După o hibernare de 5 ani, marcată de mici episoade mai degrabă rebele decât războinice (provocările din Marea Azov, micile diversiuni din Siria), Kremlinul trece din nou la ofensivă pe toate fronturile.
De la Ain Issa la Skopje, de la Zolote (Donbas) la Chișinău, geo-tancurile hibride ale Kremlinului recâștigă influența geopolitică pe care Rusia, izolată post-Crimeea, părea că o pierduse pe termen lung.
Recuperarea teritoriilor pierdute geopolitic de Rusia se exprimă pantagruelic, iar geo-tancurile rusești prind viteză de gazelă pe toate meridianele.
În vecinătatea sa, mereu strategică, Rusia revine la butoane prin darurile otrăvite ale prietenilor de la Berlin și Paris. Delegația permanentă a Federației Ruse revine cu drept de vot în Consiliul Europei, deși cauzele care o exilaseră din Consiliu rămân încă intacte. Kremlinul marchează puncte strategice negociind cu Germania și Franța diferite soluții de conviețuire gri în Ucraina (Donbas) și R. Moldova. Coabitarea presupus a-geopolitică de la Chișinău readuce Moscova de facto la butoane în viața politică de peste Prut. Kievul face concesii după concesii spre a obține un format Normandia în care capitalizează politic doar Rusia și Franța. Rebelii antiruși din enclave pro-europene precum Georgia sau Armenia redescoperă brusc mirajul Imperiului. Lumea rusă nu vrea să moară geopolitic (și nici politic) în tot estul tulburat al Europei, în timp ce Parisul inventează noi geografii ale continentului, prefigurând o Europă rusească, ”de la Lisabona la Vladivostok”.
În Balcanii de Vest, Serbia recidivează mutând strategic spre Uniunea Economică Eurasiatică (proiect geopolitic al Kremlinului), încheind cu aceasta acorduri comerciale care închid de jure drumul Belgradului spre Bruxelles. Cu mâna lui Macron, care a refuzat recent deschiderea negocierilor dintre Uniunea Europeană și Macedonia de Nord și Albania, Rusia volatilizează proiectul structurat al aderării Balcanilor de Vest la Uniune. Rusia pare a nu fi plecat geopolitic din Balcanii de Vest (așa cum titra presa occidentală în urmă cu ceva vreme) și rămâne cu suficiente fitile aprinse lângă butoiul lor cu pulbere. Nici nu poate pleca geopolitic de acolo cât timp Balcanii rămân (cel puțin teoretic) subiectul următorului val de extindere a Uniunii.
Construcția europeană se cutremură din temelii, iar printre demolatorii zeloși se deconspiră lesne figuri și piese de decor fabricate de trolii din Sankt-Petersburg, a căror prestidigitație face furori în saloanele Vestului. O întreagă armată anti-europeană mânată ideologic de nostalgii autoritariste și iliberale patrulează zilnic în instituțiile Europei, de la Parlamentul European la Comisie și înapoi, iar construirea unei Europe puternice întârzie nu doar prin sofismele prețioase ale unor lideri europeni (prea)orgolioși, ci și prin harnica muncă hibridă a unor laboratoare ce produc periodic efecte catastrofice – precum Brexitul – când solul este fertil.
La Marea Neagră, politica Rusiei de destructurare a coeziunii europene și de reformatare a alianțelor regionale pare a ține Convenția de la Montreaux (Convenția privind regimul strâmtorilor Mării Negre din 1936) la adăpost de intemperii. Ankara și Moscova își împart generos beneficiile în acvatoriu, tulburate periodic de câte o proră prea singulară a vreunei nave rătăcite din flotele Alianței Nord-Atlantice. Regiunea extinsă a Mării Negre, spațiu prin care periodic conflicte pătrund spre inima Europei, nu își găsește loc în agendele pipernicite ale oamenilor de stat din Europa, iar când regiunea există totuși acolo motivele reinventării zonei trimit la proiecte cu beneficii unilaterale, conducte, contracte și multe zerouri.
