Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când îmi aduc aminte de anii de liceu, mă apucă aşa o mândrie şi mi se ridică stima de sine cu vreo 3-4 cm peste cotele normale ale apelor Dunării. Nu, că nu toceam şi nici nu luam 10 pe linie, dar aveam talentul ăsta de a scrie un eseu de cel puţin o pagină dintr-o idee pe jumătate uitată. Şi nu pentru că eram mare critic literar, dar pur şi simplu suceam şi lărgeam propoziţiile de nu-ţi venea să crezi.
Aşa m-am trezit prin a X-a, la ora de literatură universală, că am luat cea mai mare notă din clasă la o lucrare de control din Fraţii Karamazov. Nota 8, dar, hei, tot cea mai mare notă era. Nu citisem cartea, dar citisem un paragraf de trei rânduri pe Wikipedia despre capitolul din care ne-a dat lucrarea. Mi se mai spune şi Alex „Succes” Doppelgänger.
În fine, la mulţi mulţi ani după această perioadă a vieţii mele am dat pe internet de un tip pe nume Toby Alexander. Tipul este „coach, speaker, lider de seminar şi autor”, după cum el însuşi se descrie pe site-ul său, deci îţi dai seama că este total potrivit să vorbească despre ce urmează să îţi spun şi ţie. Da, sunt sarcastic. Tipul este expert de top în următoarele: medicină energetică, „perfecțiune emotională”, „strategii mentale de top pentru performanță optimă”, fizică în 15 dimensiuni (?!?!), forex trading, remote viewing (vizualizare la distanţă, un soi de telepatie) şi nu în ultimul rând vindecare la distanţă. Pe lângă asta are el o idee ceva mai creață pe care o numeşte activare ADN: ştii cum întreaga biologie ne spune că o moleculă de ADN este formată din două catene spiralate? Ei bine, Toby al nostru trăieşte cu impresia că pe lângă alea două catene mai sunt vreo 10 „catene eterice” care, bineînţeles, nu pot fi detectate de ştiinţă. El spune despre ele:
„Sunt sceptic [HA! Sunt sigur că ești, Toby.] – toţi cei care au făcut cursuri de biologie în liceu ştiu că ADN-ul are o structură cu helix dublu. Cum este posibil să existe catene din ADN suplimentare şi cum arată acestea? Porţiuni din lanţul ADN pe care ştiinţa l-a identificat ca fiind «helix dublu» reprezintă doar porţiunile de suprafaţă din componentele chimice, elementale şi electrice ale catenelor ADN active. Totuşi, ştiinţa trebuie să identifice spectrul multidimensional al comportării ADN şi să fie conştientă de faptul că în structurile ADN detectabile există nivele de structură şi funcţie care coordonează funcţionarea întregii amprente genetice care în momentul de faţă nu sunt depistabile prin metoda ştiinţifică modernă.”
Sublinierile îmi aparţin şi dacă te uiţi la ele ca viţelul la poarta nouă şi nu ai înţeles nimic, nu te simţi prost. Ia un biolog sau chimist de mână şi o să vezi că acum sunteţi doi care vă uitaţi ca viţelul la poarta nouă! Pentru că nici el nu o să înţeleagă absolut nimic din ce spune tipul ăla. Sunt nişte cuvinte care par a fi inteligente şi sună ştiinţific, dar în fapt sunt complet lipsite de un sens real. Tocmai ai făcut cunoştinţă cu ceea ce se numeşte în engleză technobabble, care în română s-ar traduce foarte bine prin bâlbâieli tehnice sau tehnotrăncăneală.
Cel mai uşor recunoşti tehnotrăncăneala în filmele sau cărţile SF. Ştii? Atunci când te uiţi la Star Trek şi îi auzi pe ăia că spun:
A: „Nu putem reporni motoarele trifazice cu energie divergentă, pentru că am fost loviţi de o torpilă cu energie neutronică!”,
B: „Atunci activează scuturile pozitronice din antiparticule electromagnetice!”
A: „Nu putem! Cineva a înfundat cu spaghete toate ţevile care duc spre generatorul de tensori Schwarzenberg!”
B: „F^@&&!@#!!!” [înjurătură în klingoniană, ce nu poate fi tradusă în limba română, din lipsă de sunete]
În contextul science-fiction-ului este vorba de un mijloc prin care scenaristul sau autorul urmăreşte să îl aducă pe spectator sau cititor mai aproape de acea lume. Eşti în spaţiu, adaugi niște cuvinte care sună ştiinţific și astfel crește imersiunea în acel Univers. Nu face nici un rău nimănui. (Cel mai bun exemplu de astfel de tehnotrăncăneală îl reprezintă videourile de pe internet despre o mașinărie imaginară numită turboencabulator, în care se face mişto fix de conceptul ăsta.) Cu toate acestea, când intră în mâinile nepotrivite, tehnotrăncăneala transcende situaţia sa umilă şi devine o veritabilă armă în slujba pseudoştiinţei, fiind una din cele mai folosite strategii. Deja ai văzut mai sus un exemplu la tipul cu ADN-ul cu 12 „catene eterice”.
