Bogdan MurgescuFoto: Arhiva personala

​Profesorul Bogdan Murgescu a publicat pe Contributors.ro o scrisoare deschisă în care explică motivele pentru care îl susține pe Marian Preda la postul de rector al Universitatii din București. Pe data de 4 decembrie a avut loc primul tur al alegerilor pentru desemnarea noului rector, iar reultatele au fost Prof. univ. dr. Marian Preda – 477 voturi (46,44 % din numărul de voturi exprimate). Prof. univ. dr. Laurențiu Vlad – 488 voturi (47,51 % din numărul de voturi exprimate). Miercuri, 11 decembrie, se va tine turul al doilea al alegerilor.

Stimate colege, stimați colegi,

Dupa cum știți, avem alegeri de rector la Universitatea din București. Turul I a fost foarte echilibrat, iar miercuri 11 decembrie 2019 vom fi chemați să votam în turul II. Având în vedere importanța alegerii pe care o avem de făcut împreună, ca și faptul că am avut prilejul să-i cunosc destul de bine pe ambii candidați care s-au calificat în turul II, consider de datoria mea să vă împărtășesc motivele opțiunii mele.

Alegerea mea este bazată pe motive pozitive. Cu alte cuvinte votez pentru un candidat, nu împotriva cuiva. Știu că în discuțiile de până acum au fost evocate și argumente negative. Pentru opțiunea mea decisive au fost însă următoarele considerații pozitive:

  1. Consider că Universitatea din București are nevoie de un rector cu o viziune clară cu privire la problemele cu care se confruntă comunitatea noastră academică și cu o capacitate dovedită de a coagula energiile noastre spre mai bine. De asemenea, cred că avem nevoie de un rector capabil să coordoneze o echipă și să delege atribuții, și nu să-și imagineze că este mai bine să se substituie el tuturor celorlalți.

  2. L-am cunoscut pe profesorul Marian Preda în calitate de decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și am colaborat nemijlocit în perioada în care a fost președinte al Senatului Universității din București. Am putut aprecia deschiderea sa la dialog și răbdarea cu care a armonizat opiniile divergente, precum și soluțiile flexibile care au făcut ca deciziile adoptate să beneficieze de majorități largi sau chiar de consensul membrilor Senatului. În mandatul său, Senatul Universității din București a fost mai eficient și mai democratic decât anterior.

  3. Vreau să pot să fiu mândru de Universitatea din București și de rectorul său. Prin urmare, doresc un rector care să ne reprezinte cu cinste în plan național și internațional. Am avut prilejul să-l văd în acțiune pe profesorul Marian Preda și la reuniunile Consorțiului „Universitaria”, și la diverse alte reuniuni naționale și internaționale. Am văzut felul cum intervine în discuții, cum argumentează și cum punctul său de vedere contează în conturarea unor soluții comune. De aceea, sunt convins că va fi un rector respectat de parteneri, nu un ghiocel pierdut în pluton.

  4. Alegem pe rector pentru un mandat de 4 ani, nu doar pentru următoarele 6 sau 10 luni. Cred sincer că profesorul Marian Preda este mai potrivit decât contracandidatul său să promoveze interesele noastre în perioada de după alegerile din 2020, ca și în relațiile cu partenerii noștri europeni. Aceasta înseamnă și atragerea de resurse care să scoată Universitatea din subfinanțare, și capacitatea de a ne poziționa astfel încât să valorificăm oportunitățile viitoare.

Având în vedere cele de mai sus, sper să ne întâlnim în opțiunea pentru alegerea viitorului rector al Universității din București.

Prof. dr. Bogdan Murgescu (Facultatea de Istorie), director C.S.U.D.