Pe terenul părăsit militar și geopolitic de Statele Unite în Siria vor patrula în curând trupe regulate ale Turciei și Federației Ruse. Portavoci ale Rusiei din diferite colțuri ale lumii se grăbesc să anunțe ieșirea militară a Statelor Unite din Siria (și acordul ruso-turc corelat privind protecția zonei de securitate de la frontiera turco-siriană) drept premise suficiente pentru revenirea Federației Ruse ca putere globală.
Nu există, după 2014 (Crimeea și Donbas), atâtea motive simultane de satisfacție (șampanie și caviar) la Moscova și nici atâtea fronturi multiple pe care alunecă din nou șenilele geotancurilor rusești, odihnite după hibernări îndelungi.
Este cert deja că revanșa geopolitică rusească se produce într-un moment în care, în Europa și peste Ocean, bunul Homer moțăie. Liderii Uniunii se întrec epopeic în urzeli de budoar. Mărețul Trump își contabilizează glorii mărunte în Camera Reprezentanților, de unde poate veni oricând glonțul sfârșitului său politic. Totul miroase a pucioasă și revanșe.
Uniunea Europeană nu are încă instrumente de joc global, în pofida ambițiilor de actor global pe care le tot circulă prin lume, iar America pare prea sleită de puseele propriilor săi Trumpi spre a mai vedea limpede ce se întâmplă în lumea reală de dincoace sau de dincolo de Ocean. Statele Unite nu mai pot repara dezordinea iliberală a lumii prin comandouri eroice și raiduri bine țintite. Este nevoie din nou de politici sistemice și nu (doar) de operațiuni speciale punctuale sau de ample gesticulații de scenă ale unor simpli actori.
Deocamdată, prevăzătoare, Moscova ține șampania la rece, amânând momentul deschiderii ei. Însă geotancurile ei hibride umblă din nou slobode prin lume, construind dezinhibat și alert, în timp ce în tranșeele anti-hibride ale Europei (Hybrid CoE / The European Centre of Excellence for Countering Hybrid Threats) luptele par a se da ca la Cetatea Neamțului, între o mână de plăieși și regimente de asediatori.
x x x
O a doua șampanie stă la rece, așteptându-și momentul ei prielnic, la Washington.
Cu lichidarea de ieri a liderului terorist Abu Bakr al-Baghdadi, președintele Trump pare a-și mai reveni din “pumnii” electorali ai adversarilor săi politici, care enunțau un upercut iminent în următoarea repriză, în special în Camera Reprezentanților.
Este cert că operațiunea comandourilor Delta Force din nord-estul Siriei îl ridică pe Trump de la podea. Succesul acesteia are în back-ground un control informativ al zonei de netăgăduit, țesut cu migală în mulți ani de parteneriat cu forțele kurde și cu alți actori relevanți din regiune. Un succes de acest gen nu putea obține în prezent, acolo, decât Statele Unite.
Pe de altă parte, pare greu de admis că efectuarea periodică a unor operațiuni antiteroriste punctuale pot înlocui, în schema intereselor Washingtonului și ale Vestului, o prezență politică, militară, economică, geopolitică structurată și continuă în teritoriu. Mai ales că în locul acestei prezențe se va insinua acolo eternul rival geopolitic al Occidentului, Moscova.
Avem totodată multe motive să suspectăm marile cancelarii de înțelegeri oculte și de reconfigurări regionale și globale ale lumii geopolitice în care trăim. De la noua cortină gri care se lasă în estul Europei, de la reconfigurările proiectului european al Balcanilor de Vest, de la mutările de șah geopolitic din Orientul Mijlociu și Apropiat, arhitectura geopolitică este într-o dinamică accelerată a reconfigurării. Mai mult, în chiar interiorul lumii euroatlantice încep să prindă contur cortine.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