De ce folosesc această tactică şi ce e în neregulă cu ea? Pe scurt, şarlatanii folosesc tehnotrăncăneala pentru a-şi păcăli publicul şi a-l convinge să creadă ideile creţe pe care aceştia le prezintă, dându-le impresia că sunt totuşi ancorate în realitate, că ideile lor au totuşi un statut ştiinţific. Fireşte, dacă într-adevăr acestea ar fi ancorate şi în ştiinţă, n-ar mai fi nevoie de astfel de terminologie vagă, pentru că ar exista dovezi.
Cei care practică această tactică aruncă în stânga şi în dreapta termeni ori folosiţi prost, ori inventaţi de-a dreptul fără a avea măcar o tentativă de a-i defini precis. Aceştia îşi lasă publicul să decidă singur ce înţeles să atribuie termenilor, în funcţie de preconcepţiile individuale. Când printr-o minune se îndură şi dau o definiţie, descoperi rapid că şi aceasta conţine nişte termeni care ei înşişi sunt fără nici un sens sau prost definiţi. De exemplu, pe internet poţi găsi de vânzare sticle ce conțin apă tachionizată, care este încărcată cu „energie tachionică” şi te poate vindeca de orice (mai ales de bani mulţi). Nu ni se explică care-i treaba cu „tachionizată” ăla (ce surpriză), dar pot să îţi spun eu ce e ăla un tachion, folosindu-mă de cunoștințele dobândite de știință: pe scurt este o particulă ipotetică din fizică ce se presupune că are mereu viteza mai mare decât cea a luminii. Cu toate acestea, este ipotetică, repet, deci nu s-a dovedit că ar exista. Bineînţeles, asta nu-i împiedică pe şarlatani să deturneze acest termen şi să îi schimbe complet înţelesul ca să îţi vândă apă de la robinet la sticlă.
(…)
Salata cuantică
Există mai multe tipuri de tehnotrăncăneală în lumea asta mare şi frumoasă, dar fără îndoială cel mai înâlnit este ceea ce în engleză se numeşte quantum woo şi care este justificarea unor credinţe iraţionale prin folosirea unor termeni din fizica cuantică. Cei mai întâlniţi astfel de termeni sunt câmp de energie, undă de probabilitate, efectul observatorului şi dualitate undă-particulă. Bineînţeles că sunt folosiţi cât se poate de greşit şi fără nici o legătură cu fizica cuantică, iar scopul lor este să transforme ideile creţe de genul „puterile paranormale precum telekinezia chiar există” în ceva tangibil.
Până la urmă, când o idee pare prea nebunească, se recurge la fizica cuantică. Publicul e foarte uşor de păcălit: nu ştie exact ce e fizica cuantică, dar ştie că e o ştiinţă extrem de complicată despre chestii foarte mişto. Aparent fizica cuantică are de-a face cu particule care se pot teleporta, care se comportă altfel dacă te uiți la ele, că cică pot fi două la distanțe de kilometri întregi și se influențează reciproc. Sunt niște chestii care sună aproape magic, așa că de ce nu ar fi și alte chestii pe care le considerăm magie influențate de fizica cuantică? Şi de fapt asta reprezintă ea pentru adepţii pseudoştiinţei: un mod de a legitimiza magia și gândirea magică. Să zici că scaunul ăla pe care stai tu e o iluzie sau că dacă te gândești la bani or să vină ei la tine e stupid, dar spune-o făcând apel la fizică cuantică şi brusc totul are sens!
Un exemplu concret: am dat acum ceva timp peste cartea unei tipe pe nume Sandra Anne Taylor care se fălea pe prima copertă cu statutul cărții de „New York Times bestseller”, cu titlul Succesul Cuantic – Extraordinara știință a bogăției și fericirii, și caracterizată pe ultima copertă în felul următor:
„Ce ai face dacă s-ar putea să ți se împlinească într-adevăr tot ce îți dorești? Această trecere în revistă revelatoare asupra științei succesului îți va arăta cum să realizezi exact acest lucru! Formula pe care ți-o oferă Sandra Anne Taylor pentru o viață sub semnul abundenței se bazează pe principiile fizicii cuantice, pe forțele enorm de puternice care te pot ajuta să îți transformi visele în realitate.”
EXTRAORDINAR! Cumva fizica cuantică transcende mica ei lume subatomică și își face timp din când în când să ne mai îndeplinească și nouă oamenilor câte o dorință. Poate în doi-trei ani or să apară și cărți care să ne învețe cum să fim mai fericiți folosindu-ne de legile lui Kepler sau de mecanica statistică. „Află cum să faci bani aplicând aceste trei principii ale fizicii nucleare!” o să citești în curând prin reviste și ziare. Acesta probabil este exemplul cel mai clar de fizică cuantică deturnată și băgată unde nu are nici o treabă. Cea mai cunoscută carte de acest fel este fără îndoială Secretul de Rhonda Byrne, în care ni se povestește că prin intermediul fizicii cuantice, dacă ne gândim la lucruri frumoase, or să ni se întâmple lucruri frumoase.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
2
2
