In curtea Curtii, efigia presedintelui 

Marţi, 12 februarie 2008, 17:57 Actualitate | Opinii

Comunicatul Curtii Constitutionale a Romaniei cu privire la cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvernul Romaniei si Presedintele Romaniei, formulata de primul-ministru al Guvernului Romaniei, nu a fost completat nici pana azi cu textul de motivare a deciziei. In lipsa acestuia, fel de fel de analize, supozitii si pareri s-au substituit fundamentarii Curtii. Ma rezum astazi sa abordez doua fraze ale comunicatului CCR, care dezvaluie - pentru prima data explicit, din 2003, de la intrarea in vigoare a textului constitutional - un avantaj de tip „perpetuum mobile” in favoarea presedintelui Romaniei, in relatia acestuia cu Executivul, cat priveste numirea ministrilor cabinetului.

Doua fraze care indica superioritatea de decizie a institutiei Presedintelui Romaniei, in comparatie cu institutia Premierului.

Textul constitutional, redactat la vremea respectiva – 2003 - de cel mai bun prieten al presedintelui de atunci al Romaniei,  Ion Iliescu, si anume raposatul Antonie Iorgovan, acorda „ultimul cuvant” sefului statului, si nu primului ministru, in numirea ministrilor cabinetului. Mai mult, Constitutia da suficienta putere presedintelui, pana acolo unde presedintele poate prezida sedinte de guvern, la fel ca primul ministru.

Dau citire textului comunicatului din 7 februarie 2008 al CCR: "in urma deliberarii, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, constata: (..) 2. in exercitarea atributiilor prevazute de art.85 alin.(2) din Constitutie, Presedintele Romaniei poate refuza, o singura data, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane in functia vacanta de ministru. Primul-ministru este obligat sa propuna o alta persoana."

Interpretat in cheia CCR, art.85 alin.(2) ii pune la dispozitie presedintelui Romaniei un mecanism “perpetuum mobile”: posibilitatea de a refuza, motivat, o singura data, propunerea primului ministru. Asta inseamna ca, literal, de fiecare data cand premierul propune o persoana, presedintele refuza propunerea, o singura data. Automat, premierul este obligat sa propuna o alta persoana. Si tot asa, la nesfarsit. Sau pana cind, prin “colaborare” si “consultari” recomandate de Constitutie intre premier si seful statului, acesta din urma e de acord cu propunerea. Daca nu, premierul o ia de la inceput. Cu o alta propunere. Astfel, interpretarea Curtii Constitutionale da Premierului o singura posibilitate – de a veni cu o alta propunere, si de a face la loc comanda, daca Presedintele o refuza. Iar presedintelui, posibilitatea de a intoarce mereu, o data, si motivat, propunerea Premierului.

In acesta logica, premierul propune continuu, iar presedinte poate refuza continuu. In lipsa consensului presedinte-premier, Constitutia permite presedintelui sa blocheze numirea unui ministru, pe o perioada nedefinita.

Pentru cei care se intreaba ce fel de republica este Romania, Constitutia - la acest capitol al numirii ministrilor - le da un raspuns clar: este o republica prezidentiala. Si mai apoi parlamentara. Pentru ca ministrii pot fi trecuti prin Parlament, fara ca presedintele sa mai influenteze cumva votul in plen la o eventuala restructurare a cabinetului.

Lacunele Constitutiei dau batai de cap politicienilor, analistilor politici, expertilor juridici deopotriva. Dar un lucru este sigur: presedintele nu e chiar atat de legat de maini si de picioare in relatia cu premierul, dupa cum pare la prima vedere.

Recentul refuz al lui Traian Basescu de a semna revocarea lui Teodor Melescanu de la Aparare este inca un argument in favoarea fortei intruzive a Presedintelui Romaniei in exercitiul guvernarii.  

Desi nu poate conduce direct Executivul, Presedintele poate bloca activitatea acestuia sau redirectiona deciziile premierului, cu mana pe Constitutie si cu CCR mai aproape ca niciodata.

Sa fie primit!