De ce mi-e rușine, ca gălățean, că Dan Nica a fost propunerea României pentru postul de comisar european

de Iulian Grosu     HotNews.ro
Miercuri, 9 octombrie 2019, 15:01 Actualitate | Opinii


Dan Nica
Foto: AGERPRES
Inițial, mi-a venit să râd când am auzit că Dan Nica a fost propus, alături de Rovana Plumb, pentru postul de comisar european din partea României. Apoi m-a încercat un sentiment de revoltă amestecat cu rușine pentru că un asemenea personaj, care conduce de 22 de ani Galațiul spre dezastru, ar putea fi recompensat de partid cu o funcție înaltă în executivul Uniunii Europene.

Dacă e cineva responsabil pentru ce s-a întâmplat în Galați în ultimii ani atunci Dan Nica e omul numărul 1. Din 1997 până în 2003 a fost președinte al organizației municipale a PSD, iar din 2003 până în prezent ocupă funcția de președinte al organizației județene a partidului. Ce înseamnă asta într-un județ unde PSD a deținut întotdeauna puterea?

Că Dan Nica e responsabil pentru toți incompetenții care s-au perindat pe la conducerea Galațiului: primari, consilieri locali, județeni, deputați, senatori sau șefi de instituții deconcentrate. Că nu poate să-mi spună mie cineva că atunci când s-au făcut liste de candidați pentru alegeri sau pentru numiri politice, Dan Nica, în calitate de boss local al partidului, nu și-a dat acordul.

Deci, nu trebuie să fii matematician ca să înțelegi că fostul viitor comisar european este omul care trebuie luat la întrebări pentru felul în care a ajuns acum Galațiul.

Plus că a avut și el numai funcții publice: deputat PSD timp de 18 ani (1996-2014), europarlamentar (2014-prezent), ministru în trei guverne (Năstase, Boc și Ponta) și vicepremier, în perioada februarie-octombrie 2009.

De numele lui Dan Nica se leagă însă prăbușirea la propriu a Galațiului.

Orașul a câștigat pe merit titlul oficial de cel mai depopulat oraș din România. Numai între anii 2002 și 2011 a înregistrat o pierdere de 50 mii de locuitori. Trend care s-a păstrat și în perioada următoare.

Politicile falimentare aplicate în plan local de PSD au făcut celebru Galațiul pe plan național.

Astfel, toată țara a aflat că administrația locală a investit din bugetul orașului 6 milioane de euro într-un parc industrial, care însă nu a avut nici măcar un client în cei 16 ani de la înființare și nu a produs un leu în tot acest timp. Apoi, Galațiul înconjurat de ape (Dunăre, Siret, Prut) a ajuns să nu aibă o plajă publică, din 2014, după ce Plaja Dunărea a fost închisă de DSP pentru că devenise un focar de infecție, cu bazine insalubre și wc-uri mizerabile.

În toți anii în care Dan Nica a avut primar PSD la Galați și majoritate în Consiliul Local Galați, municipalitatea nu a fost în stare să modernizeze Plaja Dunărea, să ofere gălățenilor plătitori de taxe și impozite un loc decent unde să se poată relaxa vara.

După aceea, aș putea să spun că gălățenii l-au plătit 18 ani degeaba pe Nica în Guvernul României pentru că, deși a fost ministru și vicepremier, nu a fost în stare să militeze pentru Galați în guvernele din care a făcut parte, pentru alocarea de fonduri pentru această zonă a țării.

Investitori privați noi? Nimic.

Investiții publice? La fel. Până și podul peste Dunăre se face la Brăila, nu la Galați.

În schimb, Dan Nica a prosperat din punct de vedere financiar. Cea mai recentă declarație de avere a lui Nica, depusă înainte de alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, ni-l dezvăluie drept un om cu stare. Mult prea bogat după standardele orașului pe care-l conduce.

Astfel, în luna mai 2019, europarlamentarul Dan Nica spunea că are 12 conturi bancare și vorbim acum despre cele la vedere, declarate. De exemplu, numai pe două carduri Dan Nica avea 51.353 de euro, respectiv 11.387 de euro. În lei, Nica deținea un card pe care declara că are disponibilă suma de 189.385 de lei.

