Până în ultimele luni ale anului 2018, numele istoricului, jurnalistului și profesorului francez Thierry Wolton nu era, nu avea cum să fie complet necunoscut publicului educat din România.
În primul rând datorită preocupării constante arătate de cercetător operațiunilor serviciilor secrete sovietice în Franța.
Cartea chiar așa intitulată, KGB-ul în Franța, apărută la Paris în anul 1986, a fost prezentată la momentul potrivit de regretatul Virgil Ierunca în spațiul de legendă al emisiunii sale Povestea vorbei de la Radio Europa Liberă și a apărut în românește în anul 1992, la editura bucureșteană Humanitas.
O altă carte (KGB- ul la putere) care analiza felul în care temutul serviciu secret sovietic a supraviețuit dizolvării URSS la finele lunii decembrie a anului 1991, dar și cum a dobândit o nouă viață în Rusia lui Putin (Putin însuși fiind un fost ofițer cu vechi state de servicii în domeniu, adică un produs care s-a dovedit “de succes” al sistemului), apărută în limba franceză în anul 2008, a fost cu maximă promptitudine tradusă și pusă la dispoziția cititorilor români tot în 2008 și tot de Humanitas, buna primire și interesul cititorilor determinându-i reeditarea în anul 2014.
Marea surpriză avea să vină însă în toamna-iarna anului trecut, atunci când pe piața românească a apărut traducerea unui prim și impresionant tom (peste 1000 de pagini) al impresionantei și, probabil, greu de egalat cercetări, O istorie a comunismului, tom subintitulat Cu pumnul de fier. Călăii. Tălmăcirea a fost încredințată unei întregi echipe, deja binecunoscuților Emanoil Marcu și Vlad Russo, asociindu-li-se Adina Cobuz, Wilhelm Tauwinkl, Mariana Piroteală, Marieva-Cătălina Ionescu, Georgeta Anca Ionescu și Elena Ciocoiu. Vor mai urma alte două volume care promit să continue povestea cutremurătoare a felului în care s-a născut, prin sperjur, forță, minciuni și violență, prin crime în masă și asasinate la comandă, prin foamete instrumentată politic, prin supradimensionarea rolului poliției secrete, prin voința unor extranei, însă niciodată prin voința populației și nicidecum prin revoluție, răul comunist.
Scopul principal al cărții tocmai acesta este. De a demonstra ce imensă, ce nerușinată minciună a fost născută și pogorâtă mai întâi asupra Rusiei, mai apoi în aproape jumătate din Europa, pe urmă în Asia și Africa, atunci când s-au născocit sintagme precum revoluția proletară sau dictatura proletariatului. Când s-au zămislit și nu oricum, ci cu pretenție de doctrină și cu imaginare, calpe, inventate argumente pretins științifice, teorii referitoare la necesitatea istorică a unei noi orânduiri sociale al cărui rost, explicat prin dialectică și devenire, ar fi fost acela de o înlocui și goni pe cea anterioară. Calificată a fi profund nedreaptă. Orânduire și sistem pe care, în realitate, nu au izbutit decât să le maimuțărească. Scrie Thierry Wolton în epilogul intitulat Despre câteva condiții ale reușitei și despre câteva cauze ale eșecului : “Toate regimurile comuniste au fost identice în esență. Au respectat aceleași texte canonice, au vorbit aceeași limbă de lemn, s-au bazat pe aceeași structură de putere, partidul și poliția politică au respectat aceleași reguli economice, planificarea centralizată” . Sau :”Marxism-leninismul s-a implantat și s-a dezvoltat nu acolo unde împlinea o nevoie socială- abolirea inegalității de pildă-ci acolo unde compensa slăbiciunile puterii în funcție”. Așa a fost și în Rusia când Lenin a dat o lovitură de stat profitând de înapoierea țării, de slăbiciunile puterii țariste, de degringolada albilor, de dezastrele din Marele Război. Dezastre din a căror manta aveau să se nască cele două mari rele ale secolului al XX lea- nazismul și comunismul.
Comunismul a fost ceea ce se cheamă o religie seculară (a se vedea în acest sens studiile profesorului Vladimir Tismăneanu) care a înlocuit crucea cu pistolul, cu foametea, cu trimisul în Gulag, cu teroarea, care s-a bazat pe călăi precum Lenin, Stalin, Ho Și Min, Gheorghi Dimitrov, Hrusciov, Brejnev, Gheorghiu –Dej, Ceaușescu, Mao, Castro, Tito, Walter Ulbricht, Jivkov și mulți, mulți alții descriși cu mare minuție de condeiul căruia pare că nu îi scapă nimic al lui Thierry Wolton. Adică pe personaje care s-au imaginat a fi profetice, atotputernice, piloni, motoare ale istoriei.
Comunismul instalat cu forța în Rusia, în Europa Răsăriteană, exportat mai încolo în Asia și America a promis progres și bunastare. A fost oare ținută, respectată promisiunea? Scrie Thierry Wolton: “Țările comuniste, care au pretins că sunt modele de modernitate, au eșuat dorind să o reformuleze. Revoluțiile industriale din secolele anterioare fuseseră posibile datorită emancipării indivizilor, eliberați de reporturile sociale care încorsetau societățile Vechiului Regim. Modelul Sovietic n-a fost niciodată o depășire a capitalismului,, a fost vorba, cel mult, de o încercare de a găsi o alternativă care să permită supraviețuirea unor forme de organizare premoderne”.
De ce socotesc că este importantă cartea lui Thierry Wolton? De ce cred că are o importanță capitală? De ce contează și impresionează nu doar prin dimensiune? Mai întâi fiindcă, sesizând excepționala putere de expansiune și longevitate ale comunismului nu s-a mulțumit să îi limiteze istoricul la cele petrecute în spațiul european, așa cum se întâmplă îndeobște. În al doilea rând deoarece înfățișează, detaliază și pune sub lupă mecanismele terorii. Care au fost cam peste aceleași. „Teroarea, instrument curent al regimurilor marxist-leniniste, e o explicație pentru longevitate, dar nu singura”. Au existat structuri anume create, a existat Statul devenit, “sub impulsul ideologiei, prin excelență al totalitarismului. Statul totalitar a împins la extreme logica statului obișnuit, regimurile comuniste generate de aceasta au exprimat chintesența puterii statale”. Cartea subliniază dimensiunea grotescă dobândită de național-comunism. Or, o astfel de intenție justifică și destul de marea pondere ce îi este rezervată în carte național-comunismul din România. Care a înmugurit sub Dej și a ajuns la forme ubuești în vremea cultului personalității lui Ceaușescu.
Suficiente motive să așteptăm volumele următoare.
Citeste intreg articolul si coemnteaza peContributors.ro
