Opoziţia tenace a PSD faţă de orice iniţiativă de modificare a legislaţiei prin care sunt desemnaţi primarii şi preşedinţii de consiliu judeţean este cât se poate de firească. Pentru PSD, cu sau fără Liviu Dragnea la conducere, prioritatea este conservarea hegemoniei la nivelul guvernării locale. Fesenismul, ca ansamblu de practici clientelare, de patronaj şi de control despotic asupra unor întregi comunităţi, se întemeiază pe spoliererea resurselor bugetare: atâta vreme cât îşi păstrează poziţia dominantă la nivelul comunelor, oraşelor şi judeţelor, PSD poate înfrunta intervalul de opoziţie, spre a se regenera în viitor.
În fapt, regândirea guvernării locale este una dintre mizele unei eventuale ( şi poate himerice ) reforme a statului. Dincolo de un alt tip de scrutin, ceea ce contează este instituirea mecanismelor autentice de descentralizare a deciziei şi posibilitatea acordată cetăţenilor de a controla pe proprii lor aleşi. Subdezvoltarea României a fost accentuată, istoric, de această subminare a reflexului civic de ataşament la comunitatea căreia îi aparţii. Constituirea de feude în teritoriu a acompaniat, deloc paradoxal, centralizarea.
Guvernarea locală este cheia de boltă fără de care nu se poate imagina o identitatea a naţiunii noastre. Micile patrii din care patria noastră este alcătuită trăiesc cu adevărat doar în măsura în care tradiţiile, interesele şi vocile fiecărei regiuni şi fiecărei colectivităţi sunt mai mult decât un element de butaforie demagogică. Guvernarea locală poate acţiona spre a stimula ataşamentul patriotic. Un patriotism crescut organic, din cercuri concentrice, iată alternativa la marasmul de astăzi.
Eliminarea fesenismului este una dintre urgenţele momentului pe care îl traversăm: ipoteca pesedistă trebuie înlăturată, o dată pentru totdeauna. Cazul Bucureştiului, acolo unde administraţia Firea a instituit un regim al bunului- plac demagogic,ilustrează impasul istoric în care plasează România cleptocraţia fesenistă.
Reforma statului implică eliberarea energiilor pe care un regim al centralizării le sufocă. Pentru Transilvania şi Banat, dar si pentru Moldova, este vremea despărţirii de ciclul istoric dominat de atotputernicia capitalei României. Ordinea viitoare trebuie să fie una plurală şi policentrică, una dinamică şi flexibilă, una care să fie deschisă proiectelor de regionalizare. Unitatea de monolit a naţiunii trebuie să lase loc diversităţii fecunde. Reforma statului poate emancipa cetăţeni şi comunităţi de sub jugul statului inept şi ineficare. Viitorul libertăţii se clădeşte prin recâştigarea libertăţilor locale.
Comenteaza pe Contributors.ro