Când am auzit că Guvernul României, prin pixul Vioricăi Dăncilă, îl propune pe Dan Nica, pentru postul de comisar european am zis că asta e prea de tot. Adică după ce nu făcuse nimic pentru Galați, dar cu toate astea ajunsese să stea bine mersi la Bruxelles pe un venit lunar de 11.630 de euro, să ajungă și ditamai comisarul european?! Și unde, la Transporturi?! Voi știți cum arată drumurile în Galați?

Probabil că, dacă i-ar întreba cineva, mulți gălățeni ar spune că Nica merită mai degrabă funcția de comisar european la Parastase și Colive, la cât de bun s-a dovedit în a îngropa Galațiul. Noroc că oficialii de la Comisia Europeană l-au refuzat. Și nu o dată, ci de două ori, chiar dacă Viorica Dăncilă spune că nu e așa.

Ca o paranteză, poate multă lume nu știe dar un alt pesedist din Galați, Viorel Ștefan, fost vicepremier, a ajuns în vara lui 2019 la Curtea Europeană de Conturi, pe un salariu lunar de 22.000 de euro. Viorel Ștefan câștigă acum de două ori mai mult decât Dan Nica, cel care, totuși, îi este șef pe linie de partid.

Nica va rămâne totuși europarlamentar. Un europarlamentar care ar trebui să zică mersi că nu a fost tras la răspundere în dosarul Microsoft, pentru că s-au prescris faptele, și nici nu a fost luat la goană de gălățeni pentru că a îngropat orașul de când a ajuns să-l stăpânească.
.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















11118 vizualizari

  • -16 (22 voturi)    
    Nu vreau sa aud de la un galatean. :P (Miercuri, 9 octombrie 2019, 15:10)

    Lok [utilizator]

    La valtz cu voi.
    • +12 (12 voturi)    
      Tu nu vrei sa auzi. Atat. (Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:36)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      .
    • +5 (7 voturi)    
      Pai daca esti surd!!! (Miercuri, 9 octombrie 2019, 20:28)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Cum sa auzi, ca tu auzi doar Vuvuzela Rosie!!!
  • +16 (24 voturi)    
    cat (Miercuri, 9 octombrie 2019, 15:18)

    andrei1232000 [utilizator]

    timp va supravietui sistemul comunist "partidul e in toate" nu se va costrui nimic ca lumea in tara asta.
  • +11 (19 voturi)    
    Aceleasi lucruri (Miercuri, 9 octombrie 2019, 15:22)

    tony-s [utilizator]

    sunt valabile pentru toti politicienii care au condus Romania in ultimii 30 de ani.
    • +4 (12 voturi)    
      Zau ? (Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:37)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui tony-s

      Pasul 2: Nu ne spui ca nu trebuie sa votam ?
  • +16 (20 voturi)    
    Excelent articolul! (Miercuri, 9 octombrie 2019, 15:36)

    2016 [utilizator]

    Spune adevarul (nu insa cel gol-golut!) despre acest personaj sinistru! Cate alte misculatii a facut, nu vom afla niciodata.
    Noroc ca sita la Bruxelles are ochiurile mici si acest individ nu trece de interviuri (nici nu cred sa ajunga in acest punct).
  • +14 (16 voturi)    
    Bun articol (Miercuri, 9 octombrie 2019, 16:07)

    varavara [utilizator]

    bine documentat si scris.
    Ne dovedeste inca odata cat de nocivi au fost si inca sunt baronii psd, pentru ca in ficare judet exista cate unul sau mai multi. Acestia s-au infruptat de foarte multi bani din banii comunitatilor unde erau numiti in functii astfel ca au acumulat averi considerabile, buneinteles nu din salarii.
    Sper sa-i vedem candva acolo unde le este locul, in puscarii si nu in parlamentul european.
    • +11 (11 voturi)    
      ma (Miercuri, 9 octombrie 2019, 17:39)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui varavara

      intreb, daca Galati, ca oras, a ajuns in ultimul hal, nu e oare si vina locuitorilor?
      Nu ai cum sa castigi alegerile cu scoruri zdrobitoare, decat daca alegatorii sunt pe aceeasi linie cu alde nica si ai lui. Fie din interes, coruptie adica, fie din apatie de genul "pe cine sa alegi, ca tot ei castiga" si atunci voteaza psd, fie din dezinteres total, fapt ce ii determina pe oameni sa nici nu se prezinte la vot.
      Si cam la fel a fost si la nivel de tara, pana acum.
      Poate acuma s-or trezi in sfarsit romanii, ca sa dea sens imnului national.
      • +6 (6 voturi)    
        e blat cu PNL ul la GL (Joi, 10 octombrie 2019, 1:42)

        razeshu [utilizator] i-a raspuns lui nahir

        saracii alegatori au incercat alternanta dar conducerea PNL ista a fost la fel de dezastruoasa. E vorba de Ardeleanul corect Ilie Stan. Una din performante a fost fost falimentarea echipei de fotbal care dupa ce luase campionatul avea in conturi 18 milioane Euro :))
        Trebuie sa intelegeti ca Galatiul fiind un centru industrial important pe vremea lui Ceasca a fost puternic infiltrat cu turnatori si sefii lor. Acestia au intrat in politica si "afaceri" dupa 90 imbogatindu se pentru cateva zeci de generatii pe seama orasului spoliat. Exista totusi un vant de schimbare, USR+ vine tare din spate,cel putin in municipii: https://realitateadegalati.net/alianta-2020-usr-plus-a-castigat-alegerile-in-municipiul-galati/ . Speram sa nu dezamageasca si sa nu fie infiltrati asemeni celorlalte formatiuni de diversi traseisti cu epoleti. Orasul are un mare potential dar a fost ingenunchiat pana acum de aceasta mafie transpartinica.
  • -8 (12 voturi)    
    si ? (Miercuri, 9 octombrie 2019, 17:07)

    vodatepes [utilizator]

    A ajuns sa decida soarta judetului Galati asa cu forta sau a fost ales de locuitorii judetului? Ce ati votat aia aveti. Orasul Galati a murit odata cu combinatul siderugic iar acolo lucrau mii de oameni. Ce alternativa au avut acei oameni? Timp de 30 ani la conducerea tari au fost toti inclusiv si domnul Barna care a mincat o pine buna prin contractele avute cu baroni PSD. Asa ca ce ati semanat ( votat) aia ati cules. Succes la lamentari
    • +8 (10 voturi)    
      despre (Miercuri, 9 octombrie 2019, 19:29)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      SIDEX iti poate da detalii amanuntite unul zis bombonel, pe numele lui de buletin adrian nastase, fost presedinte de psd, fost prim ministru al României, cel care și-a tras, mai mult ca sigur, partea dolarului din privatizarea combinatului. El ceva, Tony Blair altă parte și Mitall combinatul.
      Mă mir că un pesedac convins habar nu are de așa ceva.
    • +5 (7 voturi)    
      Hopa! (Miercuri, 9 octombrie 2019, 22:17)

      ber [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      Maria Ta! Facusi ce facusi si ajunsesi la Barna! A fost sarcina de partid sau ai asa o slabiciune pentru el? Ca
      eu, ca umil slujitor care gandeste aristotelic, nu am inteles logica!
  • +9 (9 voturi)    
    Prea putin! (Miercuri, 9 octombrie 2019, 21:08)

    suk-yi [utilizator]

    Articolul dvs descrie prea putin si prea superficial dezastrul galatean sub tutela PSD-ista. Chiar daca plajele distruse sunt la inima oricarui galatean, si intr-adevar, e sinistru si incredibil cum poti sa dezafectezi complet un parc de distractii cum nu mai era altul in Romania, bazine cu valuri artificiale si amenjarai pe o faleza de 40m inaltime, asta e un mizilic pe linga devalizarea Combinatului Siderurgic, care s-a construit cu mult chin si sacrificii, care a tarat Galatiul fundamental prin aducerea unor sate intregi ca muncitori si care au dezechilibrat ireversibil un oras cochet, cu negustori bogati si lume selecta. S-a platit un pret enorm pentru el, ca apoi sa il facem cadou unor indieni desculti, coboriti din Mercedesuri ca din carutza.
    Ce a mai pierdut Galatiul? Zeci de mii de absolventi ai unor colegii foarte bune, oameni care ar fi putut fonda acolo un Silicon Valey, dar care s-au imprastiat in toate zarile ca sa isi poata face mendrele niste ghertzoi comunisti gen Nica.
    Nu mai continui....e pur si simplu pacat de un oras cu un potential enorm, care a fost la vremea lui un Porto Franco foarte cosmopolit si bogat. Am dat totul pe nimic doar ca sa aiba ce fura mizerabilii astia. Si acum hai sa ii premiem cu un post grasutz si comod la Uniune. Ca de aia au crapat unii ca prostii la Revolutie....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by