Trăim o perioadă în care tot mai mulți est-europeni au reușit să se afirme și să ajungă în funcții cheie, atât la nivel european, cât și euro-atlantic. Această chestiune este conturată, evident, de dorința statelor membre ale Uniunii Europene din Europa de Est, de a avea și ele un cuvânt de spus în marile provocări prin care trece bătrânul continent european în ultima decadă.
Un lucru este cert, printre statele din Europa de Est, România se evidențiază din ce în ce mai mult.
“Blocul” prim-miniștrilor est-europeni
Cel mai recent eveniment este reprezentat de numirea fostului prim-ministru polonez, Donald Tusk, actualul președinte în exercițiu al Consiliului European la funcția de președinte al Partidului Popular European, cel mai mare partid european, ales cu 93% din voturile exprimate.
Un alt est-european, românul Siegfried Mureșan, care este purtătorul de cuvât al PPE din 2015, a fost ales chiar astăzi vice-președintele acestui partid pan-european.
Ba mai mult, observăm o nouă rânduială politică bazată pe elementul geografic: După alegerea lui Donald Tusk, toate marile familii politice europene vor fi conduse de oameni politici din Europa de Est.
Această paradigmă este probabil generată și de ascensiunea fostului prim-ministru Dacian Cioloș, la cârma Partidului Renew Europe, al treilea cel mai mare partid la nivel european, de fapt primul român într-o astfel de funcție.
Iar la Partidul Socialiștilor Europeni în frunte este fostul prim-ministru bulgar Serghei Stanișev, adică tot un reprezentant al Estului. Totuși, acesta deține această funcție din 2011 și nu a fost atât de activ precum ceilalți doi lideri europeni ai Parlamentul European.
Toate aceste împrejurări ne conduc la ideea că foștii prim-miniștri ai Poloniei, României și respectiv Bulgariei, reprezentanții Europei de Est trebuie să combată ideea unei „Europe cu mai multe viteze” și să ducă o politică europeană mult mai dinamică decât foștii lideri. Până în momentul de față, Tusk și Cioloș au făcut acest lucru, dar să vedem acum, dacă se descurcă în rolul de coordonare a unor partide cu 182 și respectiv 108 europarlamentari, dar în același timp să vedem cum ajung cei doi să îmbunătățească metoda Spitzenkandidat, care reprezintă din păcate nodul gordian al alegerii președintelui Comisiei Europene în următorul mandat. De asemenea, noii lideri europeni, Tusk și Cioloș, trebuie să se impună în fața figurilor dominante a șefilor de stat, cancelari sau prim-miniștri europeni foarte influenți, care de fapt încearcă să conducă Uniunea Europeană din umbră.
Cea mai înaltă funcție în justiție merge pentru România
Un alt eveniment recent ce determină dominația statelor membre din Europa de Est este și numirea Laurei Codruţa Kövesi drept prima procuroare-șefă europeană a Parchetului European, funcția cea mai înaltă în justiție la nivel european. Această performanță i-a conferit româncei încrederea necesară de a reprezenta nu numai lupta anti-corupție de la nivelul national (prin activitatea de succes în cadrul Direcției Naționale Anti-corupție) ci și nevoia stringentă de combatere a corupției mari, la întreg nivelul Uniunii Europene.
La nivelul Uniunii Europene mai putem remarca multitudinea de funcții extrem de importante la nivelul comisiilor de specialitate din Parlamentul European, funcții de președințe și vicepreședințe de comisie/delegații. Comisiile în care se afirmă românii sunt: comisia pentru afaceri externe; industrie, cercetare și energie; comerț international; mediu, sănătate publică și siguranță alimentară; piața internă și protecția consumatorului; dezvoltare regională: agricultură și dezvoltare regională. De asemenea, europarlamentarii români au negociat și mai multe funcții de raportor la nivelul Parlamentului European, dar și la nivel de grup europarlamentar.
A doua funcție din NATO pentru un est-european/român.
Comisii europarlamentare prezidate de români
Un eveniment destul de recent este reprezentat și de numirea primului român, dar și primul est-european – Mircea Geoană, într-o funcție cheie a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a doua funcție ca importanță, cea de secretar general adjunct, după secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg. Această numire este una foarte importantă pentru România și vine după 15 ani de la accederea la NATO, în care țara noastră a reușit să-și consolideze puterea militară până la punctul de a reprezenta un partener strategic pentru Statele Unite ale Americii, la același nivel cu vecinii noștri polonezi. Un lucru curios este și faptul că purtătoarea de cuvât a NATO este tot româncă, pe nume Oana Lungescu. Aceasta deține funcția respectivă din 2010.
citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
