susținerea întregii opoziții politice – PNL, PMP și USR+PLUS – față de probabilul candidat al PSD, ceea ce îi scade serios șansele ca alternativă politică la Gabriela Firea, dar nu spune încă prea multe despre opinia alegătorului bucureștean; până la urmă, chiar dacă nu ar întruni susținerea politică, Nicușor Dan ar putea avea susținerea majorității bucureștenilor, de ce nu?
Ei bine, eu cred că Nicușor Dan nu îndeplinește nici această a doua condiție; adică el poate convinge o bună parte a alegătorilor bucureșteni, dar nici pe departe suficienți pentru a ajunge primar, adică: (i) nu se va clasa primul la alegerea într-un singur tur pentru primăria generală a capitalei sau (ii) va rata cu puțin (dar va rata) intrarea în turul doi în cazul unui scrutin în două tururi (mai ales în cazul în care PNL va miza pe un alt candidat).
Ca să nu fiu acuzat de subiectivism, am să mă și explic, pentru că nu am ajuns întâmplător la această concluzie. În ultimele zile ale anului 2019 Nicușor Dan a acordat mai multe interviuri în care și-a prezentat ideile sale de forță privind capitala, iar eu nu doar am parcurs acele interviuri, dar le-am distribuit și cunoscuților mei, locuitori ai Bucureștiului din zone diverse, profesii și ocupații diverse, deci având fiecare interese și cerințe diferite față de un primar general. Înainte să sintetizez opiniile pe care le-am cules prin acest sondaj transversal ad hoc, să fac un scurt rezumat din cele mai relevante idei expuse de Nicușor Dan (15) :
(i) Poluare, decongestionarea traficului și politica de parcări:
Am început să prezint soluții de optimizare pe traseele de troleu și tramvai. Aici trebuie optimizate traseele, de conectare și reconfigurare de trasee. Este aberant ca în zona centrală troleibuzele care ajung să nu treacă pe acolo. Cu tramvaiele – e aberant că tramvaiul 32 se oprește la Unirii și trebuie să te dai jos și să traversezi pe jos până la piața Sfântul Gheorghe. E o soluție foarte simplă ca liniile acestea să fie conectate prin Piața Unirii. E o problemă de reconfigurare de trasee. Mai este o problemă de linie unică pentru degrevarea orașului – linii dedicate pentru autobuz care să fie partajate și cu bicicletele.
Trebuie făcute parcări la intrarea în oraș – gratuite – ca să stimulezi mașinile să rămână acolo. Trebuie ca toate locurile publice de parcare și de reședință să fie inventariate de primării, trecute în sistem informatic și prin politica de prețuri să stimulezi să parcheze nu neaparat unde ar parca ei gratuit în mod normal, în locuri unde nu ar parca de obicei, în spatele bulevardelor, dacă renunți la două sensuri, faci sensuri unice și câștigi niște locuri de parcare. Când ai un sistem de parcare în sistem informatic poți să faci politici de parcare. E o aberație să ai loc plătit, oriunde în lumea civilizată tu locuitor al unui cartier plătești un abonament și ai o rază pe care parchezi. Să fie parcări de reședință pe zone. În momentul în care ai sistemul electronic, vei știi cine are o mașină, cine are două-trei și prin politici de prețuri o să stimulezi oamenii să se ducă mai departe să parcheze a doua mașină, a treia. Dacă vine un musafir, el va avea regimul de a parca pe un loc public fără să fie rezident. Va plăti o taxă.
(ii) Despre lucrări de infrastructură și Centura Capitalei:
Problema este să facem șoseaua de centură. Fără îndoială, Primăria poate gestiona Centura. Primăria are 900 de milioane de euro, din care alocă pe investiții cam 70-80 de milioane. Când ai o împărțire judicioasă a bugetului poți să te duci cu 300 de milioane spre investiții. Centura Capitalei este o investiție crucială pentru București. O văd preluată la Primărie acum.
Continuarea Pasajului de la Ciurel ar fi o aberație. E o investiție care nu rezolvă mare lucru. Nu trebuie să continuăm o investiție care încurajează oamenii care vin de la Craiova și merg la Constanța să o facă pe la Unirea. Dacă vrem o soluție pentru zona de Vest trebuie să facem centura pe patru benzi și străpungerile cum ar fi cea de le strada Liniei sau de pe bulevardul Timișoara. Pasajul de la Doamna Ghica este un proiect necesar, dar cu tramvai.
(iii) Termoficare:
Trebuie să păstrăm sistemul centralizat, pe zonele de sud și vest trebuie doar schimbată rețeaua. Nu în ritmul în care s-a făcut. În acești ani s-au făcut 30 de km de rețea, deci ar lua 100 de ani să fie gata toată. Eu cred că în mandatul meu ar fi fezabilă modernizarea a 100 de km de rețea pe an. Avarii vor mai fi, numai că proporția lor va fi mai mică dacă se va acționa acolo unde este cea mai mare nevoie. Din punct de vedere tehnic, totul ține de viteza de execuție, de caietul de sarcini care să oblige prestatorul să lucreze în 3 schimburi.
(iv) Despre taxa Oxigen:
Așa cum este nu rezolvă nici traficul, nici poluarea. Oamenii care folosesc mașina o vor folosi în continuare, cu tot cu această taxe. Iar zona pentru care se plătește pe centru este destul de mică. În viziunea mea trebuie să existe un preț pentru folosirea mașinii în detrimentul transportului public. Prețul ăsta vine cu prețul de parcare. Poți practic plăti astfel proporțional cu utilizarea mașinii. Într-un sistem legal de parcare va fi foarte logică sancțiunea de a ridica mașini pentru cine nu parchează în acele locuri. Voi susține abrogarea. În momentul când vom avea o politică de parcare și un transport public funcțional putem să ne gândim la o taxare care să fie proporțională cu poluarea cu care mașinile o fac.
(v) Despre companiile municipale:
Pe scurt, soluția absolută ar fi desființarea, în practică însă problemele sunt complexe. De exemplu activitatea RADET a fost preluată de Termoenergetica. Sunt situații în care aceste companii au început prestarea serviciului public.
Feedback-ul pe care l-am primit, aproape în totalitate, a fost dezamăgirea: toți cei care au exprimat o opinie (pentru că au fost și cazuri care au considerat că nu este nimic de spus) au simțit nevoia să atragă atenția că viziunea lui Nicușor Dan este la fel de conservatoare ca și a Gabrielei Firea, că nimic inovator nu răzbate din planurile sale. Cu Nicușor Dan, mi s-a spus, presimt că vom avea aceleași probleme, doar că vom plăti taxe mai mari și vom fi nevoiți să ne parcăm mașinile mai departe de casă. În plus, străzile și bulevardele vor rămâne la fel de aglomerate.
În ceea ce-l privește pe Vlad Voiculescu, am căutat – așa cum ar căuta oricine pe internet – programul său pentru capitală. Dacă ideile de program ale lui Nicușor Dan au fost disponibile, deci au putut fi criticate, la Vlad Voiculescu am găsit doar următoarele fraze (16)
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro
