NATO 70: Un trecut cert, un prezent agitat și… un viitor incert

de Iordache Olaru     Contributors.ro
Miercuri, 27 noiembrie 2019, 9:11 Actualitate | Opinii


Iordache Olaru
Foto: Arhiva personala
Motto: “ Niciodată nu vom găsi o radieră să ștergem trecutul, dar întotdeauna vom avea un creion să scriem viitorul ”

La începutul lunii aprilie, anul acesta, miniștrii de externe ai țărilor membre NATO s-au întâlnit la Washington să marcheze împlinirea a 70 de existentă, într-un moment de schimbări globale fără precedent. De la înființare, timp de 40 de ani, NATO a asigurat unitatea, forța și voința între democrațiile occidentale, ceea ce a condus la menținerea păcii în Europa și a contribuit la colapsul URSS. Apoi, au urmat alți 30 de ani, în care numărul membrilor s-a extins de la 16 la 29, iar misiunile în care a fost implicată Alianța au depășit cu mult “aria de responsabilitate”, ceea ce a determinat pe unii analiști să concluzioneze că s-ar putea să fie vorba de “senilitate instituțională” și nu de “vitalitate”.

NATO, în ciuda activităților dinamice și a reformelor de revitalizare, trece astăzi printr-o perioadă de controverse, dispute și incertitudini care conduc la întrebări legate de viabilitatea pe termen lung a Alianței.

În ultimii 10 ani au apărut articole și cărți ale căror titluri generează nu doar nedumeriri printre euroatlantiștii cu vocație, dar alimentează scepticismul celor care prevăd un viitor sumbru pentru NATO. Iată câteva titluri: “The death of NATO”{1}, “NATO în crisis”, “NATO after 9/11, “An Alliance în continuing decline”, “Războiul care a făcut praf imaginea și reputația NATO”, “NATO: Repurpose it or Dies”, “Reparing NATO’s motors” etc.

Mai recent, la începutul lunii noiembrie, președintele Franței spunea că: “NATO este în moarte cerebrală”, apoi a adăugat:„Am înțeles că o putere NATO (Turcia) a decis să îi atace pe cei care erau parteneri ai coaliției internaționale pe teren pentru a lupta împotriva ISIS. Așadar, consider că ceea ce s-a întâmplat de câteva zile este o greșeală mare a Occidentului și a NATO în regiune”{2}. In context, merită mentionată și reacția Rusiei, prin purtătoarea Ministerului rus de Externe, citez: Cuvinte de aur… O definiție exactă a stării actuale a NATO”. Din cele menționate rezultă întrebarea: Aceasta este cartea de vizită a NATO?

Nu este scopul acestor rânduri de a modera între cei care sunt pro sau contra NATO, între optimiști și pesimiști dar este important, însă, să înțelegem în ce măsură Alianța este adecvată la o realitate extrem de dinamică la nivel global, inclusiv din perspectiva declarațiilor a doi oficiali americani.

Iată ce spunea Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA: “…coalițiile pot funcționa atunci când fiecare membru își asumă partea care îi revine, și așa au funcționat pentru foarte mult timp, numai că, din păcate, unele țări au luat o vacanță de 20 de ani”. Generalul Breedlove, fost SACEUR, afirma: „…În istoria Alianței au fost multe asemenea perturbări, când am avut diferiți membri care au făcut diverse lucruri, am avut păreri diferite…, dar ceea ce nu am avut în trecut, în opinia mea, este un adversar dedicat care are toate instrumentele și dorința de a submina și de a ataca în moduri foarte elaborate…, un adversar care știe cum să acționeze într-o manieră sofisticată, organizată, dedicată și robustă, care reușește să exacerbeze aceste falii și să ne dezbine”{3}. Pe scurt, aceasta este percepția privind starea de monolit a Alianței, iar concluzia este că Rusia profită de această situație confuză.

Manfred Woerner, secretarul general al NATO, între 1988-1994, a generat adaptarea instituțională a NATO la sfârșitul Războiului Rece. El a orientat constructiv și revoluționar Alianța în raport cu URSS și mai târziu cu Rusia și a direcționat formularea noilor misiuni militare ale NATO, dincolo de teritoriul Alianței. O mare parte din transformările NATO își au originea în viziunea sa asupra unei alianțe militare puternice, capabile să-și asume responsabilități noi.

Din păcate, NATO, prin modul în care a finalizat unele din deciziile strategice, i-au fost afectate credibilitatea, imaginea, forța și puterea care au făcut-o de temut în anii de dinainte de 1990.

Iată câteva considerații în legătură cu aserțiunile de mai sus.

