Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

România, Pasăre Phoenix

de Alina Dobre     Contributors.ro
Miercuri, 18 decembrie 2019, 8:40 Actualitate | Opinii


Alina Dobre
Foto: Contributors.ro

În preajma lui 17 decembrie 1989 îmi aniversam ziua de naștere. Tocmai împlinisem 14 ani, cu o lună în urmă primisem primul meu act de identitate și aveam impresia că intrasem deja în rândul adulților. În acea seară am auzit pentru prima oară despre situația încordată de la Timișoara, deoarece adulții adevărați din casă discutau în șoaptă despre asta. În câteva zile au început transmisiunile directe la TV. Stăteam împreună cu tata până seara târziu, plini de emoție, pe scaune, în fața televizorului alb negru, care, uneori, își pierdea semnalul.

Nu aveam telefon pe vremea aceea, deci singura sursă de informații era televiziunea și radio-ul. Vedeam pentru prima oară violențe, știri despre oameni morți în urma conflictelor de stradă dintre manifestanți și ceilalți (încă nu știm sigur cine). Tata, un tip solid și puternic vizibil emoționat, lăcrima din când în când conștient de gravitatea evenimentelor. Ulterior, când au fost împușcați Elena și Nicolae Ceaușescu (am văzut și noi toți la TV înregistrarea în zilele ulterioare morții lor) nu-mi venea să cred că cineva se poate bucura de moartea unor oameni, fie ei chiar și odioși. Era și în sufletul părinților mei un amestec de eliberare, bucurie, un fel de tristețe. Mintea mea de copil refuza totuși să înțeleagă asta, a blocat multă vreme explicația lichidării celor doi dictatori. Adultul din mine, studentă ulterior la drept, nu a găsit corect nici simulacrul de judecată, nici măsura legată de cei doi odioși dictatori, ajunși, peste 30 de ani, chiar a fi regretați de unii și alții. Apoi au urmat evenimentele din Piața Universității, violențele, mineriadele. Provincia nu pricepea mare lucru din acele revolte.

Mass media din 1989 (mai ales așa zisa ”televiziune română liberă”) a manipulat foarte mult, în acele vremuri, opinia publică, oamenii aflându-se atunci în debusolare politică majoră. Poporul trăia mult prea efervescent entuziasmul cuceririi unor libertăți amăgitoare. Tata, cel care plângea pe canapea, îl vota, peste câteva luni, pe Iliescu. Avea desigur să regrete și el alegerea, ca mulți alții. Dar mult prea târziu. Răul fusese deja făcut. ”Liberalii”, ”țărăniștii” însemnau, pentru pătura românului de mijloc (care de altfel, reprezenta, probabil, cam 80% din populația României atunci), capitaliștii care vor să ne fure țara, pământurile, iar oameni precum Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, Corneliu Coposu sau regele Mihai erau personaje care ”aveau sigur aranjate afaceri cu occidentalii”, oamenii simpli luându-i pe toți aceștia în derâdere, necunoscându-le trecutul, suferința trăită cu demnitate. Pentru că televiziunea ne oferea mult prea puține informații despre ei, iar oamenii alte surse de cunoaștere nu prea aveau. Aveam mai târziu să înțelegem toate acestea. Marea masă a populației nu avea acces la ziare, deoarece nu exista, în 1990, cultura și consumul unei prese libere, obiective, mai ales în orașele de provincie. În plus, să nu uităm că, pentru românul din decembrie 1989 – 1990, ”occidentalul” era încă un necunoscut, potențial dușman, care ne eliberase ca să ne vândă apoi țara.

”Era bine”, spuneau mulți, aveam libertate, puteam spune ce gândeam, puteam vota ce doream. Dar părinții noștri nu aveau cunoștințe politice și ei erau aceia care puneau ștampila pe buletinul de vot. Generații multe învățaseră o istorie falsificată, inclusiv noi. Ideologia socialist-comunistă cu care oamenii fuseseră îndoctrinați era obstacolul în calea cunoașterii, pentru că ea încă curgea în venele oamenilor. În plus, pătura de mijloc, care era în procent foarte mare, proletariatul, forța votantă a țării, fiind lăsat în întuneric ani de-a rândul, a preferat, ani după 1989, să aleagă ceva ce cunoștea: socialismul care le dădea acum de mâncare. Căci de fapt proletariatului în comunism îi lipsise hrana, căldura, apa caldă, un pic de piață liberă și libertatea de a vorbi. Oamenii nu aveau nevoie de altceva atunci.

Noi nu eram impresionați de ”ajutoarele” primite de la nemți, francezi, olandezi sau alte popoare, deși slavă domnului, le foloseam. Dar pentru noi acele ajutoare nu au venit niciodată gratis. În realitate, se deschideau încet-încet, de la începutul lui 1990, datorită inițiativelor private, consignații sau magazine second hand, unde hainele sau aparatele electronice de exemplu, erau comercializate, nu oferite gratuit. Eu nu știu să fi existat persoane în România din 1990 care să fi beneficiat de acele ”ajutoare” în mod direct, fără a plăti pentru ele. S-au făcut încă din primii ani după 1989 mici afaceri cu suferința oamenilor. Această mică corupție a condus curând spre marea corupție.

Îmi amintesc însă bucuria părinților mei când au început să fie aprovizionate magazinele cu cașcaval, banane, portocale. Cașcaval eu nu mâncam până la 14 ani, la fel ca multe alte ”trufandale”, cum le numeau părinții mei.

