O îngrijorare reală – și cât se poate de legitimă – a locuitorilor din orașele mari este că sistemele de termoficare, abandonate de decidenți, nu pot oferi confort și siguranța căldurii pe termen lung. De aceea, singura soluție ar fi centrala individuală. Ca să ne explice pe scurt și pe înțelesul tuturor dacă lucrurile stau într-adevăr așa, l-am întrebat pe Dr. Ing Ioan Bitir-Istrate, Facultatea de Energetică, Universitatea Politehnica București, care are peste 20 de ani de experiență în studii pentru domeniul energetic (audituri energetice, bilanțuri energetice, studii de fezabilitate, strategii energetice).
Care ar fi soluțiile de încălzire pentru orașele mari? Ce ne spune experiența țărilor occidentale, este termoficarea o soluție viabilă și în ce condiții?
Există două categorii de soluții de încălzire pentru orașele mari, cele centralizate și cele individuale. Avantajul soluțiilor centralizate este că, în sursa de energie termică, se pot folosi combustibili alternativi, regenerabili, chiar deșeuri. Impactul asupra mediului este mai redus în aceste cazuri, mai ales dacă se utilizează și cogenerarea. Avantajul soluțiilor centralizate este dat de faptul că un consumator își poate gestiona singur consumul de căldură așa cum dorește sau cum își permite să plătească. Soluțiile centralizate vor deveni imbatabile atunci când vor reuși să creeze același confort pentru consumator ca și soluțiile individuale. Acest lucru este posibil utilizând distribuția orizontală a căldurii în blocuri, combinată cu contorizarea individuală a fiecărui apartament.
Soluțiile centralizate vor deveni imbatabile când vor oferi același confort cu cele individuale – prin distribuția orizontală și contorizare individuală
Țările occidentale nu au o experiență foarte vastă în domeniul alimentării centralizate cu căldură. O excepție binecunoscută este Danemarca. Acolo sistemul este foarte bine pus la punct, utilizarea regenerabilelor în surse a atins un maxim posibil, condițiile climaterice favorizează acest tip de sistem. Există și obligația de racordare a fiecărei clădiri la sistemul centralizat. Rezultatul este foarte bun, un exemplu de urmat.
Este tehnic posibil ca toate apartamentele dintr-un cartier dens de blocuri, să zicem în București, să-și monteze centrale individuale? Care ar fi riscurile și problemele? Ar putea face față fizic rețelele de distribuție de gaze naturale pentru acoperirea vârfului de consum iarna dacă toți consumatorii și-ar instala centrale proprii pe gaze?
Probabil că debranșarea în masă a zeci de mii de consumatori și racordarea lor la rețelele de gaze ar fi imposibilă pe termen scurt. Ar exista riscul ca sistemele de distribuție gaze să cedeze în perioadele de vârf de consum și am reveni la perioadele de acum 3-4 decenii când gazele erau furnizate cu o presiune foarte mică. Poluarea asociată acestor consumatori ar crește foarte mult. Efortul financiar ar fi unul major și greu de recuperate din diferența de factură din lunile de iarnă, la același confort termic resimțit.
Care ar fi solutiile cele mai bune de încălzire pentru locuințele individuale (case mono-familiale)?
Sunt mai multe nuante aici. Cele mai bune soluții sunt, de obicei, și cele mai scumpe. O clădire individuală ar trebui și ea racordată la sistemul centralizat dacă distanța față de rețea o permite. Dacă nu, probabil cea mai bună soluție ar fi o pompă de căldură combinată cu o centrală automatizată pe peleți. Izolarea clădirii pentru reducerea cât mai pronunțată a pierderilor prin pereți și acoperiș este esențială în asigurarea unei încălziri cât mai eficiente.
Vezi dialogurile anterioare pe subiect:
Dialoguri ”la cald” (I) – Ana Maria Icătoiu. Cum ne încălzim la iarnă?