Controversele legate de lărgirea NATO, inclusiv eșecul previzibil al admiterii în Alianța a Georgiei și Ucrainei {14}, au produs dezamăgiri si au afectat coeziunea și scopul lărgirii Alianței.{5} În anul 1995, la Colegiul NATO de la Roma, printre cursanți erau și ofițeri ruși. Aceștia afirmau ironic că sunt de acord cu lărgirea NATO pentru că, spuneau ei, “cu cât umfli un balon mai mult se va sparge mai repede” și că, până la urmă, “NATO, se va transforma într-un fel de OSCE”. Decizia lărgirii NATO a fost în primul rând politică, iar angajamentele candidaților în legătură cu îndeplinirea criteriilor militare, inclusiv bugete sustenabile, s-au dovedit a fi promisiuni deșarte. Panoul angajamentelor aspiranților la calitatea de membru era plin de luminițe și speranțe, dar în spatele panoului firele nu duceau nicăieri.

S-a dovedit ulterior că o parte din țările primite în Alianța nu au asigurat finanțarea corespunzătoare a proiectelor la care s-au angajat, unele au participat simbolic în teatrele de operații, altele au amânat proiecte importante de achiziții de tehnică militară, astfel că au ajuns să li se facă poliție aeriană de către alte state NATO, inclusiv României, ceea ce a generat critici în legătură cu performanțele militare ale noilor veniți.

Faptul că, în 2004, statele baltice au devenit membri ai Alianței a determinat Rusia, deși i s-a promis în 1990 că Alianța nu se va extinde nici măcar “cu un inch” spre est, să-și reconsidere strategiile în legătură cu foștii sateliți, inclusiv participarea la Consiliul NATO-Rusia. Ca urmare, au apărut controverse și acuzații din partea Rusiei, legate de intențiile reale ale NATO {6}. Mai mult, rușii, ca să demonstreze că s-a ajuns la o limită în ceea ce privește acceptarea acțiunilor Alianței, au folosit momentul bombardării în 1999 de către NATO a Serbiei, pentru a se implica în conflict și a arăta că Moscova redevine un jucător de care Alianța trebuie să țină cont. Totul a culminat cu ocuparea Peninsulei Crimeea în 2014, surprinzând comunitatea euroatlatică, și demonstrand ca „puterea” lui Putin este doar o consecinţă a „oboselii” Occidentului{15}.

Așa se face că, după 5 ani, NATO nu are soluții politice pentru a convinge Rusia să revină la masa negocierilor, sancțiunile economice nu și-au atins scopul, iar Alianța dovedește slăbiciuni și inconsecvență si prin faptul că președintele SUA pune sub semnul întrebării Articolul 5, atunci când se întreabă dacă merită activat pentru a apăra un stat mic din Balcani, cum ar fi Muntenegru.

Decizia administrației Trump de a se retrage din Tratatul INF a generat critici din partea unor aliați importanți, chiar dacă americanii au spus că Moscova este cea responsabilă de încălcarea acordului. De asemenea, oficialii NATO recunosc că focalizarea pe Rusia, oricât de necesară, a împiedicat Alianța să abordeze alte provocări, cum ar fi creșterea Chinei.

Dezordinea lăsată în Orientul Mijlociu după retragerea SUA, împărțirea inechitabilă a cheltuielilor între aliații, faptul că doar 6 țări au asigurat 2 la sută din buget pentru apărare, chestiunile nerezolvate privind structura de comandă și repartiția comandamentelor, toate demonstrează că fără o evaluare a riscurilor, pericolelor, amenințărilor și vulnerabilităților nu se poate ajunge la un consens privind politicile si principiile care ar trebui să genereze misiunile și să demonstreze rațiunea de a fi a Alianței.

Eforturile SUA de a redesena harta lumii au deviat și împuținat resursele pentru misiunile de bază ale Alianței. Ca urmare, SUA, ca principal contributor al Alianței, a neglijat cercetarea alocând de la 1,2 la sută din PIB la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, la doar 0,7% când Donald Trump a preluat mandatul. Consecința este că China și Rusia sunt mult mai avansate în câteva domenii cheie menționate în Strategia de Securitate a SUA din 2018. Ca urmare, unele priorități cum ar fi răspunsul la atacurile hibride și cibernetice, vehiculele fără pilot pentru mediile aer și apă și forțele speciale nu s-au bucurat de finanțare adecvată.

Despre armata europeană se vorbește mult și se face puțin. NATO îi încurcă pe mulți din cei care vor armata europeană. Politica a ceea ce cândva se spera că va fi soluția, adică o diviziune a responsabilitățilorîntre NATO si UE, dupa principiul ”separabile, dar nu separate” s-a dovedit că nu a funcționat. O armată a Europei va duplica eforturile, va deschide competiția și va elimina complementaritatea. Este evident că Europa a profitat de pe urmă americanilor, n-au mai investit în apărare și rezultatul este dezastruos pentru armatele unor state europene{7}. Conferința anuală de la Munchen, la care a fost și președintele Romaniei, s-a desfășurat în anonimat pentru că au lipsit tocmai cei care ar fi trebuit să spună unde suntem și ce trebuie făcut. Din păcate, în Europa nu sunt lideri care să ducă discuțiile dincolo de frontierele țărilor lor. Oricum, umbrela americană nu mai este o certitudine, iar, fără americani, umbrela nucleară franceză ar trebui extinsă. Pe banii cui? Capacitățile Europei sunt supraestimate, iar aliații cu greutate au investit în infrastructură și servicii publice, dar au neglijat apărarea{4}. Nu este cazul să discutăm despre țările recent intrate în Alianță, care, la adăpostul Articolului 5, au renunțat la promisiunile din perioada de preaderare. Dacă se dorește armată europeană, atunci 4 la sută pentru bugetul militar ar fi o cifră pesimistă. Asta nu realizează mulți. În plus, americanii nu vor armată europeană pentru că ar fi excluși contractorii americani iar mulți văd armata europeană ca pe un vehicul de protecționism.

O altă problemă este: va fi Europa mai bine apărată?

Pe de altă parte, o ostilitate față de americani ar arăta slăbiciuni de care ar profita rușii.

Retragerea americanilor din acordul nuclear iranian este un alt aspect care îi sperie pe europeni și îi face mai reticenți la armata europeană. Își imaginează cineva că Franța și Germania vor iniția discuții cu Rusia pentru a proteja Europa? Cred că parteneriatul strategic transatlantic este cheia securității europene, iar NATO trebuie să se transforme profund printr-o abordare transparență și robustă în domenii cheie cum ar fi: principiile, funcționalitatea și procesul decizional, eficacitatea misiunilor de menținere și impunere a păcii, politica de extindere, consolidarea apărării NATO în Europa de Est, repartiția echitabilă a funcțiilor de general la comandamentele importante, etc.

Cu referire la cele de mai sus, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat că Alianța nu se opune unei mai mari integrări militare a UE: “Pentru mine nu există nicio contradicție între eforturile UE de apărare și un NATO puternic. De fapt, acest lucru funcționează perfect mână în mână, atâta timp cât eforturile UE sunt făcute în mod corect, adică: nu concurează, nu se dublează eforturile NATO, ci se completează. Apoi, aceste eforturi ale UE vor consolida pilonul european în NATO”{8}. În context, mai trebuie menționat că Brexitul va schimba doar relația Marii Britanii cu UE, dar nu și pe cea cu NATO, iar suprapunerile și intenția de a înlocui NATO nu servesc interesele de securitate, apărarea colectivă și protejarea Europei. Tot aici trebuie să menționez că Macron a cerut UE să-și dezvolte “…o autonomie in privința capacitaților strategice militare”. În caz contrar, ea ar putea “dispărea”. Cu privire la acest aspect, Jens Stoltenberg a amintit o cifră: “…atunci când Regatul Unit a acceptat în sfârșit condițiile de ieșire din Uniunea Europeană (Brexit), 80% din cheltuielile cu apărarea ale NATO vor proveni de la aliați non-membri UE”{9}.

NATO nu poate fi separat nici pe viitor de Europa, dar pe măsură ce politicile militare americane se adâncesc pe principiul America first, europenii au obligația să compenseze gradual această delimitare fără însă a răci relațiile cu SUA. Ca urmare, dacă americanii acționează astfel, și europenii sunt îndreptățiți să adopte măsuri pe principiul Europa first.

Este evident că sunt subiecte care nu întrunesc unanimitatea aliaților și necesită abordări nuanțate pentru găsirea celor mai convenabile și acceptabile soluții pentru a obține consensul tuturor membrilor NATO, indiferent de interesele actuale ale acestora.

În context, este interesantă declarația generalului James Jones, fost SACEUR, care spunea că este dezamăgit de “reticența Alianței de a continua transformarea acesteia la nivel politic”.

De altfel, evoluțiile evenimentelor în care NATO a fost implicată au adus deseori în discuție aspecte legate de metodele și obiectivele reformei politice ale NATO. Cu toate acestea, viitorul NATO după Afganistan depinde în mare măsură de o dezbatere politică necesară și inevitabilă între statele sale membre cu privire la misiunea sa principală și noul său concept strategic. Asta nu înseamnă că NATO își va înceta rolul militar, coordonarea politico-militară, de securitate și apărare în interesul celor 29 de țări membre.

NATO va avea următorul summit la Londra, între 3 și 4 decembrie, anul acesta, într-o atmosferă de neliniște și incertitudine. Acest lucru nu se datorează doar faptului că se vor pune întrebări despre Afganistan, Ucraina, Rusia, securitatea în zona Mării Negre, transformare, capabilități, împărțirea echitabilă a cheltuielilor, dar și despre principiile referitoare la scopul și funcțiile Alianței{10}{11}{12}. Faptul că unele principii s-au erodat nu înseamnă că NATO se va destrama pentru că are puncte forte care fac acest lucru improbabil{13}. În plus, nu trebuie uitat că NATO trebuie să se pregătească “să trăiască într-o lume fără un tratat de dezarmare nucleară” în Europa şi “cu o Rusie care continuă să desfăşoare rachete” capabile să lovească oraşe europene, așa cum a avertizat Secretarul general al NATO.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















346 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    wow (Miercuri, 27 noiembrie 2019, 9:32)

    Point [utilizator]

    sa intelegem ca autorul,care citeaza din biblie,nu e de acord cu extinderea nato???
    si ca sta ar fi motivul nemultumirilor?wow!
    chiar va rugam,tell us more...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by