Am votat în primul tur cu Barna mai mult din calcul politic decât din convingere. Am crezut chiar că e posibil un tur doi fără PSD. Iată că m-am înșelat. Dar, în mod cu totul surprinzător, abia pierzând, Barna m-a câștigat de partea lui. Sub avalanșa de reproșuri, omul a rămas același. Sincer, fără fardurile groase ale politicianului, neipocrit. Toți vor să-l vadă în genunchi, plângându-și aroganța, turnând-și cenușă în cap.
Mai ales povestea cu aroganța mi se pare ciudată. Mă mir că cei care i-o reproșează nu și-o văd în oglinda proprie. Dar cum explică acești moraliști aroganța lui Dan Barna? Nicicum. Doar o afirmă. Mă uitam la un realizator TV cum îl luase la întrebări de sus, cu superioritatea imparțială a cetățeanului. Același ins care a tăcut ca un mielușel, ascultând umil cum o primăreasă își bătea joc de inițiativa a sute de mii de cetățeni care vor să facă un spital pe cont propriu. Același care îi lasă pe vechii politicienii să țină monologuri, tăcând respectuos și punându-le doar întrebări dinainte negociate.
Ce să mai vorbim de cohorta de așa numiți formatori de opinie care le știu pe toate?
Și totuși Barna, cu toate defectele lui, te privește în ochi când îți vorbește, nu face exerciții de retorică când îți răspunde la întrebări. A umblat peste tot prin țară, a vorbit cu tot felul de oameni (de ce se bagă în vorbă?), a intrat în vorbă cu oameni în piața (Oroare! a admirat conopida unora), în metrou, pe stradă. A jucat table în parc cu pensionarii (de ce n-a jucat șah?!). Iar când i-au dezvăluit „imoralitatea” de antreprenor a spus că e dreptul jurnaliștilor de a face anchetă.
A ieșit în stradă la proteste. A reușit, alături de colegii de partid, să strângă semnături adevărate pentru inițiativa Fără penali și pentru propria candidatură. O premieră în politica ultimilor 30 de ani. A votat moțiunea care a dărâmat guvernul Dăncilă. A susținut guvernul liberal. (De ce a jucat cartea anticipatelor? Nu cumva asta este cea mai cinstită carte care se putea juca în aceste momente? Chiar dacă multora le pare de nerealizat. Cum să fie de nerealizat când găsim cuvântul chiar în Constituție?) A mers la dezbateri cu dl Paleologu. Îl susține necondiționat (nu ca alții!) pe Iohannis în turul doi.
Și cu toate astea nu e bine. E arogant și n-are carismă.
Toți îl iau la rost că nu a învins-o pe Dăncilă. Dar nu se întreabă de ce nu a învins-o un Paleologu mult mai erudit, mai de viță veche, un om deștept cum singur își spune? De ce nu a învins-o nici măcar actorul Mircea Diaconu, Omul, singurul care îi putea disloca electoratul?
Și nimeni nu pare să se întrebe cine sunt cei care au votat-o pe Dăncilă? Sau ce este în fond această Dăncilă? Spun ce și nu cine, fiindcă rar mi-a fost dat să văd o apariție cu chip de om și totuși atât de inumană. Pare un mecanism rudimentar care, deși scârțâie din toate încheieturile, totuși se mișcă. O păpușă din filmele de groază. E capabilă să stea înțepenită pe un scaun, fără să se miște ore în șir, să debiteze aceleași cuvinte stâlcite la nesfârșit fără să obosească, fără să roșească, fără să plece capul. De fapt, mașinăria PSD a votat tot mașinărie, nu un om. Oamenii sunt vulnerabili, mașinăriile însă funcționează. Lecția asta au învățat-o cel mai bine de la părintele lor, Iliescu, iar acesta de la protopărinții lui comuniști. Și asta au dovedit și acum. Că aparatul de partid încă funcționează. Și că au reușit să producă și candidatul pe măsură, masca vorbitoare.
Toți însă se supără pe Barna. Ba unii declară ritos că ei nu se mai ating de ștampila de vot în turul doi. Din partea lor să se aleagă praful. Nu vor să se murdărească de cerneala democrației care nu le face pe plac. Și așa rațiunea e învinsă de vanități de oameni deștepți, frustrări mărunte, orgolii prea mari. Toate vulnerabilități umane. Toate expresii ale libertății. Toate hrănind mașinăria PSD.
Acum înțeleg că orice ar fi făcut Dan Barna, tot nu avea cum să intre în turul doi. De ce? Pentru că acest fel de a face politică este încă greu de digerat într-o lume ca a noastră. Ne plac ipocriții, vanitoșii, retorii, limbuții de tot soiul, paiațele, surogatele. Patrioții de mucava, boierii de viță veche. Dezaxații. Actorii paradoxali. Profesoarele cu coc și broșe. Sau deja președinții.
În peisajul acesta Dan Barna este într-adevăr o ciudățenie. Aerul lui ușor neajutorat (mai ales când renunță la ochelari), felul de a vorbi cu accent corporatist, dezinvoltura lui de băiat bun mai mult intrigă. De unde a mai apărut și ăsta? Ceea ce m-a impresionat în reacția lui de perdant este perplexitatea cu care s-a întrebat urmărind rezultatul votului: „Ce puteam să fac, să umblu cu moaștele prin țară?”
Chiar așa? Ce ar fi putut să facă și n-a făcut?
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
0
5