Refuz să cred însă că oamenii erau afectați emoțional de prosperitatea care începea să umple România brusc. Acea prosperitate însă nu este nici pe de parte prosperitatea pe care o au acum românii. Oamenii erau precauți, mai ales că începea inflația, banii pe care îi câștigau aveau din ce în ce mai puțină valoare. Românii nu au cumpărat atunci masiv mâncare sau diverse lucruri materiale. Ei nu au trecut la consumism decât după mulți ani, în primul rând, pentru că omul de rând nu avea putere de cumpărare. Ulterior, chinezii au explorat foarte mult frustrarea românilor și au băgat în țară, necontrolat, cu complicitatea unor guverne și instituții slabe, tone de produse de proastă calitate, dar ieftine și au trezit nevoia de consumism a poporului român. Atunci cantitatea a trecut înaintea calității, iar asta a transformat structura omului. Lipsiți de o solidă educație financiară, economică și politică, românii au continuat să fie unul dintre cele mai manipulate popoare eliberate de sub comunism.

O vreme, după 1989, s-a mai păstrat o umanitate, o unitate printre români. Odată cu libertatea comerțului, pentru care românii nu erau pregătiți mental și nici emoțional, invidia a început să capete caracteristica unui principiu existențial. Desigur, era perioada în care România începea să fie furată bucată cu bucată, nu de occidentali, ci de conaționalii noștri, care își exercitau prost, cu neglijențe și grave interese personale și de partid, atribuțiile de guvernare și legiferare. Noi vedeam asta zilnic, totul era degradat, distrus, nu avea nimeni respect pentru conservarea mediului sau a bunurilor pe care le foloseau. Era o furie colectivă prin preajma anului 1995. Începea să se vadă neghina printre oameni, răsăreau micile sau marile afaceri ale celor ”care se descurcau”, care primiseră ”ponturi” pentru a avea afaceri de succes. Încet-încet România decădea și asta ducea la inegalitățile sociale, proletariatul, cândva o pătură socială relevantă, începea să se împartă între cei care se descurcă și cei care devin tot mai săraci. Era clar pentru toată lumea că cei care o duceau bine în comunism, după ”Revoluție” au dus-o și mai bine. Și asta nu era deloc un paradox, ci o explicație a faptului că securitatea comunistă nu murise, ci se transformase, se adaptase perfect, cameleonic, la noua ordine socială și mai ales economică.

Noi, tinerii ăștia care aveam 14-20 ani în 1989, dar și cei mai tineri decât noi, am trecut prin toate experimentele guvernelor postrevoluționare. Au experimentat pe noi un sistem nou educațional, ne-au dat manuale de istorie care nu aveau absolut nici o coerență, nici o viziune, un sistem nou de bacalaureat, de studii universitare (la drept aveam cursuri cu profesori bătrâni și plictisiți, care ne dictau cursurile fără să discute cu noi nici o întrebare). Apoi sistemele economice, regulile și legile care schimbau de la an la an totul degradând țara, nicidecum aducându-i stabilitate. Din păcate, sistemul nu căuta un drum economic bun pentru oameni, ci doar pentru cei care erau la putere. Iar acest lucru nu s-a întâmplat doar pentru perioada post-decembristă, un an, doi, trei, ci se cam întâmplă de vreo 30 de ani după cum bine știm.

Singurul lucru pozitiv care s-a întâmplat în societatea românească era publicarea cărților. Ele ne-au salvat, cât de cât, educația.

Debusolarea socială a sporit pe măsură ce înaintam spre anul 2000. Astfel mulți dintre noi, disperați că nu aveam soluții pentru o ne câștiga existența, am emigrat. Și atunci s-a rupt lumea în două pentru noi, ulterior fenomenul, devenit generalizat, a rupt România și continuă să o afecteze.

Oricât s-ar lamenta unii și alții, singurul lucru politic de o majoră relevanță pentru stabilitatea României a fost acceptarea țării noastre în Uniunea Europeană. Valorile europene, pentru care au semnat decidenții politici de atunci, înainte de 2007, fără prea multe negocieri eficiente pentru România, au fost totuși singurele care ne-au așezat și continuă să ne readucă în ceea ce noi, înainte de al doilea război mondial, începusem să construim: România modernă atunci, acum România europeană.

Istoric nu putem șterge nimic din acest interval dintre 1938 și 2007, în care țara noastră a fost prizonieră în lagărele minții unor indivizi lipsiți de viziune, lipsiți de interes pentru unitatea și prosperitatea unei nații, a unui popor.

În continuare suntem prea puțini uniți și mult prea lipsiți de umanitate pentru a putea construi o națiune unitară și prosperă, dar măcar în noiembrie 2019 am făcut o alegere care era singura ce ne putea păstra drumul spre o anumită stabilitate. Europa rămâne singura viziune coerentă, cu toate păcatele ei, singura care, străduindu-se să îmbine conservatorismul cu noile viziuni, va păstra mereu valori pe care se poate construi ceva.

Dar mai avem nevoie urgentă de clarificarea din partea istoricilor și a magistraților serioși și curajoși a evenimentelor din decembrie 1989 și a celor din anul 1990.

Apropo de noiembrie 2019. Ca președintă a unei secții de votare din diaspora am constatat că noi românii, continuăm să fim, în marea noastră majoritate modeștii, săracii, dar orgolioșii Europei și cu toate acestea, nimeni nu simte ca noi mai dureros apartenența la identitatea națională și mai puternic îndepărtarea de țară.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1141 vizualizari


ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by