Joi, 19 decembrie, Active Citizens Fund și-a „deschis ușile” pentru organizațiile neguvernamentale din toată țara. Deoarece acest program reprezintă o gură de aer pentru ONG-urile românești (program de 46 de milioane euro, derulat până în 2024), trebuie să trecem în revistă contextul, părțile implicate, dar și avantajele acestui program de finanțare.

Active Citizens FundFoto: Hotnews

Când acceptăm un nivel mai scăzut de implicare personală, ne îndreptăm către un posibil eşec. Trăim o perioadă în care gradul de implicare civică în luarea deciziilor crește considerabil. Observăm asta la noi în țară, mai ales în ultimul timp manifestându-se prin acțiunea oamenilor raportată la ultimile evenimente sensibile din România, dar și prin manifestarea solidarității acestora referitoare la nedreptățile care se petrec la nivelul justiției, sănătății, educației. Din acest motiv, avem nevoie de o mai bună colaborare între societatea civilă (portavocea intereselor și voinței cetățenilor) și stat.

Aceeași chestiune se întâmplă și la nivel global, unde printre noile preocupări se perpetuează un nou trend de nemulțumire față de schimbările climatice și dorim să acționăm în consecință, pentru a salva mediul înconjurător. Exemplul cel mai potrivit fiind atunci când Greta Thunberg – fața activismului climatic a reușit să adune aproximativ 4 de milioane de oameni din 161 de țări au ieșit în stradă pe 20 septembrie 2019 – cea mai mare demonstrație climatică din istorie. De asemenea, nu se mai poate sta cu mâinile în sân față de disparitățile sociale pe care le întâlnim la nivel local, dar și la nivel de țară, comparativ cu economiile altor state din Vest.

Același lucru și-l propun Norvegia, Islanda și Liechtenstein, state care nu fac parte din Uniunea Europeană, însă sunt membre ale Spațiului Economic European (SEE). Acestea și-au propus să aloce Granturile SEE și Norvegiene pentru a ajuta state precum România, Polonia, Ungaria, dar și altele 12.

Alături de micul principat Liechtenstein și statul insular Islanda, țara bogată în petrol – Norvegia, unul dintre statele bunăstării susține cel mai mult acest program, are cea mai mare pondere la nivelul implicării financiare. Țările donatoare contribuie în funcție de dimensiunea și PIB-ul lor – Norvegia contribuie cu aproximativ 95,8%, Islanda 3% și Liechtenstein 1,2%.

De ce Norvegia se implică atât de mult?

Cunoaștem că norvegienii sunt cei mai implicați în voluntariat din întreaga lume, unde 80% din populație participă la activități comunitare. Care sunt caracteristicile sectorului de voluntariat din Norvegia? Aproximativ jumătate din populație acordă timp pentru voluntariat în fiecare an. Norvegia are echivalentul a 26 de angajați cu normă întreagă, voluntari la o mie de locuitori, comparativ cu o medie de 20 pentru primele șapte țări din Uniunea Europeană la acest capitol. De aceea Norvegia dorește să răspândească această tradiție și în alte țări din Europa Centrală și de Sud, dar și în Țările Baltice. Este inevitabil să nu luăm ca exemplu experiența norvegiană de societate civilă consolidată. În ciuda populației relativ reduse (5 milioane) și împrăștiate (din cauza condițiilor geografice), norvegienii au dat dovadă de deschidere față de comunități, valorificând sectorul societății civile până în punctul în care Norvegia nu este cunoscută doar pentru calitatea educației și rezervele de petrol, dar cartea sa de vizită a ajuns să fie și puterea societății civile (care a reușit să răzbată la nivelul comunităților locale cele mai îndepărtate).

Un lucru remarcabil îl reprezintă faptul că prin țările donatoare, Granturile SEE și Norvegiene contribuie aproape cel mai mult în România, o sumă impresionantă de 46 milioane de euro, exclusiv pentru dezvoltarea societății civile, din totalul de aproape 500 milioane de euro, destinat și altor programe din celelalte domenii de importanță majoră. Și nu numai că sprijină societatea civilă de la noi, dar acest program de finanțare este și cel mai mare pe care l-a avut România vreodată de la Revoluție încoace. Susținerea societăţii civile este o prioritate cheie pentru aceste granturi, motiv pentru care 10% din totalul sumelor disponibile la nivel de ţară sunt alocate unui program pentru societatea civilă în fiecare din cele 15 state beneficiare.

citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro