S-or fi întrebînd unii ce l-a apucat pe domnul Liiceanu de scrie cu atîta ură și fiere împotriva mea. Este o veche poveste, despre care n-aș fi vorbit niciodată, preferînd să o consider un episod ridicol și minor din cronica supărăcioșilor intelectuali români. În 1998 am avut o divergență de opinie în privința intervenției NATO din Iugoslavia, eu nepunînd în cauză politica externă a României de la acea dată, ci formulele găunoase dintr-un text de sprijin pentru bombardamente redactat de domnia sa.
“De tout cela”, scriam în concluzie, “une bonne nouvelle se dégage : Monsieur Liiceanu a enfin surmonté sa légendaire peur du ridicule” (“Din toate acestea o veste bună se degajează : domnul Liiceanu și-a depășit în sfîrșit legendara frică de ridicol”).
Atinsesem punctul de nevralgic : domnul Liiceanu este într-adevăr obsedat de teama de a nu fi ridicol. Nu mi-a iertat niciodată o frază care descrie exact resortul intim al personalității sale. Și nu puține au fost situațiile ridicole generate de supărarea domnului Liiceanu : o dată m-a rugat Andrei Pleșu să mă ascund după un colț ca să nu mă vadă Liiceanu, alte dăți ne-am făcut că nu ne vedem, deși eram la jumate de metru unul de celălalt, dar cert este că de atunci nu am mai vorbit niciodată. Așa că e pură invenție fraza pe care mi-o atribuie în veninosul său articol : “Eu am stat la masă cu regi și regine.” Iar comparația cu Ceaușeștii e de tot hazul.
Tot minciună este și afirmația că nu am cerut domnului Pleșu permisiunea de a reproduce în context electoral cele cîteva cuvinte bune pe care le scrisese despre mine într-un articol din “Dilema veche”. Acele cuvinte amabile nu îl transformau în nici un caz pe Andrei Pleșu în agent electoral. Văd însă că domnul Liiceanu nu are nici o problemă în a fi agentul electoral al lui Dan Barna de dragul căruia a sacrificat atît spiritul critic, cît și simțul ridicolului : “singurul politician cu viziune modernă coerentă și cu o ofertă politică nouă, cu o personalitate bine conturată și cu cel mai fluent discurs electoral, în al cărui program se conturează limpede lista priorităților României”. După asta urmează o scurtă listă de teme care nu-l diferențiază cîtuși de puțin pe politicianul vizionar : refacerea clasei de mijloc, creșterea bugetului educației la 6%, alegerea primarilor în două tururi, împiedicarea penalilor de a accede în funcții publice, adică generalități pe care le spun aproape toți candidații. Oricum, domnul Liiceanu a susținut cu aceleași cuvinte și alți prezidențiabili de după 90. În general, fără prea mult succes. O singură dată i-a ieșit socoteala : atunci cînd a mizat pe Traian Băsescu.
Teza principală din articolul domnului Liiceanu nu este nimic altceva decît teoria propagandei barniste : Dan Barna nu se prăbușește din pricina propriilor erori și lipsuri, ci pentru că există o conspirație, un dedesubt. Iar această urzeală malefică are un instrument : Theodor Paleologu, “aliatul din umbră al Vioricăi Dăncilă”. Aici ridicolul frizează deja grotescul : mă și vedeți pe mine complotînd cu doamna Dăncilă în mare taină pentru a zădărnici salvarea României de către “singurul politician cu viziune modernă”. Sau imaginați-l pe Traian Băsescu punînd la cale tot felul de machiaverlîcuri în conciliabule secrete cu Fifor, Gușă și Orlando. Dedesubtologia liiceniană e de-a dreptul comică. Ea presupune un total “sacrifizio dell’ intelletto”.
Dedesubtologia domnului Liiceanu și a propagandei barniste se bazează pe două presupoziții simpliste : 1) voturile sînt ca niște obiecte, sînt proprietatea unui candidat și pot fi furate de un altul ; 2) oricum cîștigă Iohannis, deci miza alegerilor nu e turul doi, ci eliminarea doamnei Dăncilă încă din turul întîi. Consternantă în aceste presupoziții falacioase este în primul rînd lipsa de cultură politică. Cum să vorbești de voturi ca de niște ouă ? Cum vine asta să iei niște procente de la altul ? Oricum, vorbim de un candidat care se situează la jumate din voturile alianței care îl susține. Nimeni și nimic nu-i mai poate opri căderea : nici pisicuții, nici Liiceanu. În plus, e cea mai mare prostie să votezi negativ încă din primul tur. În primul tur avem șansa unică de a spune ce vrem penru țară, de a ne afirma valorile, de a ne exprima adeziunea la un program, de a susține ideile și personalitatea candidatului care ne place și de care ne simțim reprezentați. Cum spun francezii : “au premier tour on choisit, au deuxième on élimine” (“în primul tur alegi, în al doilea elimini”).
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
0
3
