Pe 26 mai, electoratul român îi emitea PSD o usturătoare factură pentru toate câte s-au întâmplat în România din ianuarie 2017, atunici când partidul condus de Liviu Nicolae Dragnea a preluat puterea ca urmare a copleșitoarei victorii din alegerile parlamentare desfășurate doar cu o lună în urmă.
La numai o zi după aceea, aceluiași Liviu Nicolae Dragnea i se întâmpla ceea ce el și acoliții săi socoteau până mai deunăzi a fi de domeniul imposibilului. Condamnarea la închisoare cu executare devenea definitivă. Dragnea a sperat până în ultima clipă într-o minune. Până în momentul citirii sentinței definitive era mai mult decât convins că lui nu i se poate întâmpla una ca asta. Trăise până atunci cu iluzia că lui îi este îngăduit orice, că se află deasupra legii, că este noul Ceaușescu care niciodată nu se va afla în situația de a da vreodată socoteală nici măcar în fața Marii Adunări Naționale. Altminteri, și-ar fi anunțat demisia din fruntea Partidului duminică seara. Adică imediat după ce au fost făcute cunoscute primele rezultate ale exit-pollului. Iar dacă luăm în considerarea postarea de pe facebook cu care banditul Liviu Nicolae Dragnea a murdărit duminică Ziua Națională dovedește încă o dată în ce iluzie malignă a trăit respectivul fost El Lider Máximo.
Trecerea sceptrului, a mantiei, a tuturor simbolurilor menite să consfințească statutul de nou lider al partidului doamnei Viorica Vasilica Dăncilă, s-a produs într-o suspectă stare de liniște. Nu tu scandaluri prelungite, nu dispute, nu demisii și demiteri, nu tu lupte fratricide. Nici liderii de la Centru ai PSD, nici baronii din teritoriu nu au schițat vreo opoziție reală la schimbarea de lider. Nici unul nu dorea să preia șefia PSD în situația dificilă în care se afla în respectivele clipe. Erau cu toții conștienți că partidul este vlăguit, că nu poate prezenta un candidat cât de cât competitiv la viitoarele alegeri prezidențiale, că cel ce își va asuma principala funcție de conducere va trebui să fie și candidat, că șansele lui de reușită în fața contra-candidatului Klaus Werner Iohannis sunt zero. Viorica Dăncilă era din start un om de sacrificiu. Toți mai marii partidului știau asta, toți cu excepția împricinatei. Care preț de mai bine de cinci luni a trăit cu iluzia bolnăvicioasă că elogiile pe care le auzea prin ședințe, prin întâlnirile cu liderii și activul partidului din teritoriu sunt chiar adevărate. Că e stimată, prețuită, că toți o venerează și văd în ea o salvatoare. Un șef de cursă lungă și un candidat cu șanse reale la Prezidențiale.
Viorica Dăncilă a crezut că nu i se va întâmpla nimic rău nici după ce a pierdut alegerile prezidențiale. Era pe mai departe în plină iluzie duminică, 24 noiembrie, la anunțarea rezultatelor. Era convinsă că toti vor înghiți gugumănia că cu cele 3 milioane și ceva de voturi pe care le adunase cu greu în tolbă PSD chiar și-a recâștigat electoratul. S-a făcut că nu-i aude pe cei ce repetau într-una că de la precedentele alegeri prezidențiale PSD a pierdut 2 milioane de voturi. Nu l-a felicitat pentru victorie pe dl. Klaus Iohannis, s-a ascuns ca într-un buncăr în casa de protocol pe care o avea la dispoziție din partea R.A.P. P. S., a primit succesive vizite la domiciliu, a ascultat feluritele oferte ce i-au fost făcute, a promis că își va da demisia, apoi s-a răzgândit, iar la CExN de acum o săptămână s-a prezentat mai mult decât încrezătoare. Credea pe mai departe în steaua ei norocoasă. Nu a înțeles până în ultima clipă când a trebuit, în fine, să demisioneze că de abia în seara zilei de 24 noiembrie a început cu adevărat primul act al luptei pentru adevărata succesiune a lui Liviu Dragnea. Că ei i-a fost hărăzit și îngăduit să joace doar prologul. Că ea a fost numai o locțiitoare, un lider de tranziție. Recompensată pentru asta cu ciozvârta reprezentată de șefia Organizației de femei. Un post pe care îl părăsise cu vreun an și jumătate înainte, atunci când Dragnea i-a oferit poziția de prim-ministru marionetă.
Târziu, săptămâna trecută, în noaptea de marți spre miercuri respectivul prim act s-a încheiat cu victoria baronilor din județe. Însă Marcel Ciolacu și Paul Stănescu nu sunt nici ei decât niște simpli câștigători de etapă. E mai mult ca sigur că până la momentul Congresului, atunci când se va realiza redistribuirea și reașezarea pe funcții, vor mai avea multe lovituri de teatru în PSD. Multe ședințe cu acuze și scăldate în lacrimi. Nici unul dintre vechii lideri nu își socotește misiunea încheiată, nici unul nu se împacă cu statutul de perdant. Cu toții vor vorbi despre greșelile trecutului și necesitatea înnoirii. Fără a putea să precizeze cine ar putea să o facă. “ Noii” de fațadă, adică vechii și foarte puțin credibili Vasile Dîncu, ajuns mândria și marca de înregistrare a Universității „Babeș-Bolyai” și aceasta la împărțeală cu Academia Națională de Informații și Cozmin Gușă? Resuscitatul “grup” de la Cluj pe ale cărui servicii se spune pe la colțuri că ar conta dl.Marcel Ciolacu ? Intelectualii pe care îi așteaptă să stea la coadă la înscrieri la sediul central din Kiseleff dl.Paul Stănescu ? Aripa dură, naționalist-peremistă-scandalagioaică cu Lia Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu și Claudiu Manda vârfuri de lance ?
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
1
0
